Bani publici

Șantierul - monstru de la Rezina care înghite milioane din banii publici

Autor: Tudor Iaşcenco
25/11/2019 15178

Construcţia Complexului sportiv din Rezina, proiect estimat iniţial la 72 milioane de lei, ulterior la 100 mln de lei, a fost prezentat ca o mare realizare a președintei raionului, Eleonora Graur, tot ea şi vicepreşedintă a Partidului Democrat. Vorbim, de fapt, de o cifră ireală pentru bugetul raionului Rezina, care, fusese aprobat la venituri şi cheltuieli, de aproape 105 mln lei. Locuitorii din Rezina cred că noul Complex sportiv este încă un obiect de spălare și deturnare a banilor publici în scopuri personale și de grup. Pentru comparație, pentru construcția unui asemenea Complex sportiv, în alte localități din țară, au fost cheltuite până la 5 milioane de lei. 

Un proiect cu multe semne de întrebare

Rezina a rămas fără stadion, prin anii 90. Situat în lunca Nistrului, în urma multiplelor revărsări a apelor râului şi ridicării nivelului apelor subterane, stadionul a devenit impracticabil. Ulterior, au fost anunțate mai multe intenţii de a construi un nou stadion. Nu a fost, însă, posibil întrucât, fie nu erau resurse financiare, fie administraţia oraşului avea alte griji.

Fostul șef al Secţiei Construcţii, Drumuri şi Gospodării Comunale, Ion Ciorbă, îşi aminteşte că, prin 2009, a avut loc licitaţia de selectare a proiectantului stadionului, iar câștigătorul a fost SA Intehnauca.

Colaj: CIJM

„După alegerile locale, din 2011, am fost invitat de noua preşedintă a raionului, Eleonora Graur. La întrevedere mai erau câteva persoane. Preşedinta ne-a spus că firma de proiectări Intehnauca ne-a adus proiectul noului stadion şi trebuie să ne sfătuim ce facem. Am răsfoit dosarul cu acte şi le-am spus că eu nu le-aș accepta, în varianta propusă, pentru că prezenta o compilare din alte proiecte, pe alocuri rămânând şi denumirile localităţilor respective, şi mai era făcut în limba rusă, iar noi trebuia să lucrăm ulterior cu documente în limba de stat. Pe de altă parte, şi preţul obiectivului de 16 milioane lei mi s-a părut exagerat. După prima întâlnire, am mai purtat discuții cu proiectanţii, inclusiv şi cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor. Ulterior, proiectul a fost revăzut, iar preţul stadionului (câmp de fotbal, terenuri pentru baschet, volei, handball, tribune, vestiare etc) – redus până la 14 mln lei. O perioadă, conducerea raionului avea alte priorități, iar construcția stadionului a revenit pe ordinea de zi, la începutul anului 2015”, ne-a spus Ciorbă.

Promisiunea autorităților, în 2015: „Complexul sportiv din Rezina va fi gata peste trei ani”

La 11 iunie 2015, PrimeTV anunța că un Complex sportiv modern va fi construit în oraşul Rezina. „Acesta va avea mai multe săli de sport, un bazin, dar și un stadion. Va fi construit și un hotel pentru sportivii din alte regiuni. Astăzi, autoritățile au pus prima piatră la temelia construcției”. Potrivit aceleași surse, antreprenorul Liviu Jitari, administratorul firmei Litarcom SRL declara atunci că, până la sfârşitul anului, va fi construit stadionul, cabinele de schimb și cele de duș, iar Complexul în întregime va fi gata peste trei ani.

Viceministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Anatolie Zolotcov, declara că noul Complex sportiv va fi unul dintre cele mai moderne din ţară. „Noi vom monitoriza de la prima piatră care a fost pusă şi până la finisarea lucrărilor. Este un complex contemporan care include nu numai stadionul, dar şi piste de alegări, hotel şi palat al sporturilor", afirma viceministrul Anatolie Zolotcov, citat de Prime.

„Pentru realizarea proiectului sunt necesare aproximativ 72 de milioane de lei. Prima tranşă, de circa 9 milioane, a fost acordată de Consiliul raional Rezina”, scria prime.md.

Milioanele care au bulversat opinia publică

Costul de 72 mln de lei al Complexului sportiv a bulversat opinia publică. Vorbim de o cifră ireală pentru bugetul raionului Rezina, care, pentru anul 2015, fusese aprobat la venituri şi cheltuieli, de 104 mln 656 mii lei, inclusiv 70 la sută fiind transferuri pentru învăţământ şi doar circa 10 mln constituiau veniturile proprii. Solicitată de ziarul Cuvântul să ne spună cine şi de ce a ales un asemenea proiect, ținând cont că Rezina este centru raional cu o populaţie de circa 13 mii de oameni şi tradiţii sportive destul de modeste, preşedinta raionului, Eleonora Graur ne-a spus că aceasta a fost voinţa Consiliului raional.

Consilierul Partidului Liberal, Victor Lupaşcu, a venit cu o reacție pe marginea declarațiilor președintei raionului Rezina. „În februarie 2015, când la şedinţa Consiliului raional au figurat câteva chestiuni privind alocarea resurselor pentru proiectul Complexului, începerea lucrărilor, salarizarea responsabilului tehnic, am declarat că este o aventură, că Rezina nu are nevoie de un Complex sportiv, cu tribune pentru 2500 de locuri, alte obiective preconizate. Dar majoritatea consilierilor democrați și comuniști au votat proiectele de decizii, înaintate de Aparatul Preşedintei raionului”. 

Iar consilierul raional, Andrei Gârlea ne spune că cifra de 72 milioane de lei, costul preconizat al Complexului sportiv, a trezit discuţii în Consiliu, dar preşedinta raionului a dat asigurări că cea mai mare parte a cheltuielilor va fi acoperită din investiţii, atrase din bugetul de stat, diverse proiecte, iar majoritatea consilierilor au votat.

Foto: CIJM

Dezvoltarea orașului Rezina prin amenajarea obiectivelor turistice, aferente Complexului sportiv 

Printr-o hotărâre a Guvernului Filip din 22 iunie 2018, proiectul, redenumit „Dezvoltarea durabilă și competitivă a orașului Rezina prin amenajarea structurilor turistice, aferente Complexului sportiv Rezina”, devine parte componentă a Documentului unic de program pentru anii 2017 - 2020. Astfel, guvernarea democrată și-a arătat deschiderea față de noi linii de finanţare a Complexului, inclusiv din Fondul național pentru dezvoltare regională. 

În iulie 2018, după o vizită pe şantierul de construcție a Complexului sportiv, Eleonora Graur, informa locuitorii din Rezina, prin intermediul paginii Consiliului raional, că, administraţia raionului a câştigat de la Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, un proiect care va fi finanţat din Fondul național pentru dezvoltare regională şi care vizează cea de-a doua etapă a construcției Complexului sportiv din Rezina, costul total fiind de circa 100 milioane lei.

„Atunci când a fost derulat, în anul 2015, s-a contat foarte mult pe impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător, care venea în bugetul raional de la Lafarge Ciment Moldova SA, dar așa cum ulterior acest impozit a fost direcționat în Bugetul de stat, raionul a rămas fără importante surse financiare. Astfel, autoritățile sunt în căutare de bani din diferite surse… Momentan, sunt în desfășurare (circa 70% executate) lucrările primei etape, care costă aproape 13 milioane de lei și care prevăd efectuarea lucrărilor de terasament și de construcție a tribunelor. Lucrările din etapa a doua vor fi finanțate inclusiv din Fondul național de dezvoltare regională, la care va contribui și Federaţia Moldovenească de Fotbal, începând cu anul 2018”, preciza preşedinta.

„Complexul sportiv Rezina, un nou mijloc de spălare a banilor publici”

Mai mulți locuitori ai raionului Rezina susțin că, de fapt, Complexul sportiv este „încă un obiect de spălare şi deturnare în scopuri personale şi de grup a banilor publici de către guvernarea democrată. Şi asta pentru că administrația raionului Rezina a renunţat la proiectul elaborat de firma Intehnauca SA, în valoare de 14 milioane lei, pe motiv că acela ar fi avut anumite lacune şi a comandat alt proiect firmei Armonic-Urban SRL, administrată de Valeriu Lupaşcu, verişorul preşedintei raionului, Eleonora Graur. Anterior, acesta mai executase câteva proiecte pentru CR Rezina”.

„Construcţia Complexului a fost încredinţată firmei Litarcom SRL, o întreprindere cu o reputaţie dubioasă, dar care, în ultimul deceniu, s-a bucurat de mare susţinere din partea administraţiei raionului Rezina. Cele mai mari contracte de investiții capitale în domeniul construcţiilor şi reparaţiilor iniţiate în raionul Rezina, în perioada 2011-2018, au fost încredinţate anume firmelor Litarcom SRL şi Capillati SRL, care alături de Ave Borş SRL, îl au în calitate de proprietar sau administrator pe Liviu Jitari”.

Pentru majoritatea tranzacţiilor cu aceste firme, au fost specifice câteva aspecte: secretizarea din ambele părţi a oricăror informaţii despre încheierea şi realizarea contractelor, tărăgănarea cu anii şi calitatea proastă a lucrărilor efectuate în mare parte de firme subantreprenoare. De exemplu, la apeductul şi reţeaua de evacuare a apelor reziduale din satul Sârcova, Litarcom SRL s-a obligat să efectueze lucrările în 12 luni, dar au durat patru ani. Staţia orăşenească de epurare a apelor reziduale, construcţia căreia a fost încredinţată Litarcom SRL, la începutul anului 2014, pentru a fi dată în exploatare cel târziu în toamna lui 2015, nu funcţionează nici astăzi, deşi s-au cheltuit circa 13 mln lei din Fondul Ecologic Naţional şi bugetul local. 

Săptămânalul Cuvântul a dezvăluit mai multe afaceri dubioase ale administraţiei raionului Rezina, în parteneriat cu firmele Litarcom și Capillati, dar şi altele, suspectate de deturnări de fonduri publice. Deocamdată, nici Consiliul raional, nici organele de drept n-au luat atitudine. Toate încercările de a obţine reacții de la administraţia Litarcom și cea a Capillati pe marginea dezvăluirilor ziarului, au eşuat. Liviu Jitari, dar şi Valeriu Lupaşcu de la Armonic-Urban nu ne-au răspuns nici la telefon, nici la solicitările de informație.

Proiecte şi devize de cheltuieli nu există, dar costul obiectelor se ştie?

Din 2015 încoace, redacţia săptămânalului Cuvântul a încercat de mai multe ori să obţină informaţii privind proiectul şi devizul de cheltuieli al lucrărilor Complexului sportiv din Rezina. Preşedinta raionului Rezina, Eleonora Graur, accepta transparenţa doar în cazul când informaţia solicitată se pare contribuia la lustruirea propriei imagini sau a PDM. După plecarea Eleonorei Graur în Parlament, noua conducere a Consiliului Raional Rezina s-a dovedit a fi puţin mai cooperantă.

Potrivit informaţiilor oferite de Vasile Gobjilă, preşedinte al CR Rezina, în 2015, administraţia raionului a renunţat la proiectul executat de Intehnauca şi a achiziţionat alt proiect, elaborat de Armonic - Urban, conform căruia Complexul sportiv include un teren de fotbal, tribune pentru 2500 de locuri, vestiare, cabine de baie, cabinet medical, cabinet pentru antrenori, teren deschis pentru sport, terenuri pentru baschet, volei, bazin de înot, elemente de amenajare a terenului aferent, reţele inginereşti exterioare şi interioare.

Până în prezent, au fost executate unele lucrări de terasament, au fost construite tribunele cu vestiare, birourile, încăperea pentru baie în valoare de 12 mln 247 mii lei, alocate din bugetul raional şi cel de stat. Este vorba de prima etapă a proiectului, susţine Vasile Gobjilă, precizând că nu poate vorbi acum despre termenii privind darea în exploatare a Complexului întrucât, pentru etapele următoare, proiectele încă nu sunt şi nu-s stabilite sursele de finanţare ale acestora.

Şi aici apare întrebarea: dacă proiectele şi devizele de cheltuieli pentru etapele următoare nu există, pe ce se bazează afirmaţiile preşedintei/deputatei E. Graur, dar şi hotărârea Guvernului Filip referitoare la costul de 100 mln lei a Complexului?

Nici responsabilul tehnic de acest obiect, Alexandru Ucrainciuc, nu a putut spune nimic despre costurile Complexului. „Se vorbeşte de 72, iar mai nou şi de 100 de milioane, dar din câte ştiu există doar proiectul primei etape – tribunele, cu o serie de încăperi şi acoperişul acestora. Pe ce se bazează aceste cifre, eu nu ştiu”, a spus  Alexandru Ucrainciuc.

La începutul lunii septembrie 2019, am fost din nou pe şantier. Înconjurând tribunele care se află în construcție, un inginer- constructor cu o experienţă de vreo trei decenii în construirea obiectelor de menire socială, a calculat că aceste lucrări, în mod normal, nu pot să coste mai mult de 5 mln lei.

Ne-am interesat ce cheltuieli au suportat pentru construcţia unor obiecte similare alte autorităţi. Acum vreo zece ani, a fost reconstruit stadionul din orașul Teleneşti. Boris Burcă, în acea perioadă preşedinte al raionului, ne-a spus că reamenajarea câmpului de fotbal, construcţia unei clădiri ce serveşte ca vestiar, oficiu şi pentru alte necesităţi, a gardului stadionului, autorităţile au  cheltuit circa 100 mii de lei.

Anul trecut a fost dat în exploatare, după o reconstrucţie capitală, stadionul din or. Glodeni care, în afară de câmpul de fotbal, mai include un teren de volei, unul de tenis de câmp și o pistă de alergări. Reconstucţia a costat 5,5 milioane de lei.

Mai mulți activişti, originari din s. Ţareuca, Rezina, au decis să caute mijloace şi să construiască în localitatea lor un stadion modern. La Primăria Ţareuca am văzut proiectul acestui obiectiv, costul căruia, conform calculelor prealabile, ar ajunge la circa un million de lei.

Complexul iniţiat de administraţia democrată a raionului Rezina „pare o iluzie totală pentru că, în prezent, dar şi în viitor, raionul, dar şi Republica Moldova nu va dispune de asemenea sume pentru a realiza această intenţie”. Totodată, oraşul şi raionul Rezina cu cele câteva echipe de fotbal, completate în mare parte cu stranieri, nu va avea nevoie încă mulţi ani de un asemenea complex. Potrivit specialiştilor, întreţinerea unui asemenea obiectiv va necesita cheltuieli insuportabile pentru bugetele oraşului şi raionului Rezina.

 

Investigația a fost realizată în cadrul Campaniei media „Creșterea gradului de conștientizare a corupției în domeniul achizițiilor publice”, desfășurată de Centrul de Investigații Jurnalistice cu suportul National Endowment for Democracy.

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii