Judecătorul Gheorghe Popa recidivează?

Eudochia Pâslari
01/11/2018

La 10 octombrie, 2018, judecătorul Gheorghe Popa de la Judecătoria Orhei, oficiul Telenești, a luat o decizie, prin care ne-a lipsit pe mine și cei cinci frați ai mei de dreptul la moștenire. Decizia a fost luată chiar la ședința preliminară, în lipsa noastră, fără a deține dovada că am fost citați legal. Personal nu am primit nicio citație. Părinții au decedat cu mulți ani în urmă și nu au lăsat un testament. La doi ani după decesul părinților s-a căsătorit și mezinul familiei noastre, Sergiu. Peste câțiva ani Sergiu a decedat. În casa părintească au rămas să trăiască văduva fratelui cu cei doi copii ai lor. Timp de 15 ani nu am avut probleme în privința bunurilor rămase de la părinți, de sărbători ne întâlneam cu drag în casa părintească. Totul până când văduva fratelui și-a găsit un bărbat. Noi nu am fost împotrivă ca ea să-și refacă viața, însă ea când a plecat, a luat din casă toate lucrurile rămase de la părinți, iar unele chiar procurate de noi. Apoi ne-a acționat în judecată, cerând ca toate bunurile rămase de la părinți, casa, terenurile agricole, viile, o livadă de nuci, să fei trecute în proprietatea sa. Gheorghe Popa, fără să intre în detalii, i-a dat câștig de cauză din prima.

Sincer, ne pare suspectă această decizie pripită luată de magistratul Gheorghe Popa. Știm că Dlui a fost anterior condamnat pentru corupere pasivă, iar în cele din urmă, achitat pentru că a fost provocat să ia banii. Nu știu ce să cred. Nu zic că a fost plătit și în cazul nostru. Dar este interesant, ce l-a determinat pe magistratul Popa să ia o decizie pripită, bazată doar pe o cerere de adresare în instanță, lipsind șase persoane de dreptul de a se apăra?

Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.

Alte sesizări pentru

Eudochia Pâslari
01/11/2018

Comentarii