VIDEO//Un munte de bani: schemă de contrabandă cu valută de milioane de dolari americani

Anticoruptie.md
18/11/2022
Sursa: politia.md

Doi ucraineni și un director de companie moldovean au fost reținuți pentru contrabandă cu valută din Europa, de circa 400 mii de dolari, într-o schemă infracțională care se cifrează la milioane de dolari americani. Operațiunea a fost desfășurată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), împreună cu Inspectoratul Național de Investigații și Serviciul Vamal.


Banii ridicați se presupune că au fost aduși în Republica Moldova din statele europene, dar fără să fie declarați la intrarea în țară, așa cum prevede legea. Fapta de contrabandă a fost deconspirată în seara zilei de joi, în flagrant, la trecerea de frontieră de la Cahul. Au urmat mai multe percheziții, în municipiul Chișinău, de unde au fost ridicate mai multe sume de bani, care se ridică la 400 mii de dolari americani.

„În schemă au fost implicați trei bărbați, care au fost reținuți pentru 72 de ore. Figurantul principal este directorul companiei de transport din Orhei, cu vârsta de 60 de ani, care circula în calitate de pasager în mijlocul de transport vizat și care intra în țară cu sumele de bani nedeclarate. Potrivit datelor din dosarul penal, banii erau ulterior livrați celorlalți doi bărbați reținuți, originari din Odesa, Ucraina, cu vârste de 26 și, respectiv, 27 de ani”, informează oamenii legii.

Actualmente, nu este cunoscut scopul folosirii ulterioare a banilor transportați în țară prin contrabandă. Banii ridicați urmează să fie indisponibilizați, iar procurorii PCCOCS vor determina necesitatea solicitării aplicării arestului preventiv în privința celor trei.

Anticoruptie.md
18/11/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii