Un interviu despre război și ecourile lui pentru Republica Moldova, despre lecțiile neînvățate ale istoriei care au permis repetarea unei drame incredibile în mijlocul Europei, despre motivele pentru care administrația transnistreană nu s-a implicat în război de partea Rusiei, dar și despre calea pe care va trebui să o parcurgă Rusia după acest război pentru a reintra în rândul lumii civilizate.

Alexandru Flenchea este directorul Asociației Inițiativa pentru Pace și împreună cu un grup de experți pe domeniul securității face canalul de Telegram I4P, unde publică informații verificate și analize relevante pe subiecte de securitate, din Republica Moldova, din regiune și din lume.

Discutăm și despre lecțiile pentru Republica Moldova și pentru regiune, despre mecanismul în care sărăcia poate face o țară extrem de vulnerabilă, dar și despre cum ar putea arăta viitorul regiunii.

Interviul a fost realizat de jurnalista Lina Grâu în cadrul proiectului „Moldova și noul context de securitate regională”, realizat în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”. Opiniile exprimate în cadrul interviului aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al FES.

Lina Grâu: Alexandru, îți mulțumesc că ai acceptat invitația mea pentru această discuție. Cum a fost anul acesta pentru tine?

Alexandru Flenchea: Anul a fost plin de activități, a fost un an intens, ceea ce nu însemnă că a fost un an bun pentru noi toți, pentru țara noastră, pentru omenire. Schimbările au început încă în 2020, pentru că pandemia a schimbat viața noastră ireversibil. Acum înțelegem că a fost schimbată ireversibil și în momentul în care toți așteptam o revenire la normalitate, a început războiul și a schimbat viața noastră și mai mult.

Lina Grâu: Cum a fost ziua de 24 februarie 2022?

Alexandru Flenchea: Plină de lucru. Tocmai cu o săptămână, cu vreo 10 zile înainte de război am lansat canalul de Telegram I4P, adică Inițiativa pentru Pace.

Lina Grâu: Știai ceva?

Războiul era în aer. Am fost devastat când a început pe bune...

Alexandru Flenchea: Nu a fost deloc o coincidență. Ceva mai devreme am înregistrat și o organizație neguvernamentală cu același nume, Inițiativa pentru Pace. Pentru că războiul era, dacă vreai, în aer, cumva. Puteai să-l simți, să pui mâna...

L-am lansat în ajunul Conferinței de securitate de la Munchen și am relatat mult de la acea conferință, am ascultat live cu echipa discursurile principale de acolo, scriam rezumatele și le publicam pe canalul de Telegram și cred că în momentul acela, mergea conferința, și eu am înțeles că războiul este inevitabil...

Lina Grâu: Cum ai înțeles asta? SUA avertizau mai că nu în fiecare zi, dar ceilalți nu prea credeau, părea o chestie absurdă în acel moment posibilitatea să înceapă un război în mijlocul Europei.

Alexandru Flenchea: Avertismentele au început mult mai devreme. Dacă îți amintești, încă în primăvara anului 2021, când ruși au început să maseze trupe la hotar cu Ucraina, încă de pe atunci au fost primele avertismente publice. Nu exclud că și mai devreme Washingtonul a mai avertizat Kievul. Și după aproape un an de avertismente și informații tot mai multe despre inevitabilitatea unui război uite că am ajuns aici. Trebuie să recunosc că toată lumea, inclusiv și eu la un moment dat, credeam că „ok, Putin iar își arată mușchii, cred că nu va mai avea nicio finalitate”. Nu și după Conferința de la Munchen. Cred că atunci a devenit totul clar.

Lina Grâu: Pe 24 februarie dimineața?

Alexandru Flenchea: Pe 24 februarie m-am trezit pe la 7.00, ca de obicei, am luat telefonul, am văzut știrile și am zis: „Da...”. În ajun, pe 23 februarie, am zis că „noaptea aceasta se începe la ora 4”. S-a început la 4.30. Nu-mi amintesc exact care a fost știrea din seara zilei de 23, dar pentru mine a fost un indiciu indirect că urmează să se producă în noaptea care vine.

Lina Grâu: Pentru mine a fost șocant, pentru că nu puteam concepe, nu putem integra în cursul vieții mele firesc faptul că poate începe un război aici, undeva foarte aproape de noi.

Alexandru Flenchea: A fost devastator. Adică eu am fost devastat în momentul în care am aflat că războiul a început pe bune – o adevărată invazie, cu bombardamente masive, cu rachete... Prima săptămână de război am fost total devastat. Pentru că e greu să concepi așa ceva. E una când faci analize și încerci să faci anumite predicții și e cu totul altceva când războiul pe bune începe – un război pe care nu ni-l puteam imagina acum un an...

Lina Grâu: Și noi, fiind foarte aproape aici, acum abia, la o anumită distanță, putem vedea mai clar lucrurile. Dar atunci eram aproape siguri, mulți dintre noi, că tăvălugul acesta va veni și peste noi. Aveai percepția asta și tu?

Alexandru Flenchea: Cine putea să creadă că forțele armate ale Ucrainei vor reuși nu doar să țină piept, ci să și împingă înapoi trupele ruse? În momentul acela cred că fiecare înțelegea că dacă cade într-o zi-două-trei Kievul, trupele ruse nu se opresc decât la Prut și Dunăre, cel puțin. Și da, cred că după patru zile de război, când a devenit clar că s-au împotmolit, nu au ajuns nici la Kiev, deși Kievul este atât de aproape de hotar, în momentul acela am înțeles că „stai, că s-ar putea lucrurile să meargă altfel.”

Lina Grâu: Destul de devreme, pentru că multă lume la Chișinău se aștepta la o invazie săptămâni și luni mai târziu.

Alexandru Flenchea: Schimbarea de hotare se întâmplă repede. Se întâmplă în decurs de ore, maxim câteva zile – 48 de ore, 36 de ore, așa se face. Adică creezi o nouă realitate, până toată lumea, în special la Bruxelles, se întâlnește Consiliul, decide prin vot unanim ce fac... În momentele acestea ai creat o nouă realitate, i-ai pus pe toți în fața acestei realități. Acum acest lucru nu s-a produs.

Să ne amintim din istoria noastră – 28 iunie 1940 a fost o singură zi. A fost înmânat ultimatumul ambasadorului Regatului României de la Moscova, după care în decurs de 48 de ore nu mai era niciun soldat român pe teritoriul Basarabiei. Asta așa se face și, evident, Rusia a mai făcut-o după același procedeu, acum însă nu a mers. 

Lina Grâu: Ne așteptam că au mai trecut 70 de ani, s-au mai schimbat lucrurile, s-au mai civilizat între timp. Dar se pare că schemele au rămas aceleași...

Alexandru Flenchea: Nu, oamenii nu se schimbă. Un procedeu pus la punct și care a lucrat o dată, autorul lui se gândește: „De ce să nu mai încerc o dată?”.

Plus că, uitați-vă, ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, anexarea a aproape 20 la sută din teritoriul Ucrainei care se întâmplă exact acum, în aceste zile, e tras la indigo după scenariul războiului cu Finlanda din iarna anului 1939-1940. Exact același lucru: un guvern fals, pretins, instalat într-o localitate provincială de lângă Helsinki, care a cerut ajutor armatei sovietice să-i elibereze de burghezi, de capitaliști. Și armata a venit să-i elibereze. Exact la fel s-au împotmolit, exact la fel Uniunea Sovietică s-a ales cu o parte a teritoriului Finlandei, ca urmare a unui război dezastruos pentru URSS în plan militar.

Lina Grâu: Deci, istoria se repetă...

Alexandru Flenchea: Istoria nu se repetă de la sine. Istoria o repetă oamenii, istoria o fac oamenii, oameni concreți. Și respectiv, tot ei fie fac aceleași greșeli și o repetă din nou, fie trag anumit concluzii, învață anumite lecții și fac altfel. Dar e vorba de oameni, istoria nu e ceva ce se întâmplă de la sine.

Lina Grâu: Alexandru, vreau să te întreb o chestie mai personală. Relația ta cu războiul cum este?

Alexandru Flenchea: Eu sunt un pacifist convins. Războiul ca modalitate de atingere a intereselor politice îl desconsider.

Lina Grâu: Noi, copii sovietici, ții minte că am fost crescuți în retorica aceasta...

Alexandru Flenchea: ... de societate militarizată, ceea ce vedem acum în Rusia.

Lina Grâu: Asta de pe o parte. Pe de altă parte știam că războiul este un rău care nu trebuie să se repete.

Alexandru Flenchea: Da! Лишь бы не было войны! (În traducere: „Războiul să nu se mai repete niciodată!”, o lozincă repetată des în perioada sovietică) Sigur! Poezii pacifiste și totodată parada aceasta a stupidității, dacă vreai, adică parada festivă de Ziua Victoriei. Cel puțin eu unul nu înțeleg, vorbind despre paradele acelea din copilăria noastră, cum poți să sărbătorești moartea a zeci de milioane de oameni.

Lina Grâu: Tu vezi vreo legătură dintre aceste lucruri care au existat atunci și s-au accentuat în Rusia în ultimul deceniu – acele parade cu На Берлин! (Atacăm Berlinul!), cu deghizarea copiilor în haine militare și așa mai departe – cu ceea ce se întâmplă acum?

Alexandru Flenchea: Păi, ce se întâmpla acum nu s-a luat de nicăieri, nu s-a născut din senin în popor. Cineva coase uniformele alea pentru copii, cineva confecționează stickere На Берлин!, Можем повторить! (Atacăm Berlinul!, Putem repeta! – lozinci promovate intens în Rusia în ultimul deceniu în contextul victoriei în cel de al Doilea Război Mondial) și altele de genul acesta. Vorbim despre o mașinărie de educație și de propagandă la nivel de stat, similare cu ceea ce a existat în copilăria ta și a mea. Și da, ea funcționează, ea aduce roadă, sigur. Desigur că există o legătură.

Da, decizia a luat-o un singur om, decizia de a declanșa războiul, de a invada Ucraina a luat-o un singur om. Dar indiferent de protestele care au loc totuși în Rusia, în special acum, când riscul de a fi mobilizat poate afecta oricare familie, totuși există sprijin pentru acest război, pentru că în ultimii 20 de ani lumea așa a fost educată. S-a revenit la subiectul inamicului extern, subiect care ajută la mobilizarea oamenilor și face mult mai ușoară propagarea ideilor acestea absolut inacceptabile.

Lina Grâu: Și atunci, care este mecanismul prin care nu calci pe aceeași greblă, nu repeți greșeala, în care sesizezi anumite legități? Cum poți să înveți din istorie?

Alexandru Flenchea: În primul rând, trebuie să înveți la școală, să știi istoria. În al doilea rând, trebuie să ai bun simț și pentru asta trebuie să ai educație sănătoasă în familie. Și mai departe – autoperfecționarea. Adică trebuie să rămâi ființă umană decentă, cu bun simți și cu respect. Respectul de fapt este o chestie fundamentală, respectul reciproc. Acesta e valabil în relația dintre oameni, în relația dintre state, în relația dintre orice fel de entități. Și ca să fii capabil de respect în raport cu cineva, trebuie să te respecți în primul rând pe tine însuți. Ori asta e o problemă de exemplu în societatea noastră. Oamenii noștri au un deficit acut, acut de respect de sine, motiv pentru care nu pot înțelege cum e să respecți pe alții.

Lina Grâu: În contextul acesta întrebarea se referea și la Rusia, acest lucru se aplică și la țări?

Alexandru Flenchea: Haideți să definim Rusia. În cazul dat, în contextul actual concret vorbim despre Putin. Putin este omul care nu are respect în raport cu alți oameni. El are egou, are ambiții, are planuri. Respectul este o categorie care trăiește într-un univers paralel cu cel al lui Putin.

Lina Grâu: Alexandru, dar Putin nu putea să facă ceea ce a făcut singur. Este o discuție care există și la noi, și în Ucraina, și în Occident: da, există Putin care este vârful de lance și întruchiparea răului în momentul acesta, dar el nu putea face ceea ce a făcut singur. 

Alexandru Flenchea: Și aici procedeele și modalitatea de a acționa nu sunt noi. Cum se întâmplă în orice regim autoritar? Vine un lider nou, carismatic, pe ruinele unui sistem vechi, care s-a prăbușit, vine cu un mesaj nou care prinde la oameni, se bucură de mult sprijin. Începe reforme, se împotmolește, spune că „nu am reușit aici, și aici, și aici din cauza că sunt dușmani, sunt impostori, trebuie să luăm măsuri în raport cu cei care ne doresc răul”. Și încep măsuri represive, măsuri de constrângere în raport cu opoziția internă. După care inevitabil la un moment dat apare și un dușman extern, pentru că este cea mai ușoară modalitate de a mobiliza oamenii. Și la un moment dat fiecare, mai devreme sau mai târziu, înțelege că a fost păcălit și îndoctrinat. Masele de regulă mai târziu, cei din cercul apropiat mai devreme, dar deja nu au încotro. 

Mai devreme sau mai târziu, sunt sigur, poporul rus va privi cu alți ochi ceea ce se întâmplă acum și se va îngrozi...

Să ne amintim ședința Consiliului de Securitate rus în momentul în care a fost luată decizia să fie recunoscute cele două republici separatiste. De ce a scos Putin pe fiecare în fața camerelor? A arătat ca un teatru al absurdului, dar de fapt a fost o înscenare foarte bine gândită. Putin l-a scos pe fiecare din cercul lui îngust de aliați, prieteni și parteneri în fața camerelor, ca probă pentru un posibil tribunal internațional. Fiecare a înțeles exact ce a fost asta: „Băieți, niciunul dintre voi nu va putea să mă trădeze, pentru că din momentul acesta noi toți sunteți complici, deci nu aveți cale întoarsă și mergeți cu mine până la capăt. Și nu credeți că puteți în spatele meu să faceți aranjamente separate cu Occidentul ca să mă detronați și să ieșiți din afacerea asta. Nu! Toți suntem cu mâinile pătate de sânge!”. Așa se întâmplă.

Mai devreme sau mai târziu, sunt sigur, poporul rus va privi cu alți ochi ceea ce se întâmplă acum și se va îngrozi. Exact cum acum 30 de ani a fost îngrozit de crimele stalinismului, atunci când a aflat mai multe despre ceea ce s-a întâmplat în epoca stalinistă. Nimeni nu e veșnic, Vladimir Putin nu e veșnic, regimul lui autoritar nu e veșnic. Și va veni timpul când rușii se vor îngrozi. Nu neapărat este o garanție că nu se va repeta istoria încă o dată, dar sunt sigur că ceea ce vedem acum în Rusia nu este pentru totdeauna.

Lina Grâu: După 24 februarie din Rusia a venit retorica aceasta: „А где вы были 8 лет?”, „Unde ați fost în ultimii opt ani?”. Acum ucrainenii merg pe altă frază: „Dar unde ați fost voi în ultimele șapte luni?” adică unde au fost rușii care acum stau la vămile din Georgia, din Finlanda, din Kazahstan, din Mongolia ca să poată plec din Rusia. Cumva, se creează impresia că cei din societatea rusească în acest război au fost afectați mai mult de mobilizare decât de conștientizarea faptului că în Ucraina se comit niște crime de către Federația Rusă?

Alexandru Flenchea: Păi, crimele sunt virtuale, în televizorul cetățenilor ruși. Respectiv, ele pot fi ignorate. Războiul, în momentul în care deține parte din viața ta, în momentul în care chiar tu ești recrutat și mobilizat pentru acest război, sigur că lucrurile arată un pic altfel decât stând pe canapea, uitându-te la televizor la Soloviov sau citind știri, fie ele adevărate sau fake-news, în telefon.

Lina Grâu: De ce atât de puțini ruși au ieșit la proteste atunci, la început, dar chiar și acum, când s-a anunțat mobilizarea?

Frica este un instrument foarte eficient. Un om sărac și speriat este absolut expus, poți să faci orice din el.

Alexandru Flenchea: Inclusiv de frică. Putin s-a asigurat. El își construiește acest regim autoritar timp de 20 de ani, cu un aparat represiv puternic, cu sute de mii de „naț-gvsrdia” (în traducere - Garda Națională), un fel de poliție rolul căreia este intervenția la mitingurile de protest și de control al maselor. Aceste lucruri au fost făcute cu un scop anume și scopul a fost atins. Lumea se teme, sigur că da. Pardon, dar dacă numești războiul „război” riști până la 7 ani de închisoare. Dacă refuzi să fii înrolat, riști 10 ani. Așa că da, de frică.

Frica este un instrument foarte eficient. Frica, sărăcia... Un om sărac și speriat este absolut expus, poți face absolut orice din el. Un om sărac este susceptibil la manipulare, foarte ușor, pentru că nu are decât niște instincte primare de supraviețuire. Pentru că omul este pus la limita de supraviețuire și, respectiv, este foarte ușor să manipulezi așa un om. Respectiv, omul acesta nu poate fi liber.

Un om liber cu adevărat trebuie să aibă și ceva în buzunar și trebuie să aibă și o certitudine în ziua de mâine. Și atunci nu-l poți influența, nu-l poți manipula, nu-l poți imune să facă ceva contrar voinței lui. Atunci când el știe că nu depinde de tine, nu depinde de stat, că are o perspectivă măcar de un an. Noi nici asta nu avem, noi nu avem luxul acesta de certitudine pe un an înainte. Nici măcar pe o lună, pe două luni înainte nu avem. Și cu atât mai mult omul care e sărac și încă și speriat. Sigur că poți face orice din el...

Lina Grâu: În societatea moldovenească există această discuție, de când a fost anunțată mobilizarea în Rusia și a pornit acest val de oameni care vor să scape de acest măcel, există discuția: un refugiat ucrainean este același lucru cu un refugiat rus? Cum să-l tratăm? Cum să-l primim? Cum să-l ajutăm? Are o anumită vină implicită pentru ceea ce s-a întâmplat?

Alexandru Flenchea: Diferență totuși este. Pentru că ucrainenii fug de un război pe care nu l-au ales și care a ajuns în casele lor. Rușii care fug, fug de un război pe care l-au ales sau nu l-au ales, cred că sunt situații diferite, pe care l-a adus în casele ucrainenilor conducerea care e a lor, chiar dacă au ales-o sau nu, dar pentru care au o parte de responsabilitate. Din punctul acesta de vedere diferență este.

Dacă au sau nu o parte de vină colectivă? Eu cred că noi avem un exemplu și un precedent foarte bun – cel al Germaniei naziste. Și, mai important, cel al Germaniei post naziste. Pentru că Germania post-nazistă a plătit și în continuare plătește prețul cu răspundere colectivă a poporului german pentru ororile comise de naziști, care au avut sprijinul deschis sau tacit, sau lipsă de rezistență. Bine, rezistență a fost, știm că au fost oameni care s-au ridicat, dar au fost puțini, majoritatea au susținut deschis, tacit, sau nu s-au opus. Nemții au conștientizat acest lucru, au recunoscut și în continuare plătesc nota de plată. Bine, sunt alte voci, acum generația mai nouă a nemților spun că ajunge deja cu complexul de vină, atâtea generații de nemți deja au ispășit această vină.

Toate experiențele acestea trebuie învățate, cei care nu le știu, memoria trebuie împrospătată. Și rușii trebuie să se iote foarte atent la parcursul Germaniei după 1945 pentru că pe ei inevitabil îi așteaptă același lucru. 

Neștiind istoria, o repeți din nou și din nou. Ca farsă e repetată doar o dată, mai departe e doar tragedie și tragedie...

Lina Grâu: Deci Rusia ar trebui, după încheierea acestui război, să treacă prin același proces de conștientizare și de justiție internațională prin care a trecut Germania?

Alexandru Flenchea: Sau trece prin asta și capătă șansa să devină o țară cum sunt multe alte țări pe continentul nostru. Sau, dacă nu, din nou va repeta aceeași experiență peste un deceniu, două, cinci sau peste un secol. Dar inevitabil va trece prin exact aceeași experiență.

Și aceasta și pentru noi este o lecție, uitându-ne la nemți, uitându-ne la ruși, trebuie să fim conștienți și noi că oricât de mică ar fi țara noastră, dar noi tot avem partea noastră de responsabilitate pentru ceea ce face țara noastră. Viitorul nostru este așa cum îl construim noi ani – prin deciziile pe care le luăm noi azi, prin sprijinul deschis sau tacit pentru unii sau pentru alții.

Lina Grâu: Pe cine ar trebui să sprijinim?

Alexandru Flenchea: Noi trebuie să sprijinim bunul simț, educația și cartea. Neștiind istoria, o repeți din nou, și din nou, și din nou, și din nou. Ca farsă e repetată doar o dată, mai departe e doar tragedie și tragedie...

Ori noi din păcate nu știm istoria noastră. Dacă vreai, putem încă multe ore să vorbim despre sistemul de educație publică în Republica Moldova și despre cum se învață sau nu se învață la noi istoria.

Lina Grâu: Pentru noi, există o lecție în toată această poveste?

Alexandru Flenchea: Noi, moldovenii, de când suntem, tot învățăm și învățăm. Depinde ce scop ne propunem, ce vrem noi de la noi ca popor și de la țara noastră. O vrem? Nu o vrem? Unde o vrem și ce suntem gata să facem pentru acel viitor pe care ni-l proiectăm?

Lina Grâu: Alexandru, tu ai dubii că viitorul Republicii Moldova nu poate fi decât european? Privind generația tânără care crește, privind lucrurile care se întâmplă în jurul nostru? Mia pot exista dubii în sensul acesta, mai sunt riscuri de a nu merge pe calea europeană?

Alexandru Flenchea: Nu, eu nu am dubii că Moldova este de fapt Europa și este parte a Europei. Și acel parcurs pe care l-am avut în ultimul deceniu, începând cu liberalizarea regimului de vize, care a contat mai mult chiar decât DCFTA, mai mult decât Acordul de Liber Schimb, pentru că a avut un impact direct asupra tuturor. În momentul în care tu poți merge liber în Europa, tu ești în Europa.

Lina Grâu: Acest lucru a deschis mințile oamenilor, a schimbat percepțiile.

Alexandru Flenchea: I-a făcut pe oameni să se simtă altfel, să se simtă în Europa. Pentru că în momentul în care tu nu trebuie să-și planifici o vacanță, în momentul în care tu nu trebuie să stai după viză la Consulatul Germaniei, un loc devenit celebru, dar tu pur și simplu ai un week-end lung și tu te gândești: „dă să-mi fac un city-break” și urci în mașină și pleci. În momentul acesta evident că ești parte a Europei. Din punctul acesta de vedere eu nu am dubii despre cum simt oamenii noștri.

Dar totodată, din păcate, lumea în care am ajuns să trăim este plină de incertitudini. Cine știe ce va fi peste 10 sau peste 20 de ani? La modul real liderii mondiali vorbesc despre un a treilea război mondial nuclear nu ca despre ceva ipotetic, ci ca despre ceva cu un grad mai mare sau mai mic de probabilitate. Așa că haideți să vedem cum iese lumea și cum iese continentul nostru din această criză profundă, cu ce schimbări majore politice. Pentru că ele deja se produc. Cel mai recent exemplu sunt alegerile generale din Italia și rezultatul lor. Și au mai fost crize politice în alte țări europene, a căzut guvernul în Bulgaria, Macron a pierdut alegerile locale, ca să nu mai vorbesc de Brexit. Și urmează cu siguranță și alte seisme politice în Europa.  

Lina Grâu: Ce a însemnat acest război pentru redistribuirea polilor de forță în regiune? Vedem o fortificare spectaculoasă a Ucrainei și lucrul acesta va rămâne și pe viitor. Vedem o influență mult mai mare a Poloniei, a României, ca factor regional. 

Alexandru Flenchea: Marea Britanie a redevenit o putere mondială, pentru că la un moment dat ponderea ei scăzuse. Da, e adevărat, cum am spus: noi suntem într-o profundă transformare și schimbare a lumii în care trăim, dar cu un rezultat absolut imprevizibil.

Lina Grâu: Rusia cade în irelevanță pentru următoarea perioadă, în cazul în care supraviețuim și nu se întâmplă vreun accident nuclear?

Alexandru Flenchea: Greu de spus așa ceva, chiar imposibil. Da, Putin nu e veșnic, dar are grijă de sănătatea lui.

Căderea regimurilor de fiecare dată este imprevizibilă. Imperiul Țarist, Imperiul Rus, a căzut practic peste noapte. Da, post factum, la distanță de multe decenii, de un secol, noi vedem premise care au dus la prăbușirea imperiului, vedem anumite decizii proaste care au fost un fel de puncte de non-retur. Dar aceste lucruri se văd doar post-factum. Atunci când trăiești nemijlocit în asta, este mai greu.

Imperiul Sovietic a căzut tot peste noapte. Deși da, acum, învățând istoria, noi vedem că de fapt era criză economică profundă, războiul din Afganistan și așa mai departe. În 1990 la Chișinău cineva putea să spună că în mai puțin de un an țara aceasta, adică URSS, nu va mai exista?

Lina Grâu: Atunci, chiar și la început de august, luna în care a fost puciul de la Moscova, era foarte greu de imaginat că imperiu sovietic s-ar putea prăbuși.

Moldova ce face în toată această ecuație? Țară mică cu inimă mare. Dincolo de asta?

Alexandru Flenchea: Țară mica cu probleme mari și probleme multe. Primul lucru care trebuie făcut este că problemele trebuie conștientizate și recunoscute. După care faci un plan  și la abordezi. Nu e nimic extraordinar până la urmă. Orice problemă, dacă o abordezi ca o problemă mare, te domină și spui: „Nu știu ce să fac, nu pot face nimic.” Nu, orice problemă mare trebuie descompusă în componente. O descompui în probleme mai mică și găsești soluții pentru fiecare. 

Sărăcia noastră ne face să fim mai puțin liberi, sau deloc liberi...

Lina Grâu: Spune-mi care sunt trei cele mai mari probleme care ne țin pe loc și de care depinde să mergem sau să nu mergem înainte în dezvoltarea noastră.

Alexandru Flenchea: Ele în realitate sunt mult mai multe, să scot doar trei în evidență ar însemna să neglijez altele care sunt și ele foarte importante. Da, sunt lucruri care sunt la suprafață – corupția, sărăcia generală...

Dar eu vreau să mai aduc aici o nuanță și o conotație problemei sărăciei. Dincolo de aspectul pur social și umanitar mai este și o altă problemă asociată cu sărăcia. Pentru că sărăcia noastră ne face să fim mai puțin liberi, sau deloc liberi. Deci, e o problemă mai complexă.

Transnistria, fragmentarea țării și un conflict nerezolvat care este și o mare sursă de corupție – contrabandă și corupție. O contrabandă care alimentează corupția inclusiv aici, la Chișinău.

Justiția, statul de drept, probleme care sunt la suprafață

Și din nou sunt nevoit să spun – educația. La noi pe bune multe din problemele pe care le avem sunt din cauza educației precare și în viitor riscăm să avem probleme și mai multe, pentru că avem probleme mari în educație. Poți să investești în veceuri calde cu apă caldă, în incinta școlii, poți să investești în școală inclusivă, care la noi de cele mai dese ori e privită exclusiv ca accesibilitate mai multă și un cabinet pentru copii cu necesități speciale, nu mai mult. Dar de fapt educația în școală începe cu oamenii pe care îi pregătești la facultate. Și care este situația în universitățile noastre? Și care e situația studenților, și câți studenți avem la universitate?

Lina Grâu: Vreau să revenim la început, la data de 24 februarie 2022. Atunci, pentru mine canalul de Telegram pe care l-ai pornit, I4P, tu a fost unul dintre foarte puținele puncte de reper care mă ajuta să înțeleg ce se întâmplă de fapt. Era foarte multă informație, era foarte multă dezinformare. De unde a venit luciditatea voastră? Spuneai și tu – la început erau cu toții devastați și dezorientați. Cum ai reușit să te aduni și să pui cap la cap o analiză foarte lucidă, care a fost foarte obiectivă de multe ori – și în pronosticuri, și în analiza situației pe moment?

Alexandru Flenchea: A fost și un grad de întâmplare aici, dacă vreai. În momentul în care am lansat canalul de Telegram a fost de fapt pentru altceva – a fost pentru a reflecta activitatea organizației noastre, Inițiativa pentru Pace. S-a întâmplat cu o zi înainte de începutul lucrărilor Conferinței de la Munchen și am zis că dacă tot organizația noastră întrunește experți din domeniul securității și acesta este profilul nostru, nu putem ignora acest eveniment și trebuie să urmărim atent și să mai publicăm cele mai importate declarații de acolo. Și am văzut că acest lucru prinde și că am început să creștem din primele zile absolut organic, a apărut cerere și am continuat. Și așa, organic, am intrat în începutul războiului.

Lina Grâu: Cum ai văzut în acel moment societatea moldovenească ca permeabilitate la dezinformare, la informații eronate? Probabil acela a fost momentul care a reflectat foarte bine starea reală din societate la acest capitol.

Alexandru Flenchea: Stând acasă sau la birou în fața calculatorului nu prea poți diagnostica foarte exact starea de spirit a societății. Oamenii se informează foarte diferit. Mulți se informează din televizor, fiecare are un telefon 4G în buzunar...

Lina Grâu: Din televizor – televizorul rusesc de multe ori?

Alexandru Flenchea: Cu certitudine. Cu certitudine de mulți ani moldovenii nu se informează din ziare.

Lina Grâu: Întrebarea mea se referă nu neapărat „aparatul” din care vine informația, cât la zona de influență. Eu, de exemplu, mergând la piață la mine la Ciocana am aflat că vinovați de invazia din Ucraina sunt americanii. Și ucrainenii sunt vinovați pentru că i-au enervat pe ruși. De unde își iau oamenii de rând acest gen de informații? Lucrul acesta poate fi schimbat?

Alexandru Flenchea: Există așa un adevăr neplăcut, greu de recunoscut, că majoritatea oamenilor au în cap anumite idei și au anumite stereotipuri și atitudini. Și se informează din acele surse care le par credibile, care rezonează cu ceea ce au deja „preinstalat” în creier. Și unul din efecte este o polarizare și o fragmentare tot mai mare a societății, pentru că fiecare trăiește în bula lui informațională și se informează din acele surse care i se par credibile pentru că rezonează cu ceea ce crede el însuși. Și eu nu știu cum se poate sparge acest circuit.

Lina Grâu: Noi am avut 30 de ani în care Republica Moldova a fost țară independentă, în care lucrurile trebuiau să se schimbe cumva – prin școală, prin educație, prin informațiile care circulă...

Alexandru Flenchea: Vrei să vorbim despre starea sistemului de învățământ din Republica Moldova?

Lina Grâu: Am rămas conectați la aceleași lucruri la care am fost și acum 30 de ani, ca societate – spațiul de informare rusesc, propaganda de acolo care a penetrat foarte puternic Republica Moldova.

Alexandru Flenchea: Nu vreau să intru foarte mult în detaliile pieței media din Republica Moldova, nu e profilul meu, dar cu siguranță acolo sunt probleme. Legislația noastră care reglementează mass media, dar și dimensiunile țării, dar și a economiei noastre, faptul că avem o populație atât de săracă și o economie atât de mică înseamnă că sunt foarte puțini bani pentru publicitate în țara asta. Și asta înseamnă că problema fundamentală este că mass media nu poate fi a afacere. Eu nu știu exemple de mass media care să fie o afacere pe bune, care să genereze venit cât de mic, dar care să poată asigura independența adevărată a acestei media, fie că e post de televiziune sau ziar, sau orice altceva. Până la urmă mediile trebuie să fie finanțate ori din granturi, ori din donații sau partide, pentru că nu pot fi afaceri pe bune în Republica Moldova. Și, respectiv, nefiind afaceri, neavând bugete mari, nu pot concura ca atractivitate cu posturi din Rusia, sau din România, sau din Ucraina.

Războiul a pus pe pauză afacerile celor din Transnistria. Și atunci, de ce ar avea nevoie de război?

Lina Grâu: Transnistria. Tu ai fost printre puținii care nu ai fost foarte surprins de reacția administrației de la Tiraspol la tot ce se întâmpla în regiune după 24 februarie. La Chișinău, mulți dintre noi, calculam cam cât timp ia unui tanc de la Tiraspol sau Bender să ajungă la Chișinău și calculele nu ieșeau foarte optimiste și foarte pozitive. Tu ai fost printre puținii care au zis că transnistrenii nu vor război. De ce nu au nevoie de el? Pentru că toată logica a ceea ce știm noi despre Tiraspol – că este un avanpost rusesc, că au trupe acolo, că au armamente, că au depozit militar rusesc – despre asta vorbește, că ar putea fi folosit la un moment dat ca vârf de lance împotriva Chișinăului sau împotriva Ucrainei.

Alexandru Flenchea: Da, folosit de Moscova. Dacă ar fi condiții favorabile pentru acest lucru, care nu sunt. La început lumea spunea: „Transnistria ne va ataca, fiind sprijinită de ruși”. Nu. De ce ar face-o? Pentru că oamenii simpli, oamenii de rând, ce om sănătos la cap vrea să meargă la război să ucidă alți oameni și să moară. Nu spun că nu sunt asemenea oameni, sunt, dar probabil au probleme cu capul. Oamenii de rând au alte griji – familie, casă, lucru, părinți de care să aibă grijă, copii. Deci pe oamenii de rând îi excludem.

Ajungem la conducere, la cei care cu adevărat controlează această regiune. Ei tot au grijile și interesele lor. Și grijile lor sunt afacerile pe care le au, mai mult sau mai puțin legale sau total ilegale. Și interesul lor este să păstreze aceste afaceri și să facă bani în continuare. Războiul a pus pe pauză multe dintre afacerile lor, sau cel puțin le-a făcut viața mult mai grea. Și atunci de ce ar avea nevoie de război?

Sau, merg mai departe, de ce ar avea nevoie să devină parte a Rusiei, să devină parte a Rusiei, să fie anexați de Rusia? Riscă să-și piardă toate afacerile. Pentru că evident și inevitabil, dacă ar fi să se întâmple așa ceva, ei pierd paradisul lor fiscal, pierd 464 de km de hotar pe care și l-au privatizat, pierd gazul gratuit rusesc pentru că gazul gratuit rusesc îl fură de fapt de la Moldova-Gaz, lucru care nu se va mai întâmpla dacă ar fi ca ei să intre în componența Rusiei. Deci nu, sigur că acolo, în stânga Nistrului interes pentru asta nu este.

Lina Grâu: Dar în momentul în care ai pe o tavă interesul de afaceri și pe alta – securitatea ta personală?

Alexandru Flenchea: Care sunt corelate și care depind una de alta. Securitatea personală a patronilor companiei Sheriff rezidă în banii pe care îi au, afacerile lor și statutul acesta nerecunoscut. Moscova e departe. Între Tiraspol și Moscova este Ucraina.

Lina Grâu: Câți dintre cei din vârfurile administrației transnistrene au cetățenie ucraineană?

Alexandru Flenchea: Mulți, suficienți. Și pașapoarte moldovenești, și rusești, și ucrainene, și românești.

