Vlad Filat, după gratii încă 30 de zile

Mariana Colun
11/11/2015
Foto: CIJM

După mai bine de trei ore de deliberări, judecătorul de instrucție Ghenadie Pavliuc de la Judecătoria sectorului Buiucani al Capitalei a decis miercuri, 11 noiembrie, prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arest pe numele fostului prim-ministru Vlad Filat, acuzat de acte de corupţie. Astfel, acesta va sta în arest până la 14 decembrie. 

„A fost examinat demersul Procuraturii Anticorupție prin care s-a solicitat prelungirea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 de zile în privința învinuitului Filat. Temeiurile care au fost anterior expuse în fața instanței, când s-a solicitat aplicarea măsurii preventive, persistă și sunt actuale și în acest moment. Mai mult, am adus probe noi în fața instanței, care atestă incontestabil prezența unor riscuri, că în cazul în care învinuitul va fi în stare de libertate, vor exista anumite imixtiuni la realizarea anumitor acțiuni pe care le facem pe acest caz”, a declarat Adriana Bețișor, procuror Anticorupție, care instrumentează cazul.

Deși avocații lui Vlad Filat au cerut recuzarea lui Ghenadie Pavliuc, invocând că judecătorul ar fi rudă cu Marian Lupu, liderul Partidului Democrat, magistrata Olga Cojocaru a respins cererea. Între timp, Marian Lupu a negat că ar fi rudă cu magistratul.

Ca şi în cazul şedinţelor precedente, mai mulţi deputaţi şi colegi de partid, inclusiv Vadim Pistrinciuc, Tudor Deliu şi Maria Ciobanu, au venit la Judecătorie pentru a-l susţine pe fostul premier. Vlad Filat nu a fost însă prezent la şedinţă, cerând ca decizia să fie luată în lipsa sa. "La cerere a fost anexat un certificat medical în care scrie că, de fapt, este apt să participe la ședință. Astfel, neprezentarea învinuitului este catalogată drept o eschivare", a adăugat Adriana Bețișor. 

Politicianul a fost reținut joi, 15 octombrie, pentru 72 de ore pentru corupere pasivă și trafic de influență. Decizia a fost luată după ce liderul liberal-democraților a fost lăsat fără imunitate parlamentară cu votul a 79 de deputați, la solicitarea procurorului general Corneliu Gurin. Potrivit unei sesizări depuse de Corneliu Gurin în Parlament, fostul premier s-ar face vinovat de fraude la Banca de Economii şi prejudicierea sistemului financiar-bancar cu sute de milioane de euro. 

Duminică, 18 octombrie, Judecătoria sectorului Buiucani al Capitalei a dispus arestarea acestuia pentru 30 de zile, iar procurorii Anticorupţie au pus sechestru pe pachete de acţiuni de la companii din Republica Moldova şi de peste hotare şi pe imobile deţinute de liberal-democratul Vlad Filat. Vineri, 23 octombrie, Curtea de Apel a menţinut decizia magistraţilor Judecătoriei Buiucani. 

Între timp, o femeie învinuită în dosarul lui Vlad Filat a fost anunţată în căutare după ce s-a eschivat de la urmărirea penală şi a părăsit ţara. 

Procurorul Adriana Bețișor, Foto: CIJM

 

Vadim Pistrinciuc, Foto: CIJM

 

 

Foto: CIJM

 

Tudor Deliu, Foto: CIJM

 

Foto: CIJM

 

Mariana Colun
11/11/2015




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii