Soțul meu, Lucian Popovici, este ieșean din talpă și lucrează de ani buni șofer la Compania de transport public din Iași. Nu demult ne-am procurat un automobil și am vrut să le facem o vizită părinților mei din Ungheni. La vama Leușeni însă nu ni s-a permis să trecem pe motiv că Lucian ar fi întrodus pe teritoriul RM un autocar, în august 2018, și nu l-a scos de pe teritoriul RM.
De fapt, realitatea este alta. Vara trecută, adică în anul Centenarului, o organizație unionistă din România a luat în arendă, prin contract, trei autocare pentru a se deplasa la un eveniment dedicat Centenarului, care urma să se desfășoare la Chișinău. Lucian a fost unul din cei trei șoferi delegați de Compania de transport din Iași.
Autorităților de la Chișinău le-a fost frică de Caravana Unirii, iar angașații SIS au obligat șoferii celor trei autocare, precum și cetățenii români, să facă cale întoarsă. Mai mult, forțele de ordine au escortat cele trei autocare și le-au scos pe teritoiul neutru, în afara vamei moldovenești. Iar vameșii moldoveni nu au înregistrat că cele trei autocare au părăsit teritoriul Republicii Moldova.
Astfel, din cauza neglijenței vameșilor, autocarul care deservește ruta nr.19 din Iași, s-ar afla de mai bine de un an pe teritoriul Republicii Moldova.
Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.
Comentarii