În ciuda independenței sale formale, Kărgăzstanul se scufundă din ce în ce mai adânc în zona de influență geopolitică a Rusiei. Metodele autoritare pe care Moscova le-a încercat în propria țară sunt din ce în ce mai mult preluate de autoritățile de la Bișkek: presiune asupra mass-media, persecutarea organizațiilor neguvernamentale, restrângerea instituțiilor democratice. Toate acestea se întâmplă pe fundalul unei retorici formale despre suveranitate și parteneriatul eurasiatic. Dar va avea Kârgâzstanul o alegere reală de a fi nu doar un vecin, ci și o voce independentă în regiune? Am discutat la acest subiect cu Adil Turdukulov, un jurnalist de investigații din Kârgâzstan, specializat în documentarea informațiilor și operațiuni psihologice și schimbările care au loc în regiune. El a participat, la începutul lunii iunie, la Forumul Regional al Jurnaliștilor de Investigație, desfășurat la Chișinău de Centrul de Investigații Jurnalistice.  

„Insula democrației” din Asia Centrală sub presiunea schimbării

În Asia Centrală, Kârgâzstanul s-a remarcat mult timp, spre deosebire de vecinii săi, drept o țară cu un nivel mai ridicat de libertate politică și implicare civică. A fost adesea numită „insulă a democrației” într-un mediu autoritar. Dar tendințele recente indică o îndepărtare treptată de acest statut. Pe fonul instabilității politice, al controlului guvernamental sporit și al noilor inițiative legislative, cum ar fi interzicerea niqab-urilor, Kârgâzstanul se apropie rapid de modelele autoritare ale vecinilor săi deja familiarizați cu acest model, Uzbekistanul și Tadjikistanul.

Între tradiția nomadă și politica religioasă de stat

Potrivit lui Adil Turdukulov, peisajul religios al Kârgâzstanului diferă semnificativ de cel al țărilor vecine, ceea ce se datorează unor factori istorici:

„Chiar dacă Tadjikistanul și Uzbekistanul au avut o cultură sedentară, instituțiile religioase din aceste țări au, totuși, o semnificație mai mare. Dar în Kirgizstan și Kazahstan, unde cultura nomadă a predominat din punct de vedere istoric, structurile religioase nu au o astfel de influență”, explică el.

Potrivit jurnalistului, acest lucru a contribuit la formarea unei politici religioase mai tolerante în Kârgâzstan. Multă vreme, autoritățile nu au recurs la interferențe excesive în treburile credincioșilor, spre deosebire de vecinii lor, unde, așa cum notează Turdukulov, există o presiune dură asupra grupurilor religioase informale:

„În Uzbekistan și Tadjikistan, există mai multă represiune împotriva figurilor religioase informale. În Kârgâzstan, până acum, a existat o atitudine mai mult sau mai puțin tolerantă față de acestea.”

Legea care interzice purtarea niqab-ului — represiune sau securitate?

Cu toate acestea, în ianuarie 2025, situația s-a schimbat dramatic — a intrat în vigoare o lege care interzice purtarea niqab-ului în locurile publice. Legiuitorii au justificat acest lucru prin cerințe de securitate și identificare. Se prevede o amendă de 20.000 de somi (peste 230 de dolari) pentru încălcare.

Această măsură a provocat un val de indignare publică. Adil Turdukulov consideră că este o măsură represivă care afectează în primul rând drepturile femeilor:

„Acest lucru nu ar fi trebuit să se facă pentru că femeile nu mai ies. Nu își scot niqab-ul, ci pur și simplu se încuie în casă. Femeile sunt și mai mult înrobite”, spune jurnalistul.

În opinia sa, o astfel de inițiativă indică înaintarea Kârgâzstanului către practici autoritare similare cu cele deja existente în Uzbekistan și Tadjikistan.

Fenomenul spațiului religios kârghâz

Un fenomen interesant al spațiului religios kârghâz este decalajul dintre instituțiile spirituale oficiale și liderii informali care se bucură de o influență mult mai mare în rândul credincioșilor.

„Administrația noastră spirituală este foarte puternic controlată de autorități și, prin urmare, nu are prea multă autoritate. Oamenii se îndreaptă către figuri informale care umplu stadioanele nu numai în Kârgâzstan, dar și la Moscova”, spune Turdukulov.

În opinia sa, acești lideri nu sunt un instrument al propagandei rusești, așa cum cred unii, dar mai degrabă răspândesc ideile islamice asociate cu țările din Golful Persic:

„Cel mai probabil, sunt propagandiști pentru Arabia Saudită, Qatar și Egipt. Ei cred că aceasta este o competiție între diferite școli religioase.”

Kârgâzstan: între libertate și control

Deși Kârgâzstanul mai păstrează încă o relativă libertate religioasă și politică, tendințele generale indică o îngustare a spațiului pentru pluralism. Acest lucru este vizibil mai ales în sfera religioasă - un pas simbolic, cum ar fi interzicerea niqab-urilor, poate declanșa un val de transformări mai profunde.

„Acum urmăm calea Uzbekistanului și Tadjikistanului”, rezumă Turdukulov.

Și, deși Kârgâzstanul a avut din punct de vedere istoric tradiții mai puternice de activism civic, tocmai tendința către creșterea controlului statului ar putea pune sub semnul întrebării unicitatea sa în regiune.

Minoritățile naționale - potențial instrument de destabilizare

Turdukulov consideră că rolul propagandei rusești și capacitatea acesteia de a alimenta conflictele interetnice nu sunt mai puțin periculoase:

„Regiunea de sud a Kârgâzstanului este o conviețuire foarte strânsă între uzbeci și kirgizi, în special în orașul Oș. La urma urmei, acolo a avut loc în 2010 un conflict interetnic, în care au murit peste 1.000 de cetățeni. Acesta a fost unul dintre cele mai teribile evenimente din istoria noastră.”

Potrivit jurnalistului, o forță terță (a se citi Rusia) este gata să folosească orice pretext pentru destabilizare: „Enclavele, exclavele sunt întotdeauna o luptă pentru pășuni, pentru apă, pentru pământ. Și dacă astfel de focare de conflict nu sunt rezolvate, ele pot fi folosite de forțe externe prin canalele lor de influență pentru a destabiliza situația.”

La urma urmei, Kremlinul consideră Kârgâzstanul ca parte a unui „imperiu istoric”, în care minoritățile naționale, problema lingvistică, dependența economică și influența mass-media sunt folosite pentru a îi slăbi suveranitatea.

„Vedem din exemplul Moldovei, Georgiei și Ucrainei că scenariul pentru dezvoltarea evenimentelor privind acapararea teritoriilor de către Rusia este absolut identic”, notează Turdukulov.

El susține că țările post-sovietice și Occidentul nu au reacționat corespunzător la acțiunile Kremlinului de atunci - nici după Transnistria (conflictul a început în 1990 și este în prezent considerat drept conflict înghețat), nici după invazia Georgiei din 2008.

„Ce lovituri a primit Rusia din partea Occidentului atunci? Nicio sancțiune! Toată lumea a încercat să oprească războiul din Georgia, iar după șapte zile au spus: gata, am rezolvat această problemă”, spune jurnalistul. „Deși Abhazia și Osetia erau atunci recunoscute oficial doar de Federația Rusă.” Potrivit lui Turdukulov, lecția cheie este că Rusia, odată cu preluarea conducerii de către Vladimir Putin, își restabilește ambițiile imperiale - creând „URSS 2:0”. „Și mulți nu își dau seama de acest lucru. Mai ales în Occident”, subliniază el.

Conflictele de frontieră ca teren de manipulare

Utilizarea conflictelor teritoriale de frontieră a devenit, de asemenea, un instrument de manipulare a republicilor ex-sovietice. La urma urmei, soluționarea lor este o problemă care a rămas dureroasă pentru Kârgâzstan timp de decenii, în special când vine vorba de frontierele cu Tadjikistan, Uzbekistan, Kazahstan și China.

Adil Turdukulov, care a scris despre aceste procese de multe ori, consideră că țările din Asia Centrală au făcut pași importanți către stabilitatea în regiune prin soluționarea disputelor de frontieră cu vecinii lor în anii de independență.

„Negocierile dintre Kârgâzstan și Tadjikistan au durat 30 de ani până când au fost descrise toate secțiunile disputate ale frontierei de stat dintre cele două țări vecine. Acesta a fost unul dintre cele mai periculoase focare de tensiune”, spune jurnalistul. „În fond, problema frontierei dintre Bișkek și Dușanbe a rămas înghețată ani de zile, iar acest lucru a fost considerat a fi întotdeauna un risc. Conflictele de la graniță au escaladat în mod repetat în conflicte armate în trecut, luând viețile compatrioților noștri. Dar pe 4 decembrie 2024, părțile au finalizat oficial descrierea secțiunilor disputate. Și acesta a devenit un moment istoric.”

Adil Turdukulov numește problemele teritoriale disputate dintre Kârgâzstan și China toxice din punct de vedere politic, deoarece au durat decenii și au avut dinamici diferite - uneori s-au stins, alteori s-au reaprins cu o forță și mai mare.

„Voi spune sincer: autoritățile au decis să facă un pas considerat toxic din punct de vedere politic timp de decenii. Pentru că fiecare președinte anterior a fost practic «distrus» (în calitate de persoană politică – ed.) pentru concesii teritoriale. Ne amintim de disputele privind Uzen-Kush și de scandalul cu China care a precedat acest proces, când în 2002 Kirgizstanul a transferat 90 de hectare din zona de frontieră Uzen-Kush părții chineze. Aceasta a fost o traumă uriașă pentru societate și a devenit ulterior unul dintre motivele revoluției din Kârgâzstan (vorbim despre «Revoluția Lalelelor» din 2005, - ed.)”, își amintește Adil.

Nu mai puțin sensibil a fost dialogul dintre Kârgâzstan și Kazahstan pe teritoriul Karkyr - este vorba de 60 de mii de hectare de teren care au fost folosite istoric de crescătorii de vite din ambele țări. În 2008, părțile au ratificat în cele din urmă acordurile, conform cărora o parte din teren a revenit Kazahstanului, iar o parte a rămas la Kârgâzstan.

„Da, acestea au fost concesii. Dar uneori un compromis este un rău mai mic decât o tensiune eternă”, a remarcat Turdukulov. „Cu cât un conflict este înghețat mai mult timp, cu atât este mai probabil să reizbucnească. Și aici nu putem să nu menționăm factorul forțelor terțe, care sunt întotdeauna gata să profite de slăbiciunea sau tensiunea dintre state. De aceea este atât de important că am decis să rezolvăm aceste probleme dificile acum și să nu le lăsăm pentru mai târziu.”

Adil Turdukulov susține că Kârgâzstanul a făcut un pas decisiv pentru a reduce tensiunile nu numai pe plan intern, ci în întreaga regiune.

„Pentru prima dată în mulți ani, vedem un exemplu în care conflictul nu s-a agravat, ci a fost rezolvat prin negocieri, nu prin forță. Aceasta este o victorie nu numai a diplomației, ci și a bunului simț. Pentru că stabilitatea la frontiere este baza stabilității în țară. Iar soluționarea unor astfel de conflicte privează forțele externe de instrumente de destabilizare a societății noastre”, este convins jurnalistul. „Desigur, acesta este doar începutul. Sunt multe provocări în față. Dar am dovedit că suntem capabili să rezolvăm independent, fără «intermediari», probleme complexe. Și în asta rezidă adevărata independență.”

Ucraina ca „declanșator” pentru țările din Asia Centrală

Cu toate acestea, potrivit lui Turdukulov, războiul Rusiei împotriva Ucrainei a devenit un fel de „declanșator” pentru ca Asia Centrală să regândească rolul regiunii și nevoia de unificare.

„Acest lucru ne întărește ca subiecți în regiune”, spune Turdukulov. „După 1991, fiecare țară din Asia Centrală și-a ales propria cale: Kazahstanul se poziționează ca lider regional, Uzbekistanul este închis și autoritar, Turkmenistanul este aproape Coreea de Nord, Tadjikistanul a supraviețuit după război, iar Kârgâzstanul a devenit o platformă experimentală - o «insulă a democrației».”

Jurnalistul atrage atenția asupra lipsei unui spațiu informațional comun, care continuă să lase țările din Asia Centrală vulnerabile la influența actorilor externi, în principal Moscova și Beijingul.

„Știm mai multe despre ce se întâmplă la Moscova decât vecinii noștri. Televiziunea din Asia Centrală abia începe să apară - cu 30 de ani întârziere”, spune Adil. - Moscova și Beijingul încearcă să ne dezbine - oferă „beneficii” fiecăreia separat pentru a menține controlul conform principiului „dezbină și stăpânește”.

Cum ajută experiența vieții în URSS la combaterea propagandei Kremlinului

Un alt front în luptă, comun țărilor post-sovietice, este contracararea propagandei rusești. Adil Turdukulov este convins că acest lucru se poate realiza doar prin dezvoltarea propriilor surse de informare independente și veridice.

„Cred că singura modalitate de a lupta este să ne creăm propriile surse naționale, independente, veridice și obiective de informare. Cu cât acestea sunt mai multe, cu atât propaganda rusă va deveni mai slabă”, subliniază Turdukulov.

El consideră că baza propagandei nu este doar dezinformarea, dar înseși ideologia gândirii imperiale, în care independența și suveranitatea sunt devalorizate.

„Propaganda se bazează pe minciuni, pe propriile narațiuni fictive, pe faptul că se presupune că este mai bine să faci parte dintr-un imperiu decât să fii independent. Dar orice persoană sănătoasă la minte, patriot al țării sale, înțelege că nu este așa”, explică el.

În același timp, așa cum recunoaște jurnalistul, există o problemă serioasă - reducerea sprijinului occidental. Reducerea proiectelor de către organizații precum USAID a lăsat presa kirghiză fără resurse. Însă Adil vede acest lucru ca pe o provocare, nu ca pe sfârșitul jocului: „De ce ar trebui să ne bazăm întotdeauna doar pe finanțarea occidentală? Poate că este timpul ca oamenii să finanțeze singuri presa, dacă au o astfel de cerere.”

În ciuda dificultăților, Turdukulov rămâne optimist: „Cred că am trecut Rubiconul. Nu ne vom mai întoarce în sânul (imperiului). Poporul nostru este liber. Kârgâzii sunt acum peste tot în lume: în Turcia, Coreea, Europa, America. Nu pierd legătura cu patria lor - iar acest lucru dă încredere.”

În concluzie, el subliniază un alt paradox: cunoașterea limbii ruse, în ciuda rolului său în răspândirea propagandei, poate fi un instrument de rezistență – dacă este folosită corect: „Mi se reproșează: vorbești rusă – prin urmare, îi susții pe ruși. La care le răspund: cunoașterea limbii îmi permite să-i înțeleg mai bine, pentru că știu cum gândesc. Prin urmare, experiența noastră de viață în URSS ar trebui să ne ajute, să nu fie percepută ca o povară, ci apreciată ca o lecție. Și nu ne vom pierde independența. Dar trebuie să luptăm pentru ea în fiecare zi.”

Materialul a fost elaborat cu participarea CFI, Agence française de développement médias, ca parte a proiectului Yak Vdoma, București, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Franței.