Cum se fură de la consumatori ziua-n amiază mare!

Viorica Antonov
05/08/2022

Aștept de vreo 4 zile să vină să-mi ia indicii de consum de gaze pentru luna iulie, dar nu a venit până acum nimeni de la Chișinău Gaz. Pe 3 august am expediat indicii prin Viber către persoana care colectează. Mi-a mulțumit că le-a primit. A doua zi însă, mă sună seara persoana respectivă și-mi comunică că nu a reușit să transmită indicii. Mă întreb cum e posibil așa ceva când este perioada de colectare 1-4 a fiecărei luni? Verific pe Viber mai multe date precedente și văd că am transmis indicii de consum și pe 4 și 5 a fiecărei luni care au fost preluați cu succes. Acum însă e foarte ciudat.

Azi am transmis și online indicii de consum, folosind aplicația de pe pagina lor web. Am telefonat și Chișinău Gaz unde însă am fost informată că posibil operatorul a avut o sarcină prea încărcată și nu a reușit să treacă pe strada noastră și acum este prea târziu ca indicii de consum să fie preluați. Mă abțin de cuvinte necenzurate.

Iar pe strada noastră nici până astăzi nu a fost nici o persoană de la Chișinău Gaz ca să ia indicii de consum. Vecinii sunt nedumeriți ca și mine. Termenul de transmitere a datelor deja a expirat pentru luna iulie.

Acum gândiți-vă că ar fi o chestiune banală în sezon de vară dacă ar fi același tarif la gaze. Însă tariful s-a schimbat în iunie (18,62 lei) și încă o dată în August (22,99). E mult mai scump. Respectiv, ceea ce am consumat în luna iulie, acum trece automat pentru luna următoare, unde se adună cu indicii din luna august la tariful nou.

Din calculele efectuate, trebuie să achit acum cu aproape 150 de lei mai mult pentru cele consumate în iulie la tariful din August, pentru că nimeni nu va face diferența pe factură pentru luna următoare. Pare a fi o sumă neînsemnată, însă dacă se adună de la mai mulți consumatori.... Faceți concluzia!

Unde este dreptul consumatorului aici respectat? Nicăieri. E un proces de fraudă ziua-n amiaza mare!

Câți sunt ca mine? Cel puțin în jurul meu vreo 30 de gospodării au de suferit din cauza acestor manipulări. Dar dacă ne uităm pe alte străzi, în alte orașe și sate ce se întâmplă în această perioadă când tariful nu e stabil și încă e sezon de vară? Reacționați vă rog, în special la cine nu a venit nimeni să ia indicii de consum la gaze pentru luna iulie.

Rog frumos reprezentanții media și reprezentanții legislativului să investigheze astfel de cauze de fraudă.

Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.

Alte sesizări pentru

Viorica Antonov
05/08/2022

Comentarii