VIDEO // Igor Dodon rămâne în arest de lux. Fostul preşedinte, huiduit la plecarea acasă

Julieta Saviţchi
18/08/2022
CIJM

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis joi să prelungească măsura de arest la domiciliu cu încă 30 de zile în cazul fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Fostul şef de stat a fost huiduit la greu când părăsea instanţa.

Avocaţii fostului şef al statului susţin că decizia este neîntemeiată şi o vor ataca în Curtea de Apel Chişinău. Igor Dodon este învinuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită.

La ieşirea din sediul Judecătoriei, un grup de protestatari l-a huiduit pe Dodon, numindu-l „hoţ” şi „trădător”.

Fostul preşedinte Igor Dodon a fost reţinut pe 24 mai și încarcerat în izolatorul de detenție provizorie al Direcției de poliție a municipiului Chișinău.

Împreună cu el a fost reținut și cumnatul său, Petru Merineanu, fratele Galinei Dodon, învinuit de complitate la infracțiunile de îmbogățire ilicită a Igor Dodon.

Procurorii o învinuiesc şi pe Galina Dodon de îmbogăţire ilicită. Magistrații au prelungit mandatul de arest preventiv în cazul lui Merineanu, el va petrece alte 30 de zile în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.

Igor Dodon respinge acuzaţiile şi susţine că dosarul său este unul politic.

Julieta Saviţchi
18/08/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii