FOTO// 40 de milioane de lei, aruncați în... canalizare. Un antreprenor, bănuit de abuz în serviciu
Ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-un dosar în care sunt vizați administratorul unei companii de construcții, responsabili tehnici, diriginți de șantier și doi reprezentanți ai administrației publice locale, bănuiți de abuz de serviciu la implementarea unui proiect de infrastructură în raionul Ialoveni. Cauza vizează executarea unui contract de antrepriză în valoare de circa 40 de milioane de lei, având ca obiect construcția sistemului de canalizare și epurare a apelor uzate într-o localitate din raionul Ialoveni.
În cadrul urmăririi penale, s-a constatat că, în perioada anilor 2013–2024, administratorul companiei contractate pentru executarea lucrărilor, deși avea obligația contractuală de a realiza proiectul în conformitate cu documentația tehnică, normele în construcții și termenele stabilite, ar fi admis în mod intenționat abateri de la prevederile contractuale și de la proiectul de execuție. Ca urmare a acestor acțiuni, sistemul de canalizare și epurare a apelor uzate nu a fost dat în exploatare nici până în prezent, deși administrația publică locală a achitat lucrările prevăzute în contract, concretizează CNA.
În vederea evaluării situației reale și identificării cauzelor care au împiedicat finalizarea proiectului, autoritățile publice locale au solicitat efectuarea unei expertize tehnice de către ÎS „Serviciul de Stat pentru Verificarea și Expertizarea Proiectelor și Construcțiilor”. Concluziile expertizei au relevat multiple neconformități și încălcări grave ale normelor de construcție, lucrările executate necorespunzând, în mare parte, proiectului aprobat. Totodată, s-a constatat că pentru remedierea situației și valorificarea investiției publice sunt necesare lucrări suplimentare de demolare și reconstrucție a unor obiective, costurile estimate pentru acestea depășind 2 milioane de lei, adaugă oamenii legii.
Conform informațiilor furnizate de CNA, au loc percheziții în mai multe locații din raioanele Ialoveni și Telenești, în scopul acumulării probelor, stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și identificării tuturor persoanelor implicate.


Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
