Presiuni și șantaj asupra angajaților companiei Proimobil

Un grup de agenți
20/09/2019

Proimobil atrage atenţia presei și a autorităților asupra unor acțiuni de intimidare și de șantaj la care sunt supuși toți colaboratorii și agenții firmei. Acțiunile vin din partea unui grup criminal care din 2017 prin intermediul dosarelor la comandă, create de către regimul Plahotniuc a pus control pe activitatea companiei. De mai mult de 2 luni aceste persoane intimidează agenții și nu le achită salariile, de asemenea colaboratorii companiei sunt speriați cu noi dosare la comandă. Tot colectivul Proimobil vrea să își continue activitatea în mod legal și să revină la clienții care au rămas în așteptare și au nevoie de serviciile noastre.

Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.

Alte sesizări pentru

Un grup de agenți
20/09/2019

Comentarii