VIDEO// Şedinţele de judecată în dosarul fraudei de la Energocom, în care este învinuit Igor Dodon, reluate

Julieta Saviţchi
05/12/2022
CIJM

Judecătoria Chişinău, oficiul Buiucani, a revenit luni, după o pauză de cinci săptămâni, la examinarea dosarului în care fostul preşedinte Igor Dodon este învinuit de abuz în serviciu. Schemele cu tranzacțiile dubioase de pe piața energetică, care stau la baza dosarului, au fost deconspirate, într-o amplă anchetă de presă, realizată de echipa Centrului de Investigaţii Jurnalistice din Moldova, în anul 2008.

Instanţa urma să înceapă luni examinarea fondului cauzei, după ce la ședinţa din 27 octombrie s-a dat citire rechizitoriul şi s-a anunţat despre finalizarea şedinţei preliminare.

La şedinţa de luni, avocaţii inculpaţilor au solicitat acuzatorilor să ofere explicaţii şi precizări privind cele scrise în rechizitoriu.

Ulterior şedinţa a fost întreruptă pe motiv că a expirat timpul. Următoarea şedinţă a fost programată pentru 23 decembrie.

Dacă magistraţii nu vor reuşi să ia o decizie timp de jumătate de an, Igor Dodon nu va mai putea fi condamnat în dosarul respectiv, deoarece expiră termenul de prescripţie.

Amintim că prima şedinţă de judecată în procesul penal penal pe numele ex-președintelui Igor Dodon, a avut loc la 6 octombrie.

Fostului șef de stat i se incriminează săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat.

Învinuirea formulată se referă la acțiunile lui Igor Dodon din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de vicepremier, ministru al Economiei și Comerțului.

„Igor Dodon este învinuit că, din poziția pe care o avea la acel moment, deținând funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, în perioada lunii mai 2008 a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al SA „Energocom” cu o companie străină din Ungaria, a unui contract privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 - iunie 2009, contrar prevederilor legale ce viza la acel moment activitatea autorității publice centrale de administrare a energeticii în persoana Ministerului Economiei și Comerțului și în special atribuțiile funcționale al Ministrului Economiei și Comerțului”, precizează acuzatorii.

Astfel, potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină prețul energiei electrice pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 inclusiv, a constituit 0,053 dolari SUA pentru 1 kw/h, și respectiv de 0,058 dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009 inclusiv, deși SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.

Urmare a acțiunilor nominalizate, statului i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de aproape 12 milioane de dolari SUA, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.

„În cadrul urmăriri penale au fost obținute probe, care dovedesc caracterul prejudiciabil al contractului de achiziție a energiei electrice nominalizat supra, încheiat în detrimentul intereselor statului, și anume existența la acel moment a contractelor de furnizare a energiei electrice încheiate de către ЗАО ,,Молдавская ГРЭС” cu agenți economici din străinătate la prețuri mult mai mici decât prețul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom” de la companie străină din Ungaria, energiei electrică care era livrată prin rețelele electrice al R. Moldova în baza unui contract de agent dintre SA „Energocom” în calitate de Executor și ЗАО ,,Молдавская ГРЭС” în calitate de Client”, accentuează procurorii.

Concomitent, aceste acțiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova.

Igor Dodon a respins acuzaţiile de implicare în dosarul Energocom. Fostul preşedinte este învinuit în alte două dosare intentate pe patru capete de acuzare, inclusiv pentru îmbogăţire ilicită şi trădare de patrie.

Julieta Saviţchi
05/12/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii