Social

RĂZBOIUL DE DUPĂ RĂZBOI: GEORGIA ȘI MOLDOVA

Tentaculele caracatiței propagandei rusești

Autor: Cornelia Cozonac, Ia Bobohidze
01/02/2023 51455

Georgia și Moldova au în comun nu numai ospitalitatea și vinul bun, dar și răni adânci brăzdate în istoria ultimului sfert de veac. Două războaie în Georgia și unul în Moldova, susținute de Federația Rusă, au dezbinat teritorii, au frânt destine omenești, au despărțit familii și au învrăjbit oameni. După războaiele teribile au apărut entități autoproclamate: Abhazia și Osetia de Sud în Georgia și Transnistria în Moldova. Toate trei republici separatiste continuă să fie susținute, prin scheme dubioase de Federația Rusă, dar și prin propagandă și deziformare, o mașinărie puternică, alimentată de la Moscova. O echipă de jurnaliști din Georgia și Moldova a încercat să afle cum funcționează propaganda rusească în ambele țări, mai ales în regiunile separatiste și în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă în Ucraina.

„Mergeți până la blocurile de piatră de la începutul podului, dincolo de ele nu vă mai putem asigura securitatea”, ne spune un polițist georgian când ne permite să filmăm în zona punctului de trecere peste râul Enguri, care desparte Georgia de Abhazia, republică secesionistă, care și-a autoproclamat independența după războiul din 1992–1993. De la postul de poliție din apropierea orașului Zugdidi, regiunea Samegrelo-Zemo Svaneti, mergem cam un kilometru jumătate ca să ajungem la Poliția de frontieră.

Circulația spre și dinspre Abhazia este intensă. Oamenii merg pe jos, cu bicicletele sau cu mașinile spre podul peste Enguri și invers. Unii ajung cu taxi-ul sau microbuzul până la postul de poliție, după care merg pe jos pe o distanță de câțiva kilometri sau așteaptă să fie luați de mașini de ocazie.

Trecerea către podul peste Enguri. De partea cealaltă a podului stau militarii ruși. Foto: CIJM

Spre Abhazia circulă doar mașinile cu numere abhaziene. Georgienii nu merg în Abhazia. Cei care au fost nevoiți să se refugieze în timpul războiului și care au rude în partea cealaltă au nevoie de un permis special, care se obține extrem de greu de la autoritățile abhaziene.

„Este nesigur în aceste teritorii. Trebuie să riști ca să mergi încolo, e criminalitate, se poate întâmpla orice”, ne spune Gocha Minjhoraia, un ziarist din Zugdidi, care ne însoțește.

Georgienii care au rămas să trăiască în partea cealaltă, precum și abhazienii, vin în Georgia pentru a face examene medicale, a cumpăra medicamente, dar și produse alimentare și de primă necesitate.

„Pensia pe care o primim acolo este mică, în farmacii medicamente nu se prea găsesc și sunt scumpe. E greu traiul acolo. O dată în săptămână vin pe jos aici să-mi cumpăr cele necesare, așa mai reușesc să supraviețuiesc”, ne spune o bătrână.

Lângă o mașină, trei bărbați și o femeie încarcă grăbiți mai multe lucruri necesare pentru gospodărie: ligheane din plastic, detergenți și ștergare, din cele mai ieftine. „Nu este rău în Abhazia, chiar trăim bine, veniți să vedeți”, ne spune unul dintre bărbați și mașina cu numere abhaziene se pornește.

Într-o parte, o femeie în vârstă, vădit îngrijorată, așteaptă cu privirile ațintite la drumul dinspre pod. Ne spune că își așteaptă nepotul, băiatul surorii, care, după război, a rămas să locuiască acolo, în casa părintească. Nu și-a văzut nepotul de câțiva ani. Își face griji și se teme că băianul nu va veni. El are nevoie de tratament. Cum îl vede de după cotitură, îi strigă unui tânăr cu mașină albă să meargă în întâmpinarea băiatului. Îi dau lacrimile și se grăbește să îl îmbrățișeze, când ajunge mașina în dreptul ei.

Asistență medicală

Între timp sosește o ambulanță. Din partea abhază o mașină ajunge cu viteză și se oprește în dreptul ambulanței. O bătrână este preluată pe targă. Medicii îi acordă primul ajutor, îi măsoară tensiunea și îi fac pe loc o electrocardiogramă. Șoferul ambulanței ne spune că au zeci de chemări din Abhazia, ziua  și noaptea. 

La punctul de trecere din apropierea orașului Zugdidi: georgienii care trăiesc în Abhazia apelează la asistența medicală din partea Georgiei. Foto: CIJM

„La noi, în Abhazia, este multă corupție, trebuie să plătești neoficial, iar din pensiile noastre nu prea ai cum să plătești. Ni se spune mereu că în Georgia e rău, că ne vor ucide, dar noi venim aici pentru că ni se acordă asistență medicală gratuită și medicamente”, ne spune un bărbat. 

Oamenii trec liniștiți într-o parte și în alta, fără să li se verifice pașapoartele. Camuflajele, tehnica militară și blocurile de beton însă indică urme ale unui război care nu s-a încheiat încă. 

De la blocurile de beton începe podul peste Enguri, iar la mijlocul podului se vede arborat drapelul regiunii autoproclamate Abhazia. În partea cealaltă a podului stau militari ruși, care verifică minuțios orice trecător.

Mai departe merge doar colega din Georgia. Ea este născută în regiunea Gali și a fost nevoită să se refugieze cu părinții din calea focului în 1993. Una dintre surori a rămas să locuiască în Abhazia.

O zi în Abhazia

„Cei cu pașapoarte abhaziene să treacă primii!”, strigă un militar rus care ne verifică actele la postul de trecere de pe Enguri, ce separă Georgia de teritoriul său ocupat Abhazia. Linia de demarcație între Georgia și Abhazia a apărut în urma războiului ruso-georgian din 1992–1993, în care Federația Rusă a susținut militar Abhazia să se separe de Georgia.

Când intri din Georgia în Abhazia nu ai percepția că treci frontiera, însă de cum treci podul peste Enguri, te întâmpină o adevărată ambuscadă: un post miliar, cu persoane înarmate, iar ceva mai departe – un bunker militar. Pretutindeni militari care nu vorbesc decât rusa. Niciun abhazian nu este antrenat la verificarea actelor sau la paza așa-numitei frontiere.

Abhazia. Aici nu prea ai voie să fotografiezi. Foto: CIJM

Militarii ruși îi lasă să treacă mai întâi pe cei cu pașapoarte emise de conducerea Abhaziei, apoi verifică minuțios pașapoartele celorlalți care vin din Georgia, chiar dacă majoritatea sunt de baștină din regiunea Gali. Ca să ajungi aici însă ai nevoie de un permis de trecere, care se obține greu de la autoritățile abhaziene. Ultimele fotografii poți să le faci până a ajunge la postul de control. În Abhazia nu prea ai voie să fotografiezi. Dacă ai un aparat de fotografiat sau o cameră de luat vederi, atragi imediat atenția milițienilor sau militarilor ruși, iar ei îți pot cere să ștergi toate fotografiile și înregistrările video făcute în Abhazia.

„Greu și insuportabil”, așa își descriu viața locuitorii orașului Gali, din regiunea cu aceeași denumire din Abhazia, populată preponderent cu georgieni. Acest conflict încă nerezolvat continuă să aibă un impact sever asupra oamenilor care locuiesc de o parte și alta a râului Enguri.

Autoritățile abhaziene închid deseori postul de trecere spre Georgia și etnicii georgieni din regiunea Gali sunt nevoiți să dea mită ca să poată trece peste linia de demarcație, mai ales atunci când au anumite urgențe. Timp de trei luni, în 2019, podul peste Enguri a fost închis, subminând viața a aproximativ 30.000–40.000 de oameni în fiecare zi.

Datele Misiunii de monitorizare a Uniunii Europene (EUMM) arată că punctul de control Enguri este traversat zilnic de circa 2.580 de persoane.

Pentru georgienii care locuiesc în Gali, podul respectiv reprezintă o cale către școli, spitale și familie. Ei traversează pentru băcănii mai ieftine și servicii de calitate mai bună, pentru nunți și înmormântări. Studenții merg la universități să învețe în limba georgiană. Pentru cei mai mulți calea spre Georgia este blocată.

Punctul de trecere abhazian peste râul Enguri a fost închis de câteva ori în 2019. Foto: CIJM

Sute de mii de georgieni au fugit în timpul războiului din 1992–1993, însă foarte mulți etnici s-au întors în Gali la sfârșitul războiului. Unii, în special oamenii în vârstă, nici nu au plecat. Astăzi, aceștia constituie predominant populația districtului. Mulți dintre cei care au revenit la casele lor continuă să se întrebe dacă întoarcerea nu a fost o greșeală, pentru că georgienii continuă să fie marginalizați și să se simtă neputincioși, fără să poată să își aranjeze viața pe pământurile, care le-au aparținut din străbuni. Nici abhazienii nu o duc mai bine. Abhazia, altădată bogată și plină de turiști, acum e săracă și afectată de corupție și criminalitate. 

Urmele războiului în Gali, Abhazia 

Georgienii din Gali se plâng că le este restricționată libertatea de mișcare prin regiune și că obțin cu greu documente abhaziene. Ei nu au voie să învețe în limba georgiană și sunt obligați să învețe algebra, chimia, fizica în limba rusă. Mai mult, ei învață istoria Abhaziei și pregătirea militară.

Natia, o tânără de 16 ani, învață la o școală din orașul Gali. Ea ne arată manualele din care studiază. Toate sunt editate la Moscova, în limba rusă. Mama Natiei ne spune că elevilor din Gali le este foarte dificil să studieze în limba rusă.

„Am patru copii și toți învață la școală. Mereu îi ajut să traducă texte din rusă în georgiană ca să înțeleagă ce învață. Nici profesorii care sunt georgieni nu înțeleg bine rusa, dar nu au voie să predea în georgiană. Nu putem explica foarte bine, pentru că în perioada sovietică am învățat la universitate în georgiană. Deși îmi este greu, încerc să îmi ajut copiii să învețe, ca să poată avea un viitor”, ne spune o altă mamă.

Marina, 55 de ani, nu vede viitorul copiilor ei aici, în Gali. Ca orice mamă, și-ar dori ca ei să fie lângă ea și a tot sperat că situația se va schimba. Acum nu prea crede că acest conflict care mocnește va fi aplanat definitiv. „Prea multă durere a fost și mai este. Este greu să trecem peste asta. Poate că rănile nu mai sângerează, dar nu putem uita ce a fost și e greu”, spune femeia.

Manuale, editate la Moscova, după care învață copii din Abhazia. Foto: CIJM

Media propagandistică

Problemele reale cu care se confruntă populația din regiunea Gali nu sunt reflectate în mass-media abhaziană. Dacă se întâmplă să se scrie ceva din regiune, de regulă, e propagandă. 

Una dintre instituțiile mass-media în Abhazia și în Osetia de Sud este agenția de presă Sputnik, care menționa în unul dintre materialele recente, cât de ușor se învață limba abhaziană. Ziariștii au ținut să precizeze că doar etnicii georgieni spun că le este greu să învețe limba de stat.

Una dintre plajele din orașul Suhumi, altădată plină de turiști 

Experta Fundației pentru Dezvoltare Media, Sopio Chkhaidze, spune că Sputnik Abhazia și Sputnik Osetia de Sud au aceeași politică, să propage cât de util este sprijinul Rusiei în toate domeniile, în special la modernizarea armatei. Un alt laitmotiv al propagandei este că Rusia este puternică și bună, iar țările Uniunii Europene și SUA sunt vulnerabile și rele. „Dacă e să vorbim despre propaganda antioccidentală, Sputnik folosește drept sursă agenția de știri rusă RIA Novosti. Și publică materiale ale unor autori ale căror texte sunt întotdeauna antioccidentale”, spune Sophio Ckhaidze.

Ca și Sputnik Abhazia, RIA Novosti și Radio Voice of Russia, în Abhazia există mai multe media care difuzează aceleași mesaje propagandistice. Printre acestea sunt Apsni.ru, Аиааира.Info și Informează Abhazia. Și în regiunea Gali funcționează o televiziune guvernamentală Gal TV, care scrie doar despre ce face și cât de bun este guvernul Abhaziei.

Nu găsești nicăieri în presa abhaziană referințe la sursele de finanțare sau la patroni și beneficiari. Cele câteva posturi TV, portaluri și ziare editate și difuzate în Abhazia nu menționează sursa, nici măcar cele despre care se știe că sunt finanțate din bugetul nerecunoscutei republici.

Gocha Minjhoraia, ziarist de la o televiziune din orașul Zugdidi, care ne însoțește în regiune, a colaborat de mai multe ori cu jurnaliști din Abhazia, a lucrat la documentarea unor subiecte comune, însă ei, spune el, nu au mai scris nimic la publicațiile la care lucrează în Abhazia. „Nu au voie, ei trec niște filtre acolo. Ei trebuie să scrie ce li se cere. Majoritatea acceptă aceste condiții, pentru că nu au alte opțiuni”, precizează ziaristul.

La hotar cu Osetia de Sud 

Osetia de Sud, cea de-a două enclavă secesionistă, s-a rupt de Georgia după războiul ruso-georgian din august 2008. Moscova a recunoscut independența republicii separatiste, alături de Nicaragua, Venezuela și alte câteva state insulare din Pacific. După război, oficialii ruși au semnat un tratat de securitate cu Osetia de Sud, prin se angajează să coopereze la controlul frontierelor.

De facto, Rusia controlează Osetia de Sud, la fel ca și în cazul Abhaziei. Militarii ruși au întins sârmă ghimpată chiar prin localitățile georgiene. Locuitorii din regiune spun că poți să te culci seara în Georgia, iar dimineața să fii sub ocupație rusească, în Osetia. Asta pentru că militarii ruși schimbă deseori linia de demarcație, înaintând mereu în teritoriile georgiene. La fel ca în Abhazia, aici, de o parte și de alta, locuiesc de veacuri și georgieni. Deși au trecut mai mult de zece ani de la războiul de șase zile, provocările nu încetinesc în această regiune.

Punctul principal de trecere către Osetia de Sud și Valea Akhalgori este închis în anumite perioade. În mod normal, aici sunt înregistrate zilnic aproximativ 400 de treceri. Din cauza închiderii periodice a acestui post de control au loc deseori decese, din cauză că bolnavii nu pot fi transportați la spitale din Tbilisi, unde ar fi fost salvați. Este și cazul trist al Margo Martiashvili, o femeie de 44 de ani, care a suferit un accident vascular cerebral în districtul Akhalgori, controlat de Rusia. Ea a murit în spitalul din Tskhinvali, deoarece rudele ei nu au putut să o transporte pe teritoriul controlat de Tbilisi pe cea mai scurtă rută din cauza închiderii postului de control.

Renumitul doctor traumatolog georgian Vazha Gaprindashvili a fost reținut ilegal în apropierea satului Orchosani, aflat sub control rusesc și a fost acuzat de „trecerea deliberată a graniței” cu regiunea Tskhinvali din Georgia.

La postul de control de la intrarea în Osetia de Sud stau, la fel ca și la intrarea în Abhazia, militari ruși cu kalașnikov-uri.

Războiul de șase zile din august 2008 între Georgia și forțele militare ale Federației Ruse a făcut ca hăul dintre georgieni și osetini să crească și mai mult. Sărăcia și criminalitatea au pus stăpânire și pe această regiune.

O zi în Transnistria

Regiunea transnistreană a Republicii Moldova s-a separat în anul 1991, iar un an mai târziu a urmat un război de câteva luni, susținut de Armata a 14-a a Federației Ruse, staționată în regiune de pe timpul sovietic. Această armată era pregătită pentru un război în Balcani. În pofida mai multor acorduri internaționale, militarii ruși continuă să staționeze în această republică secesionistă. Spre deosebire de Georgia, Republica Moldova nu are hotar cu Rusia. Moldova se învecinează în regiunea transnistreană pe o distanță de circa 400 km, cu Ucraina.

Intrările în regiunea transnistreană. Foto: CIJM

O diferență mare pe care am văzut-o imediat a fost că, spre deosebire de Abhazia și restul Georgiei, oamenii din Transnistria și Moldova merg împreună unul cu celălalt în mod liber, fără restricții. Dacă e să compar situația din orașul meu natal din Abhazia cu ceea ce am văzut în Transnistria, am avut sentimentul că acest conflict este aproape încheiat. 

Am ezitat atunci când colegii mei din Moldova m-au invitat să mergem în Transnistria, dar, spre surprinderea mea, cetățeană a unei țări străine, am intrat în această regiune separatistă fără a ieși din mașină. Nici nu am văzut polițiștii de frontieră la față. Conducătorul auto a mers cu pașapoartele la o gheretă și, după cinci minute, ne-am continuat drumul spre Tiraspol. În Abhazia cetățenii unei țări străine trebuie să solicite în prealabil instituțiilor relevante permisiunea pentru a obține un permis și nu pot avea certitudinea că o să aibă aceste acte.  

În Abhazia și în regiunea Osetiei de Sud, libertatea de mișcare este cea mai mare problemă, mai ales pentru etnicii georgieni. 870 de metri are podul peste Enguri, singurul punct de trecere legal pe teritoriul controlat de Georgia. Podul marchează linia de demarcație între Georgia și Abhazia, aproape de linia meandrantă a râului Enguri. 

Dacă în Transnistria am traversat punctul de control fără a ieși din mașină, același lucru nu este posibil la intrarea în Abhazia. Acolo oamenii merg pe jos 870 de metri, cât ține podul peste Enguri, ca să stea la rând până li se verifică actele, fiind supus de multe ori la un adevărat interogatoriu de către militarii ruși. În ultimii ani, situația chiar s-a înrăutățit. Oamenii sunt nevoiți dea mită de cele mai dese ori ca să treacă în Georgia.

În timp ce Abhazia este încă în ruine, în Transnistria a fost foarte greu să găsim vreo urmă de război. Orașele și satele din regiune arată reconstruite și mai îngrijite. Ceea ce am observat este că oamenii de o parte și de alta a Nistrului nu manifestă ură unii față de alții.

La piața din Tiraspol am întâlnit oameni din partea dreaptă a Nistrului care vin să își vândă produsele agricole. „Așa a fost dintotdeauna. Am făcut comerț aici, căci  piața este mai mare și poți să faci un ban. Ce să facem dacă nu avem altfel cum să ne descurcăm? Pensia e mică și nu îți ajunge de trai”, ne spune un omulean de vârstă pensionară.

Un alt bărbat, puțin mai tânăr, ne spune că e chiar din Tiraspol, dar o duce greu, nu are de lucru și este nevoit să vândă la piață ca să își facă de trai: „Politica ne desparte. Politicienii se războiesc între ei, dar de noi, oamenii de rând, au uitat. Nu se prea îngrijesc de problemele noastre”.

Majoritatea celor cu care discutăm la piață nu se sfiiesc să vorbească, dar când îi întrebăm despre conducerea de la Tiraspol, devin imediat închiși și își caută de treabă.

Orașul Tiraspol este în reconstrucție, sunt în reparație arterele principale ale urbei, se ridică clădiri multietajate. Firma Sheriff, care controlează de ani buni tot businessul în regiune, a construit un stadion modern pe care se joacă meciuri de fodbal la nivel internațional. Unul dintre meciurile din preliminarele Campionatului mondial s-a jucat la Tiraspol. În tribune a asistat și premierul de atunci al Moldovei, Vlad Filat.

Drapelele enclavelor secesioniste sunt arborate în centrul Tiraspolului. Ceva mai sus se află și o reprezentanța oficială a Abhaziei și Osetiei de Sud. Foto: CIJM

La magazinele din regiune, majoritatea fiind ale aceleiași firme Sheriff, rafturile sunt pline cu produse ucrainene și moldovenești. Nu vezi produse rusești, iar dintre cele locale găsești doar renumitele vinuri și coniacuri Kvint. Surprinzător pentru noi este faptul că putem să plătim cu cardul bancar al unei țări străine, cum ar fi Georgia.

Chiar și așa, cu toată deschiderea dintre cele două părți pentru ca cetățenii să circule liber, agenții economici să poată exporta, fiind înregistrați cu însemnele R.Moldova, dar să nu plătească impozite, conflictul transnistrean nu este aplanat. El mocnește de aproape 30 de ani, la fel ca celelalte conflicte din alte state foste sovietice. Iar Rusia continuă să fie stăpână în această regiune, să dicteze regulile de joc și să țină cetățenii în chingele propagandei.

Și în regiunea transnistreană au loc deseori provocări. Miliția transnistreană colaborează neoficial cu polițiștii moldoveni. Ultimii au ajutat în mai multe cazuri la reținerea sau chiar la răpirea unor persoane, care sunt duse mai apoi în regiunea transnistreană, încarcerate și judecate. Pe parcursul anului 2019, conducerea nerecunoscută de la Tirspol a instalat în mod abuziv, de-a lungul liniei administrative de demarcație 22 de posturi așa-numite de grăniceri și refuză să le retragă, în pofida cerințelor făcute repetat de delegația R.Moldova în cadrul Comisiei Unificate de Control. Amplasarea de structuri militare în Zona de Securitate este interzisă prin Acordul moldo-rus, semnat la 21 iulie 1992.

Rusia care s-a transformat din agresor în pacificator este parte a procesului de negocieri pentru aplanarea conflcitului, de rând cu Ucraina, SUA și OSCE. „E nonsens ca Rusia să fie considerată, deopotrivă, ocupant și pacificator, garant al reglementării conflictului pe care l-a provocat. În astfel de circumstanțe, clasa politică ar trebui să găsească soluții cum să convingă Kremlinul să își recunoască actul de ocupație și să înlăture consecințele acesteia. Altminteri, cu teritorii ocupate, este imposibil să ne imaginăm că Republică Moldova poate pretinde să aderare la Uniunea Europeană sau la NATO. Până la eliminarea stării de ocupație, nu se poate vorbi nici despre unirea cu România”, este de părere analistul politic moldovean Igor Boțan.

În 2017, Curtea Constituțională a R.Moldova a emis o decizie care stabilește că Rusia a ocupat ilegal Transnistria. Cu toate acestea, politicienii de la Chișinău uită de această decizie. „Hotărârile Curții sunt obligatorii și, de bună seamă, dacă Rusia e stat ocupant, ar trebui să se întreprindă măsuri de revizuire a întreg spectrul de relații cu această țară, inclusiv să se decidă pe marginea oportunității denunțării acordului din 1992, așa cum prevede articolul 8 al acestuia”, susține Igor Boțan.

Războiul hibrid: aceleași tehnici și mesaje 

În Georgia, ca și în Moldova, propaganda și dezinformarea merg mână în mână. Mesajele distribuite prin media se aseamănă izbitor de mult. Până la războiul de agresiune, început de Moscova în Ucraina, despre care vor vorbi într-o altă anchetă jurnalistică, despre UE se vorbea și se vorbește cel mai des legat de criminalitate și că homosexualismul care ar proveni din UE. Subiectele despre pericolul migranților sunt la ordinea zilei în ambele țări. 

În Moldova, în campania electorală din 2016, o știre falsă anunța despre 30.000 de migranți sirieni care urmau să fie aduși de Maia Sandu, contracandidata prorusului Igor Dodon. Acesta din urmă a devenit președinte al Moldovei, pe valul mai multor mesaje false, gândite să țintească în alegătorul sărac și prost informat.

În Georgia, turcii, sirienii și iranienii sunt considerați potențiali migranți, care amenință să invadeze țara. Despre iranieni, presa propagandistică scria cu îngrijorare că aceștia ar fi cumpărat cele mai multe proprietăți georgiene, deși, conform statisticilor oficiale, rușii sunt pe primul loc la procurarea imobilelor.

În Moldova, propaganda se face prin mai multe medii de informare proruse, unele finanțate chiar de la Moscova, cum ar fi Agenția Sputnik, care a fost închisă chiar în primele luni de război în Ucraina, dar echipa de jurnaliști a trecut foarte repede pe alte portaluri, continuând să facă propagandă. La diseminarea propagandei sunt folosite, car și în Georgia, instituții de presă de limbă română, susținute de partide proruse, cel mai mare fiind Partidul Socialiștilor, care l-a propulsat pe Igor Dodon, care a deținut președinția Republicii Moldova în perioada 2016-2020. În alegeriel din 2020 Dodon a pierdut în favoarea Maii Sandu, care este o proeuropează convinsă.   

În Georgia propaganda se face prin mediile de informare georgine, potrivit studiilor unor organizații de media. Presa de limbă rusă este puțină în Georgia și nu are audiență, deoarece populația nu mai este interesată să o urmărească.

În 2008,  Georgia a interzis posturile TV rusești, iar în 2012, când unele au apărut din nou, georgienii se dezobișnuiseră să le urmărească. Și acestea nu mai au audiență. De aceea, propaganda rusă și-a făcut loc în unele medii de informare georgiene. Cele considerate, conform monitorizărilor, că promovează propaganda rusă, sunt ajutorate chiar de agențiile de stat, care le dau bani pentru publicitate, adică tot din bani publici. Spre deosebire de Moldova, agenția Sputnik nu emite în Georgia, pentru că nu are licență, dar este destul de activă în regiunile secesioniste. A încercat să intre NTV pe piața media, însă autortățile georgiene au interzis eliberarea frecvențelor.

Propaganda rusă în Georgia

Helen Khoshtaria este deputată din opoziție în Parlamentul georgian. Ea ne spune că propaganda rusă este utilizată în scopuri strategice, pentru a nu permite independența deplină a statelor din spațiul ex-sovietic, cum ar fi Georgia, Moldova, Ucraina.

Unul dintre instrumente este războiul pe care l-au provocat, după scenarii identice în 1992–1993 în Georgia și în Moldova, apoi cel din 2008, în Georgia, iar câțiva ani mai târziu - în Ucraina. Al doilea instrument, care devine din ce în ce mai puternic, este propaganda – „influența asupra statelor noastre, pentru a nu se dezvolta, pentru a nu adera la UE și NATO”. „Ei provocă, utilizează sentimentele naționale”, spune deputata.

„În Georgia se lucrează prin agenți direcți, prin partide, ONG-uri și grupuri de influență, prin biserici, iar în ultimul timp și prin structurile guvernamentale. Trebuie opusă rezistență. De asemenea, este important cum este combătută propaganda la nivelul guvernelor, cum se poziționează guvernul: luptă sau este de aceeași parte. Aici noi avem o problemă: guvernul nu numai ca nu luptă, dar reprezentanții săi colaborează cu anumite grupuri și chiar distribuie anumite mesaje propagandistice pe care ar dori agenții ruși ca să fie distribuite în Georgia”, menționează parlamentara.

Ea consideră că Georgia trebuie să vorbească lumii întregi despre istoria prin care a trecut. „Trebuie să spunem tranșant că teritoriile noastre sunt ocupate, că avem o catastrofă umanitară, sute de mii de oamenii s-au refugiat, au fost strămutați. Trebuie să spunem cum încalcă Rusia dreptul internațional. A doua cale este să găsim resurse interne să ne dezvoltăm, chiar dacă suntem mereu într-o stare de asediu militar. În același timp, trebuie să reușim să devenim atractivi și pentru popoarele aflate sub ocupație, să aderăm la organizațiile internaționale, să devenim atractivi și pe plan extern”, spune Helen Khoshtaria.

„Se încep discuții periculoase, precum că nu Rusia a început războiul, ci Georgia”

Foto: CIJM

Deputata se arată îngrijorată de faptul că, în ultimul timp, Guvernul georgian „începe discuții periculoase pentru independența Georgiei”. „De exemplu, se pornesc discuții despre cine a început razboiul și apare ideea că nu Rusia a început, ci Georgia”, spune deputata.   

„Acest lucru se întâmplă în perioada în care UE ne deschide piețele, când trebuie să ne integrăm în UE, dar de aici declarații că nu am putea supraviețui fără piața rusă”.

„Când Federația Rusă a interzis zborurile, Guvernul a subsidiat unele zboruri din Rusia, deși chiar și cu aceste restricții numărul turiștilor nu s-a micșorat”, susține deputata.

Ea se declară indignată că autoritățile georgiene nu au inclus în listele cu persoane care au participat la uciderea georgienilor și ofițerii ruși în cazul cărora există probe video, care demonstrează atrocitățile la care aceștia s-au dedat.

„Avem înregistrări video cum ocupanții ruși ucid oameni, însă niciun ofiter rus nu este în aceste liste. Deci, se lucrează așa ca să nu îi supere pe ruși. Guvernul colaborează cu grupurile de influență care spun că America e rea, că se luptă împotriva homoxesualilor, chipurile, așa este apărată integritatea poporului. Toate astea convin propagandei rusești”, mai spune deputata.

La Chișinău, discuții despre cine a oprit războiul din Transnistria 

Deloc întâmplător, aceleași discuții, doar că despre Războiul de pe Nistru din 1992, au loc și la Chișinău. Fostul ministru al Afacerilor Externe și Intergrării Europene al R. Moldova, Aureliu Ciocoi, a declarat, în 2019, într-un interviu, în că armata rusă a oprit în 1992 vărsările de sânge în războiul din Transnistria. Declarația oficialului a atras critici dure. Expertul Dan Dungaciu spune atunci că declarația diplomatului moldovean „transmite că pozițiile R. Moldova pe Transnistria încep să se suprapună oficial cu poziția Federației Ruse”.

Presa propagandistică, ajutată cu bani publici 

Despre presă, Helen Khoshtaria spune că propaganda în ultimii ani se face prin unele medii georgiane. „La Televiziunea publică, de exemplu, au loc dezbateri anti NATO și anti UE. Ne-am întrebat de multe ori de ce acest lucru se face pe banii noștri, se face propagandă pe banii noștri. Alte instituții media extremiste, care promovează mesaje xenofobe, anti UE, deci, ceea ce vrea să promoveze propaganda rusă, sunt susținute de agenții guvernamentale, prin bani dați pentru publicitate. Pe banii noștri se face propagandă. Nu sunt pentru a închide aceste instituții media, dar trebuie să existe o atitudine fermă și nu ar trebui să fie suținute financiar. Guvernul este împotriva opoziției proeuropene, însă nu are aceeași atitudine față de opoziția prorusă. În ultimii ani, pierdem timp de aur pentru reforme democratice. Suntem într-un spatiu plin de conflicte și probleme. Starea criminală se acutizeaza, asta influențeaza și asupra turismului.”

„Rusia continuă să fie un obstacol.  Moscova știe că dacă oamenii vor trai mai bine, integrarea în UE va deveni realitate și asta va oferi mai multe șanse pentru cei din teritoriile ocupate, de integrare”, opinează Helen Khoshtaria. 

Războiul hibrid 

Jurnalistul Iracli Tabliashvili spune că după războiul din 2008 din Georgia, Rusia a dezlănțuit un alt răzbiu, al propagandei și dezinformării: „Moscova a fost deranjată cel mai tare de intenția Georgiei de a deveni membră a NATO. De aici și agresiunea militară și apoi războiul hibrid. Războiul hibrid nu e numai din propagandă și dezinformare, dar și din tot felul de alte presiuni: psihologică, economică, politică. Rusia a reușit să oprească pe un timp dezvoltarea Georgiei, dar n-a câștigat. Georgia nu și-a pierdut statalitatea și chiar a reușit să se dezvolte”. Referitor la teritoriile ocupate de Rusia, Tabliashvili susține că de acoo este puțină informație, dar prin propagandă și dezinformare populația de acolo este manipulată. Și aceasta se întâmplă pentru că lumea este săracă, nu are alternative de media, Rusia face tot posibilul ca cetățenii din acest teritorii să nu aibă contacte cu georgienii in partea noastră, să vadă cum s-a schimbat situația în Georgia, după război. 

        

Tamar Khorbaladze este președinta bordului la Media Development Foundation. Organizația monitorizează de mai mulți ani presa din Georgia, cu accent pe propagandă.  Ea spune că propaganda rusă în Georgia țintește cu mesaje despre pericolul pentru tradițiile georgiene, pentru familia georgiană, adică utilizează sentimentele, tradițiile, valorile naționale și induc frica legată de anumite amenințări: „Unele mesaje speriau lumea că guvernul s-a angajat să primească mai mulți migranți din Siria și Iran și că georgienii vor fi în minoritate”.  Până la urmă, mesajele și-au făcut efectul: numărul turiștilor din țările respective a scăzut.

„Pe rețelele de socializare, propaganda a ieșit de sub control”

​    ​
Tamar Khorbaladze, Media Development Foundation din Georgia. Foto: CIJM

„Când vorbim de propagandă, trebuie să ținem cont de rețelele sociale, foarte populare. Propaganda a trecut în rețelele sociale, este foarte greu sa lupți cu ea. Mesajele cele mai frecvente sunt crimele, omuciderile din Occident, se vorbește bunăoară că adolescenții au prima experiență sexuală cu părinții lor și că aceasta se va întâmpla și în Georgia, dacă ne apropiem de UE și SUA. Deci, se vorbește intens despre cât de rău este Occidentul”, mai spune spune experta.

„Este greu să lupți cu propaganda rusă, care este masivă, sunt resurse mari și se lucrează mult în diferite direcții”.

Nu în ultimul rând, în Georgia Biserica joacă un rol prost pentru distribuirea propagandei ruse. Prin biserică trec toate mesajele, există puține elemente care se opun, dar întregul sistem lucrează pentru propagandă.

Despre propaganda în teritoriile ocupate, Tamar spune că nu prea este o legatură cu oamenii de acolo, nu există treceri libere, se merge pe ascuns, oamenii nu vorbesc despre asta, ca să nu aibă probleme.

„Nu suntem nici noi foarte activi. Am luat o poziție, ne facem că nu observăm, știm, nu uităm. Sunt foarte puține informații din teritoriile ocupate. Dar acolo există multă dezinformare. Când mai mulți abhazieni au venit la un meci de fodbal s-au mirat că nimeni nu îi ucide. Un jurnalist care a trecut prin Zugdidi a scris pe blogul său că nu a vrut să vadă toate acestea. Rusia a făcut și face tot posibilul ca populația din teritoriile ocupate să nu primească informație veridică”, mai spune Tamar.

Limbajul urii, tot mai temperat

În ultimii ani, aproape că a dispărut discursul de ură împotriva abhazienilor sau a osetinilor. „Ceea ce era în anii 90 nu mai este. Ura împotriva abhazienilor sau a osetinilor nu se mai utilizează. Asta ne deosebește de Karabah, în presa lor, limba urii încă mai este. Și ura împotriva Rusiei s-a minimalizat, dar s-a întețit împotriva Occidentului, împotriva persoanelor lgbt”, susține experta.

Am întrebat-o pe Tamar, de altfel, ca și pe ceilalți interlocuitori cu care am stat de vorbă în Georgia și în Moldova, care ar fi căile de schimbare, de combatere a fluxului de propagandă. Trebuie crescut nivelul de gândire critică printre consumatorii de media, printre tineri, mai ales, cei care se află mai mult în mediul online, unde a migrat masiv priopaganda, ne spune ea.

„Putem să fim etici, dar informația nu trece doar prin media, ci și prin rețelele sociale. Dacă nu ai o pregătire media bună,  o atitudine critică, nu te descurci. Occidentul nu a reacționat adecvat și la timp împotriva propagandei rusești și, din păcate, aceasta este într-un avantaj acum. Nu e deloc optimist ceea ce spun, dar asta e. Strategia de integrare europeană prevede protejarea spațiului informațional. La acest aspect lucrează organizațiile neguvernamentale și nu guvernul. Însă aceste organziații nu sunt considerate parteneri, ci dușmani”, precizează Tamar Khorbaladze. 

Vladimer Menabde, redactorul-șef al publicației regionale „Guriismoambe” din orașul Ozurgeti, capitala regiunii Guria, ne spune că presa și presa regională este influențată puternic în ultimii ani de propaganda rusă. El crede că unii patroni din presă ar fi plătiți de ruși ca să propage conținuturi false.  

„În regiunea noastră, care a fost împânzită mereu în timpul Uniunii Sovietice de agenți ruși, pentru că este la hotar cu Turcia, nu este greu nici acum să găsești agenți care ar lucra pentru Moscova. Și cum presa regională se descurcă greu financiar, unii redactori și jurnaliști acceptă contra unor sume de bani să promoveze ceea ce vor agenții de la Moscova... Este trist ce se întâmplă acum în unele instituții media georgiene din regiuni”, spune Vladimer Menabde.

Propaganda rusă în Moldova

Jurnalista Lilia Zaharia din Chișinău este managerul paginii web Stop Fals, care dezminte știrile false și dezinformarea în Moldova.

Ea spune că propaganda rusă are un impact mare în Moldova, deoarece pentru aceasta sunt folosite o mulțime de site-uri web pro-ruse, printre care: ​​Комсомольслая правда, Молдавские ведомости, Sputnik Moldova, precum și un șir de posturi TV și de radio.

Aceste site-uri publică multe texte care dezinformează. Știrile false și tendențioase sunt preluate mai apoi de alte zeci de medii de informare. Cel mai des se scrie despre UE sau NATO într-o lumină proastă. De asemenea, în lumină proastă sunt puse Ucraina și România. 

„La noi, ziarul Комсомольсkая правда are cele mai mari vânzări. Prin acest ziar, propaganda rusă își face efectul negativ asupra oamenilor. Publicația, prin materialele pe care le face, instigă la ură, încearcă să îi provoce pe moldoveni și ruși, vorbitori nativi de română și rusă, unii împotriva altora, prin mesaje legate de limba română și rusă, de istorie sau de Vest și Est. Moldova nu are instituții de stat care să fie concentrate împotriva combaterii dezinformării și a știrilor false, iar aceste activități sunt realizate de societatea civilă și de unii jurnaliști care au un profil de a deconspira știrile false și dezinformarea. Cu toate astea, procesul de informare a cetățenilor despre cum să depisteze că o știre sau alta este falsă, cum să înțeleagă propaganda este destul de greu, deoarece 70% dintre mass-media din R. Moldova fac zilnic propagandă / dezinformare”, spune Lilia Zaharia.

Și în Georgia și în Moldova dezinformarea are aceleași scop, să îndepărteze țările noastre de NATO și UE și să readucă pe orbita Rusiei, este de părere Lilia Zaharia. Cele mai multe știri false sunt răspândite în perioada electorală. Această propagandă funcționează. În noiembrie 2016, cetățenii moldoveni l-au ales în calitate de președinte pe Igor Dodon, care este un pro-rus, pe fondul unei campanii electorale puternic influențată de mesaje pro-Rusia și împotriva NATO și UE.

„Vedem rezultatele propagandei, dezinformării în perioada electorală. Cu un an în urmă, o mare parte din presă era controlată de liderul democratic Vlad Plahotniuc, acum însă această influență a trecut la Igor Dodon și Partidul Socialiștilor pe care acesta continuă să îl conducă neoficial. Posturile de televiziune pro-ruse susțin și promovează politica pro-rusă făcută de Igor Dodon. Aceste medii distribuie multe mesaje propagandistice și ele au influență mai ales în zonele rurale, unde cetățenii nu prea au surse alternative de informare”, susține Lilia Zaharia.

Bastioanele românești în Transnistria

În regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova, de aproape trei decenii, opt școli rămân să fie bastionul limbii române și țin piept rusificării complete a regiunii. Școlile românești, așa cum sunt numite chiar de autoritățile autoproclamatei republici, funcționează în condiții extraordinar de dificile, create artificial de către regimul de la Tiraspol. Șapte din cele opt școli nu au sedii proprii, iar sediile închiriate nu asigură condiții elementare de activitate școlară. Instituțiile de învățământ nu au dreptul să intoneze imnul R.Moldova la careurile solemne de la început și sfărșit de an și nici să arboreze tricolorul.

Liceele din Tiraspol, Tighina, Râbnița, Grigoriopol și Dubăsari și trei gimnazii – unul din orașul Tighina, oraș aflat pe malul drept al Nistrului, dar controlat de autoritățile de la Tiraspol, și alte două în satele Corjova și Roghi, localități din raionul Dubăsari, care nu sunt subordonate regimului autoproclamat de la Tiraspol, sunt finanțate de la Chișinău, dar se descurcă greu.

Elevii învață după manuale moderne, în grafie latină. Situația este diferită însă la Liceul Ștefan cel Mare din Grigoriopol, care își are sediul în satul Doroțcaia, după ce în 2002, a fost evacuat pentru că administraţia separatistă a obligat şcoala să predea cu alfabet chirilic. De atunci, elevii din mai multe sate, între care Butor şi Taşlâc, aflate sub controlul regimului de la Tiraspol, fac zilnic naveta la Dotoțcaia, pentru a învăța în română.

Ion Iovcev. Foto: CIJM

Şcolile cu studiere în limba română din stânga Nistrului au fost, în ultimii 27 de ani, o monedă de schimb pentru pretinsele autorităţi de la Tiraspol în procesul de negocieri cu Chişinăul. 

În 2004 și 2006, părinți, profesori și elevi din localitățile Râbnița, Tighina și Grigoriopol s-au plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pe încălcarea mai multor drepturi, cum ar fi la educaţie, la viaţa privată, la nediscriminare.

În 2012, CEDO a recunoscut violarea dreptului la educaţie în raport cu Federaţia Rusă. În acelaşi timp, Curtea a stabilit că R. Moldova nu se face vinovată de violarea dreptului la educaţie în cauzele date.

Colinde românești în inima Tiraspolului 

La Liceul Teoretic Lucian Blaga din Tiraspol am ajuns la 24 decembrie, în ajunul Crăciunului și înainte de vacanța școlară. Elevii, de la mic la mare, îmbrăcați în haine naționale, își colindau profesorii și părinții. Limba română vibra frumos în colindele și urăturile susținute de clinchete de zurgălai.

„Avem copii care au venit din familii în care se vorbește rusa. Nu știau să comunice în română. Aici au învățat și acum nu-i deosebești de colegii lor”, ne spune directorul Liceului, Ion Iovcev, bulgar de naționalitate, dar care, de 30 de ani, predă în limba română, la școala care se află în inima Tiraspolului, capitala enclavei separatiste.

„Cred că cel mai mare merit al nostru este că am putut rupe atâția copii din ideologia care este... Nici nu pot să îi spun pe nume – comunistă, șovinistă, pro rusă. Am reușit să îi facem pe acești copii să înțeleagă cum e să fii un om liber, să ai verticalitate și demnitate, să cunoști valorile europene. Sunt peste o mie de elevi care și-au luat zborul din acestă instituție de învățământ, e un lucru foarte mare. Am fost atât de chinuiți în această urbă, au fost devastări, au fost distrugeri, dar noi ca pasărea Phoenix am renăscut din cenușă. A fost greu, dar și interesant. Asta e filosofia vieții mele. Asta, de fapt, e crucea mea, pe care mi-a dat-o Dumnezeu și colectivul profesoral”, ne spune Ion Iovcev, când îl întrebăm cum e să reziști aici.

La Tiraspol, propaganda antioccidentală și antiromânească era încă de pe timpul Uniunii Sovietice. Mai târziu, chipul dușmanului erau SUA și România. Spălarea de creier se face prin presă și, mai nou, pe site-urile administrației de la Tiraspol, ne spune directorul. 

„Acum, pentru Transnistria, dușmanul numărul unu este Republica Moldova și, clar lucru, România. Și am reușit ca în această instituție să avem copii nu doar moldoveni, cum se spune aici, care sunt, de fapt, români, dar și ruși. Elevii și părinții lor au înțeles că lucrurile nu stau chiar așa, după cum se vorbește în presa de aici. Au venit la noi și mulți copii din grădinițele rusești, care nu cunoșteau deloc limba română, iar acum vorbesc într-o limbă perfectă. Elevii au văzut cu ochii lor casele scritoriilor români, au fost și au văzut cum este România și s-au convins că nu seamănă deloc cu propaganda care se face aici, în Tiraspol”, ne spune Iovcev.

Cetățenia rusă vs de cetățenia românească 

La liceu îl întâlnim pe un absolvent al școlii. Nicolae Romanov a absolvit o universitate în România și acum este doctorand la o universitate din Iași. Este în vacanță și a venit să-și viziteze profesorii. Toți foștii săi colegi de clasă au plecat din Transnistria, pentru că nu își văd viitorul aici. Majoritatea sunt în Europa. Își amintește că în copilărie erau etichetați de către copii care vorbeau în rusă ca români sau fasciști și chiar contropitori.

„Și tinerii de seama mea care au învățat în școlie rusești au plecat de aici, unii – la Moscova, dar cei mai mulți – în Europa, atât de blamată aici, la Tiraspol. Și-au făcut pașapoarte moldovenești și beneficiază de regimul liberalizat de vize dintre Moldova și UE. Unii chiar dacă aveau cetățenie rusă au obținut și cetățenia românească, care oferă mult mai multe perspective”, ne spune Nicolae. 

Recent, presa a scris că chiar și soția președintelui autoproclmatei Republici Moldovenești Nistrene Vadim Krasnoselski, unul dintre promotorii mesajelor anti-UE și anti-românești, ar avea cetățenie românească. Liderul de la Tiraspol nu o dată s-a pronunțat oficial pentru „eliberarea de sub români”, acest mesaj propagandistic fiind utilizat foarte des în regiunea transnistreană. Mai mult, liderul de la Tiraspol, Krasnoselski, deține cetățenia Ucrainei, ca de altfel mai mulți lidei din regiunea separatistă. 

„În timp ce prorușii se zbat cu spume la gură pentru independența Transnistriei și luptă pentru „eliberarea de sub români” - liderii își fac cetățenie și acte românești. Trăiesc bine și europenește. Benevol și nesiliți de nimeni, se bagă sub cei de „sub jugul” cărora cică vor să iasă. România este rea și criticată doar pentru proștii care cred și le urmează propaganda. În rest, fiecare trage ce poate și pupă drapelul României și depune jurământ de credință patriei”, a declarat Vlad Bilețchi, activistul care a făcut public acest caz. El a făcut un demers către autoritățile românești, solicitându-le să întreprindă măsuri „în privința separatiștilor anti-români cu cetățenia României”.

Majoritatea locuitorilor din regiunea transnistreană au cetățenia Republicii Moldova. Guvernul de la Chișinău a oferit de-a lungul anilor facilități pentru perfectarea actelor, inclusiv a pașapoartelor biometrice, care, după obținerea regimului liberalizat de vize pentru țările Uniunii Europene, oferă posibilitate de a circula liber în UE.

Școli cu predare în grafie chirilică

Mergem într-o șoală sătească, în satul Mălăiești, raionul Grigoriopol, la 11 km de Tiraspol. Majoritatea locuitorilor sunt moldoveni. Instituția e în subordinea așa-zisului minister al educației de la Tiraspol. Aici copiii învață în limba moldovenească, care de fapt este aceeași limbă română, dar cu predare în grafie chirilică. Limba română cu grafie chirilică a fost o invenție a Moscovei pentru a-i îndepărta pe moldoveni de frații lor români, din România, dar și de limba română.

În regiunea transnistriană sunt în jur de 30 de școli în care copiii moldovenilor învață într-o limbă inventată, numită moldovernească (aceeași română, dar cu grafie chirilică). Numărul lor însă este din an în an tot mai mic. În același timp, crește numărul școlilor cu predare în limba rusă.

Manuale în limba moldovenească cu grafie chirilică, unele editate la Moscova. Foto: CIJM

 „Copiii care învață aici se descurcă în România și în Federația Rusă la studii universitare. În partea dreaptă a Nistrului, trebuie să susțină și examenele de bacalaureat, pentru că noi învățăm în Transnistria doar 11 clase. Iar în Federația Rusă sunt admiși în anul întâi de facultate”, ne spune o profesoară. 

Manualele sunt editate la Tiraspol sau la Moscova, unele, cum ar fi științele exacte, sunt traduse după manualele rusești. Altele sunt scrise de autori ruși, selectați de la Tiraspol, dintre cei „care scriu mai aproape de realitățile din Transnistria”. La limba și literatura moldovenească, copiii învață câte ceva din operele unor scriitori și poeți moldoveni, care se învâțau pe timpul sovietic . 

La bibliotecă vedem manualele cu grafie chirilică, puternic ideologizate. Aici copiii învață Istoria Rusiei și Istoria ținutului natal, adică al regiunii transnistrene. Cât reușim să le frunzărim observăm că se scrie mult despre „cotropitorii româno-fasciști”, exact cu mesajele cu care operează propaganda rusă în regiune. Manuale aproape identice am văzut și în Abhazia.

Profesoarele cu care discutăm ne roagă să nu le dăm numele în materialul nostru, pentru că ar putea să aibă probleme.

Foto: CIJM

În sat, discutăm cu câțiva trecători. Oamenii acceptă să vorbească despre regimul de la Tiraspol, dar părerile sunt împărțite. Unii consideră că Grupul Operativ de Trupe Ruse, fosta Armata 14, este un garant al păcii, iar alții spun că demult ar fi trebuit să fie evacuată.

O femeie ne povestește că a fost profesoară, dar nu a putut să lucreze mult, mai ales atunci când li s-a impus grafia chirilică.

„Eu respect poporul rus, pentru că la vârsta mea am întâlnit diferiți oameni. Când ne-au pus condiția că vom scrie cu caractere chirilice, am renunțat să predau. Apoi am lucrat în oraș la un liceu și mi s-a spus politicos să plec.”

Presa transnistreană și propaganda

Micul stat separatist, nerecunoscut de nimeni, are o suprafață de aproape 4.000 kilometri pătrați și o populație de circa 300.000 de locuitori.

La gheretele din orașe găsești multă presă în limba rusă, dar și ziare locale: „Dnestrovskaia Pravda” (Adevărul Nistrean), „Celovek i ego prava” (Omul și dreptul său), „Pravda Pridnestrovia” (Adevărul Transnistriei), „Pridnestrovie” (Transnistria), „Vestnik” (Vestitorul), ”Drujba” (Prietenia) și „Adevărul Nistrean”.

Ultimul ziar este editat în grafie chirilică. Ziarele pe care le-am cumpărat în noiembrie scriau despre întâlnirea președintelui autoproclamatei republici nistrene cu președintele Moldovei Igor Dodon. În 2016, pentru prima dată de la Războiul de pe Nistru, populația din regiune a fost lăsată de autoritățile de la Tiraspol să voteze pentru candidatul la președinția Republicii Moldova, iar la parlamentarele din 2019 au fost deschise chiar trei circumscripții pentru raioanele din stânga Nistrului și la Tighina, care se află pe malul drept al Nistrului și în Legislativul de la Chișinău au acces trei deputați, care reprezintă populația din regiunea transnistreană. 

Foto: CIJM

La Tighina este editat ziarul „Novoe vremea” (Timpul nou), iar în orașul Slobozia - ziarul „Slobodzeiskie Vesti” (Știrile Sloboziei), ziarului Zarea Pridnestrovia (Zorile transnistrene), în orașul Dubăsari, La Tiraspol mai apare un ziar în limba ucraineană - Gomin. Toate ziarele sunt finanțate din banii administrației locale, iar în politica editorială predomină o singură opinie – cea oficială – și multe materiale ideologizate, cu mesaje antieuropene și pro-ruse.

Un singur ziar independent este în orașul Râbnița – „Dobryi deni” (Bună ziua). Independența acestei publicații se datorează faptului că realizează  în special articole de cultură și divertisment și nu atinge administrația regiunii.

În regiunea transnistreană sunt șase posturi de televiziune: TV de stat ”Pervii Pridnestrovskii”, postul municipal de televiziune Tighina, posturile TV private TSV „Телевидение свободного выбора” (Televiziunea opțiunilor libere), al holdingului Sheriff, companie care controlează regiunea, și forța din spatele partidului politic Obnovlenie. La Râbnița emite LikTV, iar la Tighina mai emite primul post TV pe Internet - Dnestr TV (Nistru TV).

Foto: CIJM

„24 de frecvențe radio utilizate de Moscova pentru propagandă în Europa”

Conținutul editorial al majorității ziarelor și TV-urilor din regiune nu se deosebește prea mult – aceleași mesaje politice, economice și sociale, cu elogii la adresa Moscovei și a conducerii administrației secesioniste. 

„În Transnsitria are loc un proces puternic de rusificare. Mult mai masiv decât se întâmpla pe timpul Uniunii Sovietice”, spune Oazu Nantoi, deputat în Parlamentul R. Moldova.

Am încercat să aflăm ce instituție eliberează frecvențe de emisie pentru TV-urile din regiunea transnistreană, întrucât pe pagina web a Consiliului Audiovizualului din Moldova nu am găsit info cu referire la regiunea transnistreană.

Spre deosebire de malul drept al Nistrului, în raioanele din stânga Nistrului s-a trecut de cățiva ani la televiziunea digitală, în baza frecvențelor terestre locale. Practic, frecvențele analogice ale TV din Chișinău au fost blocate. „Dacă se va trece la TV digitală și în partea dreaptă a Nistrului, vom avea posibilitatea să difuzăm semnalul TV și în Transnistria”, ne spune Vasile Năstase, fost deputat în Parlamentul R.Moldova și vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru mass-media.

„Frecvențele utilizate de cei din regiunea transnistreană sunt acum digitale. Ele sunt proprietatea Moldovei, dar sunt utilizate nestingherit de separatiști, cu acordul tacit al autorităților moldovenești. La fel este folosită și rețeaua Moldtelecomului și alte proprietăți însușite de regimul anticonstituțional. De asemenea, sunt folosite și frecvențe rusești, în interesul Federației Ruse”, precizează fostul parlament.

În același timp, două frecvențe difuzate de emițătorul de la Maiac, Grigoriopol, pe care se transmiteau două canale ale postului public de radio – Radio Moldova și Luceafărul – sunt acum în proprietatea separatiștilor de la Tiraspol.

24 de frecvențe ale Federației Ruse existau încă din perioada sovietică, care transmiteau semnale prin emițătorul puternic către țările Americii Latine, Australia, Europa. Acum acest lucru continuă și marea problemă, în opinia fostului parlamentar, este că Federația Rusă folosește teritoriul constituțional al Republicii Moldova pentru a emite în diferite țări ale lumii, „iar ceea ce emite de aici Moscova e propagandă pură, lucru care, atentează la securitatea informațională a Republicii Moldova și a altor state”.   

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii