Judecătoria Chișinău a constatat că informațiile din pliantul electoral al lui Igor Dodon sunt defăimătoare și lezează reputația Maiei Sandu

Cornelia Cozonac
14/11/2020

Judecătoria Chișinău a constatat sâmbătă că informațiile conținute în pliantul electoral al lui Igor Dodon privind turul doi al alegerilor prezidențiale sunt defăimătoare și lezează reputația Maiei Sandu. Magistrații l-au obligat pe Igor Dodon să sisteze în decurs de o zi difuzarea pliantelor defaimatoare.    

În hotărârea instanței se menționează că sintagmele „promovarea unei politici rusofobe, ostile relațiilor noastre strategie și de prietenie cu Rusia”, „legalizarea căsătoriei dintre homosexuali” și „adopția copiilor de către familiile gay și lesbiene”, „deteriorarea relațiilor cu Tiraspolul, poate doar cei care o dirijează pe Maia Sandu de peste hotare doresc un nou conflict sau război”, „falimentul economic al țării” sunt defăimătoare și lezează reputația Maiei Sandu.

În rest, cererea de chemare în judecată a Maiei Sandu către Igor Dodon a fost respinsă ca neîntemeiată. Hotărârea este definitivă, se execută din momentul pronunțării, dar poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău. 

Caption

Maia Sandu și Igor Dodon candidează la funcția de președinte al Republicii Moldova. Turul doi de scrutin va avea loc al 15 noiembrie. În primul tur de scrutin, care a avut loc al 1 noiembrie Maia Sandu a acumulat 36,15% din voturi, iar Igor Dodon - 32,62% din sufragii. Diferența dintre cei doi candidați a constituit  peste 47 de mii de voturi în favoarea Maiei Sandu. 

Cornelia Cozonac
14/11/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii