Am depus plângere la Ministerul Sănătății pe calitatea proastă a lucrărilor unui medic stomatolog, dar comisia ne recomandă să ne împăcăm

Viorica C.
16/11/2023

Anul trecut am început lucrările de reparație a dinților la medicul Alexandru Laur. La prima întâlnire mi-a spus că o să mă coste aproximativ 10 000 €. Am făcut prima parte a lucrărilor și doar această parte m-a costat 10 000€, apoi ultima oară când ne-am văzut l-am întrebat cam câți bani să pregătesc pentru a doua parte de lucrări și mi-a spus că în jur la 7000€. În toamnă când am venit la el îmi cere încă 11000€. M-am consultat cu alt medic, care a analizat ce a mi-a făcut medicul Laur mi-a spus ca nu e deloc de peste 10 mii, dar ca să înțeleagă mai bine i-ar trebui pașapoartele de la implanturi. M-am dus la el să cer documentele pe împlanturi  și el zice ca le-a aruncat. Da, culmea e că medicul care m-a consultat mi-a spus că implanturile puse nu-s de calitatea pentru care am plătit.

Am toate bonurile de plată, dar ele nu corespund cu sumele pe care le-am plătit. În noiembrie anul trecut când mi-a făcut prima operație, nici nu mi le-a pus toți banii, eu am dat 7800€ și el mi-a făcut cec de 7200. Și apoi am venit în primăvară și mi-a mai făcut nu știu ce și mi-a cerut 2900 da nu mi-a dat nici un cec nimic și amu când am revenit a cerut (mi-a scris toate lucrările care le are de făcut) și când am socotit mi-au ieșit 10580€.

Am depus o plângere la Ministerul Sănătății. S-a întrunit o comisie, care a hotărât ca să mai comunicam poate ajungem la un acord și să prelungesc tratamentul cu medicul acesta care mi-a pus implanturile. Da lui i-au zis că e o încălcare medicală că el nu are să-mi prezinte pașapoartele implanturilor. Ei au spus că pașapoartele trebuie să fie atașate în cartela clinică de la ei.  Am înțeles că cei de la comisie se cunosc cu acest medic, cu tatăl lui, care e tot medic stomatolog. Am văzut că oamenii care depun plângeri la Ministerul Sănătății vin la comisie cu avocat. Cred că altfel nu poți să-ți aperi drepturile.

Acum că acest medic a făcut jumătate din lucrări adică a pus implanturile, nu-mi dă pașapoartele, alți medici nu vor să se apuce, pentru că zic că nu e calitativ făcut lucrul inițial. Eu lucrez în Italia, dar am venit acasă în Moldova să-mi repar dinții că se vorbește că medicina e mai bună aici și prețurile sunt mai bune. Acum constat că dacă îmi reparam dinții în Italia mă costa mai puțin.

Nu știu unde să mă adresez cu această problemă.                

 

Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.

Alte sesizări pentru

Viorica C.
16/11/2023

Comentarii