Administrația Drumurilor tergiversează nemotivat repararea unui drum de maximă importanta

Primaria Carbuna
02/02/2024

Ne adresăm organelor competente de gestionare a segmentelor de drum G110 și L 108, în special pe segmentul Rezeni-Cărbuna-Căinari, cu speranța că veți acorda atenția cuvenită unei probleme de lungă durată care afectează comunitatea pe care o reprezint.

Este important să subliniem că această problemă a fost adusă în atenția dvs. de multiple ori, atât prin solicitări și demersuri din partea locuitorilor, cât și din partea Administrației Locale. Cu toate acestea, răspunsurile seci și lipsa de acțiune din partea Administrației de stat a drumurilor nu fac decât să agraveze situația.

Repararea drumului G110 pe segmentul Rezeni-Moleștii-Noi nu este doar o simplă necesitate, ci o prioritate esențială pentru comunitatea noastră. Această intervenție nu doar că ar îmbunătăți accesul către satul Cărbuna, scurtând drumul cu 3,5 km, dar ar avea și un impact pozitiv asupra întregii regiuni. Un drum bine întreținut este vital pentru dezvoltarea economică și socială a comunității noastre.

În același timp, dorim să exprim recunoștința noastră către Consiliul Raional, care în ultimii ani a demonstrat un angajament real față de îmbunătățirea infrastructurii locale. Faptul că au fost asfaltați 2.6 km din cei 11 km ai drumului, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii 35 de ani, este un pas în direcția corectă. Apreciem eforturile lor și îi încurajăm să continue acest progres în beneficiul tuturor locuitorilor.

Satul nostru, aflat la doar 35 km de Chișinău și cu o populație de 1780 de locuitori, are potențialul de a se dezvolta stabil. Majoritatea locuitorilor sunt angajați în oraș și fac naveta în fiecare zi. Cu toate acestea, din cauza stării precare a drumului, multe familii tinere care ar putea să se stabilească în localitate sunt descurajate să facă acest pas și aleg să se mute în capitală, ceea ce are un impact negativ asupra vieții comunității noastre.

Prin urmare, vă solicităm cu respect să luați în considerare urgentarea reparației drumului G110 pe segmentul menționat și să acordați atenția necesară acestei probleme cu impact major asupra vieții comunității noastre. 

Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.

Alte sesizări pentru

Primaria Carbuna
02/02/2024

Comentarii