Andrei Năstase și-a anunțat sprijinul politic pentru Maia Sandu în cel de-al doilea tur de scrutin

Ilie Gulca
02/11/2020

Platforma Demnitate și Adevăr și-a anunțat sprijinul politic pentru candidatul proeuropean, Maia Sandu, în cel de-al doilea tur de scrutin prezidențial care va avea loc, conform legislației electorale, peste două săptămâni.  

„Sprijinul nostru este necondiționat și conform interesului național pe care îl îmbrățișăm. Ne așteptăm astfel ca viitorul președinte să răspundă exigențelor puse de cetățenii Republicii Moldova cu opțiuni clar europene din țara noastră, dar și din larga diasporă pe care o avem în străinătate”, a spus Andrei Năstase.

El, în calitate de președinte al Platformei, a exprimat mulțumirea colegilor săi și observatorilor din secțiile de votare „pentru munca uriașă pe care au depus-o în această campanie”.

„A fost un efort profund care întrunește recunoștința noastră. În numele colegilor mei, vreau să vă transmit că vom fi alături de organizațiile teritoriale ale Platformei Demnitate și Adevăr ca să reclădim valorile în care credem cu putere”, a adăugat el, subliniind că se va concentra chiar de azi, după primul tur, pe acțiuni de construcție democratică și politică a partidului.           

Ilie Gulca
02/11/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii