Social

Pacea nu este de genul masculin

Autor: Tatiana Bunduchi
29/05/2023 8278
  •  Ziua internațională a forțelor ONU de menținere a păcii este marcată, anual, pe data de 29 mai.
  • Prima misiune ONU de menținere a păcii a fost înființată în anul 1948, când Consiliul de Securitate a autorizat pentru prima dată plasarea unui număr mic de observatori militari ONU în Orientul Mijlociu pentru a forma Organizația Națiunilor Unite de Supraveghere a Armistițiului (UNTSO) care urma să monitorizeze Acordul de armistițiu dintre Israel și vecinii săi arabi.
  • De atunci, peste 2 milioane de femei și bărbați din 125 de țări au servit în peste 70 de operațiuni de menținere a păcii ale ONU, ajutând milioane de oameni și salvând nenumărate vieți. Aproape 4.200 de eroi și eroine și-au sacrificat viața pentru pace. (Conform United Nations Peacekeeping)

 

Anul 2021. Cuvinte cheie: covid, mască, vaccin, distanță, sănătate…

Anul 2022. Cuvinte cheie: “operațiune militară specială”, război, bombardamente, atacuri, aviație, artilerie, drone, rachete, sistemul energetic, infrastructură critică, refugiați, centre de plasament, explozii, ture de 24h, război informațional, atacuri cibernetice, crime, armament, muniții, prizonieri, negocieri, securitate, invazie, sancțiuni…etc.

2023. Un singur cuvânt: Pace!

Postare Facebook. 31 decembrie 2022.

 

Natalia s-a trezit, ca de obicei, la 05:30 dimineața. Repede și-a făcut duș, s-a îmbrăcat și a urcat în automobil. La 06:30, în mod obișnuit, era pe traseul de alergare. De data aceasta, pe pista din parcul Valea Morilor, deși în alte zile aleargă și în Grădina Botanică, în Valea trandafirilor, iar, uneori, si la stadion - în dependență de planul antrenamentelor.

A remarcat cu bucurie că a început să se lumineze. În timp ce alerga urmărea răsăritul soarelui. Când inspira, simțea în aer miresmele primăverii. A observat frunzulițele de culoare verde-crud apărute pe sălciile din jurul lacului. A admirat primele floricele alb-roz de pe un zarzăr de lângă baza de antrenament la kaiac-canoe. Nu a scăpat din vedere nici iarba care a invadat suprafețele de pământ din parc expuse la soare. A examinat cu privirea floricele galbene mărunte din iarbă. A zâmbit: “A venit primăvară.”

A făcut aproximativ 18 km, pe care îi parcurge zilnic și s-a dus la muncă la Ministerul Apărării.

Caption

Sportivă de performanță, locotenent-colonelul Natalia Lefter și-a început cariera de militară în 2009, în calitate de profesoară la catedra de pregătire fizică și sport la Academia Militară a Forțelor Armate “Alexandru cel Bun”, unde a predat timp de 7 ani. Din anul 2016 până în 2020 a activat în Statul Major al Armatei Naționale, în cadrul Direcției Instruire Întrunită și Doctrine.

Iar din 2020 este angajată la Ministerul Apărării al Armatei Naționale în calitate de ofițer principal.

Pe lângă activitatea de bază, Natalia este doctor in pedagogie, conferențiar universitar și predă la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport. De acolo a și venit în Armata Națională.

În perioada 9 decembrie 2017 – 7 ianuarie 2019 ofițerul Armatei Naționale a Republicii Moldova Natalia Lefter s-a aflat în Sudanul de Sud în calitate de observatoare militară într-o misiune de menținere a păcii sub egida ONU.

Ai creierul în cap... Ai picioarele în pantofi... Te poți îndrepta în orice direcție alegi... Ești singur... Și știi ce știi... Și tu ești cel, care va decide unde să meargă...

Postare pe Facebook. 30 iulie 2018.

 

Femeia îi întindea bebelușul cu multă insistență: Ia copilul! Ia-l! Ți-l dau!

Natalia nici nu și-a dat seama, cum s-a pomenit cu copilul în brațe. Instinctiv, l-a strâns ușor la piept. L-a cercetat cu privirea. A remarcat, că e un băiețel frumușel de vreo 10-11 luni. Ochișorii lui sclipitori ca 2 mărgelușe negre, o priveau atent. Copilul era liniștit. Părea că se simte confortabil în brațele femeii cu piele albă, în uniformă militară camuflaj, care îl ținea în brațe.

  • Ia-l! – tot insista disperată femeia. – Vezi, că e cuminte! Câți bani poți să-mi dai pe el? Am nevoie de bani! N-am cu ce îi hrăni pe ăștialalți, – implora femeia, arătând spre grămăjoara de copii care o înconjurau.

Natalia și-a coborât privirea și a văzut alți șase copiii, unul mai mic decât altul, care se zbenguiau în jurul femeii. Erau slăbuți, cu piciorușele subțirele, în hăinuțe uzate și murdare, pe jumătate dezbrăcați și desculți.

Pentru o clipă Natalia a admis ideea că ar putea să ia bebelușul și să-l înfieze. Și-ar fi dorit acest lucru. S-a uitat din nou la copilul pe care îl ținea în brațe și s-a gândit: “Ce drăguț este! Dacă nu-l iau, ce viață îl așteaptă, dacă propria mamă vrea să-l vândă?!”

Știind realitățile din Sudanul de Sud, Natalia înțelegea disperarea mamei care încerca să-și salveze copiii de la foame. Cu orice preț.

Dar Natalia nu putea să ia copilul...

Cu strângere de inimă i-a întors mamei bebelușul, a băgat mâna în buzunarul pantalonilor și i-a dat femeii toți banii, pe care îi avea la ea.

În Sudan 

În misiune de menținere a păcii sub egida ONU

Acest caz s-a întâmplat în martie 2018, când militara Natalia Lefter efectua o patrulare de 6 zile împreună cu alți colegi pacificatori internaționali în satul Kwajok din regiunea Bahr Al Ghazal din Sudanul de Sud.

Era a 4 lună de când Natalia se afla în Africa într-o misiune de menținere a păcii sub egida ONU.

 

Uneori ne întâlnim destinul chiar pe drumul pe care l-am luat, ca să ne ferim de el...

