Vladimir Plahotniuc, urmărit penal în Federația Rusă? Presa de la Moscova oferă detalii

Anticoruptie.md
06/12/2017
Vladimir Plahotniuc. Foto: pdm.md

Omul de afaceri Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat din Moldova, ar fi cercetat penal în Rusia, fiind învinuit de omor. Potrivit agenției federale de presă Rosbalt, Comitetul de Anchetă al Federației Ruse a înaintat recent învinuirea pe numele președintelui PD, în timp ce în instanță a fost depusă o cerere de aplicare a măsurii preventive sub formă de arest.

Portalul instanțelor aflate sub jurisdicția orașului Moscova arată că o cerere privind aplicarea arestului pe numele unei persoane cu numele Plahotniuc V. G. (patronimicul liderului PD este Gheorghe - n.r.) a fost înregistrată la Judecătoria sectorului Basmanâi pe 30 noiembrie. El ar fi învinuit de omor săvârșit din motive politice, ideologice, rasiale, naționale sau religioase sau din motive de ură față de un anumit grup social. Între timp, agenția Interfax a scris că Vladimir Plahotniuc este anunțat în căutare internațională. 

Rosbalt precizează, făcând trimitere la surse din interiorul organelor de drept, că ar fi vorba despre omorârea mai multor persoane și că infracțiunile nu ar fi fost săvârșite pe teritoriul Federației Ruse. Sursa amintește de tentativa de asasinare a bancherului Gherman Gorbunțov, în martie 2012, la Londra. Asasinul Vitalie Proca, angajat să-l împuşte pe Gorbunţov și care acum se află în penitenciarul Jilava din România, a declarat într-un interviu pentru postul Jurnal TV, difuzat la începutul lunii noiembrie, că cel care i-a comandat moartea omului de afaceri este Vlad Plahotniuc, şi nu Renato Usatîi, aşa cum susţin procurorii de la Chişinău. 

Sursa: mos-gorsud.ru

De cealaltă parte, reprezentanții Partidului Democrat califică acțiunile autorităților rusești drept „hărţuire şi persecuţie politică”, la care ar fi supuși nu doar membrii formațiunii, ci și oficiali ai Guvernului şi Parlamentului. „Aceste abuzuri derulate de câteva instituţii din Rusia au la bază motive geopolitice, de intimidare, şantaj şi hărţuire a oficialilor moldoveni. O altă motivaţie din spatele acestor dosare fabricate în Federaţia Rusă constă în acoperirea unor persoane acuzate de infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova, persoane care au desfăşurat şi desfăşoară activităţi în interesul serviciilor speciale ruse şi împotriva Republicii Moldova. Iar momentul declanşării acestor acţiuni de hărţuire politică a coincis cu iniţierea şi avansarea autorităţilor de anchetă moldoveneşti în investigaţia privind spălarea a 22 de miliarde de dolari, bani proveniţi din Federaţia Rusă, prin intermediul unor bănci moldoveneşti”, potrivit unui comunicat al PD

Anterior, și Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) de la Bucureşti a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii de constituire a unui grup infracţional, în cadrul căreia este vizat și Vlad Plahotniuc. Cauza penală a fost pornită urmare a unei sesizări depuse de Veaceslav Platon, în care acesta povestește cum, împreună cu Vlad Plahotniuc, Serghei Iaralov, Vladimir Andronache și alte persoane din anturajul liderului PD, ar fi preluat pachete de acțiuni de la Victoriabank și Banca de Economii. Sesizarea a fost depusă la 3 august 2016, pe când Veaceslav Platon se afla în arest la Kiev.

Într-un răspuns oficial pentru portalul Anticoruptie.md, DIICOT a confirmat pornirea unei urmăriri penale „in rem”, adică pe fapte. „În cauză se efectuează cercetări pentru lămurirea tuturor aspectelor şi stabilirea corectă a situaţiei de fapt. Alte aspecte legate de acest dosar nu pot fi comunicate în acest moment”, ne-au răspuns reprezentanţii DIICOT.

Anticoruptie.md
06/12/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii