VIDEO // „Verdict contradictoriu”. Procuratura Generală despre sentința în cazul crimei de la Țiganca

Ilie Gulca
15/07/2021

Procuratura Generală a calificat „contradictoriu” verdictul Judecătoriei Cahul, sediul Central, în cazul șoferului care, în mod intenționat, a trecut de câteva ori cu mașina peste trei persoane. Procurorii vor contesta sentința emisă în cazul complicelui, care a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare.

„Procuratura raionului Cantemir i-a imputat principalului figurant trei capete de acuzare – tentativă de omor intenționat, huliganism agravat și conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat în lipsa deținerii permisului de conducere”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Generale.

În același timp, oamenii legii subliniază că magistrații au considerat că persoana complice nu a contribuit la săvârșirea tentativei de omor. El a fost achitat pe acest capăt de acuzare, fiind recunoscut vinovat doar de comiterea huliganismului pentru care i-au aplicat o pedeapsă de 5 ani închisoare cu suspendare.

Procurorii i-au înaintat complicelui două componențe de infracțiune.

„Procurorii au cerut condamnarea complicelui la 16 ani de detenție. Partea acuzării consideră verdictul dictat de magistrați ca fiind disproporțional și ilegal și anunță că îl va contesta, insistând pe aplicarea în privința complicelui a unei pedepse reale cu închisoarea”, precizează sursa citată.

Atenție, imagini care pot afecta emoțional.

În noaptea spre 27 august 2020, la o stație PECO din Țiganca, Cantemir, inculpații, aflați în stare de ebrietate și având un comportament agresiv, ar fi intrat în conflict cu un grup de persoane.

Ei i-au aplicat unui bărbat multiple lovituri peste diferite părți ale corpului, inclusiv cu o crosă de golf. În continuare, cei doi au urcat într-un SUV și au trecut de mai multe ori intenționat peste trei dintre victime. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale benzinăriei.

În urma incidentului, o victimă a fost internată în secția de reanimare, iar alte două au suferit diverse traumatisme și au fost internate în spital.

Agresorii, cu vârstele de 22 și 27 de ani, au fost reținuți și plasați în arest preventiv. Deși procurorii au pledat pentru judecarea cauzei cu menținerea ambilor inculpați în stare de arest preventiv, pe parcursul judecării cauzei, magistrații au schimbat complicelui măsura preventivă din arest preventiv - în arest la domiciliu.

Ilie Gulca
15/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii