Balázs Jarábik, un analist premiat și diplomat decorat, cu două decenii de experiență, a avut amabilitatea de a acorda un interviu pentru Buletinului de politică externă în care am discutat în detaliu situația dosarul transnistrean. Am vorbit despre situația actuala a acestui dosar în care doi actori implicați în procesul de mediere se află în stare de conflict militar deschis și despre cum poate aborda acest dosar sensibil într-o cheie pragmatică. Am mai discutat și despre procesele paralele care se află în desfășurare: reintegrarea țării și aderarea la UE. Puteți citi pe larg despre toate aceste chestiuni foarte importate în rândurile ce urmează:

Cum a remodelat războiul Rusiei împotriva Ucrainei relevanța strategică a conflictului transnistrean? În ce măsură viitorul regiunii este determinat de rezultatul războiului și în ce măsură de capacitatea și strategia politică internă a Chișinăului?

Războiul Rusiei în Ucraina a redus simultan profunzimea strategică a Transnistriei și i-a crescut sensibilitatea strategică. Conflictul a perturbat rutele logistice esențiale și a făcut ca rolul Rusiei de mediator să devină politic nesustenabil, în timp ce considerentele de securitate ale Ucrainei definesc acum limitele exterioare ale oricărei soluții realiste. Viitorul regiunii rămâne puternic condiționat de evoluția războiului, întrucât prezența militară rusă și pârghiile Moscovei constituie principalele constrângeri structurale. În același timp, orientarea geopolitică consolidată a Chișinăului i-a restrâns opțiunile strategice: în contextul creat de război, integrarea în UE este percepută drept singura ieșire viabilă din actualul „impas”. Acest fapt pune un accent mai mare pe capacitatea internă și coerența strategică a Republicii Moldova. Guvernarea PAS urmărește astfel o extindere graduală a jurisdicției de reglementare și economice — utilizând instrumente din domeniul energetic și vamal pentru a aprofunda convergența practică — evitând în mod deliberat o soluționare politică prematură.

Abordare prudentă

Cum evaluați nivelul actual al voinței politice și al coerenței strategice la Chișinău în ceea ce privește reintegrarea? Există dovezi ale unei strategii structurate pe termen lung sau mai degrabă o gestionare reactivă a crizelor? Voința politică la Chișinău este puternică, dar predominant orientată spre securitate, ceea ce determină o abordare prudentă în implementare. Obiectivul central al guvernării este prevenirea menținerii unei „uși din spate” pentru influența Rusiei — Transnistria fiind percepută explicit în această cheie — în timp ce procesul de aderare la UE este menținut separat de reintegrare.

Ceea ce se conturează nu este o foaie de parcurs clasică, cu termene limită clare, ci o strategie graduală de convergență: aliniere juridică și economică, contacte sectoriale de lucru și instrumente precum un posibil fond de convergență.

Principala vulnerabilitate ține de coerența dincolo de cadrul strict de securitate. Constrângerile de capacitate administrativă și asumarea inegală la nivel interministerial fac uneori ca politica să pară reactivă, chiar dacă direcția este deliberată. În același timp, conducerea PAS operează cu un sentiment de validare politică, după câștigarea alegerilor în pofida șocurilor energetice și a interferențelor ruse susținute — fapt care consolidează încrederea în abordarea strategică adoptată.

Vulnerabilități și riscuri

Care sunt principalele riscuri politice, instituționale și de securitate asociate reintegrării unui teritoriu care a funcționat timp de peste trei decenii sub un regim separatist susținut de Moscova?

Principalele riscuri vizează integrarea structurilor coercitive, costurile economice și politice ale reintegrării și pericolul capturii instituționale. Aparatul de securitate din Transnistria și rețelele conectate la Moscova ar fi cele mai dificil de absorbit; fără o transformare sau demantelare atentă, acestea ar putea introduce vulnerabilități pe termen lung în statul moldovean.

Din punct de vedere politic, reintegrarea ar putea aduce un electorat considerabil modelat de decenii de narațiuni separatiste, influență mediatică rusă și sisteme de patronaj — cu potențialul de a modifica echilibrele politice naționale. Instituțional, un acord politic rapid, fără armonizare juridică etapizată și cadre verificate riguros, ar putea slăbi coerența statului în loc să o consolideze. Alte preocupări de securitate includ pârghiile reziduale ale Rusiei, depozitul de muniții de la Cobasna și nodul energetic strategic din jurul centralei de la Cuciurgan.

Expunere internațională mai mare

Este necesar ca Republica Moldova să discute mai vocal dosarul transnistrean, mai ales în contextul negocierilor tripartite SUA Ucraina–Rusia din Emiratele Arabe Unite? Ar trebui Chișinăul să fie mai vocal la nivel internațional?

Există argumente pentru creșterea vizibilității internaționale a dosarului transnistrean, mai ales în condițiile actuale — inclusiv faptul că modelul economic al regiunii nu mai este viabil după criza energetică din 2022–2025 — ceea ce poate crea oportunități pentru reintegrare.

Totuși, instinctul guvernării este de a evita politizarea subiectului într-un mod care ar putea permite Rusiei să-și reafirme un rol „legitim” de mediator. Într-un context dominat de negocieri centrate pe Ucraina, Chișinăul preferă un mesaj disciplinat și țintit: prioritizarea preocupărilor de securitate, precum retragerea trupelor ruse și problema depozitului de muniții de la Cobasna, în paralel cu avansarea convergenței practice bazate pe standardele UE.

Obiectivul pare a fi menținerea Transnistriei pe agenda internațională — în termeni de aliniere normativă și aplicare a standardelor europene — fără ca dosarul să devină monedă de schimb în negocieri geopolitice mai ample.

Formatul 5+2 nu mai este funcțional. Este nevoie de un alt format internațional sau ar trebui ca dosarul transnistrean să fie inclus „la pachet” în negocierile mari pentru pacea din Ucraina?

Formatul 5+2 este structural înghețat, dar rămâne, în principiu, singurul cadru recunoscut internațional care include toți actorii relevanți. În realitate, nicio soluție durabilă privind Transnistria — asemenea securității europene în ansamblu — nu poate fi obținută fără participarea Moscovei.

Totuși, o legare directă „la pachet” de negocierile pentru pacea din Ucraina comportă riscuri pentru Moldova, în special dacă ar conduce la re legitimarea unui rol formal al Rusiei pe teritoriul moldovean în condiții nefavorabile.

Pe termen scurt, din perspectiva Chișinăului, abordarea pragmatică pare cea mai viabilă: menținerea canalului 1+1 și a contactelor tehnice, aprofundarea convergenței sprijinite de UE și utilizarea unor puncte de intrare punctuale — precum Cobasna, măsuri de demilitarizare și transparență energetică — pentru o implicare externă calibrată.

Reintegrarea - proces de lungă durată

Este reintegrarea Transnistriei un obiectiv politic realizabil sau mai degrabă un proces tehnic pe termen lung? Există riscul ca reintegrarea să slăbească Republica Moldova din interior?

Reintegrarea este, realist vorbind, un proces tehnic și instituțional de lungă durată, mai degrabă decât un eveniment politic imediat. O soluționare politică fără o convergență profundă prealabilă — aliniere juridică, integrare fiscală, instituții verificate și transformarea sectorului de securitate — ar fi fragilă și ar putea slăbi statul.

Riscul nu constă în reintegrarea în sine, ci în o reintegrare prost etapizată, care ar importa rețele opace și structuri coercitive în interiorul statului moldovean. Din perspectivă de securitate, abordarea graduală a guvernării este rațională, dar necesită o capacitate administrativă sporită, etapizare clară și disciplină politică susținută pentru a evita derapajele.

În același timp, dimensiunea umanitară — amplificată de șocul energetic și criza economică de pe malul stâng — merită o atenție mai mare, atât ca responsabilitate morală, cât și ca oportunitate strategică de consolidare a încrederii.

Modelul Cipru, mai degrabă unul nerealist

Cum interacționează conflictul transnistrean nerezolvat cu parcursul de aderare la UE? Este relevant „scenariul Cipru”?

Aceasta este vulnerabilitatea majoră a abordării guvernamentale: presupune că aderarea la UE poate fi izolată de statutul nerezolvat al malului stâng, însă este puțin probabil ca Bruxelles-ul să accepte o separare durabilă.

Deși UE a oferit sprijin politic și financiar consistent guvernării PAS, contextul post-2025 indică o condiționalitate mai fermă și accent pe „temele pentru acasă”. Oficialii europeni subliniază tot mai frecvent că planificarea aderării vizează „o singură Moldovă”, inclusiv malul stâng.

„Scenariul Cipru” este, prin urmare, o analogie slabă. Mediul de securitate al Moldovei este mai expus, trupele ruse sunt încă prezente pe teritoriul său, iar gradul de interdependență economică este diferit — peste 80% din exporturile transnistrene ajung deja în UE prin malul drept. Chișinăul înțelege că replicarea unui nou caz Cipru este politic nerealistă, mai ales din perspectiva statelor membre.

Ca urmare, discursul oficial se orientează tot mai mult spre protocoale post-aderare și mecanisme structurate de convergență, în locul presupunerii că un model de tip Cipru ar fi viabil.

Vă mulțumim!