Zece procurori, unii urmăriți penal în urma anchetelor CIJM, își vor afla pedepsele disciplinare. Cine sunt și ce suspiciuni planează asupra carierei lor

Viorica Mija
04/11/2022
Colaj CIJM, surse deschise

Colegiul Disciplinar al Consiliului Superior al Procurorilor examinează, vineri, procedurile disciplinare în privința a 10 procurori și ex-procurori. Unii dintre aceștia au fost deconspirați și cercetați penal în urma anchetelor Centrului de Investigații Jurnalistice, în care au fost demonstrat neconcordanțele între averea declarată și cea reală, dar și unele decizii abuzive pe care le-au luat slujitorii legii.

Membrii Colegiului vor examina cazul procurorului în Procuratura Anticorupție, Mirandolina Sușițcaia.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice (CIJM) a publicat anul trecut o anchetă despre cum procurora Mirandolina Suşiţcaia a îngropat dosarul Laundromatului. În anchetă se mai arăta, cu documente probante, că procurora s-a eschivat să pună la dispoziția Comisiei parlamentare de anchetă privind spălătoria rusească informaţii despre Laundromat, având în acest sens susţinerea procurorului general, Alexandr Stoianoglo.

Colegiul Disciplinar al Consiliului Superior al Procurorilor va pronunța hotărârea și în privința ex-procurorului, adjunct al Procurorului General, Ruslan Popov, și a soției acestuia, Iulia Popov, procuroră în Procuratura mun. Chișinău, momentan suspendată din funcție. Ambii sunt figuranți în dosare penale pentru îmbogăţire ilicită şi fals în declaraţii publice, inițiate în urma anchetelor Centrului de Investigații Jurnalistice.

Procurora Iulia Popova a fost suspendată marţi din funcţie la sfârșitul lunii iunie și este învinuită, la fel ca şi soţul său, de îmbogăţire ilicită şi fals în acte publice, în dosarul penal pornit în urma publicării mai multor anchete de către Centrul de Investigaţii Jurnalistice din Moldova (CIJM) despre averile ascunse ale familiei celor doi procurori. Ruslan Popov și-a justificat averile prin faptul că a fost ajutat de socrii din Ucraina. Echipa CIJM s-a deplasat în satul de baștină al Iuliei Popov unde au constatat că părinții ei au dus un trai modest.

Și procurorul „la cuțite” cu legea Igor Popa, reţinut pe 9 noiembrie 2021, a fost și este în vizorul reporterilor CIJM. Procuratura Anticorupţie a pornit dosarul penal pe numele său pentru îmbogățire ilicită, în baza unei investigaţii jurnalistice realizată de reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice.

Igor Popa a fost subiectul mai multor analize ale CIJM. În perioada guvernării comuniste, el a fost învinuit că a fabricat dosare la comandă şi că a dispus judecarea tinerilor protestatari în comisariatele de poliţie.

Atunci când puterea a fost preluată de PDM și președintele acestuia, oligarhul Vladimir Plahotniuc, procurorul Igor Popa a fost avansat în funcţia de procuror general adjunct.

În listă mai apar procurorul în Procuratura Generală , Vladislav Căruceru,  procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (suspendat din funcție), Dumitru Raileanu, procurorul-șef al Procuraturii raionului Hâncești (suspendat din funcție), Maxim Gropa, procurorul în Procuratura UTA Găgăuzia, Nicolae Tian, procurorul în Procuratura raionului Strășeni, Sergiu Mocan și procurorul-șef al Procuraturii raionului Glodeni, Sergiu Mititelu.

Viorica Mija
04/11/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii