EVENIMENTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Ședința Biroului Permanent
UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, bd. Ștefan cel Mare, 105
CÂND: 08:30
Ședința Curții de Conturi de examinare a auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Culturii încheiate la 31 decembrie 2022
UNDE: Online
CÂND: 09:00
CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI
Eveniment:,,Noi perspective de colaborare România - Republica Moldova în domeniul cercetării”
UNDE: Mediacor, str. Alexei Mateevici, 60
CÂND: 09:00
CONTEXT: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova invită reprezentanții mass-media la evenimentul ,,Noi perspective de colaborare România - Republica Moldova în domeniul cercetării”. La eveniment participă dl Anatolie Topală, Ministru al Educației și Cercetării al Republicii Moldova, dl Adrian Curaj, director general al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, cadre științifico-didactice, cercetători, alți oaspeți. Accesul pentru reprezentanții mass-media la eveniment se va realiza în baza legitimațiilor de serviciu.
Ședința Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică din 7 iulie 2023
UNDE: Online
CÂND: 10:00
CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI
Ședința Plenară din 7 iulie 2023
UNDE: Parlamentul Republicii Molodova, bd. Ștefan cel Mare, 105
CÂND: 10:00
CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI
Conferința regională privind Banii în Politică 2023 „Finanțarea campaniilor elctorale online: provocări și soluții”
UNDE: Castel Mimi, satul Bulboaca, Anenii Noi
CÂND: 10:00
Festivitate de înmânare a Diplomelor
UNDE: UPSC, Clasa Viitorului, Bloc 1. etaj 1, str. Ion Creangă, 1
CÂND: 10:00
CONTEXT: Dragi absolvenți ai Facultății de Psihologie și Psihopedagogie Specială, UPSC,
vă invităm la festivitatea de înmânare a Diplomelor de absolvire, promoția 2023, care se va desfășura: Pentru absolvenții ciclului I, Licență (învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă) la data de 7 iulie 2023. Pentru absolvenții ciclului II, Master, la data de 10 iulie 2023, ora 10:00.
A V-a Ediție a Expoziției Specializate de tehnică și inovații „Ziua Fructelor”
UNDE: Raionul Telenești, satul Căzănești
CÂND: 10:00
Ceremonia de înmânare a Diplomelor de Absolvire pentru Promoția 2023 - UTM
UNDE: Stadionul UTM, str. Studenților
CÂND: 10:00
CONTEXT: Dragi absolvenți, promoția 2023, vă invităm la ceremonia solemnă de absolvire, care va avea loc pe data de 07 iulie 2023, ora 10.00 pe stadionul UTM - Universitatea Tehnica a Moldovei, în fața blocurilor de studii. Evenimentul este organizat sub egida Rectorului Universității Tehnice a Moldovei Viorel Bostan pentru toți absolvenții programelor de studii, în campusul universitar Râșcani. La eveniment vor veni cu mesaje de felicitare oaspeți importanți pentru domeniul educației din Republica Moldova. După ceremonia solemnă va avea loc înmânarea diplomelor de studii pentru absolvenții Facultăţii de Design în curtea corpului de studii nr.11.
Street Food & Wine Festival
UNDE: Str. Pietonală Eugeniu Doga
CÂND: 11:00
CONTEXT: Cel mai mare fenomen gastronomic din Moldova, Street Food & Wine Festival 2023, revine pe 7-9 iulie, curent, cu cea de-a IV-a ediție, mai bogată în arome, gusturi și experiențe. Te așteaptă multe delicii culinare, vinuri de la cei mai apreciați producători locali și un program plin de distracții. Program: Cristina Scarlat și Dorel Burlacu Band. 8 iulie: Brio Sonores (album nou) 9 iulie: Moldovan National Youth Orchestra dirijor: Andriano Marian, soliști: Roman Zes și Felicia.
Conferința Regională privind Banii în Politică 2023 „Finanțarea campaniilor electorale online: provocări și soluții”
UNDE: Castel Mimi, satul Bulboaca, Anenii Noi
CÂND: 11:00
CONTEXT: Conferința va reuni autorități cu atribuții de control și supraveghere a finanțării politice, monitori ai societății civile, partide politice, organizații internaționale și reprezentanți ai platformelor on-line, mass-media, experți în domeniul electoral și al finanțării politice din întreaga regiune a Europei de Est. Timp de două zile, participanții vor analiza principalele tendințe și vor identifica soluții eficiente și practici în protejarea integrității finanțării politice și electorale în era digitală. Evenimentul este organizat de Comisia Electorală Centrală cu Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA), Oficiul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/ODIHR), Fundația Internațională pentru Sistemele Electorale (IFES) și Institutul Național Democrat (NDI).
Anunț privind organizarea discuțiilor cu autoritățile interesate și mediul de afaceri, referitor la Legea publicității
UNDE: Platforma ZOOM, Online
CÂND: 11:00
CONTEXT: Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării anunță organizarea unei ședințe de lucru, pentru a discuta problemele semnalate de asociațiile de business în contextul intrării în vigoare Legii publicității nr.62/2022. Subiectele abordate: conținutul noțiunii de „dispozitiv publicitar”; eliberarea autorizației și modul de calcul al taxei pentru dispozitivele publicitare;
publicitatea pe mijloacele de transport.
Laser Expo - Light Evolution
UNDE: Mediacor, Alexei Mateevici, 60
CÂND: 11:00, 5-9 iulie, curent
CONTEXT: Descoperă Laser Expo - Light Evolution. Te invităm să fii martorul unei experiențe unice într-un univers al simfoniei Laserelor. Într-o atmosferă desprinsă din vis, vei face parte dintr-o coregrafie imersivă de lasere, într-o continuă schimbare.
Analize economice
UNDE: Online
CÂND: 11:30
CONTEXT: Analizele economice cu Veaceslav Ioniță din 7 iulie 2023 vor avea ca subiect: „Creditarea ipotecară în Republica Moldova, o revenire promițătoare”.
Prelegerea publică „Educația între paideia și job (Problema omului)” susținută de Ion Gagim, m.c. al AȘM
UNDE: Academia de Științe a Moldovei, bd. Ștefan cel Mare, 1
CÂND: 14:00
Eveniment: Părinți -Rădăcini
UNDE: Summit Events Moldova, Sala Barcelona, str. Tighina, 49/3
CÂND: 14:00
CONTEXT: Evenimentul este constituit din: 1) Regresie ghidată în copilărie care va aduce la suprafață întâmplări importante care afectează viață noastră prezentă; 2) Explorarea și lucrul asupra celor 5 răni ale sufletului pe care le vom transforma în daruri valoroase; 3) Curs teoretic despre importanța părinților și calitatea vieții noastre raportată la această relație; 4) Dansul Cuantic intitulat “În pântecul mamei mele” vom explora și elibera emoțiile, traumele neexprimate din perioada intrauterină și primii ani ai copilăriei; 5) Practica de acceptare a neamului în care ne vom conecta cu strămoșii pentru a trăi o viață armonioasă.
Festivalul Mamelor
UNDE: V-Continental Business Center, bd. Dimitrie Cantemir, 5/4
CÂND: 15:00
CONTEXT: Dragi mămici cu pici și viitoare mămici, revista „Odoraș”, organizează primul festival al mamelor din această vară. Sentimentul maternității este mereu conturat la evenimentele noastre, atât prin temele pe care le abordăm, cât și prin discuțiile între mămici care au loc în cadrul acestora. Evenimentul acesta nu este o excepție. Scopul nostru este să fiți părinți informați și relaxați atunci când vine vorba de copiii voștri și peripețiile lor. Astfel, venim cu teme interesante și foarte utile pentru voi, abordate de medici profesioniști care sunt disponibili să răspundă la fiecare întrebare, companii farmaceutice de top și produse cosmetice de îngrijire de înaltă calitate.
