AGENDA ZILEI//17.05.2023

Meroslava Parii
16/05/2023
Grafică: CIJM

EVENIMENTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

În zilele de 16 și 17 mai, curent,  Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, participă, în Islanda, la cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei (CoE) al șefilor de state și de guverne. În cadrul  Summit-ului  al CoE, convocat la Reykjavik, Islanda, Președintele Maia Șandu, va avea mai multe întrevederi bilaterale cu șefi de state și de guverne pentru a avansa agenda europeană a Republicii Moldova.

Prim-ministrul Dorin Recean, va efectua miercuri, 17 mai, o nouă vizită la București. Dispoziția cu privire la aprobarea componenței nominale a delegației Republicii Moldova în legătură cu vizita de lucru în România a fost aprobată zilele trecute de Guvern. Astfel, Șeful Executivului se va afla la București în perioada 17-18 mai, curent. De menționat că prima vizită a lui Dorin Recean în străinătate a fost la București, la începutul lunii martie, 2023.

Deplasări de tehnică militară pe drumurile naționale, în legătură cu desfășurarea exercițiului cu rezerviștii Forțelor Armate. În contextul desfășurării exercițiilor anuale ordinare cu participarea rezerviștilor Forței Armate, tehnica militară urmează să se dplaseze spre centrele de instruire ale Armatei Naționale, și, ulterior, la locurile de dislocare permanentă. Rugăm cetățenii să nu se îngrijoreze când vor observa vehiculele militare în această perioadă și să se abțină de la plasarea imaginilor în spațiul Online. Exercițiile se vor desfășura în perioada 15-19 mai și 22-26 mai curent.

Expo-târgul Universal „Primăvara la Bălți”

UNDE: Piața „Vasile Alecsandri”, orașul Bălți

CÂND: 08:00-18:00

CONTEXT: Filiala Bălți a Camerei de Comerț și Industrie a RM și Primăria municipiului Bălți, vă invită la expo-târgul universal „Primăvara la Bălți”, ediția a XV-a, care se va desfășura în perioada 16-18 mai, curent.

 

Ședința Comisiei politică externă și integrarea europeană

UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, birou 718, bd. Ștefan cel Mare, 105

CÂND: 09:30

CONTEXT: Agenda ședinței poate fi vizualizată AICI

 

Lansarea primului proiect care vizează îmbunătățirea respectării drepturilor sociale, inclusiv a dreptului la muncă în Republica Moldova

UNDE: Radisson Blu Leogrand Hotel, str. Mitropolit Varlaam, 77

CÂND: 09:30

 

Ședința Comisiei drepturile omului și relații interetnice

UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, birou 816, bd. Ștefan cel Mare, 105

CÂND: 10:00

CONTEXT: Agenda ședinței poate fi vizualizată AICI

 

Conferință de presă

UNDE: Agenția IPN, etaj 4, birou 446, str. Pușkin, 22

CÂND: 10.00

CONTEXT: Conferința de presă va avea ca temă: „Poziția Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu” și unui grup de deputați din primul Parlament al Republicii Moldova față de Adunarea Națională din 21 mai 2023”.

 

Cahul Business Summit - Ediția a II-a

UNDE: Satul Roșu, raionul Cahul

CÂND: 10:00

CONTEXT: Agenda discuțiilor include mai multe sesiuni tematice: Agricultura – forța motrice a regiunii; Potențialul cultural și turistic pentru dezvoltarea regiunii de Sud; Investiții – portofoliu și oportunități pentru dezvoltarea economică a regiunii.

 

Întâlnire cu scriitorul Alexandru Popescu, autorul romanului „Montana”

UNDE: Biblioteca Târgoviște, str. Ion Creangă, 82/1

CÂND: 10:00

CONTEXT: Vă invităm la întâlnirea cu scriitorul Alexandru Popescu, autorul romanului „Montana”. Evenimentul face parte din cadrul Programului „Chișinăul citește”, ediția a XX-a.

 

Ședința Guvernului din 17 mai 2023

UNDE: Guvernul Republicii Moldova, Piața Marii Adunări Naționale, 1

CÂND: 10:30

CONTEXT: Agenda ședinței poate fi vizualizată AICI

 

Lex-Expert – Curs de educație digitală

UNDE: Biblioteca Publică de Drept, filiala BM „B.P.Hașdeu”, str. Armenească, 42

CÂND: 11:00

CONTEXT: În cadrul sesiunii: „Utilizarea bazelor de date juridice”, în  urma instruirilor, participanții vor dobândi competențe de accesare, căutare, navigare și descărcare a fișierelor din bazele de date juridice la care este abonată biblioteca.

 

Zilele Literaturii Române cu sloganul „Eu nu credeam că există atâta dragoste în jur” – Viorel Mardare (Posmotrel) – Ediția a VII-a

UNDE-CÂND: Liceul Teoretic „Spiru Haret”, str. Maria Cebotari 53 -11:00; Editura Cartier, Editura Nemira, Editura Curtea Veche, Editura Max Blecher – 17:00; Muzeul Național al Literaturii Române, str. Alexei Mateevici  79 – 19:00

CONTEXT: Potrivit  organizatorilor în acest an vor fi 18 evenimente, care se vor organiza în perioada 16-20 mai, curent, în 12 locații diferite. În cadrul seriei de evenimente vor participa 51 de scriitori, ziariști, profesori de literatura Română din România și Republica Moldova.

 

Inaugurarea Orășelului European Universitar

UNDE: Universitatea de Stat din Moldova, str. Alexei Mateevici, 60

CÂND: 11:00

CONTEXT: Evenimentul este organizat de Rectoratul Universității, Euroclubul USM, Centrul de Studii Europene, Centrul de Informare a UE USM și se desfășoară cu prilejul sărbătoririi Zilei Europei 2023 cu genericul „ UE – Moldova: împreună mai puternici”. La eveniment vor participa Facultățile USM, Instituțiile Științifice USM, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditați la Chișinău, alți oaspeți. Studenții de la Facultatea de Arte Frumoase USM vor susține un concert dedicat Zilei Europei.

 

Lansarea Programului „CashBack pentru IMM”

UNDE: Digital Park, str. Mihai Viteazul, 15

CÂND: 11:00

CONTEXT: În parteneriat cu FTA, am pregătit o ofertă unică pentru a sprijini dezvoltarea și creșterea durabilă a întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova.  Prin acest program inovativ, 100 de companii selectate vor beneficia de finanțare avantajoasă și acces la capital , cu posibilitatea de a primi 20% recompensă sub formă de finanțare nerambursabilă pentru achitarea la timp a împrumutului. Suma  maximă a finanțării nerambursabile este de 19 250 MDL. Proiectul este susținut de USAID, Guvernul Suediei și Ukaid.

 

Conferință de presă după Ședința Guvernului Republicii Moldova din 17 mai 2023

UNDE: Guvernul Republicii Moldova, etaj 6 (intrarea din str, Pușkin), str. Piața Marii Adunări Naționale, 1

CÂND: 11:30

 

Training: Protecția datelor cu caracter personal și  Legea Digitalizării Economiei

UNDE: Vioser, etaj 3, birou 339, str. Mitropolit Varlaam, 65

CÂND: 13:00

CONTEXT: În program: Legea Digitalizarea Economiei și Legea privind Protecția Datelor cu Caracter Personal. Modificările legale aplicabile începând cu 01.01.2022; Pagina web și comerțul electronic pe Website; Prelucrarea datelor cu Caracter Personal.

 

Reuniunea proiectelor structurale Erasmus+ de consolidare a capacităților în învățământul superior implementate în Moldova

UNDE: Universitatea de Stat din Moldova, Aula Regina Maria, str. Alexei Mateevici, 60

CÂND: 14:00

CONTEXT: În contextul promovării rezultatelor Programului Erasmus + și cu ocazia celebrării Zilei Europei, Oficiul Național Erasmus+, în cooperare cu Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și Ministerul Educației și Cercetării, va organiza reuniunea cluster dedicată impactului la nivel național al proiectelor structurale de Consolidare a capacităților în Învățământul Superior (CBHE), implementate în Republica Moldova.

 

Master Class: Totul despre stilurile și metodele de tranzacționare

UNDE: Double Case, str. Albișoara, 4

CÂND: 18:00

CONTEXT: Fiecare trader are personalitatea sa,  fiecare are stilul și metodele lui de a tranzacționa. Suntem deosebiți, în felul nostru, iar acest lucru se reflectă perfect și în comportamentul nostru pe piața financiară, în felul cum deschidem tranzacții, în instrumentele pe care le folosim, în strategia noastră, în tot ce ne face să fim și cum suntem.  Dacă sunteți la început și încă nu ați găsit stilul de tranzacționare, atunci Master Class este pentru voi.

 

Webinar: Sugestii privind consilierea psihologică în carieră

UNDE: Psihologie MD. bd. Dacia. 65/19

CÂND: 18:00

CONTEXT: Ghidarea în carieră a elevilor este unul din serviciile oferite de psihologul școlar. În cadrul Webinarului, venim cu o informație utilă despre specificul consilierii în carieră, structura ședinței de consiliere și exemple de tehnici. Webinarul face parte din cadrul cursului „Intervenții psihologice în școală”.

 

Concert: Julien Dassen  la Palatul Național

UNDE: Palatul Național „Nicolae Sulac”, str. Pușkin , 24

CÂND: 19:00

CONTEXT: Vă invităm la concertul lui Julien Dassen, fiul legendarului chansonnier Joe Dassen, un om care a intrat în istorie, dar care rămâne veșnic viu în inimile nu a milioane, ci a miliarde de fani. Opera sa  s-a dovedit a fi nemuritoare. Julien DASSEN va interpreta piese din repertoriul tatălui său. Cântece despre dragoste, fără de care nu poate trăi niciun om care știe să experimenteze acest sentiment minunat.

 

Spectacol: „Așa, bună seara”

UNDE: SPLIT, str. Constantin Negruzzi, 3

CÂND: 19:00

CONTEXT: „Așa, bună seara” este un show intelectual cu elemente de comedie. Comedianții răspund la întrebări  legate de istorie, improvizând răspunsuri amuzante sau demonstrându-și cunoștințele din domeniu. Un quiz intelectual la care afli lucruri noi și râzi cu gust, ce poate fi mai bine pentru o seară relaxantă?

 

Eveniment. „Academia  Exportatorului”

UNDE: Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova”, bd. Ștefan cel Mare, 151

CÂND: 16-24 mai, 2023

CONTEXT: Camera de Comerț și Industrie a RM, informează reprzentanții întreprinderilor mici și mijlocii din țară, că, în cadrul Proiectului „EU4Business: Connecting Companies” va fi organizată „Academia Exportatorului”. Academia va fi organizată în format Online, și a fost concepută penru a ajuta IMM-urile din țările Parteneriatului Estic să-și dezvolte afacerile la nivel Internațional și să-și intensifice exporturile spre statele Uniunii Europeme.

 

APELURI DE ÎNSCRIERE

Ministerul de Justiție din Republica Moldova este în căutarea specialiștilor, care doresc să se alăture echipei. Pentru mai multe detalii AICI

 

Program Național privind învățarea limbii române

UNDE: Ministerul Educației și Cercetării,  Piața Marii Adunări Naționale, 1

CÂND: Data limită pentru înscriere -26 mai, curent

CONTEXT: Ministerul Educației și Cercetării, a dat startul înscrierii la programul național privind  învățarea limbii române. Acesta este destinat inclusiv adulților care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. Cursurile sânt gratuite, cheltuielile fiind acoperite din bugetul de stat.

 

Concurs cu prilejul Zilei Mediului – 5 iunie 2023

UNDE: Ministerul Mediului al Republcii Moldova, bd. Ștefan cel Mare 162, birou 1214

CÂND: Dosarele pot fi depuse până la data de  – 26 mai, curent

CONTEXT: Ministerul Mediului al Republicii Moldova, organizează concursul pentru acordarea unor premii speciale. Acesta are drept scop promovarea principiilor de mediu, dezvoltarea cunoștințelor și abilităților în domeniu, sensibilizarea asupra fenomenelor negative asupra mediului, precum și dezvoltarea spiritului competitiv. La concurs pot participa cetățeni ai Republicii Moldova și cetățeni străini, reprezentanți ai mediului academic, organizații necomerciale, grupuri de inițiativă și administrații publice locale, care au realizat proiecte, au contribuit sau promovat activități cu impact pozitiv semnificativ pentru mediul înconjurător, finalizate pe parcursul ultimilor 12 luni calendaristice.

 

Contractarea unui expert pentru consultanță în elaborarea Curriculumului bazat pe cercetare la disciplina „Adaptarea la schimbările climatice”
UNDE: USMF, Blocul didactic Central, birou 220, bd. Ștefan cel Mare, 165

CÂND: Termenul limită de depunere a cererilor – 26 mai, curent
CONTEXT: Denumirea subproiectului „Fortificarea educației prin cercetare în medicină în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” – FORCE_med”. Titlul sarcinii: Elaborarea Curriculum-ului bazat pe cercetare la disciplina „Adaptarea la schimbările climatice”.
Proiectul învățământul superior din Moldova (PÎSM) este un proiect finanțat de Banca Mondială care urmează să fie implementat în perioada mai 2020 - decembrie 2025.
 

Concursul Național de selectare a membrilor Consiliului Național al Elevilor de pe  lângă Ministerul Educației și Cercetării pentru anul de studii 2023-2024. Consiliul Național al Elevilor de pe lângă Ministerul Educației și Cercetării constituie o platformă de comunicare a elevilor cu reprezentanții ministerului privind activitatea instituțiilor de învățământ, dar și un mecanism prin care conducerea ministerului consultă tinerii în elaborarea politicilor educaționale.  Directorii instituțiilor de învățământ vor  transmite dosarele candidaților până la data de 31 mai, curent. Pentru mai multe detalii AICI

 

Programul de Granturi mici 2023 (PGM 2023) „Cetățeni activi pentru comunități durabile”- Ediția a XXVII-a. Granturile vor fi acordate pentru implementarea proiectelor care vor cuprinde activități de dezvoltare a capacităților de participare civică a actorilor comunitari pentru dezvoltarea durabilă a municipiului Ungheni prin soluționarea celor mai importante probleme ca răspuns la nevoile grupurilor țintă pe care îi reprezintă. Granturile se vor acorda pentru următoarele domenii: Sport și educație pentru un mod sănătos de viață; Cultură și recreere. Data limită de depunere a cererilor de finanțare : 26 mai, curent, ora 16:00. Pentru mai multe detalii – Centrul de informare pentru cetățeni, Primăria municipiului Ungheni.

 

 EVENIMENTE PE PLAN EXTERN

Eveniment de lansare oficială a Programului interreg NEXT România-Republica Moldova 2021-2027. Evenimentul are drept scop informarea celor interesați cu privire la existența fondurilor europene destinate dezvoltării comunităților aflate la frontiera dintre cele două state participante. La eveniment vor participa Ministra Finanțelor Veronica Sirețeanu, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România Cseke Attila, reprezentantul Comisiei Europene, precum și reprezentanți ai structurilor de management ale programului, Comitetului de Monitorizare al programului mass-media. Evenimentul va avea loc la Hotelul Unirea, Sala Cuza,  17 mai, curent, începând cu ora 10:00.

Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”, revine într-o nouă ediție, a XV-a. Astfel, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” susține evenimentul prin acordarea Premiului pentru poezie „Grigore Vieru” și a Premiului pentru critică literară.  Pe parcursul a patru zile, 20 de scriitori din România, Republica Moldova, Italia și Anglia, vor participa la mai multe manifestări culturale în orașele Iași, Chișinău și Cahul. În zilele de 16-17 mai, curent, Festivalul se va desfășura la Iași, România.

ACEM  va participa la Focus on PCB, cu stand de țară (K:420, Hall 1) pe 17 – 18 mai 2023, Centrul Expo Vincenza, Italia.  Focus on PCB, este singurul eveniment european B2B dedicat producerii de PCB și PCBA. Întregul lanț de aprovizionare a plăcilor de circuite imprimate – de la designeri până la utilizatorii finali, se vor întâlni pentru a obține informații valoroase despre cele mai recente evoluții, precum și să-și impărtășească valorile și opiniile. În ziua a doua a evenimentului, reprezentantul ACEM, Elena Maevski, va prezenta oportunitățile sectorului electronic din Republica Moldova, în cadrul panelului de discuții.

Meroslava Parii
16/05/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii