Integritate

Candidatul socialiștilor la Comrat: venituri modeste, donații de zeci de mii de lei și pomenile „din suflet”

Alexandr Suhodolski, alături de Zinaida Greceanîi, în ziua în care a fost anunțată candidatura sa pentru circumscripția uninominală Comrat. Foto: Facebook.com
Autor: Mariana Colun
11/01/2019 7114

Vicepreședintele Adunării Populare din Găgăuzia, Alexandr Suhodolski, înaintat pentru circumscripția uninominală din Comrat, s-a remarcat în ultimii ani prin donațiile în mărime de zeci de mii de lei, pe care a reușit să le facă la partid, având, oficial, venituri modeste. Acesta a mai ieşit în evidenţă prin pledoaria pentru un referendum ilegal, dar şi prin pomenile electorale pe care le-a împărţit „din partea organizației de caritate a primei doamne”.

La 7 octombrie 2018 Alexandr Suhodolski a fost înaintat drept candidat din partea PSRM în circumscripția electorală Comrat. Lider al Organizaţiei teritoriale a PSRM din Găgăuzia, Suhodolski este licențiat în drept. Între 2011 și 2014 a activat în cadrul SRL Gagauz-Gaz, filiala Comrat-Gaz. A fost lider al Asociației Obștești „Tineretul Găgăuziei”. Din 2015 până în 2017 a fost viceprimar al municipiului Comrat, iar din ianuarie 2017 este vicepreședinte al Adunării Populare din UTA Gagauz-Yeri (APG). Potrivit portalului Nokta, înainte de a intra în Partidul Socialiștilor, a făcut parte din Partidul Comuniștilor.

Fără terenuri și casă, dar cu Mercedes de 1.500 de dolari

Pe site-ul Autorității Naționale de Integritate (ANI) sunt disponibile doar două declarații de avere ale lui Alexandr Suhodolski, cea pentru 2014 și cea pentru 2017. În actul completat pentru 2014, prezentat la Comisia Națională de Integritate, au fost trecute venituri în mărime de circa 67 de mii de lei, din salariul lui Suhodolski de la Găgăuz-Gaz SRL și cel al soției, angajată la Universitatea din Comrat, precum și din indemnizații. Potrivit declarației, oficialul nu avea nici casă, nici terenuri, nici bunuri mobile sau cote-părți în capitalul social al vreunei companii. Citat de portalul Moldova Curată, în noiembrie 2016 Suhodolski declara că locuiește în casa părinților săi. Actul prezentat la ANI în 2017 arată că averea lui Suhodolski nu s-a mărit substanțial pe parcursul perioadei în care activează în sectorul public. Veniturile familiei au crescut însă de aproape trei ori, constituind circa 173 de mii de lei, din salariile celor doi soți, pensia de dizabilitate și indemnizația de maternitate. Alexandr Suhodolski în continuare nu are în proprietate nicio locuință și niciun teren, în schimb și-a cumpărat, în 2016, un automobil de model Mercedes E-220 CDI, fabricat în 1999, pentru care ar fi achitat doar 1.500 de dolari. Pe site-urile de publicitate, un autoturism de acest model, cu același an de fabricație, în dependență de dotări și starea în care se află, costă între 2.500 și 4.500 de dolari.

Donațiile de zeci de mii de lei la partid

Foto: captură cec.md

Pe parcursul ultimilor ani, Alexandr Suhodolski, împreună cu soția sa au sponsorizat în mai multe rânduri Partidul Socialiștilor, dar și campaniile electorale în care au fost implicați exponenți ai PSRM. În 2015, soția lui Alexandr Suhodolski a făcut o donație de 20.000 de lei în bugetul PSRM, adică o treime din bugetul oficial al familiei pentru anul anterior. Un an mai târziu, 13.860 de lei au mers din buzunarul vicepreședintelui Adunării Populare din UTA Găgăuzia în pușculița partidului. Despre aceasta a scris și Centrul de Investigații Jurnalistice în cadrul unei anchete. În primul trimestru din 2018, Suhodolski a mai făcut o donație la partid, în mărime de 13.000 de lei. În 2016 el a vărsat în bugetul electoral al lui Igor Dodon, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, 52.600 de lei.

Pledoaria pentru un referendum ilegal și pomenile electorale

Presa a scris că „în 2014, viceprimarul de Comrat se pronunţa în favoarea desfăşurării referendumului din Găgăuzia privind vectorul de dezvoltare externă a Moldovei, care venea să încalce mai multe prevederi ale Constituţiei şi ale Codului Electoral al R. Moldova, şi care în final a fost declarat ilegal de către instanţa de judecată de la Comrat. Cu toate acestea, Suhodolski declara, citat de Accent TV, că desfășurarea plebiscitului din Găgăuzia a impulsionat puternic dezvoltarea economică a regiunii”, potrivit portalului Moldova Curată.

La începutul lunii octombrie 2018, pe rețelele sociale, Suhodolski a postat fotografii în care apare distribuind vârstnicilor daruri de la Fundația de binefacere „Din suflet” a primei doamne, Galina Dodon.

Foto: facebook.com

Conform jurnaliștilor de la portalul Nokta, care citează Legea UTA Găgăuzia „Cu privire la fondul de rezervă”, Adunarea Populară a UTA Gagauz-Yeri în 2017 a alocat deputaților din fondul său de rezervă suma de 2.295.000 de lei. Fondurile au fost distribuite pe circumscripții în mod proporțional, în funcție de numărul de locuitori. Alexandr Suhodolski a primit în 2017 88.750 de lei. În perioada ianuarie-septembrie 2017, el a alocat 15.300 de lei din această sumă pentru asistența materială acordată cetățenilor.

 Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii