Cheltuieli de transport, materiale promoționale și combustibil: Câţi bani a adunat din donații Partidul Legii și Dreptății

Irina Odobescu
07/07/2021
Partidul Legii și Dreptății via Facebook

Partidul Legii și Dreptății a raportat la Comisia Electorală Centrală venituri din donațiile persoanelor rezidente, dar și de peste hotare, în sumă totală de 589.205 de lei. Cei mai mulți bani, peste 380.000, au fost achitați pentru publicitate electorală.

Peste 450.000 de lei au fost donați de persoanele aflate pe teritoriul Republicii Moldova și puțin peste 100.000 de cele de peste hotare. Susținătorii Partidul Legii și Dreptății au donat de la 205 lei până la 26.000 lei.

Notă: Ultimul Raport de finanțare prezentat la CEC de partid. Toate raportele pot fi accesate aici. 

Suma cheltuită în primele patru săptămâni de raportare a ajuns la 471.000 lei. Pe lângă publicitatea electorală, banii, în sumă de 16.000, au mai fost cheltuiţi şi pentru organizarea întrunirilor și evenimentelor electorale. 

Partidul Legii și Dreptății indică cheltuieli și pentru materiale promoționale în sumă de 5.700 lei. Cheltuielile de transport au ajuns la 60.000, banii fiind cheltuiţi pentru combustibil.

Anticoruptie.md monitorizează rapoartele financiare ale concurenților electorali la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Vă vom informa despre cine sunt donatorii partidelor și cum și pentru ce cheltuie banii concurenții electorali. Ne poți susține cu o donație ca să investigăm schemele de finanțare ilicită, interesele obscure și candidații cu probleme de integritate.   

Irina Odobescu
07/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii