Investigarea cazului de agresare a lui Rodion Buruiană, consilierului (PSDE) din satul Boghiceni (raionul Hâncești) de către un consilier raional PAS bate pasul pe loc. Mai mult decât atât, victima a fost interogată după ce cel care l-a lovit, Iurie Zoină, a depus o cerere privind defăimarea sa. Cazul a avut loc la sfârșitul lunii august și a fost raportat și pe Harta Corupției a portalului Anticoruptie.md, unde cetățenii pot semnaliza încălcări, abuzuri și cazuri de corupție.
„Pe cazul meu procesul nu a evoluat, este ca și în prima zi. Domnul Zoină este plecat și polițistul de sector așteaptă ca el să se prezinte. În schimb, după 14 zile de la incident, am fost chemat la Comisariatul de poliție Hâncețti pentru a fi interogat, căci el a doua zi după incident a depus plângere pentru defăimare”, a declarat Rodion Buruiană pentru Anticoruptie.md. El notează că a fost interogat imediat după ce a fost emisă expertiza medico-legală privind leziunile suportate. „Cererea a fost depusă a doua zi, dar ei au așteptat să iasă expertiza, să vadă dacă leziunile sunt grave sau nu. Imediat ce a ieșit expertiza, au văzut că leziunile nu sunt grave și m-au chemat să mă interogheze”, spune consilierul.
Şeful inspectoratului de poliție Hîncești, Țurcan Vitalie, a comunicat pentru Anticoruptie.md că nu poate oferi detalii pe marginea cazului, dar acesta este documentat și părțile implicate vor fi informate privitor la evoluția anchetei.
Pe 20 august, consilierul local din satul Boghiceni (raionul Hâncești), Rodion Buruiană, care este și candidat la funcția de deputat, a publicat un mesaj pe rețelele de socializare în care spunea că a fost lovit de consilierul PAS, Iurie Zoină. „La ieșirea din sat, m-a ajuns consilierul raional Zoină Iurie, blocându-mi trecerea, s-a dat jos, eu fiind cu fereastra deschisă mi-a aolicat două lovituri”, a declarat consilierul. Potrivit lui, când l-a întrebat pe atacator pentru ce lovește, acesta i-ar fi răspuns ca să nu umble cu gazete prin sat și l-a amenințat cu moartea - pe el și părinții lui. Buruiană a adăugat că în alegerile precedente pentru funcția de primar el a fost contracandidatul tatălui lui Iurie Zoină.
„Mi-a dat o lecție să nu umblu în campania electorală, să nu ies în fața oamenilor, să stau ascuns acolo undeva, ca să nu mă pot expune pentru satul meu, pentru țara mea, să avem un trai decent și un viitor mai bun. Dacă nu ești de-al lor trebuie să stai acolo unde stai”, a spus Rodion Buruiană.
De cealaltă parte, consilierul local PAS, Iurie Zoină, se declară șocat de declarațiile lui Buruiană, despre care a aflat din presă, și neagă că l-ar fi lovit. „Nu a fost un conflict, a fost o discuție”, spune el, opinând că „Probabil că PSDE a epuizat toate metodele de campanie electorală și s-au gândit că asta îi poate cumva ajuta”. Iurie Zoină, la rândul său, a depus o cerere la poliție pentru defăimare.
PSDE, într-o conferință de presă, a condamnat actul de violență și s-a adresat autorităților și Comisiei Electorale Centrale să investigheze de urgență cazul. „Violența nu are ce căuta în politică sau în viața publică! Acest gest nu este doar o agresiune fizică, ci o lovitură directă la adresa democrației, a dialogului civilizat și a respectului dintre oameni”, a scris PSDE.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii