Integritate

Cât costă mandatul de deputat în 2021?

CIJM
Autor: Irina Odobescu
14/07/2021 20873

Campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie i-a costat pe cei trei concurenți electorali, care au intrat în noua garnitură parlamentară, de la 5 la 6 milioane de lei. Dacă e să raportăm cheltuielile din campanie la numărul de mandate de deputat obținute de cele trei formațiuni politice, costul unui mandat este între 101.000 și 895.000 lei. Concurenții electorali și-au adunat resursele pentru campanie din donații de la persoane fizice și juridice, dar și din resurse proprii - bani pe care partidele care au fost în Parlament i-au primit de la stat. 

În noul Parlament partidul pro-prezidențial Acțiune și Solidaritate intră cu 63 de mandate de deputat, Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) - cu 32, iar Partidul Șor va avea 6 deputați. Cea mai scumpă campanie a avut-o PAS - 6,4 milioane lei, dar raportat la 63 de mandate, costul unui mandat pentru aceasta formațiune este de 101 mii de lei. Partidului Șor îi revine cel mai scump mandat - 895 mii lei, întrucât a vărsat în campanie 5,3 milioane de lei și a obținut doar 6 fotolii de deputat, cu două mai puține decât în Legislativul anterior. BECS a cheltuit 6,3 milioane de lei și a obținut  32 de mandate de deputat.  

PAS, care a obținut majoritatea Parlament a cheltuit pentru un vot cel mai puțin - 8,28 lei. Pentru această formațiune au votat 774.754 de alegători. Partidul a fost fondat de actuala președintă a Republicii Moldova, Maia Sandu, cea care a dizolvat parlamentul precedent pentru a organiza alegeri anticipate.   

Blocului electoral al comuniștilor și socialiștilor îi revine de două ori mai mult pentru un vot - 16 lei, acest concurent electoral adunând voturile a 398.678 de alegători. Votul alegătorilor le-au dat bilete în Parlament foștilor președinți Igor Dodon și Vladimir Voronin.  

Cel mai scump vot îi revine Partidului Șor - 63,8 lei. Pentru această formațiune au votat 84.185 alegători. Liderul acestei formațiuni, Ilan Șor, a obținut un nou mandat de deputat și din nou imunitate parlamentară, deși în parlamentul precedent nu a participat nici o zi la ședințe. El este condamnat penal în Dosarul Furtul miliardului și din iunie 2019 este fugit din Republica Moldova. El, împreună cu alți patru colegi de ai săi, au fost lipsiți de imunitate parlamentară, dar odată cu obținerea unui mandat de deputat obțin și imunitate parlamentară. Prin urmare, Ilan Șor, care a condus campania electorală de la distanță, prin videoconferințe, poate reveni nestingherit în Republica Moldova, atâta timp cât nu există o sentință de condamnare definitivă.   

Campanile anterioare - pentru unii mai scumpe, pentru altii - mai ieftine

Și în parlamentarele din 2019 cele mai scumpe mandate de deputat în Legislativ au revenit Partidului Șor - 2,5 mln de lei pentru un mandat. Formațiunea, care a intrat pentru prima dată în Legislativ, a cheltuit  atunci aproape 20 mln de lei, mai precis 19, 86 milioane de lei, și a obținut opt mandate de deputat.

Blocul ACUM din care făcea parte și PAS care, la fel, a intrat pentru prima dată în Legislativ s-a situat în 2019 la polul opus - cu 73 mii de lei pentru un mandat de deputat. Atunci Blocul ACUM a avut un buget de 1,9 milioane de lei.

În 2019, Partidul Socialiştilor a cheltuit 5,5 mln de lei, mai puțin de două ori decât a cheltuit în 2014, când a intrat pentru prima  dată în forul legislativ.  Atunci socialiștii au cheltuit peste 13,2 milioane de lei şi au obţinut 25 de mandate. Și costul care revine pentru un mandat de deputat pentru Socialiști este de peste două ori mai mic în 2019, decât în 2014. Costul unui mandat de deputat pentru socialişti în 2014 a fost de jumătate de milion de lei, iar  în 2019 – de 157 mii lei.  

Pensionari cu donații de zeci de mii de lei

Prin donatorii partidelor în campania electorală s-au numărat persoane fără un loc de muncă, dar și pensionari, care s-au dovedit a fi destul de darnici. Bunăoară pentru BECS șapte pensionari au donat sume de 20 mii de ei, iar unul a vărsat în visteria formațiunii - 21 mii de lei.  Trei pensionari au susținut Partidul Șor și unul - PAS. 

Printre simpatizanți doar doi șomeri au susținut PAS.

Partidul Șor – cu cel mai scump fotoliu de deputat - aproape 1 mln de lei

Partidul Șor a indicat în rapoartele financiare prezentate Comisiei Electorale Centrale (CEC) un venit total de 5.370.600 lei.

Câte 100.000 lei au donat două companii din domeniul aeronautic, ambele aproapiate liderului Ilan Șor.  Este vorba despre AeroFood SRL și Aeroport Handling SRL. AeroFood SRL a raportat pentru anul 2019 un profit net de 33,22 milioane de lei, cu un venit din vânzări de peste 151 milioane de lei. Acest agent economic a susținut în 2018 Partidul Șor cu 2,4 milioane de lei. 

Partidul Șor. Alegeri parlamentare anticipate 2021 

Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova a scris în 2019 despre Vadim Fotescu, jurist la compania DFM SRL, care face parte din holdingul gestionat de familia Șor. „În 2015, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, a făcut o donație în valoare de 50.000 de lei către Partidul Ravnopravie, care l-a susținut pe Ilan Șor în cursa pentru fotoliul de primar al orașului Orhei. Atunci, în rapoartele financiare prezentate la CEC, Fotescu era prezentat drept angajat al companiei Dufremol SRL, o altă firmă din holdingul lui Ilan Șor. În 2018, Fotescu împreună cu soția sa au donat Partidului Șor 160.000 de lei”, scrie în investigația CIJM. 

Aeroport Handling SRL prestează servicii în transportul aerian. întrepărindea a fost privatizată în 2014 de firma Air Clasica din holdingul Șor.  

Centrul de Investigații Jurnalistice a scris în investigația Aeroportul off-SHOR via Rusia (II) din 2015 despre Avia Invest. „Pentru ca Aeroportul să ajungă pe mâna Avia Invest, conducerea anterioară a acestei instituții a falsificat mai multe rapoarte oficiale, prezentând-o drept una păguboasă”, scrie în textul anchetei. În 2013, director al Aeroportului era Petru Jardan, pe atunci administrator, iar în prezent candidatul Partidului Șor, pe poziția patru, pentru funcția de deputat în 2021.

PAS: Majoritate în Parlament, cu 101.800 lei pentru un mandat

Partidul Acțiune și Solidaritate a cheltuit în campanie suma de 6.416.654 lei. Cetățenii din țară au contribuit cu peste 4,5 milioane de lei, iar cei aflați peste hotare - cu puțin peste 745.000 lei. Puțin peste 600.000 lei au venit de la persoanele juridice - 23 de companii au donat pentru campania electorală PAS. Cei mai mulți bani, câte 104.500 lei au fost donați de Starnet Management Group SRL, Intelect Security SRL și Intelligence Advice SRL.

Partidul Acțiune și Solidaritate. Alegeri parlamentare anticipate 2021                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     

Starnet Management Group SRL a indicat pentru 2019 un venit de 8,22 milioane de lei, iar pierderea în acel an ar fi fost de -1,3 milioane. În 2018 și 2017 a scris în rapoarte un profit de 3,6 și 2,2 milioane lei. Intelect Security SRL se ocupă de securitatea privată și indică pentru 2019 un venit de 3,14 milioane, pe când profitul net a ajuns la 504.000.

Excelent Capital SRL a contribuit cu 2.000 lei. SRL-ul se specializează în repararea și întreținerea automobilelor. Pentru 2019 a indicat un venit din vânzări de 5,02 milione, iar profitul net a ajuns la 206.000 lei.Sim SRL a donat 50.000 pentru campania electorală. Compania are ca activitate de bază închirierea și exploatarea bunurilor. Pentru 2019 a indicat un profit net de 3,39 milioane lei. RV Pro Invest SRL a oferit 40.000 lei în două tranșe. Activează în sfera imobiliară și nu indică în baze deschise detalii despre venituri.

Virtuos Impex SC SRL a donat la început de iunie 3.000 și peste câteva zile încă  2.000 lei. SRL-ul se specializează în cultivarea cerealelor și plantelor oleaginoase. În 2019 a indicat un profit net de 3,71 milioane lei. Capital Test SRL, ce are ca bază activități de testare și analize tehnice, a oferit 3.000 lei. În bazele deschise suma venitului ajunge la 645 mii lei în 2019.

Inco Group Company SRL  a oferit pentru campania electorală a PAS 1.000 lei. SRL-ul se specializează în transporturi rutiere de mărfuri. Bugor Service SRL oferă servicii de brocheraj și a donat 54.000 lei.  În 2019 indică un dificit de 73,63 mii, iar venitul din vânzări a ajuns la 8,43 milioane

Rodital-Lux SRL comercializează produse chimice de uz casnic. A donat pentru PAS 100.000 lei. Pentru 2019 a indicat un profit net de 1,15 milioane. Compania a câștigat zeci de contacte cu statul suma fiind de la zeci și până la sute de mii de lei din 2019 până în 2021. printre autoritățile contractante sunt instituțiile medicale, diverse agenții și centre de plasament.

Elemente din beton SRL  a indicat pentru 2019 un venit 83 mii lei și un deficit de aproape 10.000 lei. SRL-ul a donat pentru PAS 30.000 lei. Oreos Grup SRL se ocupă de comercializarea produselor chimice. Cu un venit de 7,86 milioane a donat pentru PAS 10.000 lei. Chipagro SRL a donat 10.000 lei, cu un venit de 12,7 milioane și un profit de 691 mii. SRL-ul cultivă cereale.

Larisa Cojocaru este administratoarea Total Agro Prod SRL și Eco-Mondial SRL, ambele companii au donat câte 10.000 lei.  Agro Prod SRL și Eco-Mondial SRL cultivă exclusiv orez, plante oleaginoase și leguminoase. Pentru 2019 Agro Prod SRL a indicat un profit de 12,7 mii, iar Eco-Mondial SRL un deficit de 3,2 milioane.

Steclar SRL are ca activitate de bază închirierea și exploatarea bunurilor imobiliare. În 2019 profitul net a ajuns la 2,11 milioane. SRL-ul a donat 10.000 lei. BCI Audit, Centru de consultanță în business a indicat pentru 2019 un profit net de 33,5 mii lei. și a donat aceeași sumă. 

Banii donați de câteva firme au fost returnați. Este vorba despre MTD SRL, Novaprod SRL, Central Group SRL și Diazchim SRL.

MTD SRL a donat 10.000 partidului, iar peste câteva zile banii au fost returnați. Firma oferă consultații pentru afaceri și management. Novaprod SRL a donat 3.000 lei, compania fabrică beton. Pentru anul 2019, SRl-ul indică un profit net de 1,7 milioane lei. Central Group SRL, companie ce se ocupă de exploatarea bunurilor imobiliare proprii și chirii, a donat 10.000 lei. Profitul pentru 2019 constituia 2,9 milioane lei.

Diazchim SRL comercializează produse chimice și a donat pentru PAS 10.000. Pentru 2019 a raportat un profit net de 46,99 milioane lei. Pe parcursului anului 2018, SRL-ul a câștigat cinci contracte cu statul în sumă totală de 1,25 milioane lei. Autoritățile contractante au fost Colegiul Agroindustrial și Colegiul de Medicină veterinară și economie agrară.

În 2019, această companie a fost vizată într-o investigația jurnalistică a CIJM, legat de o schemă de creditare păguboasă pentru gospodăriile țărănești. Mai mulți fermieri ne semnalaseră că riscau să-și piardă pământurile după ce intraseră în litigiu cu Diachim. Era vorba de un contract ambiguu prin care firma își obliga abuziv clienții să plătească marfa în valută la cursul de peste 26 de lei pentru un euro și 24 de lei pentru un dolar american. Refuzul fermierilor de a plăti sumele exorbitante se solda inevitabil cu executare silită. Totul pe repede-înainte și netransparent. Această investigație a fost realizată în urma unei semnalări pe Harta Corupției a portalului Anticoruptie.md. după publicarea anchetei, Compania Diachim a dat în judecată Centrul de Investigații Jurnalistice, dar a pierdut procesul. Investigația jurnalistică poate fi citită aici. 

Resursele proprii  

Toate cele trei formațiuni care au intrat în Parlamentau avut în ultimi ani și dotații de la stat, formând astfel un buget din resurse proprii. Unii au contat pe sume mari din resurseel proprii în scrutinul din anul acesta, alții au recurs la sume simbolice.

Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) a utilizat în campania electorală din resursele proprii peste 4 mln de lei din bugetul total de peste 6 milioane de lei. Donatorii partdiului au vărsat din donații cam 2,3 milioane de lei, toate donațiile fiind făcute pentru BECS în ultima săptămână de campanie. Niciun leu nu a fost donat, conform raportului financiar, de persoane juridice.

Cel mai puțin din resursele proprii a cheltuit PAS  - circa 507.000 lei.

Partidul Șor a utilizat din resursele proprii pentru campanie suma de 1.100.000 lei.

CIJM
CIJM

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Actuali și viitori deputați cu donații de la 500 la 25.000 lei

Sute de persoane din țară și de peste hotare, printre care conducători de instituții, juriști, primari, funcționari, antreprenori, contabili au donat pentru partidul pro-przidenția PAS de la scâteva sute până la zeci de mii de lei.

Unii dintre candidații pe lista formațiunii au donat sume de la 500 lei până la 25.000 lei. Cei mai darnici au fost Oazu Nantoi și Dumitru Budeanschi, care au donat câte 25 mii de lei. Președintele PAS Igor Grosu, deputații Mihai Popșoi, Radu Marian, Vladimir Bolea, Lilian Carp și Petru Frunze au donat câte 10 mii de lei. Alte două candidate pe lista PAS și care vor deveni deputate - Zinaida Popa și Marcela Adam au vărsdat în visteria partidului sume a câte 10 mii lei și, respectiv, 12 mii de lei.

Donații generoase la BECS în ultima săptămână de campanie

Blocul electoral al comuniștilor și socialiștilor a utilizat în campania electorală în cea mai mare parte resurse proprii așa cum indică în rapoartele fnanciare depuse la CEC. Curios este faptul că susținătorii comuniștilor și socialiștilor au făcut donații abia în ultima sătămână de campanie. Cei mai mulți, două treimi dintre susținători, au donat sume mari - de peste 20.000 de lei. Deputați din fostul legislativ dar și aspiranți pentru un mandat în noul Parlament au vărsat în visteria concurentului electoral sume de la 10 mii de lei la 21 de mii. Printre donatori BECS se mai regăsesc primari și președinți de raion.

Blocul electoral al comuniștilor și socialiștilor în campania electorală parlamentară anticipată  

26 de candidați pe lista au donat pentru campania BECS de la 6.800 până la 21.000 lei. Toate donațiile au fost înregistrate în zilele de 6, 7 și, 8 iulie. Primul pe lista donatorilo BECS, a fost liderul comuniștilor Vladimir Voronin, care a contribuit cu suma 14.000 lei. Deputații din actuala legislatură a Parlamentului, printre care Zinaida Greceanîi, Vlad Batrîncea, Alla Dolința, Corneliu Furculiță, Vasile Bolea și  Vladimir Odnistalco, au donat câte 20.000 lei. 

Zinainda Grecianîi, actuala președintă de Parlament, care a donat 20 de mii de lei, a fost generoasă cu partidul Socialiștilor mai în toate campaniile electorale. În 2015, Zinaida Greceanîi a donat Partidului Socialiștilor suma de 1.500 de lei, iar la scrutinul electoral local din mai-iunie 2018 a donat pentru candidatul socialiștilor la Primăria Chișinău, Ion Ceban, suma de 12 mii de lei. Alte circa 67 mii de lei le-a donat în 2018 Partidului Socialiștilor.  Și Ala Pelipeșcaia, depută în Parlament din 2019 a donat blocului 20 mii de lei. Ea, la fel, și-a manifestat generozitatea față de Partidul Socialiștilor prin donații frecvente de zeci de mii de lei și în alte campanii electorale. Bunăoară, la referendumul local privind revocarea primarului Dorin Chirtoaca initiat de PSRM în 20176 ea a donat pentru PSRM, în două tranșe, suma de 49 mii de lei, conform Raportului financiar al PSRM din 19 noiembrie 2017 depus la CEC. În 2017, Pilipeţcaia a donat pentru PSRM suma de 34 mii de lei. Și în 2016, în cadrul campaniei pentru fotoliul de președinte, ea a alocat  în două reprize suma de 54.100 de lei.  

Donațiile Partidului Șor

Operatori, conducători, specialiști achiziții publice, croitorese, profesori și învățători, brutari, șoferi, hamali, asistenți medicali, spălătorese au donat pentru partid sume de la 500 până la 10.000 de lei. Cei mai mulți donatori au fost vânzătoarele și șoferii. Persoanele juridice au contribuit cu 200.000 lei pe parcursul celor șapte săptămâni de raportare, iar cetățenii din țară cu 4.070.600 de lei. Partidul Șor nu are donații din străinănate pentru desfășurarea campaniei electorale. 

Parlamentarele din 2019

Cel mai mare buget în campania parlamentară din 2019 l-a avut Partidul Democrat  – 30,3 milioane de lei, sumă care împreună cu bugetul Partidului  Șor – de aproape 20 milioane de lei, depășea bugetele celorlalte 13 partide antrenate în campanie, luate împreună. 

Cele mai scumpe mandate de deputat în legislativul ales în 2019 i-au revenit Partidului Șor - 2,5 mln de lei. Formațiunea a cheltuit  în campanie 19,86 milioane de lei și a obținut opt mandate de deputat. Partidului Democrat din Moldova i-a revenit 1 milion de lei pentru un mandat. Democrații au aruncat în campanie 30,3 milioane de lei și au obținut 30 de deputați.

Blocul ACUM a cheltuit cam 73 mii de lei pentru un mandat de deputat, având un beuget de 1,9 milioane de lei. Partidului Socialiștilor îi revin 157 mii de lei pentru un mandat. Formațiunea a cheltuit 5,5 milioane de lei în campania electorală și a avut 35 de deputați.

 

CIJM

În 2019, Partidul Socialiştilor a cheltuit de două ori decât a cheltuit în 2014, când a intrat pentru prima  dată în forul legislativ.  Atunci socialiștii au cheltuit peste 13,2 milioane de lei şi au obţinut 25 de mandate. Costul unui mandat de deputat pentru socialişti în 2014 a fost de jumătate de milion de lei. 

Parlamentarele din 30 noiembrie 2014

Campania electorală din 30 noiembrie 2014 a fost una dintre cel mai scumpe de până atunci. Centrul de Investigații Jurnalistice a scris atunci că cele mai mari cheltuieli pentru un loc de deputat i-a revenit, ca și în scrutinului din 2010, Partidului Democrat. PD a cheltuit în campania electorală din 2014, peste 35 milioane de lei, de 3 ori mai mult decât în scrutinul din 2010, când a cheltuit 11,7 mln de lei. Democrații au intrat în Parlament în 2014 cu 19 deputați. Prin urmare, fotoliul unui deputat i-a costat tocmai 1,8 milioane lei – de 2,3 ori mai mult decât la scrutinul precedent. 

Și pe PLDM în 2014 un loc de deputat în Parlamentul R.Moldova i-a costat scump – 1,6 milioane de lei, de cinci ori mai mult decât la scrutinul precedent. PLDM a declarat cheltuieli de circa 37 mln de lei în campania din noiembrie și a obținut 23 de mandate. Formațiunea a cheltuit în 2014 de 3,7 ori mai mult decât la alegerile precedente (10 mil lei), când a intrat în Parlament cu 32 de deputați, costul unui fotoliu de deputat în 2010 fiind de 310 mii lei.

Partidul Socialiștilor, a intrat pentru prima dată în Parlament în 2014 și a cheltuit în campania electorală de atunci peste 13,2 milioane de lei. Socialiștii au obținut 25 de mandate. Respectiv, costul unui mandat de deputat pentru socialiști este de jumătate de milion de lei.

Liberalii, care au intrat în Legislativ în 2014 cu 13 deputați, au cheltuit în campania electorală cel mai puțin în comparație cu celelalte formațiuni politice – circa 3 milioane de lei, cu 800 mii lei mai puțin decât la scrutinul din noiembrie 2010. Atunci formațiunea liberală a cheltuit 3,8 mln de lei și a obținut 12 mandate de deputat. În acest an fotoliul unui liberal a costat în jur de 230 mii lei, cu 90 mii mai puțin decât la parlamentarele din 2010, când unui mandat de deputat i-a revenit suma de 320 mii de lei.

CIJM

Cel mai puțin pentru un fotoliu de deputat i-a revenit în 2014, ca și în scrutinul anterior, Partidului Comuniștilor. Această formațiune a cheltuit, conform rapoartelor depuse la CEC, aproape 3,5 mln de lei și a obținut 21 de mandate. Prin urmare, un fotoliu de deputat i-a costat pe comuniști 166,5 mii lei. La alegerile din 2010, PRCM a cheltuit 4,3 mln lei și a obținut 42 de mandate, un loc în Parlament costând 100 mii lei.

Parlamentarele din 2010

Fotoliul unui deputat din PD în 2010 a costat în jur de 780 mii lei. Cele mai mici costuri i-au revenit Partidului Comuniştilor, care a cheltuit pentru scrutinul din 2010 - 4,3 mln. lei şi a obţinut 42 de mandate. Locul unui deputat comunist a costat în jur de 100 mii lei. PLDM a obţinut 32 de mandate, pentru care a cheltuit peste 10 mln. lei. Prin urmare, un mandat a ajuns cam la 310 mii lei. Locul unui deputat liberal a costat ceva mai scump – 320 mii lei. Această formaţiune a aruncat în alegeri 3,8 mln. lei şi a obţinut 12 mandate.

Expert: „Donațiile prin transfer trebuie să fie o practică obligatorie”

Foto: radiochisinau

„La multe partide, de regulă, donațiile sunt fictive, o practică folisită pe larg de Partidul Democrat când se utiliza numele unor persoane pentru donații în campaniile anterioare. Donații din toate categoriile indică, cel mai probabil, că donatorii sunt reali. Resursele proprii ale partidelor sunt banii de la bugetul  de stat privind finanțarea, dar totodată nu este exclus că sunt și anumiți bani de genul celor din Bahamas care au venit în partid și sunt declarați ca și bani ai partidelor. Banii trebuie utilizați de partid și pot fi indicați ca și resurse proprii”, susține Ion Tabîrța, expert politic de la IDIS Viitorul, pentru Anticoruptie.md.

Comisia Electorală Centrală are ca și obligație legală să verifice rapoartele finanaciarea ale concurrenților electorali privind banii donați și cei proprii. În cazul unor dubii privind finanțarea ilegală trebuie să se adreseze Procuraturii. CEC nu are intrumente juridice penale pentru a investiga. Donațiile prin transfer bancar sunt o soluție de a verifica și controla legalitatea donațiilor.

„Practicile din scrutinele anterioare arată că donațiile prin transfer trebuie să fie o practică obligatorie, cu anumite excepții. Câțiva ani în urmă toate donațiile erau bani gheață și nu puteau fi controlată legalitatea  provenienței lor. CEC ar trebui să nu se limiteze la formalitatea verificării donatorilor, ci să documenteze donatorul și veniturile acestuia. Presa de investigație, de multe ori face aceste verificări în locul CEC-ului.

Pe de altă parte, expertul spune că anume în ultimele săptămâni  de campanie concurenții electorali sunt mai vizibili și aceasta implică anumite costuri care trebuiesc raportate. „Acești bani nu pot fi ascunși, pentru că se observă vădit o creștere a vizibilității și astfel se vede că mai mulți banii trebuie, și de facto sunt raportați”, a mai spus Ion Tăbîrță, intervievat de  reporterii Anticoruptie.md. 

Investigația este realizată în cadrul proiectului „Quality investigative journalism in support of citizens”, desfășurat de Centrul de Investigații Jurnalistice cu suportul Ambasadei Canadei în Republica Moldova, cu sediul la București. 

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii