Centrul de Investigații Jurnalistice, în avangarda luptei anticorupție. O nouă apreciere pentru echipă
Centrul de Investigații Jurnalistice din Republica Moldova (CIJM) a obținut diploma GIZ Moldova, pentru aportul în deconspirarea schemelor de corupție, dar și pentru contribuția la dezvoltarea unei rețele a jurnaliștilor. Apecierea vine și la finalul unui proiect comun, în care au fost realizate peste zece anchete despre cazuri de abuz din partea unor factori de decizie, dar și a fost lansată Școala de vară, o universitate non-conformistă despre provocările jurnalismului de investigație, dar și o oportunitate de solidarizare a breslei.
Evenimentul de totalizare a fost organizat la finalul unui proiect grandios și ambițios anticorupție, în cadrul căruia GIZ Moldova a susținut jurnalismul de investigație, dar și ideea de solidarizare a presei, spune președinta CIJM, Cornelia Cozonac.
„Rezultatele Centrului de Investigații Jurnalistice au fost apreciate de GIZ Moldova, la finalul unui proiect mare anticoruptie. La evenimentul de totalizare, am vorbit despre jurnalismul de investigatie, despre consolidarea unei rețele a jurnalistilor de investigatie, mentorat, în realizarea unor anchete de presa pe subiecte de coruptie de jurnaliști din toate regiunile Moldovei. De asemenea, am vorbit că în cadrul acestui proiect s-a reușit stabilirea unei comunicari mai bune între jurnaliști de investigație și institutiile anticorupție. Tot în cadrul acelui proiect ne-am avântat să organizăm, în 2024, primul Forum al Jurnaliștilor de Investigație și prima ediție a premiilor pentru investigații jurnalistice. Iar drept dovadă de continuitate a celor pornite cu suportul GIZ Moldova, anul acesta am continuat cu a doua ediție a Forumului, care a devenit unul regional, iar premiile s-au ridicat la un alt nivel - de excelență în jurnalismul de investigație”, a declarat Cozonac.

În cadrul proiectului, susținut financiar de GIZ Moldova, Centrul de Investigații Jurnalistice a fondat Rețeaua Jurnaliștilor de Investigație. Membrii au beneficiat de suportul mentorilor, au putut stabili relații mai bune cu instituțiile anticorupție și au beneficiat de suportul unui jurist experimentat. A fost lansată și Școala de vară, acolo unde profesioniștii în diverse domenii și-au împărtășesc experiența, iar juniorii în profesie au învățat cum pot face față provocărilor jurnalismului de investigație.

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
