Avocatul Vitalii Titich, despre dosarele EuroMaidanului: "Realitatea a redus la zero promisiunile președintelui Poroșenko. Nu încearcă decât să-și facă imagine"

Victoria Dodon
2016-03-18 08:45:00
Avocatul Vitalii Titich Foto: CIJM

“Revoluţia demnităţii” din centrul oraşului Kiev, Ucraina, din noiembrie 2013 - februarie 2014, a lăsat în urmă nu doar durere în familiile tinerilor ucişi, ci și câteva mii de dosare penale, zeci de bănuiţi şi învinuiţi majoritatea cărora au fugit din ţară, circa 5.000 de martori şi un volum imens de material factologic. O parte din victime, în special familiile tinerilor împuşcaţi de lunetişti pe 20 februarie 2014, supranumiți “Suta Cerească” (Небесная Сотня), sunt reprezentaţi în cadrul proceselor penale de 11 apărători uniţi în Grupul consultativ al avocaţilor. De la unul dintre ei, Vitalii Titich, am aflat cum evoluează investigaţiile şi care ar putea fi soarta dosarelor EuroMaidanului.

Anticoruptie.md: Domnule Titich, câte victime sunt reprezentate de Grupul consultativ al avocaţilor?

Vitalii Titich: Foarte multe. Mai exact, în ceea ce priveşte tinerii împuşcaţi în ziua de 20 februarie 2014 - culminaţia protestelor din centrul Kievului, circa 20 de persoane, deși cu timpul apar tot mai multe victime. Bunăoară, după întâlnirea cu dumneavoastră am o discuţie cu o doamnă rănită la cap pe data de 18 februarie. E foarte mult material pe cazul AutoMaidanului (mişcare a conducătorilor auto care au protestat în coloane lungi pe străzile Kievului, semnalizând şi afişând drapelele Ucrainei şi UE - n.r.), când vreo 300 de judecători au emis decizii în cazul a circa 1.000 de persoane lipsindu-i de permisul de conducere pentru șase luni. Culmea e că au fost aplicate astfel de decizii și în cazul celor care nu au participat deloc la proteste. Noi reprezentăm vreo 20-30 de persoane din acest grup. Un alt client de-al meu este reporterul foto Aleksandr Zakleţkii, bătut crunt în timpul altercaţiilor din 1 decembrie 2013 pe strada Bankovskaia. Ideea de bază a proiectului nostru e să contribuim la mersul anchetei folosind mecanisme procesuale concrete, permise de lege - identificăm documente, desfăşurăm expertize, iniţiem investigaţii, expediem adresări către judecătorii de instrucţie, apărăm în instanţă etc, astfel ca să fie restabilit adevărul obiectiv privind acele evenimente.

Cum a demarat investigarea evenimentelor de atunci şi care este situaţia în prezent?

După încetarea protestelor, s-au pornit proceduri penale pe diferite episoade, mai exact anumite zile în care s-au întâmplat anumite lucruri. Există anchete pe fapte de omor sau de rănire, pe cazuri în care au fost implicaţi jurnalişti, studenţi, conducători auto. Iniţial, ele erau investigate de toate organele de drept. Respectiv, fiecare investiga aşa cum voia şi i se părea că e mai bine. Totodată, se investigau cazuri aparte, dar nu era văzută imaginea de ansamblu. Mai mult, iniţial cazurile erau investigate inclusiv de cei care le-au provocat. Primul succes al grupului nostru de avocaţi a fost că l-am obligat pe procurorul general să creeze Departamentul de investigaţii speciale în cadrul Procuraturii Generale, care a preluat toate procedurile penale şi le investighează ţinând cont de imaginea de ansamblu. Proceduri penale sunt foarte multe, periodic ele sunt conexate, divizate şi tot aşa. Noi le distingem pe blocuri sau episoade: respresiunea studenţilor de pe Maidan (sfârşitul lunii noiembrie 2013, când 86 de tineri au fost bătuţi crunt, majoritatea fiind studenţi - n.r.); 1 decembrie când, în apropierea clădirii administrației prezidențiale, forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi au aplicat violenţe asupra mai multor jurnalişti; incendierea Casei Sindicatelor şi moartea primelor două persoane în noaptea de 18 spre 19 februarie; tinerii împuşcaţi pe 19 februarie; apoi pe 20 februarie - cele aproape 50 de persoane ucise de către lunetişti. În total, circa 2.000 de proceduri penale, numărul variază. Există şi momente sensibile precum două omoruri care nu au nicio legătură cu “Suta Cerească”, s-au întâmplat în alte regiuni ale oraşului, dar au fost conexate din greşeală pentru că au coincis datele.

Comemorarea tinerilor "Sutei Cereşti", pe 20 februarie 2016. Foto: CIJM

Cum evoluează anchetele?

Problematic, pentru că de toate se ocupau iniţial doar 18 anchetatori. Acum sunt un pic mai mulţi, dar asta e foarte puţin. Trebuie să înţelegem că EuroMaidanul nu s-a încheiat, acţiunile neadecvate ale organelor de drept în raport cu investigaţiile pe marginea evenimentelor de atunci continuă, sub o formă sau alta. Comitetul pentru contracararea corupţiei din Rada Supremă desfăşoară periodic audieri ale organelor implicate. Acum patru luni, la una dintre ele, am prezentat dovezi clare de opunere a Procuraturii şi Ministerului Afacerilor Interne, mai bine spus a funcţionarilor de vârf ale acestor instituţii. De exemplu, pe Şokin (procurorul general demisionar Victor Şokin - n.r.) şi pe adjunctul său îi învinuim cel puţin de neglijenţă în serviciu prin refuzul de a asigura Departamentul de investigaţii speciale cu condiții elementare de lucru: de la cabinet, masă şi computer, până la un număr suficient de angajați. Iniţial, când aflasem această realitate, ne-am speriat, pentru că la întâlnirile cu procurorul general ni se spunea că totul va fi bine, în timp ce preşedintele ţării declara sus şi tare că acest dosar este “prioritatea numărul unu în Ucraina”. În ceea ce ţine de Arsen Avakov, ministrul de Interne, pe lângă neglijenţă în serviciu, noi îl învinuim de lipsa de reacţie la solicitările anchetatorilor, precum şi tăinuirea probelor: Avakov se întâlnea cu cei de la Berkut (Unitatea specială a miliției securității sociale "Berkut", acum desfiinţată - n.r.) şi le spunea deschis că lor nu li se va întâmpla  nimic și că nimeni nu-i va ancheta, după care aceștia refuzau să depună mărturii. Se întâmpla cam în felul următor: Procuratura înaintează unei persoane învinuirea de săvârşire a unei crime deosebit de grave, iar ea continuă să lucreze încă în organele MAI, poartă armă, are acces la informaţii etc, iar atunci când află că este anchetat, fuge. Pe scurt, se declară una, dar în realitate ancheta se blochează la cel mai înalt nivel.

Câte dosare au ajuns deja pe masa judecătorilor?

Un dosar pe numele a doi foştri angajați ai Berkut, învinuiţi de uciderea a 39 depersoane, este în instanţă deja de un an. Recent a fost trimis în judecată un alt dosar, pe numele altor trei foști angajați de la Berkut, cărora li se incriminează uciderea a 48 de persoane şi alte 80 de tentative de omor. În total, pe episodul omorurilor din 20 februarie au fost identificaţi 25 de bănuiţi, angajați Berkut, cinci dintre care au fost reţinuţi și plasați în arest. Dosarele acestora sunt astăzi în instanţă. Restul sunt fugari prin Federaţia Rusă, Crimeea, fiind daţi în căutare. Primul care a fugit este chiar comandantul grupului, învinuitul-cheie (Dmytro Savodnik, un comandant Berkut, a dispărut după ce un tribunal din Kiev l-a eliberat pe cauțiune, în ciuda faptului că a fost acuzat că a ordonat o baie de sânge - n.r.). Faptul că nu sunt de găsit complică mersul investigaţiilor. Cel mai mare succes de până acum al grupului de anchetă este recalificarea crimei. Iniţial era vorba despre omor şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, acum e vorba despre săvârşirea actelor teroriste ce au dus la moartea în masă a persoanelor. În sfârşit cei care se ocupă de anchetă au deschis ochii şi au calificat acţiunile bănuiţilor în concordanţă cu ceea ce s-a întâmplat în realitate şi cu dovezile disponibile. La momentul actual, în ceea ce ţine de uciderile din 20 februarie, investigaţiile au ajuns la un punct critic când învinuiţii au înţeles ce se întâmplă cu adevărat. E clar că avocaţii acestora se vor zbate până în ultimul moment. Sunt avocaţi ai comanditarilor, bineînţeles, ai celor care au dat ordine să se împuşte. Dacă bănuiţii, foşti colaboratori Berkut, vor refuza în continuare să colaboreze cu organele penale, vor primi închisoare pe viaţă. Ei totuși au şansa să înţeleagă ce se întâmplă, să revină la primele mărturii - în ziua când au fost reţinuţi şi erau fără avocat, au spus totul - să recunoasă că au îndeplinit ordine venite de la şefi şi, deja cu alţi avocaţi, să încerce să demonstreze în instanţă că au îndeplinit ordine contrare legii. Atunci ar putea primi o pedeapsă de vreo opt ani de închisoare. Dar e necesar ca judecătorii să-i creadă, ca ei să colaboreze cu ancheta, să dovedească instanţei că în acel moment ei nu înţelegeau că participă, de fapt, la săvârşirea unui act terorist.