Lina Grâu: Ucraina a închis hotarul cu Transnistria la câteva zile după începutul războiului. Și atunci, singurul acces spre lume a Transnistriei este prin Republica Moldova. A folosit Guvernul de la Chișinău această pârghie pentru a închide fluxurile de contrabandă, pentru a face mai ascultător regimul de la Tiraspol?

Alexandru Flenchea: Chiar și fără un proces de negociere oficial 5+2, chiar și cu cei doi din trei mediatori – Rusia și Ucraina – care s-au incapacitat reciproc la masa de negocieri, chiar și în absența Moscovei în procesul de reglementare în general, Chișinăul și Tiraspolul discută și fac înțelegeri care lucrează. 

Lina Grâu: Formatul 5+2 mai e în viață, apropo?

Alexandru Flenchea: Este. El nici nu trăiește, nici nu a murit. Pur și simplu este un moment absolut inoportun ca să te apuci să hotărăști soarta formatului 5+2 sau să te gândești ce faci cu el. Este – bine. Nu încurcă și nu împiedică procesul de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol. Negocieri care continuă, inevitabil. Pentru că Chișinăul și Tiraspolul depind în foarte multe privințe unul de celălalt – și în planul infrastructurii, și în energetică, afaceri – legale și mai puțin legale, oameni în primul rând.

Și atunci, acest dialog continuă, el aduce și anumite rezultate. În absența Moscovei, lucru care deranjează Moscova foarte mult pentru că astfel pierde relevanța în acest proces. Pentru că timp de 30 de ani de când Moscova „ajută” părțile, cu ghilimele de rigoare, și le „sprijină în identificarea unul compromis și a soluțiilor” rezultatele nu spun că au fost absente, dar acestea au fost sub așteptări. Orice nu este reintegrare și soluționare definitivă a conflictului este sub așteptări. Dar uite că odată ce Moscova a dispărut, Chișinăul și Tiraspolul mai des ajung la compromis decât cu participarea Moscovei.

Lina Grâu: Până acum s-a spus că nu este momentul oportun, nu este momentul potrivit pentru a schimba anumite lucruri în reglementarea transnistreană sau a obține niște rezultate. Poate că anume acum este momentul potrivit?

Alexandru Flenchea: Să-ți spun un secret – niciodată nu a fost și niciodată nu va fi un moment oportun, stelele nu se vor aranja așa cum vrei tu, ceea ce nu însemnă că nu trebuie să creezi momentul oportun. Și, da, acum realitățile politice și geopolitice pe continent s-au schimbat și există potențial pentru o schimbare. Schimbarea aceasta poate fi spre bine sau spre rău. Dar potențial există și el acum poate fi, părerea mea este că chiar trebuie, valorificat.

Lina Grâu: Tiraspolul înțelege că este tăiat de Rusia?

Alexandru Flenchea: Sigur, cum să nu înțeleagă.

Lina Grâu: Și atunci, care este interesul lor, dincolo de a menține afacerile?

Alexandru Flenchea: Ceea ce vor ei, la modul ideal, este să se întoarcă în realitatea antebelică, de până la 24 februarie, cu hotar deschis și tot cu ce s-au obișnuit timp de trei decenii. Acum datoria noastră este să-i convingem că lucrul acesta nu are cum să se întâmple. Și atunci, ei au nu chiar atât de multe opțiuni și alegerea le aparține. Pentru că viața merge înainte și țara asta se dezvoltă cu sau fără – nu ei ca regiune, ci cu sau fără implicarea lor. Ei pot să se implice să fie parte a soluției, sau să rămână o problemă și să suporte consecințele.

Transnistria nu are valoare în sine pentru Moscova. Nu ar ezita nicio clipă să lase Transnistria înghețând

Lina Grâu: Rusia pe de o parte probabil că ar fi tentată să oprească gazul pe conducta care vine către Republica Moldova, dar acest lucru înseamnă că Transnistria rămâne să înghețe la iarnă.

Alexandru Flenchea: Moscova dacă face ceva, o face cu un anumit scop. Înțelege de unde pornește și unde vrea să ajungă și de regulă scopul scuze mijloacele. Și credeți-mă că nu ar ezita o clipă să lase Transnistria înghețând la iarnă dacă va ști că asta îi va livra rezultate mai mari, mai importante. Transnistria în sine nu este ceva de care Moscova are nevoie. Nu are valoare în sine pentru Moscova.

Lina Grâu: Cine poate să ajute Republica Moldova într-o situație de forță majoră? Energetică, dar nu numai.

Alexandru Flenchea: Știm de discuțiile care au loc cu Bucureștiul. Dar și aici sunt și oportunități, și vulnerabilități. Pentru că până la urmă energia electrică ajunge aici tot prin Ucraina și prin Tiraspol, prin stânga Nistrului, este un circuit închis. Ceea ce pe de o parte demonstrează încă o dată cât de interdependenți suntem și arată că soluții bune există doar dacă acestea sunt pentru toată Moldova, pentru ambele maluri ale Nistrului. Orice soluție doar pentru un mal este o soluție proastă, pur și simplu pentru că nu este fezabilă.

Poți să ai toți banii din lume, dar dacă nu ai infrastructură energetică, nu ai ce face cu banii

Lina Grâu: Malul drept poate cumpăra curent din vest, dar atunci Tiraspolul trebuie să plătească pentru acel curent.

Alexandru Flenchea: Eu m-am referit la partea tehnică și de infrastructură a lucrurilor, nu și de aspectele comerciale care, bineînțeles, sunt o problemă.

În general, anul acesta, 2022, în plan energetic a făcut ca fiecare om să înțeleagă că asigurarea cu energie are două componente – una e cea comercială, cât te costă, și alta e de infrastructură. Poți să ai toți banii din lume, dar dacă nu ai infrastructura care să-și livreze acea energie la consumator, nu ai ce face cu banii, chiar dacă îi ai. Iar să construiești infrastructură costă nu doar bani dar și timp.

Lina Grâu: Eu înțeleg din ce discutăm acum că pentru regiunea transnistreană lucrurile sunt pe punctul de a se schimba semnificativ.

Alexandru Flenchea: Eu aș schimba un pic accentul: există potențial pentru asta. Și, repet, potențialul poate fi valorificat sau această oportunitate poate fi ratată. Depinde în cea mai mare măsură de noi.

Nu cred că te șochează faptul că în Republica Moldova sunt oameni pentru care 250 de lei sunt bani...

Lina Grâu: Nu departe de locul în care discutăm acum are loc un protest. E ok să se facă politică așa cum se face la aceste proteste?

Alexandru Flenchea: Orice nu contravine legii este ok, pe de o parte. Pe de altă parte, nu văd nimic nou, nu doar în formele și manifestările acestui protest, dar nici măcar ca element al procesului și al luptei politice. Pe bune, care ar fi aici elementul inovativ?

Lina Grâu: Cred că aici cuvintele cheie sunt „atâta timp cât nu contravine legii”. Or aici avem dubii rezonabile în această privință.

Alexandru Flenchea: Uite, nu cred că te șochează faptul că în Republica Moldova sunt oameni pentru care 200-250 de lei sunt bani și este un venit zilnici suficient ca să-i motiveze să stea în piață în fața Parlamentului sau a Președinției. Da, noi suntem o societate cu mulți oameni săraci.

La fel cred că nu ne șochează faptul că oamenii sunt plătiți ca să vină la mitinguri. Știm că asta s-a mai întâmplat și se întâmplă regulat. Nu zic că este o normalitate, zic doar că nu este nimic nou, din contra, este o situație foarte tipică, foarte obișnuită. Există un partid aflat la putere, există unul sau câteva partide în opoziție și concurează între ele. Este un proces foarte firesc.

Cumva am obosit de asta, noi toți ca societate? Da! De ce? Pentru că nu vedem nimic nou în asta. Probabil tocmai din cauza aceasta politicienii trebuie să plătească oamenii să vină la proteste.

Lina Grâu: Eu cred că în situația aceasta cel mai mare semn de întrebare e legat de sursa acestor bani și de omul care stă în spate, oligarhul fugar Ilan Șor, conexiunea dintre furtul miliardului și ceea ce se întâmplă la aceste proteste în piață este la suprafață. Întrebarea este – de ce justiția nu a ajuns să pună punctele pe „i”? 

Alexandru Flenchea: Președinta țării, ministrul Justiției și prim-ministra nu au răspuns la această întrebare și vreți să-l am eu? Să știu cum de se întâmplă că judecătorii nu pot duce la bun sfârșit examinarea acestui dosar în judecată după atâția ani? Noi toți înțelegem care e răspunsul probabil, da? Problema este că noi îl intuim, noi îl înțelegem, dar noi nu știm exact. Și noi nu putem arăta cu degetul. Noi doar intuim. Și aceasta e stare în care noi, din păcate trăim cam de când există statul nostru în formula lui actuală, Republica Moldova. Toată lumea înțelege totul, toți înțeleg tot ce se întâmplă, dar nu pot spune lucrurilor pe nume pentru că... Pentru că...  

Lina Grâu: Pentru că justiția este în legătură cu...

Alexandru Flenchea: Ar fi! Așa ar fi corect de spus. Ar fi! Pentru că ar fi în legătură, pentru că ar fi influențe politice, pentru că ar fi conflicte de interese care nu sunt înlăturate din actul de înfăptuire a justiției... Ar fi. Ar fi multe de făcut aici.

Lina Grâu: Penalii au șanse să revină la guvernare în Republica Moldova?

Alexandru Flenchea: Noi suntem într-un moment de cotitură, tot continentul. Uitați-vă ce se întâmplă în Europa. Tot mai mult teren pe intern în țările membre câștigă un soi nou de politicieni total asistemici – populiști, radicali, extremiști, naționaliști, eurosceptici, antiglobaliști. Din păcate constat că ei câștigă teren. Și atunci când vedem că democrații mult mai consacrate și mult mai experimentate ca a noastră sunt și ele expuse acestor riscuri și de fapt mai cad și victime ale unor asemenea involuții politice să zic că sunt sigur că pe noi nu ne pasc asemenea pericole nu pot, din păcate.

Atunci când facturile la energie riscă să fie mai mari decât salariul mediu pe economie, oricine zice: „Vă aduc gaz ieftin!”, câștigă

Lina Grâu: Odată cu războiul acesta care a început în februarie eu văd o schimbare foarte mare a ponderii și influenței „lumii ruse” asupra minților, asupra stărilor de spirit și asupra vieții politice. În Ucraina lucrurile s-au schimbat dramatic și probabil ireversibil – nici măcar zonele care erau foarte pro-ruse nu mai păstrează această nostalgie pentru lumea rusă, pentru că au fost cele mai distruse. La noi, credeți Chișinău acest război a luat terenul de sub picioarele partidelor politice care se fotografiau cu Putin pentru campania electorală? Dispare odată cu acest argument acest segment al clasei politice? Sau se recalibrează? Vedem că se reinventează acum pe teze gen „sărăcie, guvernarea a majorat prețurile” etc. Lucruri care sunt ușor manipulatorii, pentru că prețurile au crescut nu doar în Moldova și nu din cauza guvernării. Mai are viață factorul „lumii ruse” ca factor politic în Republica Moldova?

Alexandru Flenchea: Hai să simplific problema. Dacă am avea o țară cu economie prosperă și oameni care o duc mai mult sau mai puțin bine în marea lor majoritate; dacă factura la lumină și la gaz nu ar fi o chestiune absolut existențială, de viață sau de moarte, pentru majoritatea covârșitoare a familiilor din Republica Moldova, atunci, pentru ca un partid pro-rus să câștige simpatii și voturi, ar trebui să vină cu o ofertă mult mai sofisticată.

„Eu am iarna asigurată. Eu am, Doamne ferește!, am sănătatea asigurată, copiii asigurați cu studii bune, am o stabilitate, o certitudine pe un deceniu înainte. Tu îmi spui să votez pentru tine ca să fim cu Rusia. De ce?” Repet – oferta atunci ar trebui să fie mult mai sofisticată.

Atunci însă de fapt facturile la energie riscă să fie mai mari decât salariul mediu pe economie, oricine zice „Vă aduc gaz ieftin!”, câștigă. Nu ai nevoie să inventezi nimic sofisticat. Nu ai nevoie să vii cu o ofertă inventivă sau cu una complexă. Lucrurile se simplifică extraordinar de mult. Pentru că, revin, omul sărac este vulnerabil și ușor de manipulat.

Lina Grâu: Dacă Maia Sandu merge la Moscova, obține gaz mai ieftin? Apropo despre discursul cu care vine opoziția?

Alexandru Flenchea: Nu. Maia Sandu sau oricine nu ar merge, nu obține. Contextul nu e acela. Hai să ne uităm la Moscova, la Vladimir Putin, la acele dileme, constrângeri și provocări pe care acesta le are și să încercăm să vedem care e locul Republicii Moldova și a contractului la gaze pentru Republica Moldova în agenda de viață a lui Putin. El are alte probleme, mult mai mari. Da, noi cumva suntem o victimă colaterală, inevitabil, dar tot odată noi nu avem cu ce veni la o astfel de discuție. Dacă ar fi să meargă cineva la Moscova să negocieze, să propună ce?

Lina Grâu: Transnistria?

Alexandru Flenchea: Nu are nevoie Moscova de Transnistria în sine. De ce ar avea Moscova de 6 mii de km pătrați între Ucraina ostilă, Republica Moldova nu tocmai prietenoasă, sau cel puțin speriată suficient de mult ca să se distanțeze de Rusia și la mijloc Transnistria – cu ce? Cu sărăcie, cu nevoi și cu o țeavă tot cu gaz rusesc? De ce ar avea nevoie?

Nu au nevoie ei de Transnistria. Ei au nevoie de tot spațiul pe care îl consideră, cu ghilimelele de rigoare, „legitimele lor teritorii”, de la Oceanul Pacific și cel puțin până la Dunăre, dacă nu până la Oceanul Atlantic. Noi cu ce să venim? „Dă-mi, nene, gaz mai ieftin, pentru că...” Ce?

Lina Grâu: „Vă dăm fructe”, de exemplu.

Alexandru Flenchea: Putin a pregătit poporul rus, l-a pregătit moral să mănânce doar pâine și varză încă un deceniu înainte din cauza sancțiunilor. De ce ar avea nevoie de fructe? Nu, nu e contextul nici potrivit, nici favorabil. Și problema nu e neapărat în noi. Problema e Federația Rusă, Vladimir Putin, care, pe lângă războiul convențional în Ucraina mai duce și un război hibrid împotriva restului lumii, sau cel puțin împotriva Europei cu siguranță. Și noi am ajuns chiar pe linia frontului în acest război.  

Lina Grâu: Dacă în acest an la guvernare ar fi fost altă forță politică, crezi că lucrurile puteau să meargă mai bine?

Alexandru Flenchea: Nu, noi nu trăim într-o piesă de teatru e care putem să o scriem, să o modelăm cum vrem și să vedem „oare cum ar fi fost”. Noi trăim într-un context foarte concret. Foarte exact, în care există acele forțe politice care există. Dar probabil că în istoria Republicii Moldova independente nu a mai fost o perioadă cu atât de puține partide politice active. 

Lina Grâu: Dar nici perioade la fel de complicată ca cea pe care o traversăm acum?

Alexandru Flenchea: Bine, e discutabil. 1992, războiul din Transnistria – a fost mai puțin complicat decât acum? Probabil că nu. Și asta a fost în primul an de existență a țării noastre și nu cu instituții slabe, ci de fapt fără instituții care să guverneze statul și fără o tradiție democratică.

Acum avem ceva mai multă experiență, ceva mai multă tradiție, ceva mai multă memorie instituțională, scara războiului este mai mare, dar el este mai departe. Adică nu aș spune că acum cumva situația este mai dificilă decât în 1992. În 1992 Chișinăul câte luni a stat fără gaz? A mai fost. Nimic nou, din păcate.

La distanță de 30 de ani ne-am întors de unde am pornit. Bine, avem gaz, dar o totală incertitudine dacă va mai fi, tot un război în preajmă, transformări geopolitice absolut dramatice, la fel ca și cele din 1991-1992.

Lina Grâu: Cum crezi, când și cum se termină războiul?

Alexandru Flenchea: Visul meu naiv este ca acest război să fie terminat imediat și pe hârtie, nu pe câmpul de luptă. O victorie pe câmpul de luptă înseamnă multe-multe vieți pierdute, înseamnă o țară distrusă, demolată pur și simplu. Eu mi-aș fi dorit ca războiul acesta să nu fi început deloc. Dar sigur să aș vrea să se termine aici și acum, necondiționat.  

Lina Grâu: În momentul acesta nu pare...

Alexandru Flenchea: Dacă faci un pas în spate și analizezi, teatrul acesta are elemente de absurd. Pe de o parte, toată lumea vorbește despre pace. Toți vorbesc despre pace, dar toți caută să obține o victorie pe câmpul de luptă. Și asta, din păcate, nu inspiră optimism.

Lina Grâu: Republica Moldova va continua să rămână pe prima linie, având în vedere că noi nu ne mutăm geografic de aici și Ucraina rămâne unde este. Este o zonă de instabilitate care probabil va dura nu un an și nu doi, chiar dacă lucrurile se liniștesc pe câmpul de luptă. Vedeți ceva certitudini pentru noua generație care crește în Republica Moldova?

Alexandru Flenchea: Avantajul Republicii Moldova, avantajul țării noastre este același ca și slăbiciunea noastră – este dimensiunea, scara țării. Noi suntem o țară atât de mică, atât de compactă și mobilă, încât schimbarea aici într-adevăr se face foarte ușor și foarte repede – spre bine sau spre rău.

Un alt efect al dimensiunilor țării și economiei, caracterul nostru național, este că noi suntem foarte deschiși și expuși la orice – influențe proaste, șocuri externe sau un trend general de dezvoltare. Noi ușor absorbim și ne integrăm în orice trend.

Respectiv, noi într-adevăr depindem de Europa, geografic vorbind. Dacă lucrurile nu vor merge bine în Europa, noi vom fi printre cei mai mult afectați. Dacă totuși se va produce schimbarea aceasta calitativă, va fi pace și politicienii vor lucra pentru a aduce mai multă pace, pentru a crește economiile, nu pentru a face bani pentru mai mult război, atunci și noi vom avea parte de o situație mai bună.

Pe 24 februarie 2022, când moldovenii și-au făcut bagajele, a fost cel mai bun sondaj privind încrederea în neutralitatea țării

Lina Grâu: În acest context Republica Moldova mai poate să rămână neutră? Mai poate să rămână neutră? Poate schimba ceva din acest punct de vedere?

Alexandru Flenchea: Pe 24 februarie 2022 toți moldovenii, chiar și cei care nu știau despre neutralitate, au aflat de ea. Și cred că atunci atât de mulți moldoveni și-au făcut bagajele și o parte din ei chiar au plecat. Dacă vreai, a fost cel mai bun sondaj de opinie despre ce cred moldovenii despre neutralitate.

Neutralitatea în sine nu e nici bună, nu e nici rea. E doar una din opțiuni care se aplică la o realitate și în funcție de acea realitate, în funcție de context și de situația specifică a fiecărei țări poate fi o opțiune bună sau una proastă. În contextul nostru, moldovenii foarte clar s-au exprimat în acel „sondaj” că nu au încredere că neutralitatea ne poate apăra pe noi de acele pericole care sunt specifice țării noastre și contextului care există țara noastră.

Lina Grâu: Și în această nouă conjunctură care spui tu că este în schimbare, Republica Moldova are alte opțiuni decât neutralitatea?

Alexandru Flenchea: Noi avem acum incomparabil mai multe opțiuni decât acum 12 luni. Trebuie doar să ne hotărâm și să vedem ce vrem noi ca și țară. Suveranul acestei țări este poporul, reprezentat de liberi politici, de lideri comunități. Noi am ajuns în punctul în care e nevoie de o dezbatere largă despre viitorul țări noastre în ansamblu. Or viitorul țării noastre depinde de aranjamentele de securitate care să asigure existența țării noastre ca stat independent și suveran. Viitorul țării noastre are și așa componentă ca integritatea noastră teritorială și ce facem cu Transnistria, cum rezolvăm conflictul acesta și cât de repede vrem să-l rezolvăm. Opțiunile noastre de viitor țin și de economie, ce facem mai departe cu economia, cum ne integrăm în viitoarea piață, pentru că și piața europeană este în proces de schimbare. Noi ca țară cum ne poziționăm în viitorul sistem de divizare socială a muncii la nivel mondial? Ce vindem noi, ce putem oferi noi regiunii în care trăim? Ce putem furniza?

Trebuie să răspundem la multe-multe întrebări care determină viitorul nostru, pentru că așa decizii nu pot fi luate de un politician, un partid sau chiar un Parlament.

Dacă vreai, s-a încheiat un ciclu, independența noastră a început cu un război, am ajuns acum într-un nou război și vedem că problemele și întrebările existențiale pe care le aveam acum trei decenii au revenit din nou, după un proces de 30 de ani. Dar am revenit de unde am pornit. Atunci, deciziile importante despre viitorul nostru au fost luate de Marea Adunare Naționale, prin legi și decizii importante privind independența noastră. Și acum este nevoie de o dezbatere foarte largă și inclusivă despre ce facem cu țara noastră.