Postare pe Facebook. 30 decembrie 2018

În Sudan 

…În timp ce avionul ateriza pe aeroportul din Juba, capitala Sudanului de Sud, Natalia ședea liniștită pe locul ei și urmărea cum pasagerii se îmbulzeau cu bagajele în trecerile către ieșire. Avea emoții, dar le ținea în frâu. Când a ajuns-o rândul să iasă din aeronavă, Natalia a pășit pe scara avionului și …a rămas fără respirație. La propriu. Valul de căldură era atât de fierbinte, încât nu reușea să tragă aer în piept. A avut nevoie de câteva secunde pentru a-și restabili respirația. Avea senzația că a nimerit într-o saună încinsă. Erau în jur de 40 de grade de căldură africană.

Canicula africană istovitoare avea să o însoțească pe Natalia pe parcursul următoarelor 394 de zile de misiune ONU.

Așa s-a întâmplat că în iulie 2018, când militara Natalia Lefter se afla pe continentul negru, în Africa a fost înregistrat un record istoric de căldură de +51,3oC.

În Sudanul de Sud totul era diferit de ceea, ce știa Natalia până a ajunge aici. Nici o comparație nu ținea: “Era ca cerul și pământul.” În prima zi de misiune Natalia a scris în jurnalul său:

„Nici în vise nu puteam să-mi imaginez realitatea africană. Provocările nu s-au lăsat așteptate. Prima a fost căldura insuportabilă. A doua – țânțarii, care transmit malaria. După care au urmat celelalte încercări.” 

Adaptarea la viața din Africa a fost dificilă. În primele zile chiar s-a gândit că ar putea să renunțe și să revină în Moldova. Atunci și-a zis: “Fie, că accept tot ce mi se întâmplă aici –cu bine și cu rău, fie, plec înapoi acasă…” A hotărât să rămână.

„S-a trezit militarul din mine și am decis, că o să încerc să înfrunt ceea ce mi-a fost dat să înfrunt. Fiecare zi petrecută în Sudanul de Sud m-a învățat să mă autodepășesc.”

Riscurile Africii nu se lăsau așteptate. În Sudanul de Sud scorpionii, șerpii veninoși, țânțarii, care pot provoca moartea, erau la tot pasul…Din fericire, soarta a păzit-o, dar nu și pe unii dintre colegii ei pacificatori.

Împreună cu câțiva camarazi internaționali moldoveanca Natalia Lefter a avut grijă de un coleg care a zăcut de malarie multe zile în șir și a fost foarte grav, cu febră până la 41 de grade.

Malaria este un pericol real în această țară africană. În perioada, când militara Natalia Lefter se afla acolo, Ministerul Sănătății din Sudanul de Sud și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au declarat că malaria a provocat 99 de victime, în timp ce aproape 770.000 de cazuri au fost raportate în diferite părți ale țării în primele șase luni ale anului 2018. Malaria era principalul ucigaș în rândul copiilor și mamelor însărcinate din cea mai tânără republică din lume.

 

Viaţa poate fi trăită oriunde. Decorul nu are nicio importanţă, esenţială este intensitatea cu care trăiești...

Postare pe Facebook 28 iulie 2018

 

Din punct de vedere geografic si etnic, Sudanul de Sud este una dintre cele mai atipice țări din lume. Format din 10 state cele mai sudice ale Sudanului, Sudanul de Sud găzduiește peste 60 de grupuri etnice majore diferite.

Suprafața acestui stat african este de aproape 620.000 de kilometri pătrați, cam de 18 ori mai mare ca a Republicii Moldova. Marea parte a teritoriului țării este ocupat de jungle, savane si mlaștini. În Sudanul de Sud trăiesc aproximativ 10 milioane de oameni, de aproximativ 4 ori mai mult decât în țara noastră.

Populația băștinașă a Sudanului de Sud este constituită din peste 200 de triburi. O bună parte din acestea sunt sălbatice și trăiesc la fel cum au făcut-o strămoșii lor timp de sute de ani. Limbile oficiale - engleza si araba, nu sunt vorbite de toata populația, astfel mulți dintre cetățenii acestei țări nu pot comunica verbal între ei.

Sudanul de Sud  este și cel mai tânăr stat de pe harta lumii. Țara și-a câștigat independența față de Sudan, la 9 iulie 2011, în rezultatul unui acord din 2005 care a pus capăt celui mai lung război civil din Africa. Populația din Sud, de rasa neagră, care împărtășește religii tradiționale sau cea creștină, s-a simțit mereu discriminată de nordul țării - arab si musulman. Înainte de scindare, Sudanul – fostă colonie britanică, a fost condus din 1899 până în 1955 de condominiul anglo-egiptean, un guvern care de facto era dominat de Marea Britanie.

Independența, însă, nu a pus capăt conflictului armat din Sudanul de Sud. Războiul civil a izbucnit în 2013, când președintele s-a certat cu vicepreședintele său de atunci, ducând la un conflict care a strămutat aproximativ patru milioane de oameni. Militari din cele mai mari două grupuri etnice din Sudanul de Sud au avut confruntări sângeroase. În mijlocul haosului, președintele Kiir a anunțat că vicepreședintele Machar a încercat o lovitură de stat. De la izbucnirea conflictului, grupurile armate au ucis civili pe criterii etnice, au comis violuri și violență sexuală, au distrus proprietăți, au jefuit sate și au recrutat copii în rândurile grupărilor militare.

În urma mai multor runde de negocieri, în 2017 și 2018, o serie de înțelegeri de încetare a focului au fost încheiate și ulterior încălcate între cele două părți aflate în conflict. Totuși, sub amenințarea sancțiunilor internaționale, un acord final de pace și împărțire a puterii a fost semnat între cei 2 rivali politici.

Cu toate acestea, rapoartele observatorilor internaționali menționau atacurile și încălcările continue ale acordurilor de pace. Un studiu din aprilie 2018 a ONU a estimat că aproape patru sute de mii de oameni au fost uciși în cei cinci ani de război.

Provocări și riscuri 

În aceste condiții, în 2013, Consiliul de Securitate al ONU a autorizat desfășurarea rapidă a aproximativ 6.000 de forțe de securitate, în plus față de 7.600 de militari din forțele de menținere a păcii aflate deja în țară, pentru a ajuta eforturile de construire a națiunii. În mai 2014, Consiliul de Securitate a votat o decizie rară care autoriza trupele ONU să folosească forța, în scopul protecției populației civile. În toți acești ani Misiunea ONU în Republica Sudanul de Sud s-a confruntat cu provocări extreme din cauza deteriorării situației de securitate și a relației sale complicate cu guvernul țării. ONU, la fel, a autorizat desfășurarea a încă patru mii de trupe de menținere a păcii ca parte a unei forțe regionale de protecție în 2016, care au sosit în țară în august 2017.

Războiul civil din țară îi împiedica pe fermieri să planteze sau să recolteze culturi, provocând penurie de alimente la nivel național. În această perioadă, Consiliul de Securitate al ONU a declarat criza alimentară din Sudanul de Sud „cea mai gravă din lume”. Foametea a fost declarată în Sudanul de Sud în primele luni ale anului 2017, astfel aproape cinci milioane de persoane au fost expuse riscului de insecuritate alimentară.

Și producția de petrol – principala sursă de venit a Sudanului de Sud - a scăzut de mai mult de 2 ori din cauza conflictului - de la peste 350.000 de barili pe zi la mai puțin de 160.000 de barili pe zi, ceea ce împreună cu dificultățile economice au determinat Juba să negocieze taxa pentru conducta de petrol cu vecinul său din nord.

Deși Sudanul s-a scindat, nordul si sudul au continuat să depindă unul de celălalt din cauza petrolului. Cea mai mare parte a rezervelor petroliere se află în sud, în timp ce conductele, porturile și rafinăriile sunt în nord. Cum petrolul aduce peste 90% din venituri Sudanului de Sud, ambele țări au fost mereu legate de importante interese financiare, nelipsite de conflicte. Cooperarea în domeniul petrolului între cele 2 țări avea loc în baza unui acord care oferea Sudanului de Sud posibilitatea să transporte petrolul prin portul Sudan, achitând taxe petroliere vecinului din nord.

În perioada când militara Natalia Lefter s-a aflat în Sudanul de Sud – sfârșitul anului 2017 – începutul anului 2019, situația economică din această țară era una dintre cele mai complicate din lume. Instituțiile statului erau la pământ. În ciuda rezervelor enorme de petrol, populația sărăcită depindea în totalitate de ajutoarele umanitare. Dar una era - proviziile să ajungă pe cale aeriană în capitala țării, și cu totul altceva - să fie transportate în localitățile din țară, unde conflictele militare nu încetau. Lucrurile se complicau din cauza ploii necontenite în sezonul umed și a soarelui dogoritor în sezonul uscat. Marea problemă o constituiau și drumurile, majoritatea dintre care erau impracticabile, mai ales, în timpul sezonului ploios. În aceste condiții, circulația dintr-o localitate în alta, atât a populației, cât și a transportului, era foarte dificilă, iar, uneori, imposibilă.  

Conform unui raport realizat de UNICEF în iulie 2018, în Sudanul de Sud existau 300 de kilometri de asfalt.

Pentru comparație, Republica Moldova, care se află pe ultimele poziții ale clasamentului internațional după calitatea drumurilor, are peste 5 mii de kilometri de drumuri asfaltate.

În timpul sezonului uscat, o călătorie din capitala Sudanului de Sud Juba până la Wau, al doilea oraș ca mărime din țară, aflat la nord-vestul țării, la peste 600 de km distanță, putea dura 5-6 zile. În sezonul ploios o mașină cu provizii putea ajunge la destinație și în două săptămâni.

Aproximativ aceeași distanță, cum ar fi de la Chișinău până la Cluj, poate fi parcursă cam într-o zi, indiferent de anotimp. (Ei bine, se știe că drumurile din România sunt mai bune decât în Republica Moldova)

 

Să nu uiți niciodată cine ești. Să nu lași niciodată oamenii să te transforme în cine vor ei să fii. Nu uita că ești o persoană minunată! Nu te rușina de propriile cicatrice, ele sunt dovada că ai fost puternică, atunci, când cineva a încercat să te rănească.

Postare pe Facebook. 07 iulie 2018.

 

Împreună cu colegii pacificatori internaționali, moldoveanca Natalia Lefter, a simțit pe propria piele, de fapt, pe propriul corp, lipsa drumurilor în Sudanul de Sud.  Mai ales, în timpul patrulărilor care durau uneori 5-6 zile.

În misiunile de pacificare nu există sarcini separate pentru femei și bărbați

În misiunile de pacificare nu există sarcini separate pentru femei și bărbați. Toți militarii au aceleași obligații. La egal cu bărbații, Natalia conducea vehiculele militare de patrulare pe drumuri uscate de arșiță, accidentate, pline de gropi și bolovani greu de trecut în sezonul torid. La egal cu bărbați, traversa râuri rapide și adânci în timpul sezonului ploios. La egal cu bărbați, când mașinile de patrulare se împotmoleau în noroi și nu mai puteau înainta, mergea pe jos zeci de km cu rucsacul în spate, care cântărea uneori și 30 de kg, cam jumătate din greutatea ei. Fiecare militar, indiferent dacă era femeie sau bărbat, ducea provizii, apa potabilă pentru 5-6 zile și lucruri necesare pentru patrulare. Fiecare avea grijă de echipamentul său. La egal cu bărbații, Natalia dormea în corturi sau în bisericuțele din regiunile în care plecau, mereu gata să facă față provocărilor inclusiv celor militare. La egal cu bărbații, putea să se descurce cu strictul necesar în condiții ascetice. Natalia de mică a știut să-și poarte singură de grijă.

Părinții Nataliei au divorțat, când Natalia avea 3 ani. Mama le-a crescut singură, pe ea și pe sora ei Ruslana, cu 4 ani mai mare. Au locuit în Chișinău. Mama lucra la Fabrica de sticlă în ture, așa că Natalia rămânea la grădinița “Mugurel” cu program săptămânal, de luni până vineri, inclusiv noaptea. Cu mama și cu sora se vedea doar sâmbăta și duminica.

Chiar dacă era slabă și micuță, era îndrăzneață și rezistentă. Făcea față tuturor competițiilor din curte și de la școală, alerga și juca fotbal la egal cu băieții. Pe când era prin clasa a 5, a avut niște neînțelegeri cu un coleg din clasă și i s-a plâns mamei. Răspunsul a fost scurt: „Natalia, ești fată mare, trebuie să te clarifici singură...” Acel caz Natalia îl ține minte bine, pentru că a fost prima dată când și-a depășit frica și s-a bătut cu un băiat. Acel caz a făcut-o să înțeleagă, că poate să se apere singură. În acea perioadă a început să meargă la antrenamente la judo.

Fiind mezină, mereu a purtat hainele și încălțămintea surorii mai mari. În copilărie, visa, când va crește mare, să-și cumpere adidași. “Adidașii mei personali”. Multe perechi.

Și-a împlinit visul, când a început să facă sport de performanță - sambo și judo. A participat la mai multe competiții internaționale și din premiile oferite câștigătorilor și-a cumpărat mai multe perechi de adidași. Atunci s-a simțit fericită.

Într-o zi și-a numărat perechile de încălțăminte. Erau 16!

Totuși, când a revenit din Africa acasă și a văzut mulțimea de adidași, a avut o revelație: “Ești fericit nu atunci, când ai mulți adidași, dar când ai picioare, ca să poți purta măcar o pereche!”

 

Îmi cunosc limitele - sunt nelimitate...

Postare pe Facebook 26 iulie 2019

„Dacă am fost acceptată, merg înainte”   

Decizia de a pleca în misiunea de pacificare nu a fost una spontană. Încă din copilărie era fascinată de Africa. Urmărea desene animate și filme, citea cărți despre continentul negru, dar nu-și imagina că vreo dată ar putea ajunge acolo. Când a apărut posibilitatea plecării în Sudanul de Sud în calitate de observatoare, Natalia, născută în zodia Fecioarei, a analizat foarte minuțios toate plusurile și minusurile și s-a hotărât: a depus actele la concurs. “Dacă mă întrebați, de ce am plecat în Sudanul de Sud? Răspunsul este scurt: pentru muncă în alte condiții, pentru o experiență nouă, pentru lecții de viață.”

Când a fost selectată, mai mulți dintre colegii militari au încercat s-o descurajeze: “Natalia, unde te duci? În Africa nu sunt condiții pentru femei.” Aceste păreri o făceau să aibă îndoieli. Totuși unul dintre camarazi a susținut-o. I-a zis: “Natalia, nu asculta pe nimeni. Pleacă! Tu înțelegi, că asta e A-a-a-frica!!!”

Pe Natalia a impresionat-o felul în care colegul ei a pronunțat pe lung și cu mult entuziasm: “A-a-a-frica!!!” Atunci a luat decizia finală -  să se ducă să vadă ceea, ce nu a mai văzut, și să facă ceea, ce nu a mai făcut. Să fie pacificatoare în Africa.

Și-a zis: „Dacă am fost acceptată, merg înainte”.

Mai greu a fost să-i anunțe și să se despartă de cei dragi, mai ales, de mama și feciorul Veaceslav, care avea atunci 16 ani: “Stăteam și mă gândeam, cum să le spun?”

Mai întâi a încercat s-o pregătească pe mama.

I-a zis: „Mămica, plec într-o misiune de pacificare în Africa.”

Mama a întrebat-o: „Pe cât timp?”

Natalia nu s-a încumetat să-i spună adevărul.

I-a răspuns cu ezitare: „Pe 6 luni.”

Mama s-a uitat la ea cu frică: „Pe 6 luni? În Africa? Dar o să ai ce mânca acolo?”

Natalia a râs: „Mămica, va fi bine! N-o să mor de foame.”

Totuși, înainte de plecare adevărul a ieșit la iveală. O jurnalistă a venit la ei acasă pentru un interviu și a întrebat-o pe mama Nataliei: “Fiica dumneavoastră pleacă într-o misiune de pacificare în Sudanul de Sud pe un an de zile. Ce vreți să-i doriți dumneavoastră?”

Mama a făcut ochii mari:„Natalia! Tu mi-ai spus că pleci pe șase  luni! Dar nu pe un an de zile! Ce faci, fato?”

Și Natalia și jurnalista au rămas fără replică.

Incidentul cu întrebarea jurnalistei a ajutat-o pe Natalia să plece în Africa cu inima împăcată și cu adevărul spus până la capăt.

Când a început să se pregătească de plecare, se tot gândea: “Ce să iau cu mine ca să-mi ajungă pentru un an de zile? Bocancii, uniforma militară, o pereche de adidași...” Dar întrebarea principală era: „Cum să-mi iau toate amintirile, ca să încapă într-o valiza de 21 de kg?... ”

„Feciorul Veaceslav s-a comportat matur și diplomatic. Ca un adevărat bărbat! M-a ajutat să-mi împachetez lucrurile. M-a încurajat... Dar în ultimele 5 minute înainte de a ne despărți la aeroport, am plâns ambii, ne-am îmbrățișat lung, fără cuvinte... Atunci am înțeles, ca un omuleț drag mă va aștepta acasă. Un an întreg. Știți cum e la militari? Dacă are cine să te aștepte, vei trece și marea și munții și vei reveni acasă.”

Cu oamenii ei dragi comunica pe rețelele de socializare. Dacă reușea să primească și să trimită un mesaj - se simțea fericită. Mai greu era când nu avea internet. Se întâmpla să nu aibă legătură câteva zile la rând. Atunci o ajutau fotografiile luate de acasă pe care le privea de multe-multe ori.

Chiar dacă se afla la o distanță de aproximativ cinci mii de km de țara ei, era la curent cu tot ce se întâmpla în țară. Nu rata nici o sărbătoare națională.

Ziua Drapelului Republicii Moldova, la 27 aprilie 2018, militara Natalia Lefter a decis s-o sărbătorească într-un fel anume. A hotărât să spele și să calce tricolorul. Când l-a atârnat la loc, alături de celelalte drapele, văzând că celelalte arătau mai murdare, a spălat și a călcat, unul după altul, toate drapelele arborate în cantina din campusul militar. Erau peste treizeci de steaguri ale țărilor, reprezentanții cărora participau la misiunea de pacificare...Mare le-a fost mirarea colegilor militari, când și-au văzut steagurile curate și călcate de ziua Drapelului Republicii Moldova. “Nu puteam spăla doar tricolorul țării mele…Trebuia sa le fac “o sărbătoare” tuturor drapelelor. Atunci am fost mândră de mine și de țara mea…”

 

Lasă lucrurile să se întâmple. Trăiește-ți viața cu bune și cu rele, cu lacrimi și cu zâmbete, cu tot ce îți oferă, pentru că toate au un rost...
Cerul ne oferă cel mai bun exemplu - după fiecare furtună, soarele ne va mângâia din nou. Dincolo de nori, este lumină, este căldură, este speranţă. Toate grijile noastre, toate temerile şi toate dezamăgirile sunt doar niște nori trecători pe cerul nostru. Soarele, lumina şi căldura nu ni le poate lua nimeni...

Postare pe Facebook. 27 noiembrie 2018

Militara Natalia Lefter a fost dislocată în regiunea Bahr Al Ghazal, unde nu aveau loc conflicte militare deschise. Dar nici pace nu era. Grupări militare adesea agresau băștinașii de rând. În felul acesta rivalii politici își marcau teritoriile. În același timp, triburi, familii, vecini se confruntau din diferite motive. Deseori, ciocnirile erau dure, cu folosirea armelor. Se ajungea la vărsări de sânge și omucideri... Motivele puteau fi destul de banale. Un bărbat putea fi omorât pentru un furt, iar o femeie din gelozie. Dese erau și cazurile de violuri, victimele cărora erau femei și copii. Atât forțele guvernamentale, cât și grupurile armate de opoziție au comis încălcări și abuzuri împotriva civililor cu brutalitate și desconsiderare totală pentru viața umană.

Organismele internaționale inclusiv pacificatorii încercau să protejeze civilii.

„Au fost foarte, foarte multe lucruri tragice, cu care m-am confruntat în Sudanul de Sud.”

Militara Natalia Lefter participa cu regularitate la patrulări de rutină. Pe lună avea 2-3 patrule de 5-6 zile si 10-12 patrule de o zi. În calitate de observatoare militară, se întâlnea cu localnicii și discuta cu ei. Îi întreba despre viața lor, problemele, necesitățile, după care întocmea raportul, care conținea date care urmau să ajungă la mai multe organizații internaționale inclusiv cele de caritate. De fiecare dată, mergând în localitățile, Natalia simțea compasiune pentru băștinașii care trăiau în condiții inumane și într-o sărăcie cumplită.

Mai ales, îi era milă de femei. Simțea revoltă, când vedea femeile cu bebeluși în brațe, lucrând în câmp pe o căldură de peste 40 de grade, în timp ce bărbații stăteau acasă la umbră, bând ceai.

În Kwajoc era o femeie pe care toată lumea o evita. Femeia avea fața arsă și mutilată. Casa ei a fost mistuită de foc. Avea doi copii - un bebeluș în brațe, pe care îl alăpta, și o fetiță de vreo 3 anișori, pe care o ținea de mână. Femeia nu avea unde trăi și unica ei ocupație era cerșitul. Chiar dacă era extrem de insistentă, mai des, nu se alegea cu nimic.

Oamenii își coborau ochii și-i întorceau spatele femeii cu fața arsă.

Natalia o compătimea și încerca s-o ajute. De câte ori venea în localitate, se străduia să-i cumpere turte sau să-i dea bani de mâncare.

Chiar dacă nu era de comparat, Natalia își amintea de vremurile, când și familia ei o ducea greu. Se întâmpla în mijlocul anilor 90, la începuturile independenței Republicii Moldova. Pe atunci salariile erau achitate cu mare întârziere și mama Nataliei se zbătea din răsputeri să asigure măcar necesarul pentru fiicele ei. În 1996, Natalia a participat la campionatul mondial la sambo, unde a luat un loc de frunte. La întoarcere acasă, i s-a oferit un premiu de 500 de dolari. Din acel premiu, Natalia a cumpărat mai multe kilograme de orez, făină, fasole, zahăr, conserve, de care avea nevoie familia ei. Natalia ar fi uitat de acel caz, dacă mama ei nu și-ar fi amintit de multe ori de ziua, când fiica ei de 16 ani a umplut polițele din bucătărie cu produse alimentare din banii câștigați la o competiție internațională.

Mergi cât de departe poți, iar apoi mai fă un pas...

Postare pe Facebook 27 decembrie 2019

 

În timpul liber, efectivul de militari, polițiști și civili jucau fotbal pe terenul din campus…Odată Natalia a hotărât să se alăture jucătorilor. Dar în zadar a alergat de la o poartă la alta tot meciul, pentru că nimeni nu i-a dat nici o pasă. Din simplul motiv că era femeie.

Nu s-a descurajat, pentru că s-a mai întâmplat să nu fie acceptată din prima pe motive de gen. În 2009, de exemplu, când a venit la concursul pentru funcția de profesor la catedra de pregătire fizică și sport de la Academia Militară, comisia s-a arătat sceptică: “Dumneavoastră vreți să predați băieților pregătirea fizică? Știți că nu avem femei la această catedră?”. Natalia știa. Dar nu s-a lăsat bătută. Le-a atras atenția membrilor comisiei la parcursul ei sportiv, participarea la campionatele internaționale, medaliile obținute, activitatea ei la Universitatea de Educație Fizică și Sport, despre cercetările ei științifice, și până la urmă i-a convins. A trecut concursul cu brio după care a predat la Academia Militară timp de șapte ani.

Și în următoarele zile Natalia a ieșit pe teren, dar nu a reușit nici măcar să se atingă de minge. L-a întrebat pe unul dintre jucători, de ce n-o acceptă? Militarul i-a răspuns că femeile nu trebuie să joace fotbal împreună cu bărbații. Natalia a rămas nedumerită, dar n-a cedat. Au “capitulat” bărbații, când i-au dat prima pasă. Și au luat-o în una din echipe, convingându-se că, uite, chiar știe să joace fotbal, și destul de bine. De atunci Natalia a jucat fotbal cu bărbații ori de câte ori și-a dorit.

Sportivă de performanță, multiplă câștigătoare la competiții internaționale la judo și sambo, Natalia Lefter știa că orice victorie trebuie câștigată.

Într-o zi, militarii din echipa de fotbal au invitat-o pe Natalia să participe la un meci între băștinași si militari la o sărbătoare din localitatea Kwajok. A jucat. De atunci, oamenii din sat adesea o rugau să joace cu ei fotbal. Ziceau, ca e bine mai multă lume să vadă că si femeile pot juca fotbal…

Mare i-a fost mirarea Nataliei, când peste 2 ani și ceva a primit fotografii de la prietenii din Sudanul de Sud. În imagini erau niște fete localnice care jucau fotbal…

„Aveau nevoie de un exemplu care să le arate că da, femeile pot să joace și fotbal.”

De altfel, Natalia avea o relație bună cu copiii și părinții lor din Kwajok, pentru că în weekendurile libere, antrena copiii învățându-i exerciții de pregătire fizică generală și din bazele tehnicilor de judo. Iar, localnicii, drept răsplată, o învățau dansurile lor locale. “Încercam sa repet după ei și să însușesc mișcările, cât puteam de bine, chiar dacă nici pe aproape nu aveam flexibilitatea lor,“ – spune Natalia râzând.

După antrenamente Natalia le împărțea copiilor bomboane. A transformat acest gest într-un obicei. Pentru ea, bucuria, cu care copiii sudanezi primeau cea mai mică atenție, era de-a dreptul molipsitoare: “Câtă fericire vedeam în ochii lor!!! Erau veseli si fericiți, chiar dacă duceau o viață destul de grea...”

Sisay, prietena ei din Etiopia a continuat tradiția Nataliei de a le împărți copiilor dulciuri, zicându-le: „Sunt și de la Natalia.” 

Peste câteva luni după plecarea Nataliei din Africa, Sisay i-a trimis un video, în care copiii din Kwajok exclamau fericiți: “ Thank you, Natalia!”

Când a privit acel video, Natalia a plâns.

 „Lucrurile frumoase se întâmplă și în absența noastră. Binele are mereu o continuitate...”

 

Ameli 
Am fost împreună doar o vreme... dar inima mi-a rămas acolo pentru o veșnicie...

Postare pe Facebook 28 septembrie 2019

Violența din Sudanul de Sud a avut un impact deosebit de dăunător asupra copiilor. UNICEF a raportat că peste 2 milioane de copii sudanezi de Sud au fost forțați să-și părăsească casele începând cu decembrie 2017. Peste 2.300 de copii au fost uciși sau mutilați, iar aproximativ 19.000 au fost recrutați în grupuri armate. De asemenea, au fost înregistrate mii de cazuri de violența sexuală și bazată pe gen. Inclusiv forțele guvernamentale și miliția au folosit violul ca armă de război și de curățare etnică, în primul rând împotriva femeilor și fetelor. În octombrie 2017, UNICEF a raportat că peste 1.200 de copii au suferit de pe urma violenței sexuale. Nouăzeci și nouă la sută dintre persoanele afectați erau fete.

În timpul activității sale de observatoare în Sudanul de Sud, Natalia a cunoscut multe fete care au devenit mame la vârste fragede.

Majoritatea dintre ele au rămas însărcinate în urma violurilor. Aceste mame-fetițe duceau viața unor femei mature, chiar dacă uneori nu ajungeau nici la vârsta adolescenței. Asemenea cazuri erau urmările de observatorii militari ONU. Natalia le compătimea pe aceste fete. Și ea era mamă și știa, ce înseamnă să ai grijă de un copil. Dar în Sudanul de Sud, unde bântuia foamea și războiul, să crești un copil sănătos era foarte greu, uneori, imposibil. Majoritatea populației băștinașe în acea perioadă trăia într-o sărăcie extremă. În acele condiții fiecare al zecelea copil sudanez cu vârste cuprinse între 0 și 5 ani deceda.

De una dintre aceste mame minore și fiica ei Ameli de patru luni, Natalia s-a atașat în mod special. Când a luat-o pentru prima dată în brațe pe Ameli, Natalia a simțit, cum inima ei s-a topit. De atunci, Natalia a avut grijă de acele două fetițe - mama și fiica ei. Le vizita cu orice ocazie și mereu le aducea ceva – mâncare, jucării, hăinuțe. I se umplea inima de bucurie, când o vedea pe Ameli, crescând sănătoasă și plină de viață. Când o ținea în brațe, avea senzația că strânge la piept propriul ei copil. Înainte de întoarcere acasă, s-a dus în sat pentru a-și lua rămas bun de la Ameli și mamă ei.

„Se spune că militarii nu plâng și că sunt puternici. Așa și este. Știu să-mi controlez emoțiile. Știu să trec peste greutăți. Știu să strâng dinții și să îndur durerea. Dar când am luat-o în brațe pe Ameli, nu-mi puteam opri lacrimile. Înțelegeam că s-ar putea s-o văd și s-o îmbrățișez pentru ultima dată.”

În jurnalul său Natalia a scris: „Nu putem să ajutăm toți copiii din Africa, dar dacă am putut să ajut un copil, deja pot să mă simt fericită.”

 

Iubesc Sudanul cu bine și cu rele...

Postare pe Facebook. 19 octombrie 2018.

Natalia vedea cât de greu trăiesc oamenii de rând din Sudanul de Sud - în familii numeroase, în cocioabe fără lumină, fără apă potabilă, fără condiții elementare de viață, fără îngrijire medicală.

Majoritatea copiilor sudanezi nu aveau acces la studii. În decembrie 2017, UNICEF a raportat că aproximativ 2 milioane de copii din Sudanul de Sud nu erau școlarizați, ceea ce reprezenta 72% din populația de vârstă școlară a țării. Între începutul conflictului la sfârșitul anului 2013 și ianuarie 2016, violența a distrus peste 800 de școli. 31% din toate școlile din Sudanul de Sud au suferit o formă de atac din partea forțelor armate sau a grupurilor armate nestatale.

În Africa Natalia a avut timp să analizeze și să compare.

„Noi, moldovenii, adesea ne concentrăm pe ceea ce vrem și nu avem. Dar noi, în țara noastră avem de toate, pentru a ne simți fericiți – în primul rând, pace, în al doilea rând, ceea ce este cel mai important - apă, mâncare, spitale, drumuri, școli, la care toată lumea are acces. Numai că noi, de multe ori, nu știm să ne bucurăm de ceea, ce avem. Nu ne dăm seama, cât de fericiți suntem. Uităm să ne bucurăm de viață.”

În Sudanul de Sud Natalia Lefter a avut de trecut prin multe încercări, care au marcat-o profund. A deplâns moartea a 2 colegi militari internaționali, care au ars în urma exploziilor. A compătimit 4 camarazi care au fost răniți.

A cunoscut cazuri de violuri și omucideri în localitățile, unde își îndeplinea sarcinile de observatoare. A trecut prin împrejurări grave despre care și acum, după patru ani, îi vine greu să povestească: „Fiecare persoană, pe care am întâlnit-o în Africa, a avut o poveste. Câte persoane, atâtea istorii, adesea, tragice...”Toate aceste experiențe de viață au marcat-o și au schimbat-o pe Natalia Lefter.

”În Sudanul de Sud, de multe ori m-am rătăcit si m-am regăsit. Am luat cu mine de acolo tot ce e frumos, iar tot ce a fost urât, greu, tragic, voi ține minte ca pe o lecție bine însușită…Un lucru știu bine: datorită Sudanului de Sud am devenit Natalia cea de astăzi – bine înfiptă în pământul țării mele…”

Militara din Republica Moldova Natalia Lefter a revenit din misiunea de pacificare în ianuarie 2019. La întoarcere le povestea rudelor, prietenilor, colegilor despre sărăcia cumplită în care trăiesc băștinașii din Sudanul de Sud, despre copiii lor, care nu au ce mânca, despre femeile lipsite de orice drepturi și tot repeta: „Africa! Africa! Africa!”

Își împărtășea cu multe emoții experiența pe care a trăit-o pe continentul negru. La un moment dat, niște colegi militari i-au reproșat: “Natalia, mai ai să ne tot întristezi cu povești despre Africa ta?”

Și atunci Natalia le-a răspuns: “Da, eu cred, că Africa este a mea. Dar nu numai a mea. Africa este a noastră. A tuturor. Și atunci problemele ei sunt și ale mele. Sunt ale noastre. Și eu, și noi toți trebuie s-o ajutăm.”

Africa a schimbat-o pe Natalia.

„Înainte nu observam, când venea vara, toamna, primăvara, iarna - acum urmăresc toate schimbările naturii. Mai devreme nu apreciam lucrurile simple – răsăritul soarelui, apusul, norii de pe cer, copacii. Dar de când m-am întors din Africa mi-am pus întrebarea: „De ce să nu mă bucur de fiecare zi, așa cum ne-a dat-o Dumnezeu? Acum dacă plouă – mă bucur de ploaie, când cad frunzele - mă bucur să le urmăresc, primăvara mă bucur de pomii în floare... Mă bucur de soare, de cer, de copaci...Mă bucur de tot ce mă înconjoară. De când m-am întors din Africa, mă bucur de viață, așa cum este dată … cu bune si cu rele.”

Anume în Africa Natalia a descoperit cum este să-ți trăiești fiecare zi din plin. Acolo și-a dat seama că trebuie să se bucure de fiecare răsărit de soare, din simplul motiv că în orice zi putea fi ultimul. Pe continentul negru Natalia a înțeles că poate să nu se întoarcă din patrulă, pentru că în Sudanul de Sud oamenii nu erau în siguranță. Orice înțepătură de țânțar putea fi fatală, inclusiv pentru pacificatori.

Dar în Africa viața ei avea sens și avea valoare. În Sudanul de Sud Natalia simțea că trăiește cu adevărat. Că face ceea ce trebuie să facă. Ea îi ajuta pe alți oameni. Așa cum putea.

Acasă se simte bine: “Am ce mânca, am cu ce mă îmbrăca. Am apă. Totul este bine. Am toate condițiile. Este păcat să mă plâng. Noi suntem fericiți că trăim în Moldova. Dar gândul îmi este la copilașii din Sudanul de Sud care nu au nimic. Nu pot accepta că cineva trăiește mai greu ca mine. Asta mă doare.”

„Sincer mă gândeam să plec înapoi. Dacă nu în misiune de pacificare, atunci ca voluntară în activități de binefacere. Încă mă gândesc la asta. Știu una - corpul meu este aici, în Moldova, dar sufletul meu a rămas acolo, în Africa. În A-a-a-a-a-frica mea.”

  • Locotenent-colonelul Natalia Lefter este una dintre 4 femei militare și 30 de bărbați militari din Republica Moldova, care au participat la misiunile de menținere a păcii a Organizației Națiunilor Unite în Sudanul de Sud (UNMISS).

Începând cu 1997, peste 960 de militari moldoveni au participat la misiuni internaționale de menținere a păcii sub egida OSCE, NATO și ONU, dintre care 15 femei. Militarele din Republica Moldova s-au alăturat pacificatorilor în anul 2007.

Femeile reprezintă aproximativ 1,5% din numărul total de militari moldoveni care au participat la misiunile de menținere a păcii

Dacă ne referim la statisticile ONU, privind raportul bărbați-femei în trupele furnizate de guverne pentru misiunile ONU de menținere a păcii, atunci în 1993, femeile reprezentau 1% din personalul în uniformă de pacificare. În 2020, din aproximativ 95.000 de pacificatori, femeile constituiau 4,8% din contingentele militare, 10,9% din unitățile de poliție și 34% din personalul de justiție. Ținta pentru 2028 este ca numărul femeilor care servesc în contingentele militare de pacificare să fie triplat. În același timp, ONU își propune să dubleze numărul femeilor care activează în calitate de polițiste, observatoare militare și ofițeri din statul major al misiunilor de pacificare. (Conform datelor UN Peacekeeping)

De altfel, creșterea numărului femeilor în sectoarele de securitate și apărare ale mai multor țări se datorează în mare parte Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea, care a fost aprobată în unanimitate la 31 octombrie 2000.

Rezoluția reafirmă rolul important al femeilor în prevenirea și soluționarea conflictelor, negocierile de pace, consolidarea și menținerea păcii. Rezoluția 1325 îndeamnă toți actorii să sporească participarea femeilor și să includă perspectivele de gen în toate eforturile de pace și securitate ale Națiunilor Unite.

În concordanță cu cerințele Rezoluției, 105 de țări (din 195 de țări suverane recunoscute de ONU) au adoptat planuri naționale de acțiune (PNA) privind Femeile, Pacea și Securitatea (conform datelor din februarie 2023 al “PeaceWomen”, program al Ligii Internaționale a Femeilor pentru Pace și Libertate (WILPF), cea mai veche organizație de femei pentru pace din lume). Numeroase țări au dezvoltat PNA de a doua, a treia și chiar a patra generație, bazându-se pe experiența și lecțiile învățate din planurile anterioare. Frecvent, PNA-urile sunt aliniate cu agendele naționale de dezvoltare, politicile de egalitate de gen și alte cadre politice relevante. Cu toate acestea, țările au adoptat abordări foarte diferite în ceea ce privește planificarea, dezvoltarea și realizarea PNA.

Participarea femeilor în procesul de consolidare a păcii și ...„lipsa de bugetare”  

Republica Moldova a elaborat 2 programe și planuri naționale de acțiune privind Femeile, Pacea și Securitatea. Primul Program Național pentru anii 2018-2021, a fost aprobat în 2018, iar al doilea, pentru anii 2023-2027 - în martie 2023.

Dacă ne raportăm mai concret la implementarea Obiectivului 8 din PNA pentru anii 2018-2021, care se referă la sporirea participării femeilor în procesul de consolidare a păcii și în cadrul misiunilor de menținere a păcii, gradul de implementare a acestui Obiectiv a fost parțial realizat, nivel de realizare mediu. (Conform Raportului privind gradul de implementare a Planului de acțiuni cu privire la punerea în aplicare a Programului național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea pentru anii 2018-2021). “Evaluarea Programului din perspectiva cost-eficiență a fost problematică, deoarece nu sunt date relevante disponibile referitoare la resursele financiare alocate și consumate în procesul de realizare a Programului. Mai mult decât atât, instituțiile responsabile nu au prevăzut un buget destinat îndeplinirii acțiunilor selectate. Respectiv, în mare parte, suportul financiar în implementarea Programului s-a datorat donatorilor și asistenței externe (UN Women în Moldova, Ambasada Suediei în Republica Moldova, Programul PNUD, Ambasada SUA în R. Moldova, Centrul Nordic). Viabilitatea rezultatelor realizării Programului poate fi examinată prin prisma continuității la nivel de politici și a durabilității instituționale. Aspectele de bază ale unui Plan de Acțiuni de succes sunt bunele practici în implementarea acestuia. Specific pentru sectorul de securitate și apărare, bunele practici au servit, pe de o parte, ca premise care au stat la baza elaborării următorului Program național, pe de altă parte, servesc ca indicatori în procesul de evaluare al acestuia.”

Natalia Albu, expertă în domeniul egalității de gen și autoarea Raportului de evaluare al Programului național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind Femeile, Pacea și Securitatea pentru anii 2018-2021 concretizează: “Oricare program care nu are buget, oricum o să aibă impedimente. Pentru că bugetarea sensibilă la gen este o problemă complexă nu numai pentru Moldova. Atunci, când Republica Moldova a elaborat primul PNA, erau deja peste 90 de țări cu programele în proces de realizare, iar din aceste țări numai 17 țări aveau un buget destinat implementării Programului. Aceste țări sunt, de regulă, în topul țărilor cu indicatori înalți privind implementarea Rezoluției 1325, cum ar fi Suedia, Finlanda, SUA, Canada și altele. Majoritatea țărilor, însă, au planificat activitățile din cadrul PNA în limita bugetelor disponibile. Sau cu suportul donatorilor. Evident, că nu putem neglija capacitățile bugetare ale fiecărui stat. Nu oricare stat își permite să planifice bugete pentru anumite aspecte. Dar asta nu este imposibil. Dacă sunt niște obiective clare – și bugetarea trebuie să reiasă din necesitățile de realizare ale acestor obiective. Dacă analizăm indicatorii Băncii Mondiale privind buna guvernare din perspectiva economică, noi observăm că țările, care sunt în topul bunei guvernări printre primele 10, au indicatori înalți și la asigurarea securității umane, drepturilor omului și egalității de gen. Și toate aceste țări sunt printre țările, care promovează Agenda Femeia, Pacea și Securitatea cu succes și au bugete pentru aceasta. Deci, noi putem să tragem concluzia, care ține și de bunăstarea populației, pe care nu putem s-o neglijăm – bunăstarea cetățenilor tot este un element important în promovarea Agendei Femeile, Pacea și Securitatea, care merge alături de cultura de securitate, dar și de cât de prioritar la nivel național este obiectivul privind egalitatea de gen, și aici ajungem și la subiectul – cum alegem femeile la funcții de decizie.” 

Moldova, în urma țărilor din regiune la indicele Femeia, Pacea și Securitatea 

 

În context mai general, potrivit Indexului Femeia, Pacea și Securitatea pentru anul 2021, Republicii Moldova i s-a atribuit locul 64, fiind plasată în urma unor țări precum Bulgaria (locul 41), România (locul 55), Kazahstan (locul 59) și Turkmenistan (locul 60). Potrivit indexului menționat, Republica Moldova a fost evaluată în baza a trei indicatori: incluziune, justiție și securitate.

 

Dacă ne referim la cel de al 2-lea Program Național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea pentru anii 2023-2027, aici sunt deja estimate costuri în valoare de circa 24 milioane de lei, “care pot fi alocate atât din sursele bugetului de stat, cât și din accesarea asistenței externe din partea donatorilor și partenerilor de dezvoltare. Costurile pentru delegarea salariaților în misiuni internaționale pentru menținerea păcii vor fi acoperite din bugetul Ministerului Apărării, național sau după caz, din resursele organizațiilor internaționale sau partenerii care au solicitat asistență.”

Programul Național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea a fost elaborat în concordanță cu prioritățile Strategiei Consiliului Europei pentru egalitate între femei și bărbați pentru perioada 2018-2023, Strategiei Uniunii Europene privind egalitatea de gen pentru anii 2020-2025, Planului Strategic al UN Women pentru anii 2022-2025 și altor documente internaționale. Esența Programului se bazează pe angajamentele formulate în Strategia națională de dezvoltare „Moldova Europeană 2030”, inclusiv ale obiectivelor Agendei de Dezvoltare Durabilă Moldova 2030 (Obiectivul nr. 5 Realizarea egalității de gen și împuternicirea tuturor femeilor și a fetelor).

Conform Programului, nivelul de participare și reprezentare a femeilor în sectorul de securitate și apărare urmează să crească cu cel puțin 5%. „O creștere substanțială a participării femeilor în operațiuni de menținere a păcii, inclusiv în activitățile dedicate reconcilierii, negocierii păcii, consolidării păcii, impunerii păcii, menținerii păcii și prevenirii conflictelor subliniază cu fermitate necesitatea și rolul femeii în societate, asigurând o echitate de ordin social și profesional la toate nivelele sectorului de securitate și apărare, partajând și asumând drepturi și responsabilități comune.”

Conform statisticilor ONU, pe măsură ce domeniul de menținere a păcii a evoluat, femeile au devenit din ce în ce mai solicitate. Femeile sunt implicate în toate sectoarele – poliție, militar și civil – și au un impact pozitiv asupra mediilor de menținere a păcii, inclusiv în sprijinirea rolului femeilor în construirea păcii și protejarea drepturilor femeilor. În toate sferele de menținere a păcii, femeile pacificatoare au dovedit că pot îndeplini aceleași roluri, la aceleași standarde și în aceleași condiții dificile, ca și omologii lor bărbați. Femeile-militare din cadrul forțelor de menținere a păcii au un acces mai bun la populațiile băștinașe, inclusiv la femei și copii, din simplul motiv că ele se bucură de mai multă încredere din partea localnicilor, decât pacificatorii-bărbați. Femeilor-pacificatoare le este mai ușor să discute și să ofere sprijin femeilor locale, inclusiv celor, cărora le este interzis să vorbească cu bărbații. În mod special, asta se referă la supraviețuitoarele violenței bazate pe gen și violenței împotriva copiilor. Femeile-pacificatoare ajută la prevenirea și reducerea conflictelor și confruntărilor, vin cu noi perspective și soluții. Prezența femeilor în domeniul de menținere a păcii îmbunătățește performanța generală în acest domeniu, ajută la promovarea drepturilor omului și la protecția civililor și, nu în ultimul rând, încurajează femeile să devină o parte semnificativă a proceselor de pace și securitate. Femeile-pacificatoare inspiră și creează modele de urmat - ele servesc ca mentori și exemple puternice pentru femei și fete în mediile post-conflict din comunitățile gazdă, oferindu-le exemple pentru a-și susține propriile drepturi și pentru a urma cariere netradiționale.

În acest material au fost folosite postări ale Nataliei Lefter de pe Facebook și fotografii din arhiva ei personală.

Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Jurnaliștii de investigație împotriva propagandei și dezinformării” desfășurat de Centrul de Investigații Jurnalistice, cu suportul International Media Support din Danemarca. 

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii