Iran amenință că va ieși din Tratatul de Neproliferare Nucleară, pe fondul escaladării conflictului cu Israelul
Iranul a anunțat că pregătește un proiect de lege pentru retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP), în contextul în care bombardamentele israeliene asupra teritoriului său au intrat în a patra zi. Decizia, anunțată de un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, vine în timp ce Teheranul acuză Israelul că vizează în mod deliberat instalații nucleare și infrastructură critică, scrie publicația britanică The Guardian.
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a reiterat că Iranul nu urmărește dezvoltarea armelor nucleare, ci doar utilizarea pașnică a energiei nucleare, în conformitate cu drepturile garantate de TNP. El a invocat și edictul religios emis de liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, care interzice armele de distrugere în masă.
În pofida acestor declarații, autoritățile israeliene susțin că Teheranul este tot mai aproape de construirea unei bombe nucleare și au intensificat atacurile aeriene asupra obiectivelor considerate strategice. Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), mai multe clădiri de la instalațiile nucleare din Isfahan și Natanz au fost avariate în urma bombardamentelor.
Conflictul a escaladat rapid după un atac-surpriză israelian lansat vineri dimineață, urmat de represalii iraniene. Până în prezent, bilanțul oficial indică 224 de morți în Iran, majoritatea civili, și 23 de victime civile în Israel, în urma atacurilor cu rachete lansate de Teheran. Sute de persoane au fost rănite de ambele părți.
Atât Iranul, cât și Israelul au vizat rafinării, facilități petroliere și infrastructură energetică, sporind riscul unui dezastru ecologic regional. În sudul Teheranului au fost raportate explozii în apropierea unor rafinării, iar în Israel, mai multe localități din apropierea Tel Avivului și Haifei au fost lovite.
Potrivit The Guardian, pe fondul tensiunilor în creștere, liderii G7 s-au reunit în Canada, iar criza Israel-Iran domină agenda. Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că obiectivele principale sunt prevenirea escaladării, susținerea dreptului Israelului la autoapărare și evitarea ca Iranul să dobândească arme nucleare.
Întrebat despre rolul SUA în calmarea situației, președintele Donald Trump a declarat: „Sper să existe o înțelegere. Cred că e momentul pentru un acord. Dar uneori, trebuie să se bată până la capăt.”
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Abonează-te
