Vin „de marcă franceză”, exportat ilegal din Moldova în SUA

Anticoruptie.md
17/02/2026

O schemă prin care vinul unei mărci franceze, de aproape 5 mln de lei, a fost exportat din Republica Moldova în SUA, timp de cinci ani, cu încălcarea drepturilor de autor, a fost deconspirată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) și Poliția de Frontieră. Cazul a fost deconspirat după ce titularul francez al mărcii de vinuri a anunțat autoritățile despre încălcarea drepturilor de autor, iar agențiile Interpol și Europol au sesizat Poliția de Frontieră din Republica Moldova.

Potrivit PCCOCS, începând cu anul 2020, compania din Moldova a fabricat și exportat în Statele Unite ale Americii vinurile cu denumirea mărcii franceze, protejate internațional, fără însă a obține acest drept, ceea ce ar fi inclus anumite condiții și costuri în raport cu marca franceză.

În cadrul operațiunii, procurorii PCCOCS și polițiștii de frontieră au efectuat percheziții la domiciliile și în mașinile mai multor persoane din compania vizată – atât la Chișinău, când și la fabrica de vin din afara capitalei.

În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au ridicat ambalaje, mostre de etichete care ar încălca drepturile de autor din Franța, contracte, facturi, precum și purtători de informații, care vor fi cercetate în cadrul investigațiilor penale.

Exporturile de vin spre SUA ale companiei investigate au fost suspendate, iar oamenii legii continuă cercetarea penală.

Anticoruptie.md
17/02/2026




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii