O săptămână întreagă m-am gândit, să scriu sau să nu scriu despre atitudinea personalului medical din unele spitale din or. Chișinău față de persoanele aduse cu ambulanța, adică prin intermediul serviciului ”112”.

Așadar, pe data de 02.12.2024, am apelat serviciul ”112”, deoarece fața din partea stângă a capului era umflată, ochiul stâng nu se deschidea, nu puteam vorbi și aveam dureri insuportabile.

Când a sosit ambulanța a apărut dilema - la ce spital să mă ducă? Eu am spus că sunt la evidență la Policlinica Cancelariei de Stat și vreau să mă ducă la spitalul subordonat. Medicul de la salvare mi-a spus, că posibil la spitalul Cancelariei de Stat nu este medic maxilo-facial. După ce s-a consultat cu un medic coordonator de la urgență, am fost dus la spitalul de circumscripție ”Sfânta Treime”.

Cum am fost adus la spital (în jurul orei 6) s-a început umblatul pe coridoare: am dat analiza sângelui, mi-au măsurat tensiunea, care era 180/100, mi-au dat o pastilă de tensiune, am făcut radiografia feții, iarăși mi-au măsurat tensiunea, care era deja 170/93 plus încă o pastilă de tensiune. Am stat aproximativ o oră și așteptam, dar ce așteptam nu știam. M-am apropiat la medicul de la primire, care s-a uitat la mine și m-a trimis la Secția ORL a spitalului. Numai aici am fost prima dată examinat de un medic (un mare mulțumesc dnei Boțan), care împreună cu șeful secției m-au examinat minuțios și au făcut concluzia că cazul meu nu e în competența Secției OPL, că trebuie să mă examineze un medic maxio-facial, un chirurg-stomatolog. Văzând chinurile mele și pentru nu a pierde timpul, medicul ORList mi-a dat îndreptare să trec tomografia feței, unde am așteptat mai mult de o oră, deoarece nu lucra aparatul. Când așteptam în coridor, s-a apropiat de mine o persoană în halat alb și mi-a spus că nu îmi va face tomografia, deoarece nu sunt internat în spital, mai întâi trebuie să fiu internat și după îmi vor face.

Era deja în jurul orei 12, fața îmi ardea, ochiul închis lăcrăma, falca stângă mă trăgea jos, nu puteam vorbi normal, în plus aveam o durere insuportabilă, însă din partea medicilor de la primire nu am văzut nici o reacție, nici hipertensiunea mare, pe car o aveam, nu-i mai interesa.

Epopeea s-a prelungit la Institutul de Medicină Urgentă, unde am fost îndreptat și la care am ajuns la ora 13. Numai întrați în esența cuvintelor: INSTITUTUL DE MEDICINĂ URGENTĂ, care nici nu amiroase a urgență. La registratură am fost înregistrat și îndreptat la medicul chirurg-stomatolog, unde mi s-a spus să aștept, deoarece el trebuie să se apropie. Peste vre-o 30 de minute din cabinet a ieșit o persoană și a spus să mă duc și să trec examenul radiologic. Așteptând și acolo vre-o jumătate de oră, am fost fotbalit în zona albastră, pentru a acăpăra o ștampila a medicului maxio-facial. În zona albastra mi s-a spus iarăși să aștept, că trebuie să se apropie medicul. Așteptarea s-a prelungit până aproape de ora 16.

Nu mai puteam suporta și am telefonat la un medic-stomatolog particular, care mi-a spus să nu mă joc cu focul, m-a îndrumat unde să trec urgent tomografia și m-a îndreptat la un chirurg-stomatolog, cu care a vorbit deja. Chirurgul mi-a făcut o operație la gingie de unde a stors puroiul, mi-a prelucrat rana și mi-a prescris tratament. Toată procedura cu tomografie și operația a durat nu mai mult de o oră, dar la spitalele menționate mai sus am pierdut aproape 8 ore în zadar.

Cum mi-a spus la sfârșit chirurgul, încă puțin timp și avea să fie mai grav în cazul meu, nu se știe unde nimerea puroiul și ce consecințe aveau să fie.

Ca concluzie: Nu înțeleg rolul poliței de asigurare, dacă la urma urmei ajungi la ajutorul medicilor particulari! Care este rolul secțiilor de internare? Pesemne că să înregistreze bolnavii și sa-i adune în coridoare, fără de a da o mână de ajutor, fără de a exprima un consimțământ omenesc față de acei bolnavi aduși cu urgența.

La Institutul de medicină urgentă era o indiferență completă față de bolnavi mai mare decât la ”Sfânta Treime”, începând cu registratura, unde se aflau trei persoane, unul din ei uitându-se în mobil și ceilalți doi vorbind între ei. Trebuiam un timp îndelungat să umblu pe coridoare, să stau la uși și apoi să fiu refuzat, ca la urma urmei să ajung iarăși la registratură, unde să mă îndrepte în Zona albastră, din care se începea totul din nou.

Poate toate acestea s-au întâmplat de aceea că era ziua de luni și nu toți medicii puteau acorda un ajutor profesional bolnavilor.

Sper că cu mesajul meu va face cunoștință și ministrul sănătății.