Cel mai des merg cu troleibuzul prin Chișinău, dar uneori sunt nevoită să iau microbuzul. Șoferii sunt nervoși, trebuie să se gândească primăria să le facă niște programe de comunicare cu pasagerii, de comportament normal în trafic etc. Toți știu despre faptul că se grăbesc la terminus și din această cauză depășesc viteza, însă autoritățile nu iau măsuri. Siguranța noastră, a pasagerilor, este pusă în pericol. Pentru că circulă cu viteză accelerată, când ajung la semafor unii trec la culoarea galbenă ca pe verde. Ne sare inima din piept de frică. Sau opresc brusc și există riscul să ne spargem capul. Nu aș fi scris dacă nu vedeam azi un video pe internet. Acest filmuleț m-a determinat să mă plâng pe șoferii de microbuz. Sunt și buni, dar puțini. Majoritatea și-au făcut legile lor și ei nu pot să înțeleagă - atunci când pasagerul intră în vehicul, el nu intră în casa șoferului, ci într-un transport pus la dispoziția locuitorilor. Ei cer bani pentru copii, dacă aceștia au norocul să intre în transport, pentru că dacă fac autostopul, șoferii nu opresc, deoarece se gândesc că vor pierde acei 3 lei. Rușine să le fie! Vă dau acest video care m-a șocat azi, cei de la primărie, vedeți ce comportament au șoferii pe mâna cărora voi dați licențele, dar dați și viețile noastre. Nu ne lăsați în pericol!
VIDEO: www.Curaj.TV
Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.
Comentarii