Profil electoral: Mariana Durleșteanu, milionara de la cârma Partidului Legii și Dreptății

Anticoruptie.md
06/07/2021

Traseul profesional al Marianei Durleșteanu, lidera Partidul Legii și Dreptății,  arată mai degrabă ca cel al unui profesionist și mai puțin ca unul a unui politician. Chiar dacă începuturile cariere sale de acum 25 de ani se leagă de instituțiile statului, în ultimul deceniu Mariana Durleșteanu s-a afirmat ca un manager de succes în mediul privat. În prezent, Mariana Durleșteanu deține trei cetățenii: moldovenească, română și britanică.

Numele ei a devenit sonor, după ce liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a declarat pe 11 februarie 2021, în pline negocieri pentru formarea unui nou guvern la Chișinău, după demisia cabinetului Ion Chicu la finele lui 2020, că socialiștii o propun pe  Mariana Durleşteanu la funcţia de prim-ministru până la declanșarea alegerilor anticipate.

Astfel, Durleșteanu a revenit în prim plan după circa 10 ani de activitate în mediul privat. Anterior, după absolvirea facultății de economie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România (1990-1995), economista a început să activeze din 1995 în cadrul Ministerului Finanțelor din Republica Moldova.

Ea a lucrat ca director al Unității de Implementare a Proiectelor Băncii Mondiale destinate Dezvoltării Sectorului Privat (1999-2001). Din iulie 2001 a fost numită în funcția de viceministru al Finanțelor al Republicii Moldova, pentru ca mai apoi, în aprilie 2002, să fie numită prim-viceministru al Finanțelor, având ca principalele responsabilități negocierea cu instituțiile financiare internaționale.

De asemenea, Durleșteanu avea să coordoneze activitățile următoarelor departamente și domenii: Trezoreria, Datoria de Stat, Tehnologii Informaționale, Supravegherea Asigurărilor, microfinanțării și conlucrarea cu sectorul bancar. În această perioadă, a fost Guvernator alternativ la FMI pentru Moldova și Guvernator la Banca Mării Negre pentru Comerț și Dezvoltare.

În paralel cu funcțiile deținute în stat, Mariana Durleșteanu și-a continuat studii de masterat  în administrarea afacerilor la Bled, Slovenia (2000), după care a urmat studii postuniversitare în specialitatea reforma economică și guvernamentală la Universitatea Westminster din Londra (2007-2008).

În anul 2004, ea a fost numită în funcțiile de președinte al Consiliului de Administrare al BCA Banca de Economii și vicepreședinte al Consiliului de Administrare al SA Moldovagaz.

La 17 noiembrie 2004, Mariana Durleșteanu intra în diplomație și devine ambasadoare a Republicii Moldova în Marea Britanie. La finele mandatul său în Regatul Unit, Durleșteanu avea să revină la Chișinău ca ministră a Finanțelor în guvernul Zinaida Greceanîi, numirea ei fiind făcută pe 31 martie 2008.

Plecarea în zona afacerilor private

Conform CV-ului său de pe site-ul de profil Linkedin, Durleșteanu a intrat în zona afacerilor private în octombrie 2009, după ce comuniștii au pierdut puterea, ca senior banker la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Din 2011 a început să activeze în calitate de ofițer-șef financiar în domeniul gazelor și petrolului. În 2008, Durleșteanu devine vicepreședintă a departamentului Finanțe și Risc în cadrul grupului petrolier internațional KazMunayGas International ce activează în 11 țări. Din 2019 și până în prezent este vicepreşedinte management financiar și al riscului KMG International (fostul Grup Rompetrol). Forbes România a plasat-o pe Durleșteanu în 2019 pe cea de-a 7-a poziție din 50 în topul celor mai influente femei managere din România.

Jocurile politice interne: retragere neașteptată

Deși a apărut ca o surpriză, după nominalizarea sa de către Dodon ca premier, Durleșteanu și-a anunțat pe 17 martie retragerea din cursa pentru desemnarea sa în funcția de premier, chiar în timp ce liderul prorus al majorității parlamentare de la Chișinău, Igor Dodon, îi negocia candidatura la funcția de premier cu președintele Maia Sandu. 

Retragerea neașteptată a propriei candidate l-a lăsat pe Dodon fără carte de negociere și a deschis calea spre alegerile anticipate dorite de Maia Sandu și respinse până în acel moment de liderul pro-rus.

„Nu sunt păpușa nimănui, așa cum unii din clasa politică încearcă să manipuleze. Am acceptat această provocare pentru că nu sunt indiferentă față de situația gravă din țară, am acceptat fiindcă am obosit să observ cum cetățenii sunt capturați de către politicienii certați cu morala […] Dragi cetățeni, prieteni, în politică poate că este loc de cinism, dar nu așa, nu acum, când în pericol este viața omului. Iată de ce vin cu un anunț: am decis să îmi retrag candidatura de la funcția de Prim-Ministru al Republicii Moldova. Nu îmi pot permite ca numele și reputația mea să fie folosite pentru reglări de conturi între clanurile politice”, a scris Durleșteanu pe contul său de Facebook.

Vizibil iritat de această situație creată după renunțarea la candidatură a Marianei Durleșteanu, Dodon a replicat sec: „Noi discutăm cu doamna Durleșteanu diferite scenarii, inclusiv politice. Nu o să deschid parantezele, în Parlament există posibilitatea de a înainta candidaturi”.

Deși fusese propusă de alianța PSRM și Partidul Șor, plus transfugii din PD, Durleșteanu a avut apoi o retorică împotriva lui Ilan Șor și a corupților.

Câteva luni mai târziu, în mai 2021, Mariana Durleșteanu a anunțat că va candida pentru alegerile parlamentare din 11 iulie din partea Partidului Legii și Dreptății, din partea căruia va deschide lista de candidați a formațiunii.

„ Mulțumesc mult domnului general Nicolae Alexei, pentru faptul că m-a susținut în decizia mea și apreciez foarte mult suportul dânsului, pentru că dumnealui este o legendă în lupta cu crima organizată și știu și sper că voi avea tot suportul în lupta cu schemele economice, evaziunile fiscale, contrabanda, deci totul care, cu regret, merge în buzunarele personale”, a declarat Durleșteanu într-un interviu recent pentru Europa Liberă.

Durleșteanu a spus că se va axa în campanie pe teme ce țin de eradicarea corupției și lupta cu crima organizată din Republica Moldova.

„Eu am citit raportul Organizației Națiunilor Unite (ONU) și am văzut foarte clar – 1,2 miliarde de euro, anual, pleacă în proprietăți personale, în averi personale anume din aceste scheme și evaziuni. Eu sunt finanțist și-mi dau seama foarte bine că aceste scheme sunt dirijate din umbră și aș dori foarte mult să contribui ca să le distrugem și să nu mai fie niciodată în Republica Moldova gestionări de scheme frauduloase. Acești bani pot merge în medicină, în educație, în dezvoltare, în infrastructură”, a mai spus ea.

Avere considerabilă

Averea Marianei Durleșteanu a început să crească considerabil în ultimul deceniu, după ce a intrat în mediul privat.

Conform unei investigații RISE Moldova, în 2011, Mariana Durleșteanu a creat în Republica Moldova compania Finsol SRL. Un an mai târziu, compania a cumpărat un apartament dintr-un bloc modern din vestul Londrei – în sectorul Hounslow (Isleworth), situat în apropierea Palatului Buckingham.

 

Finsol SRL a plătit pentru apartament 249.950 lire sterline (în jur de 400.000 USD la cursul din ziua tranzacției). Înregistrările cadastrale din Londra ne arată că, în 2014, Finsol SRL transferă dreptul de proprietate către Mariana Durleșteanu contra sumei de 157.000 de lire sterline (puțin peste 260.000 USD la cursul din ziua tranzacției), adică mult mai puțin decât a plătit compania din Moldova în 2012.

 

În 2018, Mariana Durleșteanu a mai cumpărat o locuință în apropierea primului apartament.  Pentru al doilea apartament, Durleșteanu a plătit 470.000 de lire sterline (aproape 670.000 USD).

 

Durleșteanu are mai multe afaceri în România, pe lângă funcția deținută la KazMunaygas. Durleșteanu deține 80% din societatea Dixy Energy SRL, care are o stație de fabricarea betonului în zona județului Constanța, România și mai deține și Energypoint Trend SRL, având activitatea de bază „întreţinerea şi repararea autovehiculelor”, mai scriu jurnaliștii de la RISE Moldova.

Conform declarației de avere depuse la CEC, Mariana Durleșteanu a câștigat în ultimii doi ani de zile (1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2020) suma de 4.170.046 de RON, echivalentul cu aproape 850.000 de euro la cursul zilei în România.

Ea a mai acumulat circa 360.000 de euro, 3.018 de dolari americani și 121.189 de RON din dividende și acțiuni de pe piețele financiare și companiile pe care le deține.

Din cele două apartamente pe care le deține la Londra, Durleșteanu a obținut 17.000 de lire sterline, din care rezultă că acestea îi aduc lunar un venit de aproape 1.500 de lire pe lună.

Mariana Durleșteanu are mai multe imobile în Republica Moldova, România și Anglia. Astfel, ea deține în Republica Moldova o casă de locuit dobândită prin donație în 2012 de 139 de metri pătrați cu o valoare cadastrală de 45.000 de euro, la care se adaugă cu o anexă de 19 metri pătrați. Din ambele, ea deține o cotă de două treimi.

În România, Mariana Durleșteanu are o casă de locuit cu o suprafață de 160 de metri pătrați pe care a achiziționată contra sumei de 360.000 de euro în 2018.

Ea mai deține două apartamente la Londra: unul de 75 de metri pătrați cumpărat cu 340.000 de lire sterline în 2017 și un alt apartament în Londra cumpărat în 2018 de 98 de metri pătrați pe care l-a achiziționat contra sumei de 550.000 de lire sterline.

Mariana Durleșteanu a mai declarat și o mașină Volkswagen Passat din 2016 pe care a cumpărat-o cu 15.000 de euro. De asemenea, ea a mai depus și 70.000 de euro într-un fond privat de pensii.

La capitolul firme, ea a indicat trei companii care îi aparțin în diferite cote: Finsol SRL (Republica Moldova) care nu are activitate și Dixienery SRL din România care activează în industria petrolieră și din care Mariana Durleșteanu deține 80%. Ea și-a împrumutat societatea cu 180.000 de euro și 500.000 de RON în prima fază și apoi cu alte 50.000 de euro.

Mariana Durleșteanu nu are cazier și nu s-au formulat plângeri penale pe numele său.

 

Echipa Centrului de Investigații Jurnalistice nu are resurse suficiente pentru desfășurarea acestei campanii. Parțial folosim resurse din proiectul susținut de Ambasada Canadei. Cea mai mare parte a muncii este de voluntariat. Ne puteți susține ca să monitorizăm mai mulți candidați antrenați în cursa electorală și să vă spunem cine sunt ei, ca să putem opri accederea în parlament a personajelor compromise. Ne poți ajuta cu o donație.

Anticoruptie.md
06/07/2021



Become a Patron!

Comentarii