VIDEO//Schemă de escrocherie pusă la cale de un cetățean străin. Cum acționa suspectul

Anticoruptie.md
04/10/2022
Sursa: politia.md

Sub pretextul că ar fi persoana de încredere a directorului sau a altor angajați ai unităților comerciale, solicita de la colegii acestora, în mare parte casieri, mijloace bănești. Un cetățean străin, de 40 de ani, a fost reținut de către polițiști fiind suspectat de săvârșirea escrocheriilor în serie pe întreg teritoriul țării. Bărbatul se informa din timp despre cei care urmau să devină victime.

Suspectul a fost anterior judecat la el în țară pentru infracțiuni similare, iar pe teritoriul țării noastre ar fi intrat la 19 august curent.

Prin  abuz de încredere, pe data de 20 septembrie a obținut de la angajata unei stații PECO din satul Peresecina, raionul Orhei, mijloace bănești în sumă de 5 000 de lei din aparatul de casă al entității comerciale. Pe acest caz, de către Inspectoratul de poliție Orhei a fost pornită o cauză penală pentru escrocherie. 

Pe 29 septembrie, individul a fost localizat și reținut de către angajații Inspectoratului de poliție Ialoveni, ulterior fiind condus la Inspectoratul de poliție Orhei. Conform, informațiilor deținute, la moment acesta ar mai fi implicat în infracțiuni similare, pe teritoriul raioanelor Comrat, Rîșcani, Ialoveni, Hîncești și Anenii Noi.

Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă amendă de la 42 500 la 67 500 de lei sau închisoare de până la 5 ani

 

Anticoruptie.md
04/10/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii