Deputatul blocului “Alternativa”, Mark Tkaciuk a oferit un interviu pentru buletinul de politică externă al FES/APE în care a vorbit despre viziunea sa privind aderarea Republicii Moldova și pașii care ar trebui întreprinși în acest sens. Parlamentarul a pus accent pe rezolvarea cu prioritate a problemelor sociale, dar și a dosarul transnistrean ca prioritate în procesul de aderare la UE. Am mai discutat despre viziunea partidului asupra realităților socio-economice din Republica Moldova, dar și despre scenariul din trecut al federalizării Republicii Moldova dorit de Moscova. Vă invităm să citiți pe larg acest interviu în rândurile ce urmează:

Cum evaluați dinamica cursului european al Republicii Moldova în 2025, când negocierile de aderare sunt pe punctul de a începe? Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele riscuri și oportunități ale acestui proces?

Dacă îmi permiteți, voi începe cu oportunitățile. Există o critică cunoscută, abundentă și multilaterală la adresa actualului proiect paneuropean. Uniunea Europeană nu mai este ceea ce era odată, se află într-o criză sistemică și este pe punctul de a dispărea. Problemele interne se agravează — lipsa unei politici fiscale unice, creșterea dramatică a inegalității economice, valurile migratorii și reacția naționalistă de extremă dreapta la toate acestea, plus combinația dintre vulnerabilitatea geopolitică și energetică — și sunt cu adevărat evidente.

Dar pentru o țară ca Moldova, această criză pe termen lung și tendința negativă a UE nu se compară cu provocările aproape imediate și fatale cu care se confruntă țara noastră.

Noi încă nu am ajuns la eurosnobism și euroscepticism. Problemele noastre provin dintr-o altă „groapă”, mult mai adâncă: depopularea; sărăcia care avansează rapid și arde totul în calea sa; atomizarea socială și destrămarea legăturilor de solidaritate; izolarea energetică; modelul economic parazitar, bazat pe consum. Și, cel mai important, incompetența și inadecvarea tot mai mari ale clasei politice și de conducere din Moldova — acest ultim aspect, indiferent de orientarea geopolitică a acestei clase. Atunci când principalele probleme ale dezvoltării strategice a țării pur și simplu nu sunt observate, iar discuțiile despre ele sunt înlocuite cu discuții geopolitice fără substanță, rezultatul este agravarea divizării, a destrămării și a exodului din țară.

Tocmai de aceea, pentru Moldova, integrarea europeană este un proces de conectare nu la criza europeană, ci la o resursă progresivă — și, din păcate, singura resursă — de depășire a propriilor tendințe mortale. Și aici este foarte important faptul că integrarea europeană înseamnă modernizare, cu un anumit spectru de valori. Dintre acestea, pentru Republica Moldova sunt în mod special relevante: un model de dezvoltare laic și anticlerical, justiția socială, solidaritatea, sprijinirea diversității culturale și lingvistice, combaterea discriminării. Toate acestea sunt prevăzute în Tratatul privind Uniunea Europeană, în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și în Carta socială europeană.

Se poate discuta despre măsura în care aceste valori sunt puse în practică în țările UE. Și aceasta este una dintre intrigile luptei politice din aceste țări. Dar valorile în sine nu sunt puse la îndoială.

Iar noi avem nevoie de foarte puțin: să ne agățăm de sursa încă abundentă a unei astfel de modernizări. Și nu este vorba doar de o sursă oarecare de capital ieftin, ci de capital care intră în țară țintit, în conformitate cu obiectivele de dezvoltare declarate. Printre acestea se numără: creșterea competenței clasei politice; creșterea standardelor educaționale și umanitare; creșterea standardelor calității vieții, în general; crearea de stimulente pe termen lung pentru dezvoltarea economică; depășirea tuturor formelor de restaurare a instituțiilor arhaice — „nănașismul”, „nepotismul”; modernizarea infrastructurii energetice; și construirea unei statalități democratice, durabile și moderne.

Pentru ca Moldova să poată urmări astfel de obiective în 2025, Uniunea Europeană a făcut deja extrem de mult. Avansurile sunt, cum se spune, la vedere.

În ce măsură aceste obiective sunt împărtășite de actuala putere din Moldova? Deocamdată nu este clar. Prea multe lozinci, prea mult ocultism proeuropean în stil „Cargo”, prea multe steaguri și litere gigantice „UE” decupate din polistiren, prea multă geopolitică și jurăminte de loialitate — pentru a vedea măcar o oarecare disponibilitate a autorităților moldovenești de a fi o parte activă, inteligentă, critică și creativă a procesului de modernizare.

De aici provine principalul risc: dogmatismul și dependența administrativă a autorităților. Reprezentanții acestora așteaptă în mod evident ca consultanții europeni să facă totul în locul lor, iar sarcina majorității la putere constă doar în asigurarea majorității parlamentare pentru vot.

A fi un proxy regional pro-european docil este calea opusă integrării europene. Veți fi lăudați și bătuți prietenos pe umăr de personalități europene foarte importante, dar nu de cei de care depinde, în ultimă instanță, aderarea Moldovei la UE.

Proces incluziv de aderare la UE

Care este poziția „Congresului Civil” și a blocului „Alternativa” în ceea ce privește integrarea europeană? Poate acest proces să devină incluziv și să integreze și opoziția pro-europeană? Prin ce se deosebesc „Alternativa” și „Congresul Civil” de alte forțe politice în abordarea agendei europene?

Integrarea europeană este principalul element care unește reprezentanții Blocului „Alternativa”. Diferențele față de alte forțe pro-europene sunt însă semnificative.

În primul rând: pentru noi, UE nu este sinonimă cu asistența socială gratuită și nici un idol geopolitic. Pentru noi, UE este o sursă accesibilă și ușor de înțeles — fără alternativă — de modernizare economică, socială, juridică și democratică a Republicii Moldova. De aceea, în cazul nostru, integrarea europeană înseamnă întotdeauna dialog, întotdeauna intersectarea inițiativelor, întotdeauna existența unei poziții proprii, suverane, în alegerea pragmatică a priorităților de modernizare, precum și capacitatea de a apăra convingător această poziție.

Cu alte cuvinte, toate forțele pro-europene spun: trebuie să realizăm reforme nepopulare pentru a apropia un viitor european luminos. Și apoi, odată intrați în UE, totul va fi bine. Poziția noastră este opusă: trebuie să obținem efecte sociale, economice și juridice vizibile încă pe drumul către UE, și nu după data aderării triumfale. Adică, mai întâi dezvoltarea, apoi aderarea. Din punctul nostru de vedere, mișcarea către UE înseamnă tocmai reformele populare mult așteptate, fiecare pas ducând la schimbări constructive, și nu la metode sadice de terapie de șoc asupra unei țări bolnave și ruinate.

În al doilea rând: pentru noi, UE reprezintă o provocare responsabilă a capacității noastre de a răspunde, inclusiv la întrebarea: de ce are nevoie Republica Moldova de Uniunea Europeană? Dacă nu suntem în măsură să dăm un răspuns clar și concis la această întrebare, atunci este puțin probabil să ne așteptăm la o reacție constructivă din partea celor 27 de state membre în eventualitatea aderării Moldovei la Uniunea Europeană. Care este contribuția noastră la viitorul Uniunii? La securitatea și stabilitatea socio-economică a acesteia? În ce constă unicitatea acestei contribuții?

Al treilea aspect — și cel mai important: da, este un proces incluziv, care implică toate forțele politice și civile, indiferent de orientarea lor. Adică nu numai pe cele care își declară pro-europenismul. Plasarea temei integrării europene în centrul discuțiilor constructive la nivel național, în care va fi ascultată orice voce critică, este o condiție obligatorie pentru succes. Fără aceasta, nimic nu va funcționa.

Până acum, din păcate, tema alegerii europene este un subiect de invidie, un obiect de privatizare din partea singurei forțe politice „corecte”. Până acum, integrarea europeană nu este un domeniu de consens, ci o bâtă care dezumanizează orice oponenți și le fixează locul printre „dușmanii poporului”.

Repet: pentru un proxy geopolitic, un paznic de noapte la frontierele estice ale UE, un astfel de comportament este de înțeles. Dar pentru o putere reformistă cu adevărat ambițioasă, acest lucru pare foarte caricatural și ridicol.

Liberalizarea economiei

Cum evaluați modul în care actuala putere gestionează raportul dintre reformele cerute de UE și realitățile socio-economice interne? Ce lipsește, în opinia dumneavoastră, pentru ca procesul de integrare europeană să fie perceput ca un proiect național?

Cred că am răspuns deja la aceste întrebări. Aș adăuga că legislația comunitară europeană nu este doar un cadru, ci un cadru destul de flexibil. Aici, multe depind de capacitatea guvernului național de a fi convingător și proactiv în dialogul cu partenerii europeni.

Acest lucru se referă în primul rând la posibila abandonare a modelului economic represiv actual și la propunerea unui program amplu și clar de liberalizare a economiei. Crearea de stimulente pentru investiții, extinderea ocupării forței de muncă, încetinirea exodului de capital din Moldova (în primul rând, bancar) – toate acestea țin de libertăți, nu de instrucțiuni, regulamente și acte normative.

Ce se întâmplă acum? La sistemul nostru autohton de reglementare excesivă și de interzicere autorizare se vor adăuga directivele europene. Și care va fi rezultatul? Toată această presiune va sufoca pur și simplu orice activitate economică în țară, care se află deja într-o stare de comă.

Acum, mai mult ca niciodată, este nevoie de revenirea la experiența „ghilotinei” juridice, care reduce numărul interdicțiilor și posibilitățile de reglementare ale funcționarilor. Acum este nevoie să scăpăm de politica „percheziției” fiscale totale. Prioritățile reformelor europene trebuie să fie justiția, supremația legii, securitatea, drepturile civile, ecologia, protecția socială, iar întreaga sferă a afacerilor trebuie liberalizată la maximum. Pentru o perioadă fixă, convenită cu aliații noștri europeni.

O astfel de abordare flexibilă în alegerea priorităților a fost demonstrată de colegii noștri din țările baltice, înainte de aderarea la UE. Iar Luxemburgul și Irlanda și-au păstrat stilul liberal în domeniul fiscalității și dezvoltării afacerilor chiar și în cadrul Uniunii Europene.

Controversa federalizării după modelul Kozak

Faceți parte dintr-un bloc politic care susține integrarea europeană. În septembrie, în cadrul unei emisiuni difuzate pe canalul TV8, ați regretat faptul că „Memorandumul Kozak” nu a fost semnat în 2003, când erați consilier al președintelui Vladimir Voronin. În ultimă instanță, ce model de dezvoltare considerați potrivit pentru Republica Moldova: cel oferit de proiectul de integrare europeană sau o federalizare după modelul promovat de Moscova?”

Nu există niciun motiv pentru intrigi. Nu am regretat niciodată că „Memorandumul Kozak” nu a fost semnat în 2003. Mai mult, spre deosebire de alți politicieni din guvernul de atunci, eu am intrat într-o polemică deschisă cu Dmitri Kozak în paginile ziarului „Kommersant” în 2005.

Și în cadrul emisiunii de la TV8 am spus următoarele: semnarea Memorandumului ar fi fost o greșeală, nesemnarea Memorandumului – tot o greșeală. Principala greșeală de atunci a fost că noi, partea moldovenească, am purtat negocierile cu partea rusă în mod incorect.

În ceea ce privește federalizarea, în cadrul acestei emisiuni am afirmat cu tărie că în prezent nu există motive pentru repetarea unor astfel de modele – federative.

Dar a mai fost o recunoaștere. Și nu era prima dată când o făceam. Am declarat că, în noaptea în care nu s-a semnat, i-am recomandat în scris președintelui Moldovei să semneze documentul. Nu cred că am avut dreptate atunci. Am spus asta în aceeași emisiune. Pur și simplu era adevărul. Un adevăr care subliniază complexitatea și dramatismul întregii situații psihologice de atunci.

Am recunoscut pentru prima dată acest adevăr incomod pe canalul de televiziune N4 în 2021. Și am făcut acest lucru deoarece, timp de mulți ani, la inițiativa socialiștilor, principalul vinovat (și nicidecum eroul) pentru eșecul „Memorandumului Kozak” a fost declarat Mark Tkachuk – „conserva MI-6” și CIA.

Faptul că acest fragment a ieșit la iveală într un context complet distorsionat și scandalos, în atmosfera încinsă a campaniei electorale, este în întregime meritul strategilor politici ai puterii. Este ușor să vă convingeți de acest lucru vizionând interviul în întregime. Prin urmare, întrebările despre federalizare ar trebui adresate tocmai acestor strategi politici. Ei înțeleg evident mai bine decât mine federalizarea.

Dilema dosarului transnistrean

Care este poziția „Congresului Civil” și a blocului „Alternativa” cu privire la reintegrarea regiunii Transnistria? Este posibilă promovarea procesului de integrare europeană în paralel cu soluționarea conflictului transnistrean? Ce model de soluționare considerați realist în contextul geopolitic actual? În opinia dumneavoastră, formatul negocierilor „5+2” privind problema Transnistriei este încă actual astăzi, când cei doi mediatori în această chestiune se află în stare de război deschis? Cum vedeți viitoarele negocieri pe această temă?

Transnistria este „piatra de temelie” atât a statalității moldovenești, cât și a posibilei sale integrări în UE. Fără Transnistria, integrarea Moldovei în UE pur și simplu nu va avea loc. Un al doilea Cipru este o utopie sau, mai rău, o incompetență. Dacă vom ajunge la pragul aderării la Uniunea Europeană, atunci va fi acceptată țara, în granițele sale recunoscute internațional, și nu bucăți și părți. Și este greu de imaginat că în cadrul acestor granițe se va afla un teritoriu necontrolat, cu prezență militară a Federației Ruse.

Aceasta este poziția Blocului „Alternativa”, clar și precis formulată în programul nostru. Acum, după alegeri, acest adevăr evident sunt nevoiți să îl explice și șefa Delegației UE în Moldova, doamna Ivon Piorko, și ambasadorul Germaniei în Moldova, domnul Hubert Knirsch.

A sosit momentul soluționării. Însăși politica europeană activă creează o mulțime de noi oportunități în rezolvarea acestei probleme, care nu existau înainte. Mai mult, integrarea europeană și reintegrarea pașnică a Republicii Moldova sunt două căi ale aceluiași drum, o altă provocare constructivă a modernizării.

Este important să înțelegem că soluționarea problemei transnistrene înseamnă reducerea multor riscuri, inclusiv pentru investițiile străine. Este o țară care își apără frontierele și, odată cu ele, piața internă și relațiile sale comerciale externe. Este o țară cu un rating de credit mai ridicat, adică capabilă de transformări economice și sociale mai active. Este o țară capabilă să schimbe profilul specializării economice a Moldovei. Mai este nevoie să menționăm că o mare parte din exporturile de produse moldovenești către Uniunea Europeană sunt reprezentate de metal, textile și ciment produse în regiunea Transnistria? La această listă s-ar putea adăuga și energia electrică.

Pentru atingerea acestui obiectiv strategic, vedem trei direcții importante. Fiecare dintre ele se bazează exclusiv pe „puterea soft”, excluzând orice formă de constrângere și presiune.

Primul este statutul Transnistriei în cadrul Moldovei. Baza conceptuală pentru un astfel de statut este prezentată în legea corespunzătoare din 2005. Al doilea este reintegrarea socio-economică și umanitară. Considerăm că aceasta trebuie să se bazeze pe un program de dezvoltare post-conflict a statului unit, convenit cu UE. Și al treilea aspect este demilitarizarea și garanțiile. Propunerile privind demilitarizarea presupun transformarea operațiunii de menținere a păcii într-o misiune de observatori civili și militari sub mandat internațional, finalizarea procesului de retragere a trupelor și armamentului Federației Ruse.

În paralel cu toate acestea, trebuie depuse eforturi pentru consolidarea încrederii între cetățenii Moldovei de pe ambele maluri ale Nistrului. În acest sens, ar fi cu totul oportună inițiativa de recunoaștere a drepturilor de proprietate ale persoanelor fizice și juridice din regiunea transnistreană în cadrul legislativ al Republicii Moldova.

În ceea ce privește formatul 5+2, nu trebuie neglijate niciun fel de platforme diplomatice, chiar dacă acestea sunt „înghețate” din cauza războiului. Să fim sinceri, toate inițiativele noastre constructive, atât în ceea ce privește integrarea în UE, cât și reintegrarea Moldovei, sunt posibile numai într-un context de pace, oricât de fragil ar fi acesta. Iar retragerea armamentului rus și transformarea operațiunii de menținere a păcii sunt imposibile fără un dialog cu Moscova.

Ecologia în prim plan

Există percepția că politica ecologică trece adesea pe plan secund în fața problemelor politice și economice urgente. În calitate de membru al comisiei parlamentare pentru mediu, ce intenționați să faceți pentru a readuce temele ecologice în centrul agendei parlamentare?

Este vorba tocmai de inerția întregii noastre clase politice. Practic, fără excepție. Tematica ecologică în Moldova se află încă la periferia discuțiilor politice. Deși, având în vedere amenințările reale, ar trebui să fie prioritară. Deșertificarea solurilor, schimbarea profilului lor economic în legătură cu schimbările climatice, scăderea catastrofală a volumului resurselor de apă, poluarea acestora, secarea râurilor mici și mlăștinirea Nistrului, sute de depozite de deșeuri solide menajere – toate acestea sunt realitatea dramatică a zilelor noastre. Toate acestea se referă la scăderea fatală a calității vieții în Moldova, la degradarea rapidă a sectorului agricol.

În acest sens, pregătim o serie de proiecte de lege. Unele dintre ele sunt destul de previzibile – cum ar fi, de exemplu, Legea privind protecția râurilor. Sau modificările aduse legislației privind pădurile, care interzic metode barbare de exploatare forestieră ascunsă, cum ar fi „tăierea sanitară a pădurilor”. Apropo, aceasta este o invenție locală a corupției. Crearea de stimulente pentru agricultori pentru plantarea de păduri.

Dar, probabil, cea mai importantă decizie strategică pe care o discutăm acum în dialogul cu organizațiile neguvernamentale de mediu și cu reprezentanții comunității academice este o propunere de nouă zonare economică a culturilor agricole în Republica Moldova, capabilă să devină un răspuns la provocările schimbărilor climatice. Desigur, astfel de idei și astfel de soluții trebuie, în ultimă instanță, să fie inițiate de stat, în strânsă colaborare cu cele mai largi și reprezentative pături ale societății.

Blocul „Alternativa” reunește forțe cu identități și experiențe istorice diferite. Cum încercați să asigurați coerența politică și programatică între aceste componente?

Deocamdată, suntem încă departe de a manifesta diferențe doctrinare serioase. Avem mult mai multe în comun, mai ales în ceea ce privește resetarea europeană a statalității noastre, consolidarea civică, proiectele sociale și proiectele din domeniul liberalizării economiei. Se poate spune că încă nu am ajuns la etapa în care să ne apărăm cu înverșunare particularitățile doctrinare.

Vă mulțumim!