Expoziție: „Vânătoare împărptească: Pavel Boțu, 90”
UNDE: Muzeul Național al Literatrurii Române, str. Alexei Mateevici, 79
CÂND: 16:00
CONTEXT: Muzeul Național al Literaturii Române te invită la expoziția „Vânătoare împărătească: Pavel Boțu, 90”, organizată în cadrul unui eveniment de comemorare a scriitorului Pavel Boțu, la cei 90 de ani de la naștere. Expoziția, organizată de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Moldova, prezintă viața și opera lui Pavel Boțu în documente inedite din arhiva familiei și din fondurile Muzeului Național al Literaturii Române. Menționăm că expoziția va putea fi vizitată până pe 20 octombrie.
Summer Saxophone Live
UNDE: Keller Holz Gastro Family, bd. Mircea cel Bătrân, 5
CÂND: 19:00
CONTEXT: Vă invităm să petreceți seara în compania persoanelor dragi, mâncării delicioase și a muzicii live. Atmosfera serii va fi accentuată de talentatul saxofonist Vladimir Manita.
Ca întotdeauna, vă așteptăm cu nerăbdare.
Conferința Națională a Arhiviștilor
UNDE: Agenția Națională a Arhivelor, str. Gheorghe Asachi, 67B
CÂND: 6-7 iulie, curent
CONTEXT: Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a participat la deschiderea Conferinței naționale a arhiviștilor, organizată cu prilejul Zilei Arhivistului în Republica Moldova. În cuvântul său de salut, ministra a apreciat ritmul cu care se dezvoltă instituția și se modernizează serviciile arhivistice, responsabilitatea cu care se menține autenticitatea documentelor și se păstrează patrimoniul istoric și cultural al țării noastre, dar și felul în care sunt promovate valorile și identitatea națională. Subiectele abordate în acest an se referă la evidența documentelor de stat aflate la păstrare, metodele de arhivare, restaurare și digitalizare a documentelor și a filmelor, consolidarea colaborării Agenției Naționale a Arhivelor cu arhivele instituțiilor publice centrale, etc.
Concurs de idei: „Ce pot face eu pentru orașul meu?”
UNDE: Primăria Ungheni
CÂND: 4-7 iulie, curent
CONTEXT: Vedeți Regulamentul concursului de idei „Ce pot face EU pentru orașul meu” AICI
APELURI DE ÎNSCRIERE
Vrei să faci jurnalism de investigație de calitate? Vrei să lucrezi în echipă cu jurnaliști de investigație cu experiență din Moldova și din alte țări? Înscrie-te în Rețeaua Jurnaliștilor de Investigație din Moldova! Aici vei învăța cum să documentezi scheme de corupție, gestionare frauduloasă a banilor publici, cum să găsești averile ascunse ale demnitarilor. Vei beneficia de oportunități de creștere profesională, training-uri cu cei mai buni experți locali și internaționali, vizite de studii și stagii la redacții cu renume din mai multe țări, mentorat, asistență juridică și susținere financiară pentru realizarea investigațiilor jurnalistice. În cadrul Rețelei vei avea acces la baze de date locale și internaționale. Rețeaua Jurnaliștilor de Investigație din Moldova este deschisă tuturor jurnaliștilor interesați de jurnalismul de investigație, inclusiv celor fără experiență în domeniu. Pentru a vă înscrie în Rețeaua Jurnaliștilor de Investigație din Moldova este necesar să trimiteți la adresa info@investigatii.md CV-ul actualizat și o scrisoare de intenție, cu detalii despre experiența pe care o aveți în jurnalismul de investigație. Vor fi selectați doar jurnaliștii care respectă în activitatea profesională etica și deontologia profesională. Termenul limită pentru prima etapă de înscriere în Rețeaua Jurnaliștilor de Investigație este 15 iulie. Doar jurnaliștii selectați vor fi anunțați.
Rețeaua Jurnaliștilor de Investigație din Moldova este administrată de Centrul de Investigație Jurnalistice în colaborare cu Asociația Presei Independente. Activitatea este organizată cu suportul proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) Moldova.
Ministerul Culturii al Republicii Moldova angajează Directori generali/Director al Instituțiilor publice: Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”; Teatrul Național „Mihai Eminescu”; Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Bălți. Data limită pentru depunerea dosarului – 21 iulie, curent, 16:00. Modalitatea de depunere a dosarului: email – mariaferaru@mc.gov.md
Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA), în coordonare cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), lansează în premieră Programul de formare continuă – Management în agrobusiness (AgriMBA). Disciplinele de studiu din Curriculă vor fi livrate de către experți din Universitățile Europene, Universitatea Tehnică a Moldovei și de către experți practicieni din cadrul companiilor de top din Moldova. În cadrul programului, vei interacționa cu mentori străini și locali, vei putea alege tema tezei de master, iar experții din UE, de la UTM și reprezentanții mediului de afaceri te vor ghida pentru a desfășura un studiu pe măsură și a obține cunoștințele necesare businessului agricol modern. Programul cuprinde discipline precum digitalizarea agriculturii, management, marketing, economie, strategii de afaceri, securitate alimentară, siguranța alimentelor și multe altele. Mai mult, programul include o vizită de studiu la întreprinderile din UE, ceea ce oferă o oportunitate unică de a-ți extinde orizonturile și de a înțelege mai bine industria agroalimentară.
Termenul limită de înscrieie până în luna septembrie. Pentru mai multe detalii AICI
Ministerul Justiției este în căutarea unei persoane pentru suplinirea funcției vacante de Secretar general adjunct. Persoana selectată va contribui la realizarea misiunii și a obiectivelor strategice ale ministerului prin coordonarea procesului de implementare a cerințelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, Secretarul general adjunct al Ministerului Justiției va fi responsabil pentru coordonarea activității subdiviziunilor din aparatul central al ministerului și autorităților administrative, precum și asigurarea procesului de elaborare și avizare a proiectelor de acte normative în conformitate cu cerințele de aderare la UE. Documentele necesare pentru participarea la concurs pot fi depuse, până la data de 11 iulie, la ora 17:00, prin e-mail, personal sau prin poștă. Mai multe detalii privind sarcinile de bază ale funcției, condițiile de participare, cerințele specifice și setul de documente ce urmează a fi prezentat, le găsiți pe https://cariere.gov.md/.../secretar-general-adjunct.../20752.
Ministerul Finanțelor, de comun cu Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe anunță lansarea noului funcțional de raportare a achizițiilor de valoare mică prin intermediul platformei electronice de achiziții ,,mtender.md”. Dezvoltarea acestei funcționalități va avea un impact semnificativ asupra eficienței și transparenței procesului de achiziții publice. Prin intermediul platformei electronice de achiziții ,,mtender.md”, autoritățile contractante pot raporta și gestiona toate contractele/facturile de achiziții publice de valoare mică într-un mod simplu și centralizat, comparativ cu procedura standartă ce include mai multe etape. Informațiile detaliate privind procedura de raportare a achizițiilor de valoare mică pot fi consultate prin accesarea ghidului de utilizare disponibil pe platforma „mtender.md”: https://mtender.md/Home/Guide . Acesta oferă instrucțiuni și orientări clare privind modul de utilizare a platformei pentru raportarea corectă a achizițiilor. Funcționalitatea va fi disponibilă pe platforma electronică de achiziții „mtender.md” începând cu data 10 iulie 2023 și este un serviciu gratuit. Comunicatul integral poate fi accesat AICI
EVENIMENTE PE PLAN EXTERN
Continuă lucrările celei de-a 43-a seisiuni FAO, care se desfășoară in perioada 1-7 iulie, curent, la Roma. În cadrul actualei sesiuni urmează să fie ales directorul general al organizației, președintele independent și membrii Consiliului FAO. Republica Moldova este reprezentată de Viceprim-ministrul Vladimir Bolea și de Ambasadorul Republicii Moldova în Italia, Anatolie Urecheanu. Aflat la Roma, vicepremierul Vladimir Bolea a avut întrevederi cu mai mulți omologi și oficiali prezenți la cea de-a 43-ea sesiune a Conferinței FAO, printre care se numără : Majnun Mammadov (Azerbaijan), Avi Dichter (Israel), Han Changfu (China), Gabriela Dancău (ambasadoarea României în Italia). Discuțiile au evidențiat oportunitatea menținerii unui dialog permanent între state și necesitatea dezvoltării relațiilor dintre oamenii de afaceri.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii