VIDEO// Examinarea dosarului în care Alexandr Stoianoglo este învinut că a luat mită de la Veaceslav Platon, începută cu stângul. De ce a fost amânată prima şedinţă

Julieta Saviţchi
31/10/2022
CIJM

Prima şedinţă de judecată în dosarul în care procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, este acuzat de corupţie pasivă şi abuz în serviciu pentru că l-a ajutat pe controversatul afacerist Veaceslav Platon să scape de dosarul în care a fost condamnat irevocabil la 18 ani de închisoare, a fost amânată la solicitarea părţilor.

Procurorul Victor Furtună a depus un demers prin care a solicitat judecarea cauzei de către un complet format din trei judecători, invocând complexitatea dosarului şi rezonanţa socială sporită.

Şi partea apărării a solicitat termen de o lună pentru a face cunoştinţă cu dosarul.

Instanţa nu a stabilit data şedinţei de judecată, acest lucru urmează să fie făcut după ce conducerea Judecătoriei Chişinău va decide asupra formării completului de judecată.

Acesta este al treilea dosar penal de învinuire a lui Alexandr Stoianoglo care a ajuns pe masa magistraţilor. Alături de Stoianoglo, pe banca acuzaţilor în acest dosar au compărut şi procurorii PCCOCS, Dumitru Răileanu şi Elena Ceruţa.

Procurorii susţin în rechizitoriu că prin eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzaţii, bugetului public național i s-a adus un prejudiciu de 869 224 839,76 lei.

Veaceslav Platon l-ar fi remunerat pe Alexandru Stoianoglo cu peste 63 de milioane de lei ca să-l scape din închisoare şi de dosarul în care a fost condamnat irevocabil la 18 ani de detenţie. Cifra a fost făcută publică într-un comunicat al Procuraturii Anticorupţie prin care a anunţatcă fost trimis în judecată încă un dosar, al treilea la număr, în care Stoianoglo este acuzat de abuz în serviciu, corupere pasivă și fals în declarații. 

Lui Stoianoglo i se mai incriminează că nu a raportat în declaraţia de avere şi interese personale că soția sa, începând cu data de 05.01.2021, este beneficiara unei societăți comerciale din Ucraina, care a fost afiliată lui Platon. Afaceristul ar fi renunţat la cota sa în favoarea soţiei lui Stoianoglo, în schimbul promisiunii că va fi eliberat din închisoare.

În gestiunea Judecătoriei Chişinău se află încă două dosare penale pe numele procurorului general suspendat. Totodată, Procuratura Anticorupţie continuă investigaţiile în alt dosar, în care Stoianoglo este învinuit de îmbogăţire ilicită. În gestiunea procurorilor se mai află şi dosarul în care lui Stoianoglo i se incriminează abuzul în serviciu comis în perioada când se afla în funcţia de președinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului.

Alexandr Stoianoglo pledează nevinovat în toate cazurile.

Julieta Saviţchi
31/10/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii