SÂMBĂTĂ 24 IUNIE
Primăria municipiului Chișinău informează că în weekend-ul: 24-25 iunie 2023, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate diverse iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone. Acțiunile au drept scop susținerea producătorilor locali și asigurarea locuitorilor capitalei cu mărfuri agricole de sezon.
Training: Exportator Aprobat: Exportul preferențial facilitat. Originea preferențială a mărfurilor
UNDE: Vioser, str. Mitropolit Varlaam, 65
CÂND: 09:00
CONTEXT: Vă invităm la trainingul “Legislația națională și internațională în domeniul originii preferențiale a mărfurilor. Exportator Aprobat. Exportul preferențial facilitat'' și vei afla răspuns la întrebările tale. Din program: Legislația internațională în domeniul originii preferențiale a mărfurilor; Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene; Regulile de origine alternative aplicabile – Reguli tranzitorii; Principalele amendamente conținute în Regulile de origine tranzitorii ș.a.
Bootcamp de management de produs
UNDE: Fintech HUB, str. Studenților, 9/11
CÂND: 09:00, 24-25 iunie, curent
CONTEXT: Product Management Bootcamp este un program de formare intensivă conceput pentru a echipa: Product Management juniori & juniori+ de management de produs; Manageri de proiect
Analiști de afaceri; Și alte persoane care sunt interesate de managementul produselor
cu abilitățile și cunoștințele necesare pentru a excela în domeniul managementului de produs. Este creat special pentru managerii de produs aspiranți sau la începutul carierei, precum și pentru profesioniștii care doresc să facă tranziția către roluri de management de produs.
Bebbo Fest – Festivalul Părinților și Copiilor
UNDE: Parcul Dendrariu, str. Ion Creangă, 1
CÂND: 10:00
CONTEXT: Dragi părinți și îngrijitori, veniți să marcăm Luna Parentalității și ultimul weekend din iunie alături de copii, multă muzică și distracție. UNICEF Moldova vă invită să participați în cadrul Bebbo Fest – un eveniment plin de veselie care celebrează Luna Parentalității, aducând un omagiu tuturor părinților. Diverse activități, muzică și multă distracție îi așteaptă pe participanți. Părinții și copiii vor fi implicați într-o serie de ateliere interactive, de la picturi faciale și zone de creație până la jocuri de nutriție, competiții sportive și măsuri de siguranță.
Сampionatul Republicii Moldova la înot (Seniori, Tineret și Cadeți). Ediția 2023- Vara
UNDE: Arena Chișinău, str. Orheiului, 130
CÂND: 10:00, 24 -25 iunie, curent
CONTEXT: Scopul şi obiective - Popularizarea înotului; Perfecţionarea măiestriei sportive;
Selectarea sportivilor pentru completarea loturilor naţionale; Completarea echipei pentru cantonamente; Selectarea participanților la competițiile internaționale; Сonsolidarea legăturilor de prietenie. Competiţiile se vor desfăşura în incinta Complexului Sportiv “ARENA Chișinău” .
Eveniment: Compostare prin metoda Bokashi
UNDE: EcoLocal Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali, bd. Ștefan cel Mare, 202
CÂND: 10:00
CONTEXT: Asociația EcoLocal continuă campania lunii - Iunie Pentru Mediu - cu un eveniment informativ și educațional organizat prin concursul partenerilor noștri Greenpack Moldova, despre compostarea resturilor alimentare în condiții de casă/apartament. Veniți să urmăriți acest proces, și să vă luați acest ingredient simplu, care vă va ajuta să evitați mirosul în casă și să transformați deșeurile în compost util. Compostul poate fi adus la piața EcoLocal de unde fermierii noștri il pot prelua pentru grădini. În așa mod închidem ciclul de consum în lanțuri scurte.
Cămara Fest
UNDE: Parcul "Alunelul”
CÂND: 10:00, 24-25 iunie, curent
CONTEXT: Vino pe esplanada Parcului "Alunelul" la Cămara Fest. Aici vei găsi cele mai dulci fructe, inclusiv cireșe și caise proaspete, și cele mai gustoase legume, cultivate cu grijă de micii producători locali. În plus, poți savura vinuri mari de la crame mici, descoperi brânzeturi și cașcavaluri speciale și multe alte bunătăți autentice. Fiecare produs este rezultatul muncii și pasiunii micilor producători locali care contribuie la crearea unui loc mai bun pentru toți locuitorii Moldovei. Haide să ne reunim și să sprijinim comunitatea, în timp ce ne delectăm cu arome și gusturi autentice.
Maratonul Solidarității la Chișinău
UNDE: Parcul Valea Morilor
CÂND: 10:00
CONTEXT: Vă invităm la Maratonul Solidarității la Chișinău. Așa cum v-am obișnuit, evenimentele în cadrul proiectului "Femei – lidere de astăzi. Pacea de mâine" se întâmplă la puterea a treia adică de 3 ori. Pentru că ne dorim să ne implicăm în gestionarea crizei refugiatelor în toate cele 3 regiuni ale Republicii Moldova. Anunțăm cel de-al II-lea Maraton al Solidarității, acesta face parte din campania de informare privind şederea legală în Republica Moldova şi accesarea oportunităţilor oferite de stat şi societatea civilă pentru femeile refugiate.
Atelier: Arome Chinezești
UNDE: Insula Speranțelor, str. Miron Costin, 7
CÂND: 10:30
CONTEXT: Vă invităm cu drag la Atelierul de gătit - Arome Chinezesti. Rețete simple, proaspete, delicioase și sănătoase care le putem găti acasă, adorate de adulți și copii. Descoperim împreună aromele și ritualurile gastronomiei chineze.
Master Class pictura pe Tricou
UNDE: Oliva Restaurant, bd. Moscova, 5
CÂND: 11:00
CONTEXT: Master class-ul Pictura pe Tricou este o activitate interesantă, potrivită pentru orice virsta. Participanţilor le va fi prezentat tehnicile de bază de pictare a suprafețelor textile. Copii vor avea posibilitatea să aleagă desenul preferat care il vor putea picta pe tricou. Vom crea desenele cu vopsele speciale pe țesătură. Toţi pictorii şi pictoriţele vor pleca cu tricouri personalizate pe care le vor purta apoi cu plăcere. Cine știe, poate tocmai acum se va decide viitoarea meserie.
Eveniment: Somnul bun la adult și copil. Cum să-l obținem?
UNDE: Doctorchat.md, str. Alexandru Lăpușneanu, 26
CÂND: 11:00
CONTEXT: Școala Sănătății DoctorChat organizează un eveniment exclusiv pentru Dumneavoastră cu tema „Somnul bun la adult și copil. Cum să-l obținem?” Programul evenimentului: Deschiderea evenimentului; Tema: ”Somn bun la adulți. Cum să-l obții?”, Întrebări/răspunsuri; Concurs; Tema: ”Somn bun la copii. Cum să-l obții?”, Întrebări/răspunsuri; Concurs.
Promenadă și Picnic de Ziua Universală a Iei
UNDE: Parcul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”
CÂND: 12:00
CONTEXT: Ziua Universală a Iei, vă invităm să vă îmbrăcați cămașa tradițională, să vă luați un buchet de flori din grădină, să vă puneți o gustare și o plapumă în traistă și să veniți cu noi la o plimbare cu pinic. Ne întâlnim în fața catedralei din Parcul Central și ne vom plimba la braț până într-o poieniță din Valea Morilor. Vom face poze, vom sta la vorbă, ne vom admira cămășile și vom cinsti cămașa tradițională românească. Oricine e binevenit să ni se alăture.
Spectacol: „Timpul Aventurilor”
UNDE: Circul de Stat din Chișinău, bd. Renașterii Naționale, 7
CÂND: 12:00, 16.:00
CONTEXT: În vacanța de vară copiii de toate vârstele, vor trăi o experiență de neuitat la Circul Chișinău, în cadrul programului „Timpul Aventurilor”, în fiecare sâmbătă și duminică.
ARENA AUTO FEST 2023 - Cea mai mare expoziție auto din Moldova – Prima Ediție
UNDE: Arena Chișinău, Calea Orheiului, 130
CÂND: 12:00-21:00, 24-25 iunie, curent
CONTEXT: Peste 200 de unități de tehnică cu motoare, amplasate pe circa 20 de mii de metri pătrați ai expoziției, pe un teritoriu de circa 10 hectare al Chișinău ARENA. Cea mai largă prezență a motoarelor „sub același acoperiș”, de la moto-tehnică (scutere, ATV, mopede, motociclete), automobile moderne și de epocă, până la combine și tractoare. Cea mai variată prezență a atelierelor de tuning și a vânzătorilor de accesorii, cosmetică auto. Majoritatea acestor companii vor arăta pe viu tipul de servicii pe care le prestează. Un modul de distracții pentru copii, inclusiv cu tehnică cu destinație specială (pompieri, poliție, salvatori). Zonă extinsă de alimentație publică. Zeci de concursuri cu premii. Concert live în fiecare din serile evenimentului.
Training - Wim Hof Method- Fundamentals
UNDE: Summit Events Moldova, str. Tighina, 49/3
CÂND: 12:00
CONTEXT: Te invit să înveți să îți recâștigi controlul asupra minții și a trupului. Metoda Wim Hof (WHM) poate fi caracterizată prin simplitate, aplicabilitate, dar și printr-un fundament științific dovedit. Este un mod practic de a deveni mai fericit, mai sănătos, dar și mai puternic. Permite propriilor sentimente și emoții să fie ghidul tău. Apoi, fiecare va simți și va ști ce are de făcut. Wim Hof a demonstrat, într-un mod curajos și autentic, că noi suntem capabili să ne influențăm propriul Sistem Nervos Autonom. Pentru mai multe detalii intersante și curioase,vă invităm la Trainingul nostru.
O Zi Librar cu Sorina Obreja
UNDE: Cartego, str. Vlaicu Pârcălab, 2
CÂND: 13:00
CONTEXT: Librarul nostru pentru o zi, Sorina Obreja, în această sâmbătă, ne va vorbi despre nuferi, lecturi preferate și viața de jurnalist. Vă așteptăm cu drag să o cunoaștem pe Sorina și să o solicităm în recomandări de carte. Nimic nu-i mai prolific decât o ofertă de Weekend petrecut la librărie.
Workshop Creativ la Campanula Studio
UNDE: Campanula Studio, Str. Vasile Lupu
CÂND: 14:00
CONTEXT: Te invit cu drag la Workshopul Creativ de vară, ca să creăm împreuna un decor deosebit- Monograma Florală- prima literă a numelui tău- folosind materiale și tehnici profesionale creative. Flori, mușchi, scoarță, frunze decorative, pomușoare- și peste 2 ore fiecare primește lucrarea sa creată , unică și stilată.
Ziua Universală a Iei
UNDE: Parcul „Micul Cluj”, orașul Ungheni
CÂND: 15:00
CONTEXT: Sâmbătă, de Ziua Universală a Iei și în ajunul Zilei Portului Popular, marcată în ultima duminică a lunii iunie, sărbătorim tradițiile și portul nostru, lăsat din moși-strămoși.
Vă așteptăm cu drag în Parcul „Micul Cluj”, îmbrăcați în haine cu elemente tradiționale.
Hackathon „Soluții pentru incluziune”
UNDE: Digital Park, str. Mihai Viteazul, 15
CÂND: 15: 30
CONTEXT: Centrul pentru Jurnalism Independent organizează hackathonul „Soluții pentru incluziune”. Evenimentul se desfășoară în perioada 23-25 iunie 2023, la Chișinău. Participanții sunt încurajați să dezvolte instrumente, platforme și/sau aplicații care vor promova incluziunea și diversitatea, sporind astfel șansele de implicare a grupurilor social-vulnerabile și marginalizate în viața publică. Juriul va desemna trei câștigători care vor beneficia de granturi a câte 7.000 euro fiecare pentru dezvoltarea și implementarea ulterioară a proiectelor.
Pentru mai multe detalii accesați pagina evenimentului: https://incluziune.cji.md/
KALEIDOSCOP
UNDE: Grădina Botanică din Chișinău
CÂND: 17:00, 24-25 iunie, curent
CONTEXT: În 2023 distracția se dă la KALEIDOSCOP. Festivalul verii la a 2-a ediție vine cu 2 zile și se anunță a fi fierbinte. Artiștii tăi preferați vor da culoare Festivalului așa cum nu a mai fost.
Conceptul festivalului a pornit de la ideea că viața se află într-o continuă schimbare, iar misiunea noastră este să-i descoperim farmecul și să-i apreciem culorile. Însăși denumirea provine din trei cuvinte grecești, care înseamnă: ”observator al formelor frumoase”. Am pregătit pentru tine artiști de top precum: 24 iunie: The Motans, Smiley, 3 Sud Est, Sasha Lopez, 25 iunie: Carla's Dreams,INNA
Vama (Tudor Chirilă), Andrew Rayel, Mark Stam.
Spectacol - Premieră: „Năpasta”
UNDE: Teatrul Republican „Luceafărul”, str. Veronica Micle, 7
CÂND: 18:30
CONTEXT: Plecând de la povestea clasică, „Năpasta” de I. L. Caragiale, scrisă în 1890, publicului i se propune o interpretare modernă a subiectului, în care vorbește despre o lume scufundată în păcate. Despre o lume bântuită de forțele malefice, unde nu există Dumnezeu.
"Năpasta" este un spectacol care pune în discuție aspecte importante ale moralității, religiei și tradițiilor. Despre laturile întunecate ale naturii umane, cum ar fi ipocrizia, corupția, violența și decăderea morală.
Spectacol: „Prenumele”
UNDE: Geneza Art, str. Alexei Mateevici, 109/1
CÂND: 19:00
CONTEXT: Spectacolul „Prenumele” a avut ca punct de pornire comedia franceză „Le prenom”, scrisă de Matthieu Delaporte și Alexandre de la Praelliere, pusă pentru prima dată în scenă la Paris, în anul 2010. Piesa de teatru a fost nominalizată la mai multe Premii „Moliere”, fiind ulterior adaptată și pentru marile ecrane , primind 5 nominalizări la Premiile „Cesar” în 2013. Subiectul piesei startează de la o glumă nevinovată, care declanșează situații comice și dezvăluiri flagrante.
Spectacolul Coregrafic „Drăgaica” - Baletul Național „JOC”
UNDE: Teatrul Verde
CÂND: 20:00
CONTEXT: De noaptea magică a Sânzâenelor - Descoperiți un univers fascinant în care mitologia și tradițiile se întâlnesc într-o poveste plină de farmec și emoție. Baletul Național „JOC” va aduce pe scenă o reprezentație spectaculoasă, care celebrează sărbătoarea Drăgaicii. Energia și pasiunea din fiecare mișcare și notă vă vor purta într-o călătorie fascinantă prin cultura noastră. Finalul serii fa fi încoronat cu trecerea dinspre zi spe noapte printr-un asfinţit spectculos. Suntem mândri de moștenirea noastră și ne dorim să o împărtășim cu voi, pentru a aduce în lumina scenei aceste valori autentice.
Summer Night
UNDE: ZityMall, str. Calea Ieșilor, 8
CÂND: 20:00
CONTEXT: Urmează un weekend incendiar și o nouă experiență muzicală. Începe preparty Summer Night cu cele mai tari hituri mixate de DJ KIRILLOFF la Terasa Esushi, în decorul unui apus fantastic. Vom face să vibreze inimile în ritm nebun de fericire și vă vom răsfăța cu delicii fresh și revigorante. Nu rata această petrecere și rezervă acum o masă la Terasa Esushi.
Seri de Cronograf 2023
UNDE: Parcul "Alunelul"
CÂND: 20:30
CONTEXT: În această vară, reluăm Serile de Cronograf, devenite o tradiție pentru iubitorii de film în sezonul estival. Proiecțiile de film marca CRONOGRAF se vor desfășura sub cerul senin al Chișinăului, în Amfiteatrul Parcului Public ”Alunelul”, în fiecare seară de sâmbătă până la începutul toamnei. Cinefilii din capitală vor putea urmări ultimele producții autohtone, dar și alte filme selectate cu grijă pentru SERI DE CRONOGRAF. Prin urmare, vă așteptăm din nou, pe parcursul verii, în fața ecranului unde realitatea devine artă.
DUMINICĂ 25 IUNIE
Antrenament de pregătire pentru Chisinau Big Hearts Marathon by Moldcell
UNDE: Valea Trandafirilor
CÂND: 08:00
CONTEXT: Vă invităm la un Antrenament de pregătire pentru Chisinau Big Hearts Marathon by Moldcell, împreună cu Antrenorul Vitalie Gheorghiță - câștigătorului a 3 ediții a maratonului din Chișinău. Nu uitați că pentru a participa cu succes la maraton trebuie să vă pregătiți sistematic și perseverent, iar noi suntem pregătiți să vă ajutăm să vă atingeți obiectivele.
Ziua Sportului
UNDE: Stadionul Central din orașul Telenești
CÂND: 09:00
CONTEXT: Primăria orașului Telenești invită toți doritorii la „Ziua Sportului”, pentru a participa la următoarele acivitățăți sportive: Alergări, Ciclism (copii): Ridicarea la Greutăți; Arm Wrestling; Joc Șah și Dame; Minifotbal; Volei, Trânta la Cucos Iepure și Berbec.
Ziua Portului Popular și Gala Performanțelor 2023
UNDE: Universitatea de Stat din Moldova, Campusul Central, str. Alexei Mateevici, 60
CÂND: 10:30
CONTEXT: Pentru al treilea an consecutiv, Universitatea de Stat din Moldova sărbătorește portul popular și performanțele celor mai buni studenți. Așa că duminică, îmbrăcați ia de sărbătoare și veniți la USM. Facultățile USM vor prezenta Parada Portului Popular, iar ansamblul coregrafic „Struguraș” și colectivul etnofolcloric „Crenguță de Iederă” vor încânta publicul cu muzică și dansuri populare. În cadrul evenimentului va fi organizat și un Târg al producătorilor autohtoni și al meșterilor populari. Aici veți găsi produse cosmetice hand made, prosoape tradiționale, dar și o expoziție de icoane.
Ziua Națională a Portului Popular. Ediția a VIII-a
UNDE: Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, str. Mihai Kogălniceanu, 82
CÂND: 11:00
CONTEXT: În conformitate cu Hotărârea Parlamentului nr. 194 din 19.11.2015 anual, în ultima zi de duminică a lunii iunie, în Republica Moldova este sărbătorită Ziua Portului Popular. Obiectivul Zilei Portului Popular este valorificarea costumului autentic românesc; cunoașterea pieselor componente ale costumului și ale simbolurilor acestuia; promovarea tehnicilor de confecţionare a costumului popular pe plan naţional şi internaţional. În acest an evenimentul se organizează în contextul înscrierii dosarului Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova în Lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO.
Spectacol: „Cel Mai Scump Cadou”
UNDE: Odeon, str. Mihai Eminescu, 55
CÂND: 11:00
CONTEXT: Datorită solicitărilor de a mai juca spectacolul „De ziua ta, mămico”, am hotărît să remodelăm unele momente din spectacol încât să poată fi jucat din nou pe scenă, astfel a apărut Spectacolul - „Cel mai scump cadou”. Spectacolul ne învăță că cele mai frumoase cadouri se ascund în noi - oamenii, iar cel mai de preț cadou este iubirea noastră necondiționată față de persoanele pe care le iubim.
Târgul Meșterilor Populari
UNDE: Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, str. Mihai Kogălniceanu, 82
CÂND: 11:00
CONTEXT: Duminică se va desfășura Târgul Meșterilor Populari, în contextul Zilei Naționale a Portului Popular, eveniment organizat de Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală în colaborare cu Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Scopul evenimentului este promovarea meșteșugului confecționării portului tradițional și transmiterii generațiilor viitoare, în contextul susținerii și valorificării dosarului „Arta cămășii cu altiță”.
Expoziție ,,Similitudini simbolice în ceramica tracică și portul popular”
UNDE: Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, str. Mihai Kogălniceanu, 82
CÂND: 11:00
CONTEXT: Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală prezintă expoziția ,,Similitudini simbolice în ceramica tracică și portul popular” ce propune căutarea unor prototipuri simbolice ale imaginilor de pe costumul popular în ceramică. Expoziția este organizată în contextul Zilei Naționale a Portului Popular și promovării dosarului ,,Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”, înscris la 1 decembrie 2022 în Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității.
Ziua Națională a Portului Popular
UNDE: Parcul Central, orașul Drochia
CÂND: 16:00
CONTEXT: Din Program: Hora Neamului; Program artistic; Parada Portului Popular; Expoziția Meșterilor Populari.
Concert de Vară
UNDE: Parcul „Vasile Alecsandri”, orașul Edineț
CÂND: 16:00
CONTEXT: Să salutăm timpul frumos de vară cu dansuri și cântece de veselie. Așa dar, sunteți invitați cu toții la mica estradă din Parcul „Vasile Alecsandri”, unde împreună cu notele naturii va răsuna și muzica bună, acompaniată de Formația „Expromt”.
EVENIMENTE PE PLAN EXTERN
Sunteți reprezentantul unui Start-Up sau al unei companii din industria ușoară din Republica Moldova? Sau poate aveți tangențe directe cu lumea modei și vreți o nouă experiență? Dacă ați răspuns afirmativ la întrebările de mai sus, aveți o șansă reală să petreceți zilele de 25-30 iunie la Torino Fashion Match Evenimentul TorinoFashionMatch face parte din Săptămâna Modei Torino 2023. Programul celor 5 zile va combina prezentări de modă, oportunități de afaceri, discuții cu experți internaționali și activități de networking. Acest eveniment vă oferă posibilitatea de a dezvolta propria afacere la nivel mondial, dar și de a interacționa cu potențiali parteneri de afaceri.
În perioada 17-25 iunie 2023, la Berlin se desfășoară cea de-a 16-a ediție a Jocurilor Olimpice Speciale. Este pentru prima dată când Germania găzduiește Jocurile mondiale Special Olympics și cel mai important eveniment sportiv după Jocurile Olimpice de la München din 1972.
La eveniment participă aproximativ 7.000 de sportivi din aproximativ 170 de țări, inclusiv din Republica Moldova, care vor concura în 24 probe sportive.
Pentru a sărbători Ziua IA, în Suedia, Stockholm, este organizată expoziția "Bluza tradițională cu broderie", care prezintă bluze tradiționale din România și Republica Moldova. Vernisajul este organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Ambasada României în Suedia, Ambasada Republicii Moldova la Stockholm și Episcopia Română pentru Europa de Nord. Expoziția IA este deschisă publicului până la 25 iunie 2023 și cuprinde ii din regiunea Bistrița-Năsăud din colecția Episcopiei Române a Europei de Nord și ii din Republica Moldova.
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Iei, Ambasada României în Italia, în parteneriat cu Accademia di Romania in Roma, Consiliul Județean Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și Ambasada Republicii Moldova în Italia organizează Expoziția „Cămașa maramureșeană, măiestrIE și simbol” / „Sulle scIE delle tradizioni popolari del Maramureș: la simbolistica della camicetta femminile”, care va fi expusă la sediul Accademia di Romania in Roma. Structurată în două secțiuni, una fotografică și una etnografică, expoziția ne prezintă un univers rural autentic, fermecător pentru simplitatea și tradițiile sale. Expoziția poate fi vizitată până la data de – 15 iulie 2023 (de marți până vineri – 15:00-18:00 și sâmbăta de la 11.00-13.00 și 14.00-18.00), la Accademia di Romania, Galleria d’Arte, Via delle Belle Arti 110, Roma
Cu ocazia Zilei Internaționale a Iei, vă incurajăm să vă alăturați paradei de Cămăși Tradiționale organizată în premieră la Atena, de asociațiile diasporale românești din Atena și Aspropyrgos, Sămbătă, pe data de 24 Iunie 2023, între orele 18:00 -20:00, în Parcul Național din Atena.
Îmbrăcați Iele și cămeșile cu altiță și veniți sa sărbătorim împreună.
Ambasada României în Republica Portugheză, Institutul Cultural Român de la Lisabona și Ambasada Republicii Moldova în Republica Portugheză au plăcerea să vă invite la un eveniment special dedicat Zilei Iei care va avea loc, sâmbătă, 24 iunie 2023, începând cu ora 16.00, la sediul Ambasadei României de la Lisabona (Rua São Caetano, 5). Cu acest prilej va putea fi admirată o expoziție de ii și alte obiecte tradiționale românești din colecția Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gustiˮ din București. Copiii își vor putea antrena imaginația și creativitatea la atelierele coordonate de profesorii care asigură predarea Cursului de limbă, cultură și civilizație românească în școli din Portugalia. Sub îndrumarea acestora, copiilor li se vor explica și prezenta tradițiile și obiceiurile specifice iei și portului popular. Totodată, pe parcursul manifestării vor fi organizate o serie de momente artistice, o sesiune de prezentare din partea unor meșteri populari a tehnicilor de confecționare a obiectelor tradiționale de vestimentație, precum și un stand gastronomic cu produse tradiționale românești.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii