VIDEO // Procurorii anticorupție au bătut din nou la poarta lui Oleg Sternioală. Fostul magistrat le-a refuzat repetat accesul în gospodăria sa

Julieta Savițchi
11/01/2020

Procurorii anticorupție au încercat sâmbătă pentru a doua oară să pătrundă în gospodăria fostului vice-președinte al Curții Supreme de Justiție pentru a evalua imobilul, însă nici de această dată nu au putut să-și ducă misiunea până la capăt. Fostul magistrat, învinuit într-un dosar penal pentru spălare de bani, nu le-a permis oamenilor legii accesul în curtea sa.

Procurorul pe caz, Roman Statnîi, însoțit de experți, a venit sâmbătă la prima oră la adresa unde locuiește fostul magistrat. Oleg Sternioală, însoțit de nașul său de cununie, avocatul Iurie Tabarcea, i-a întâmpinat pe reprezentanții procuraturii în stradă. Fostul magistrat, care părea a fi bine dispus, a semnat pe un act, același lucru făcându-l și avocatul. Apoi procurorul Statnîi și echipa sa au făcut cale întoarsă.

Amintim că  acum două zile, Oleg Sternioală a refuzat, la fel, accesul procurorilor în gospodăria sa. Ordonanța privind evaluarea imobilului fostului judecător a fost emisă de Procuratura Anticorupție la 28 decembrie 2019, Oleg Sternioală fiind invitat în aceeași zi pentru a-i fi adusă la cunoștință.

Precizăm că Oleg Sternioală a raportat în declarația de avere și interese personale că îmobilul în care locuiește are suprafața de 120 de metri pătrați, costă 1,116 milioane de lei și că a primit-o moștenire în decembrie 2016.

Casa în care locuieşte judecătorul Sternioală pare a fi mult mai mare decât este indicat la Cadastru, este alimentată cu baterii solare, iar în curte este amenajată o piscină. Imobilul a fost procurat în 2013 și înregistrat pe numele părinților lui Sternioală, ambii pensionari din Florești. În 2016, proprietar al imobilului a devenit cuplul Oleg și Elena Sternioală.

Amintim că pe numele lui Oleg Sternioală a fost pornit un dosar penal  pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari, „caracterizată prin tăinuirea și deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, transmiterii, deplasării proprietăţii reale a bunurilor ori a drepturilor aferente de către o persoană care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite”.

Temei pentru începerea urmării penale au servit investigațiile jurnalistice referitoare la averea magistratului, materialele analizei operaționale și raportul de autosesizare al procurorului. Verificările oamenilor legii arată că magistratul a acumulat, împreună cu membrii familiei sale, venituri de circa șapte milioane de lei (pe parcursul unei perioade de referință). În aceeași perioadă, Oleg Sternioală împreună cu membrii familiei sale a cumpărat bunuri de lux în valoare de circa 13,8 milioane de lei.

Bănuiala rezonabilă a organului de urmărire penală este că diferența de circa 6,7 milioane dintre veniturile și cheltuielile bănuitului constituie bunuri ilicite, care au fost tăinuite, iar natura și originea acestora este deghizată prin transcrierea dreptului de proprietate pe terțe persoane, fapt care urmează a fi demonstrat în cadrul urmării penale.

La începutul lunii decembrie, Oleg Sernioală a depus cerere de demisie, fiind acceptată de Consiliul Superior al Magistraturii.

 

Poți să devii patronul nostru!

Julieta Savițchi
11/01/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii