Morți suspecte la Penitenciarul nr.8 din Bender

Anonim
08/12/2020

La 02.08.2018, imediat după miezul nopții, în Penitenciarul nr. 8 Bender, a fost  omorât cu aplicarea mai multor lovituri de topor, deținutul Grigorovschii Mark. Pe cazul dat, Procuratura Bender a pornit o cauză penală pentru omor intenționat, în rezultatul căreia, făptașilor, care s-au dovedit a fi doi vecini de cameră cu Grigorovschii, li s-a adăugat la termenul de ispășire a pedepsei, încă cîțiva ani grei de pușcărie. Pînă aici, parcă nimic ieșit din comun, însă cazuri similare mai sunt. Precizez, ziua cînd s-a comis omorul, coincide (intenționat) cu ziua de naștere a fostului conducător al penitencuarului respectiv, Mîrzac Serghei.

Există suspiciuni reale și informații precum că omorul respectiv ar fi fost comis la comanda cărorva angajați ai P-8 și P-12, dacă e să luăm în calcul că actualul șef al Penitenciarului nr. 12 Bender Oleg Sainsus, care conduce la moment și P-8, își dorea demult preluarea controlului și asupra P-8, însă Mîrzac nu era persoana care să se supună cuiva, mai mult ca atît lui Sainsus, pe care îl considera mereu mai jos decât el. Sainsus a lucrat mai mulți ani în P-8 pînă a fi transferat la P-12, iar în P-8 jumătate din numărul total de angajați îi sunt rude, cumetri, fini de cununie sau simpli prieteni, iar pînă la comiterea unei crime, cînd ai toată puterea în mîini, nu-i decât un pas. Sainsus a fost mereu susținut și protejat la toate ilegalitățile de către Directorul ANP Demcenco Serghei.

Pe cazul comiterii omorului, Demcenco Serghei a dispus inițierea unei anchete de serviciu, în rezultatul căreia ar fi fost stabilită neglijența (intenționată sau nu) a angajaților apropiați lui Sainsus și anume: toporul respectiv care a constituit obiect al comiterii infracțiunii, care nu era înregistrat conform legii, a fost transmis ilegal făptașilor la crimă; la ora cînd s-a comis crima toți angajații implicați în serviciu diurn dormeau (lucru interzis), neauzind nimeni din ei cum s-a comis crima deși a avut loc la 5m distanță de unitatea de serviciu unde dormeau ei; special le-a fost dată băutură alcoolică în seara respectivă făptașilor pentru a-și face curaj....

Pentru astfel de sancțiune gravă, toți angajații implicați în serviciu în ziua respectivă urmau să fie concediați, însă pentru a se evita acest fapt, Demcenco ar fi însușit ilegal de la Mîrzac suma de 2000 Euro, iar în rezultat nimeni nu a fost sancționat disciplinar, nici macar atenționați. Ulterior, în decembrie 2018, văzînd că P-8 ar putea servi drept o sursă de venit pentru Demcenco, acesta i-a propus lui Mîrzac să-l întărească în funcție (era interimar) doar că pentru asta a solicitat de la el suma de 5000 Euro, lucru deja refuzat de Mîrzac. Imediat, asupra acestuia s-au pornit niște atacuri fără precedent din partea lui Demcenco: fabricarea dosarelor penale, refuzul ilegal de ai acorda concediu ordinar (conform programării) și concediu pentru îngrijirea copilului, inițierea unei anchete de serviciu formale care a dus la retrogradarea ilegală din funcție a lui Mîrzac și ulterior obligarea acestuia de a depune raport de demisie. După ce l-au făcut praf pe Mîrzac, Sainsus a venit către Demcenco cu propunerea ca conducător la P-8 să-l numească formal pe subalternul său de la P-12 Buzdugan Serghei, care nu-i ieșea din cuvînt lui Sainsus și astfel ultimul a preluat controlul, demult dorit, asupra P-8, permițându-și comiterea mai multor ilegalități. La 24.07.2019, cînd șef interimar deja de 6 luni se afla subalternul Buzdugan, se constată că din P-8, în condiții necunoscute, dispare dosarul "antiterorist" care are parafa "secret", faptă ce are semnele constitutive ale unei infracțiuni (art. 345 Cod penal - pierderea documentelor ce conțin secret de stat).

Ca în cazul cu omorul, pentru această infracțiune, se fac vinovați mai mulți angajați din anturajul lui Sainsus, care prin aceiași procedură, nu au fost sancționați, ba mai mult, au fost promovați în gradele speciale. Ulterior, în condiții suspecte, la 14.01.2020, este găsit strangulat ex-deținutul Beschier Andrei, care după ce a servit alcool toată noaptea (în timp ce angajații din serviciu dormeau și nu au auzit nimic), în rezultatul unor amenințări din partea deținuților cu care a servit, a recurs la acest gest. Din nou, nimeni nu a fost sancționat, iar în buzunarele lui Demcenco și Sainsus a ajuns suma de bani solicitată.

După asta, Buzdugan s-a certat cu Sainsus, iar ultimul i-a sugerat să depună raport de demisie, ceea ce a și făcut. După demisia lui Buzdugan, la cîrma instituției penitenciare nr. 8, Sainsus îl propune pe un alt subaltern de-al său, Mangalov Viorel, care este și pînă în prezent șef interimar P-8. Recent, mai exact la 07.11.2020, ex-detinutul Cauș Veaceslav, după ce a inhalat gaz emanat de butelia instalată ilegal în sectorul nr. 2 de deținere, a murit în aceiași zi, suspiciunile crimei fiind orientate către un stop cardiac. Și iarăși, nimeni sancționat! P-8 a devenit o "fabrică de crime" controlate. Dar cine știe încă cîte vieți pierdute vor fi, pînă cînd clanul Sainsus-Demcenco va fi tras la răspundere? Oare ce au comun între ele aceste omoruri?

Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.

Alte sesizări pentru

Anonim
08/12/2020

Comentarii