Dar cum să nu înţelegi că împuşti în oameni?

E un fapt discutabil: cât de clar înţelegeau făptaşii omorurilor intenţia generală a acţiunilor. Colaboratorul Berkut a primit ordinul - “De împuşcat X persoane” - şi el l-a îndeplinit, fără a pătrunde în esenţă, doar pentru că aşa i s-a spus.

Pavel Dikan. Foto: CIJM

Pavel Dikan, preşedintele Grupului consultativ al avocaţilor:

Oamenii sunt fiinţe uşor manipulabile şi e suficient să accentuezi anumite lucruri ca să nu mai ţii cont de normele generale. Soldatul e un mecanism ce are implantat în creier un set de principii de conduită şi, în mod normal, nişte limite, pe care ai noştri nu le aveau pentru că aşa a lucrat sistemul mulţi ani la rând: fără restricţii. Au izbucnit coliziuni, ele au declanşat reacţii şi nu putem vorbi cu o siguranţă de sută la sută că ei au acţionat absolut conştient. În plus, încurcătura emoţională era foarte mare. Cum  au fost folosite aceste aspecte psihologice, de către cine şi în ce scopuri, e o altă întrebare.

Cunoaştem că în timpul evenimentelor de atunci au suferit şi jurnalişti, circa 50, potrivit informaţiilor din presă, în mare parte reporteri foto şi cameramani care au fost bătuţi crunt. La ce etapă sunt investigaţiile în cazul lor?

Dosarele în care sunt vizaţi jurnaliştii bătuţi şi torturaţi sunt încă în procedură. Cel al jurnalistului Veaceslav Veremii este deja pe masa judecătorilor (Veaceslav Veremii, jurnalist, corespondent al publicaţiei “Vesti”, bătut crunt şi împuşcat pe 19 februarie de către “tituşki”, tineri mobilizaţi împotriva opoziţiei de pe EuroMaidan - n.r.) Cu privire la episodul respresiunii studenţilor, a fost expediată în judecată învinuirea pe numele fostului primar al oraşului Kiev, Popov. (Aleksandr Popov, primarul oraşului Kiev, şi Vladimir Sivkovici, secretarul adjunct al Consiliului de Securitate din Ucraina, demişi şi sancţionaţi pentru că au ordonat dispersarea violentă a manifestanţilor din Piaţa Independenţei, în 30 noiembrie, unde majoritatea erau tineri şi studenţi - n.r.). Între timp, Sivkovici a fugit în Rusia.

Cum comentaţi sentimentul general existent în societate că au trecut deja doi ani de la evenimentele de atunci şi nu există niciun rezultat palpabil? E impresia că autorităţile nu fac nimic...

În primul rând, ancheta se desfăşoară în condiţiile şi în încercarea de a-i opune rezistenţă, despre care am vorbit mai sus. În al doilea rând, timp de 25 de ani în Ucraina nu au existat organe de anchetă veritabile, noi nu am avut o structură capabilă să documenteze o crimă. O investigaţie penală presupune un efort intelectual de cel mai înalt nivel, competenţă. Cu tot respectul meu faţă de anchetatorii care se ocupă în prezent de aceste dosare, dar ei nu sunt capabili să aducă luna de pe cer. Totodată, a fost distrusă baza tehnico-materială; încă pe vremea lui Ianukovici s-a redus la zero instituţia experţilor medico-legali care trebuie să desfăşoare activitatea analitică, să adune şi să conexeze dovezile între ele.Trebuie să ţinem cont că întregul caz este foarte mare. Doar pe faptele din ziua de 20 februarie sunt 36 de morţi, circa 200 de persoane vătămate, 25 de bănuiţi şi cam vreo 1.000 de martori. Imaginaţi-vă că toată această informaţie, pe lângă desfăşurarea expertizelor şi a discuţiilor cu fiecare, trebuie transformată în documentaţie procesuală care, potrivit legii, poate fi transmisă în instanţă şi folosită ca material oficial.

După proteste, strada Institutskaia, unde au fost împuşcaţi tinerii pe 20 februarie,
a fost redenumită în strada Eroilor Sutei Cereşti. Foto: CIJM

Atitudinea societăţii poate fi uşor înţeleasă, pentru că evenimentele de atunci au avut un caracter unic. De ce? De obicei, în niciun fel de crimă, făptaşul nu se lasă fixat, descoperit, documentat. În cazul dat, însă, există o grămadă de fotografii şi imagini video. Au fost făptaşi care au oferit interviuri în faţa camerelor de filmat. De ce făceau asta, de ce se lăsau identificaţi atât de uşor? O variantă ar fi ca, prin promovarea imediată pe ecrane sau Internet a actelor de tortură, participanţii la acţiunile paşnice de protest să se lase intimidaţi, speriaţi. Noi nu suntem de acord cu asta pentru că în procedurile procesual-penale există mecanisme clare de stabilire a scopului şi motivelor infractorilor şi pe care organul de anchetă refuză să-l ia în considerare deocamdată. Acestea spun că scopul unei infracţiuni se identifică conform rezultatelor acestei infracţiuni: dacă ai omorât un om, ţi se incriminează că ai vrut să omori.

Revenind la întrebare, documentele foto şi video nu au cum să dispară, să fie uitate, toată lumea le-a văzut. E uşor să vorbeşti despre o crimă pe care nu ai văzut-o, în detaliile căreia nu ai pătruns; s-a întâmplat, a trecut, mergem mai departe. În acest caz, însă, nu ai cum să eviţi, să treci peste toate. Oamenii văd, ştiu şi se întrebă cum ar putea fi trecut cu vederea? Ei au dreptate, mai ales că făptuitorii nu sunt nişte anonimi, ci soldaţi concreţi, care continuă să lucreze în organele de stat şi care, întrebaţi despre evenimentele de atunci spun: “Eu nu am văzut nimic”. Ei, cei care reieşind din obligaţiile de serviciu au văzut ceea ce se întâmpla, trebuiau să intervină, să oprească fărădelegile, să colaboreze ulterior cu ancheta, declară acum în faţa anchetatorilor că nu au văzut nimic. Acest lucru, bineînţeles, trezeşte indignarea societăţii, chiar şi a celor care nu pricep prea multe în jurisprudenţă: “Există dovezi, există bănuiţi identificaţi. Investigaţi!”.

Dar există, în opinia Dumneavoastră, voinţă politică ca investigaţiile să continue şi dosarele să ajungă la finalitate?

Totul se limitează la declaraţii. Faptul că autoritățile nu asigură organelor de anchetă condiții necesare de muncă confirmă acest fapt. Preşedintele Poroşenko vorbeşte de doi ani despre faptul că “investigarea crimelor de pe Maidan este preocuparea numărul unu”. Cel mai neplăcut este că despre aceste probleme şi impedimente el ştie demult, el primea constant rapoarte, noi vorbim despre asta la conferinţe, briefinguri, despre asta vorbesc familiile celor împuşcaţi. Toţi dau aprobator din cap şi atât. Iată de ce atitudinea din interiorul Direcţiei de investigaţii speciale e foarte pesimistă. Eu nu am o explicaţie privind lipsa de voinţă. Logica mea îmi spune că Poroşenko, fiind oligarh şi vrând să ocupe cel mai înalt post în stat, ar fi fost capabil să creeze un fond de câteva milioane de dolari prin care să susţină organele de anchetă. Pe de altă parte, procurorul general ar trebui să vină zilnic la el cu rapoarte şi explicaţii. În locul preşedintelui, aş face asta pur şi simplu ca să-mi menţin raitingul în societate, pentru că indiferent de ceea ce le declară el rudelor sau presei, o singură întâlnire cu avocaţii care vorbesc cum evoluează în realitate lucrurile reduc la zero jalnicele sale încercări de a-şi face imagine prin declaraţii.

Ce şanse daţi finalizării cauzelor? Când se va pune punctul final?

Este o întrebare extrem de dificilă. Dacă e să ne referim strict la investigarea omorurilor din 20 februarie, paşi mici, dar importanţi, s-au făcut. Faptul că au fost recalificate faptele incriminate şi că pe cazurile ajunse în instanţă se apropie deja audierea părţilor ne face să credem că a apărut o lumină la capătul tunelului. Nimeni nu poate spune data exactă când se va pune punctul. “Omul propune, Dumnezeu dispune”, vorba poporului. Cu siguranţă se va ajunge până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că, de fapt, în ţară nimic nu s-a schimbat: investighează şi judecă aceiaşi oameni, din acelaşi sistem, care admit încălcări de procedură. Cert este una: răul nepedepsit riscă să fie repetat.

Rudele victimelor continuă să vină la monumentele improvizate în urma protestelor violente de la Kiev. Foto: CIJM

Date statistice şi detalii despre cele mai răsunătoare dosare pornite în urma protestelor de la Kiev găsiţi în infograficele (în limba ucreaineană) de pe site-ul Procuraturii Generale a Ucrainei.

Victoria Dodon
2016-03-18 08:45:00

Comentarii