Copilul meu se teme să meargă la școală din cauza bullying-ului // Autoritățile sunt indiferente

Iurie Șlapac
17/05/2025

Copilul meu se teme să meargă la școală. De ani buni e supus zilnic hărțuirii din partea unor colegi de clasă. Totul a început încă din clasa I, iar problemele vin chiar de la grădiniță, unde erau în aceiași grupă.

Ajunge acasă cu vânătăi pe picioare, cu frică și rușine. Când am încercat să vorbim cu învățătoarea de la clasele primare, ea a spus mereu că nu este bullying, deși știa foarte bine ce se întâmplă. Am depus plângere la Direcția de Învățământ din raionul Vulcănești. Am discutat și cu conducerea școlii.

Directorul  în loc să recunoască problema, a dat vina pe noi. Ni s-a spus că copilul nostru „nu este deschis” și „nu comunică”, de parcă asta ar fi un motiv pentru care să fie bătut și umilit. În unele ore, copilul este atacat cu gumițe din spate, iar profesoara vede, dar nu intervine. Iar când am cerut explicații, ni s-a reproșat că noi, părinții, generăm această situație.

Cea mai dureroasă parte este că administrația școlii refuză să recunoască existența bullyingului, deși copilul nostru trece printr-un calvar. Am ajuns chiar să dăm în judecată.

Noi cerem doar ca școala să-și asume responsabilitatea, ca profesorii să își facă datoria și să oprească aceste comportamente. Vrem ca fiul nostru să meargă la școală fără frică, nu cu lacrimi în ochi.

 

Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.

Alte sesizări pentru

Iurie Șlapac
17/05/2025

Comentarii