EVENIMENTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Președinta Adunării Naționale a Franței, Yaël Braun-Pivet, va efectua o vizită oficială la Chișinău, în perioada 29 iunie-1 iulie. Președinții legislativelor de la Chișinău și Paris, Igor Grosu și Yaël Braun-Pivet, vor semna Acordul de cooperare interparlamentară între Parlamentul Moldovei și Adunarea Națională a Republicii Franceze. De asemenea, președinta Adunării Naționale a Franței, Yaël Braun-Pivet, va rosti un discurs în ședința plenară a Parlamentului, planificată pentru vineri, 30 iunie. Ulterior, va susține o conferință de presă împreună cu președintele Legislativului, Igor Grosu. Agenda vizitei la Chișinău a oficialului de la Paris include întrevederi cu conducerea țării: șeful statului, Maia Sandu, speakerul Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean. De asemenea, președinta Adunării Naționale a Franței va purta discuții cu președintele Grupului de prietenie cu Republica Franceză, Marcela Adam, și cu președintele Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, precum și cu reprezentanți ai societății civile. La finalul vizitei, în semn de prietenie între cele două state, președintele Parlamentului Republicii Moldova și Președinta Adunării Naționale a Franței vor planta copaci la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”.
Armata Națională desfășoară, în perioada 19-30 iunie curent, exerciţiul „Scutul Păcii 2023”, la centrul de instruire al Armatei Naţionale. În cadrul exerciţiului din acest an, va fi evaluat întregul efectiv al Batalionului 22 de menținere a păcii „Căști albastre” în conformitate cu Conceptul Capabilităţilor Operaţionale (OCC). Militarii sunt verificați la îndeplinirea misiunilor specifice teatrelor de operații internaţionale de menținere a păcii. În acest context, pacificatorii vor fi examinaţi la îndeplinirea misiunilor de patrulare, convoiul şi escortă, percheziţia tehnicii auto la punctele de control, asigurarea securităţii obiectivelor strategice, evacuarea medicală, precum şi acordarea primului ajutor medical.
Ședința Curții de Conturi de examinare a auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Afacerilor Interne încheiate la 31 decembrie 2022
UNDE: Online
CÂND: 09:00
CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI
Susținerea publică a tezelor de master la Școala în Managementul Sănătății Publice
UNDE: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Sala Senatului, bd. Ștefan cel Mare, 165
CÂND: 09:00
CONTEXT: Continuă susținerea publică a tezelor de master în Managementul sănătății publice de către Promoția 2023 a Școlii de Management în Sănătate Publică, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Evenimentul cu genericul „Provocări în managementul sănătății publice” se desfășoară în perioada 26-29 iunie, și poate fi urmărit online prin intermediul platformei Privesc.Eu
Podcastul de educație financiară „Dă sens banilor”. Invitatt: Alexandru Sava, consilierul Băncii Naționale a Moldovei
UNDE: Online
CÂND: 09:00
Contabilitatea Costurilor și Subvenționarea în Agricultură
UNDE: Vioser, str. Mitropolit Varlaam, 65
CÂND: 09:00
CONTEXT: Din program: Reglementarea legislativă și normativă a contabilității în agricultură;
Evidența primară în agricultură; Particularitățile evidenței costurilor culturilor cerealiere;
Tineretul animalier de reproducţie: aspecte contabile şi fiscale. Evaluarea vacilor primipare la transferarea în cireada de bază a întreprinderii agricole. Particularităţile evaluării şi contabilizării produşilor obţinuţi de la juninci; Evidența costurilor în apicultură; Repartizarea costurilor indirecte de producţie la întreprinderile agricole; Contabilitatea costurilor parcului de maşini şi tractoare în agricultură: reglementări şi oportunităţi. Criteriile de contabilizare a costurilor şi închiderea contului analitic „Parcul de maşini şi tractoare”. Înfiinţarea şi îngrijirea plantaţiilor multianuale în condiţiile creditării şi subvenţionării: aspecte contabile şi fiscale perisabilitatea naturală la păstrarea produselor vegetale: determinare, contabilizare, impozitare.
VARA VARA Aquacity
UNDE: Vara Aquacity Chișinău
CÂND: 10:00
CONTEXT: Atenție, tineret - Sărbătorim în stil mare "Zilele Tineretului" la VaraVara pe 29 și 30 iunie.VaraVara este locul unde tinerii se simt în elementul lor. Iată de ce nu trebuie să ratezi acest eveniment unic în an: Atmosferă de neegalat; Distracții fără sfârșit; Premii fabuloase și experiențe unice; Dansul și muzica fără limite; Delicii gastronomice din diverse bucătării ale lumii.
Dialogul european de nivel înalt „Combaterea sărăciei energetice în Europa: provocări, lecții învățate și căi de urmat. Exemplul Moldovei”
UNDE: Radisson Blu Leogrand Hotel, str. Mitropolit Varlaam, 77
CÂND: 10:00
Briefing de presă al deputatilor Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidarietate”, Vasile Grădinaru și Lilian Carp, cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Codului Penal al Republicii Moldova
UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, Sala pentru conferințe de presă, bd. Ștefan cel Mare, 105
CÂND: 10:00
Ședința Curții de Conturi de examinare a auditului asupra rapoartelor financiare ale Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova” încheiate la 22 febtruarie 2023
UNDE: Online
CÂND: 13:00
CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI
DIB Club -Tinerii citesc
UNDE: Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Sala Polivalentă de Lectură nr. 2, str. Vlaicu Pârcălab, 52
CÂND: 13:00
CONTEXT: Luna aceasta vom discuta despre bestseller-ul "Biblioteca de la Miezul Nopții" de Matt Haig. Această discuție va fi moderată de către Valeria Țurcan. Împreună vom reflecta asupra natura regretului, căutarea fericirii și semnificația alegerilor pe care le facem. Ne vom adânci în teme de auto-descoperire, acceptare și importanța îmbrățișării momentului prezent.
Ședința Comisiei economie, buget și finațe
UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, birou 915, bd. Ștefan cel Mare, 105
CÂND: 15:00
CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI
Seminar pentru viitorii părinți (cu prezență fizică)
UNDE: Spitalul Repromed, str. Valea Crucii, 19
CÂND: 16:00
CONTEXT: Un părinte informat este un părinte protejat! Participă GRATUIT la Seminarul dedicat viitorilor părinți, organizat de Spitalul Repromed. În cadrul evenimentului, vei afla totul despre: Conduita sarcinii; Perioada naşterii. Participanţii la seminar vor primi informaţii importante şi sfaturi utile de la Dr. Vadim Scarlat, medic obstetrician-ginecolog în cadrul Spitalului Repromed+.
Ședințe de consiliere de criză
UNDE: Altruism, str. 31 August 1989, 98
CÂND: 16:00 – 20:00
CONTEXT: Vă invităm cu drag să beneficiați gratuit de servicii de consiliere de criză din cadrul organizației noastre. Puteți beneficia de acestea în fiecare zi de joi în perioada 22 iunie -27 iulie. Serviciul este prestat în limbile română, ucraineană engleză, rusă. Nu este nevoie să vă înregistrați. Consilierii de serviciu vă așteaptă în fiecare seară de joi. Acest serviciu este prestat în cadrul Maratonului de Sănătate Emoțională dedicat aniversării a 20 de ani de la fondarea Asociației Obștești “Altruism” cu ajutorul psihologilor voluntari din Republica Moldova și Ucraina.
Proiect de orientare în carieră: „Rămân acasă, merg la,,,”
UNDE: Diez.Md, Pagina Facebook
CÂND: 17:00
CONTEXT: Continuăm să vă povestim despre profesiile importante, necesare și interesante de studiat în Republica Moldova. Așadar, Diez, vă invită la un alt eveniment online din cadrul proiectului de orientare în carieră „Rămân acasă, merg la…”. Anul trecut la universitățile din Chișinău au fost introduse trei specialități noi: producție multimedia, animație și game design. La ediția din această săptămână vom vorbi despre ultima dintre ele. Game design este procesul de creare a conținutului și a regulilor de joc. Este o profesie nouă pentru noi, dar, în același timp, este versatilă și, cel mai important, promițătoare. Împreună cu invitații noștri vom vorbi despre particularitățile studierii designului de jocuri, perspectivele de dezvoltare și oportunitățile de muncă ale domeniului.
Festivalul Internațional de Folclor - „Nufărul Alb”
UNDE: Orașul Cahul
CÂND: 17:00, 28 iunie – 02 iulie, curent
CONTEXT: Programul Festivalului Internațional de Foclclor „Nufărul Alb”, Ediția a XVII-a:
29 iunie – Expoziție Meșteri Populari; Spectacol prezentat de colectivele autohtone; Program Festiv – Republica Moldova, România, Muntenegru; Hora Prieteniei; Discotecă în aer liber.
30 iunie – Expoziție Meșteri Populari; Spectacol prezentat de colectivele autohtone; Program Festiv - Ucraina, Turcia, Bulgaria; Hora prieteniei; Discotecă în aer liber.
1 iulie – Expoziție Meșteri Populari; Spectacol prezentat de colectivele autohtone; Program festiv – România, Macedonia, Turcia; Hora Prieteniei, Discotecă în aer liber.
2 iulie – Expoziție Meșteri Populari; Concert - fanfara municipală din Cahul; Parada portului popular; Ceremonia de închidere a festivalului; Concertul de Gală; Orchestra fraților Advahov, Focuri de artificii.
Program expozițional
UNDE: Casa Zemstvei, str. Alexei Sciusev, 103
CÂND: Joi, 29 iunie, 17:00-22:00; Vineri, 30 iunie, 17:00-22:00; Sâmbătă, 1 iulie, 18:00-22:00 (18:00 - vernisajul expozițiilor urmat de un tur ghidat cu curatorii expozițiilor); Duminică, 2 iulie, 15:00-18:00
CONTEXT: Între 29 iunie - 2 iulie 2023, în cadrul programului SCA2023 / Spații Culturale Alternative, Casa Zemstvei găzduiește 8 expoziții de artă contemporană și artă video cu participarea artiștilor locali și ucraineni în rezidență, picturi ale studenților de artă, instalații, publicații samizdat și lucrări ale copiilor participanți la atelierul de artă. Vernisajul expozițiilor va avea loc Sâmbătă, pe 1 iulie, în ziua când programul SCA2023 pune accent pe activitățile de la Casa Zemstvei în calitate de un centru cultural alternativ gestionat de artiști.
SCA2023 x ACB: Victor Ciobanu
UNDE: ACB, str. Alexandru cel Bun 34
CÂND: 18:00
CONTEXT: În cadrul SCA2023 cu suportul Coaliției Sectorului Cultural Independent, ACB vă invită sa vizitați expoziția artistului contemporan Victor Ciobanu. Lucrările artistului vă provoacă la un dialog cu spațiul urban și simbolurile din peisajul prozaic Chișinăuian dar și la o contemplare asupra crăpăturilor acestui mic organism urban în care simțim, iubim, activăm.
Eveniment: „Joia în Parc”
UNDE: Parcul „Micul Cluj”, orașul Ungheni
CÂND:18:00
CONTEXT: Vă ațteptăm cu drag la un nou spectacol din cadrul Proiectului „Joia în Parc”. Din Program: Ansamblul de dans popular „Unghenenii”; Grupul de Lăutari; Ansamblul folcloric „Flori de castan”; Alexandru Șaliț.
Eveniment: „Seară de poezie cu Dinu Flămând”
UNDE: Librăria din Centru, bd. Ștefan cel Mare, 126
CÂND: 18:15
CONTEXT: Vă invităm la evenimentul; „O seară de poezie cu Dinu FLAMÂND: lecturi și dialog”, moderată de redactorul-șef al Editurii Cartier, Emilian Galaicu-Păun. Dinu Flămând (n. 24 iunie 1947, Susenii Bârgăului, Bistrița-Năsăud, România) este poet, eseist și traducător. A activat în calitate de jurnalist francez și diplomat. Este absolvent al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai”, membru fondator al cenaclului și revistei „Echinox”. În anii ’80, a plecat din România și s-a refugiat la Paris, denunțând regimul comunist din România. Locuiește în Franța până în 2010. A ocupat funcții în diplomația română. În calitate de poet și traducător, a fost apreciat cu mai multe premii naționale și internaționale.
Activități practice și discuții din cadrul programului ”Gestionarea finanțelor personale”
UNDE: IPLT "Matei Basarab", str. Matei Basarab, 14
CÂND: 18:30
CONTEXT: Vă invităm la discuții și activități practice din cadrul programului ”Gestionarea finanțelor personale”, oferit gratuit de către Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților: https://chisinauedu.md/cursuri-gratuite-de-dezvoltare.../.
Sesiunile vor avea loc la Centrul Municipal de Învățare și Educație a Adulților.
Spectacol: „Îți vreau soțul”
UNDE: Teatrul Național „Satiricus”, str. Mihai Eminescu, 55
CÂND: 18:30
CONTEXT: Intriga se urzește în cadrul unui cuplu căsătorit, Elena și Andrei, care locuiesc împreună de douăzeci de ani. Chiar în preajma celei de-a douzecea aniversări, Elena primește cadou un oaspete neașteptat – o tânără amantă a soțului ei. Descopriți împreună cu noi finalul piesei.
Spectacol în Premieră: “Domnișoara Iulia ” de August Strindberg
UNDE: Teatrul National „Mihai Eminescu”, bd. Ștefan cel Mare 79
CÂND: 18:30
CONTEXT: ”Populăm o lume a resentimentelor și drama „Domnișoara Julia” de August Strindberg tratează această temă. Declasații, săracii, cei nedreptățiți social își cer drepturile. Femeile și le cer și ele în fața bărbaților. Marea Bătălie socială, Marele Război de gen, antagonismele dintre bărbați și femei într-ale amorului, lupta dintre femei pentru un bărbat, lupta unui bărbat cu o femeie pentru a ocupa alături de ea o poziție socială – iată principalele direcții ale acestui produs teatral, consideră Maria Pilchin. Un spectacol care, în mod cert, Vă va face să Vă uitați altfel la noi ca specie în care aidoma unui stup se produc diverse mișcări: ruinarea unei familii de nobili, declinul individual al unei femei aristocrate, ascensiunea burgheziei în detrimentul vechii nobilimi.
Parteneriatele public civice pentru spații culturale deschise- masă rotundă/ SCA2023
UNDE: Zpațiu / Zpace, str. Sciusev, 103
CÂND: 19:00
CONTEXT:Vă invităm să participați la o masă rotundă dedicată temei parteneriatelor public-civice, în cadrul căreia vor fi prezentate și discutate modele de guvernare participativă a infrastructurii publice destinate sectorului cultural independent, în calitate de un model inovativ al democrației.
Spectacol: „Sonata Lunii”
UNDE: Geneza Art, str. Alexei Mateevici, 109/1
CÂND: 19:00
CONTEXT: „Sonata Lunii”, un spectacol inspirat din filmul „...Dineu cu vecinii de sus”, și adaptat pe scena de teatru, este o poveste cu 4 personaje multiplicate, care reprezintă vecinii de jos și de sus. Vecinii de jos sunt împreună de mulți ani. Abia dacă se mai privesc, iar certurile au devenit o constantă în relația lor. Într-o seară de vineri, vecinii de sus, puțin mai tineri decât ei, vor veni în ospeție. Ce se va întâmpla? Descoperiți împreună cu noi.
Master - Class de artă de lavandă
UNDE: Campusul Evreiesc, str. Eugeniu Doga,5
CÂND: 19:00
CONTEXT: "Lavender Art Master-Class" prezintă o schiță picturală acrilică "Lavender Provence".
Ce te așteaptă la Lavender Art Master-Class? Vom amesteca vopsele pe o paletă și vom întruchipa ideile noastre pe o pânză de format mic, folosind vopsele acrilice. Împreună ne vom cufunda în atmosfera Provence-ului francez, cu muzică romantică melodioasă și vom crea inspirați de mirosul de lavandă. Și pentru a vă face o plăcere deplină, vă vom oferi o limonadă de lavandă, care va face creativitatea noastră și mai inspirată și mai plăcută. La finalul atelierului, fiecare dintre voi va lua acasă propriul tablou terminat, o dovadă de neuitat a contribuției voastre creative.
Conferință Internațională „Matematics & IT: Research an Education” - Ediția a IX-a
UNDE: Universitatea de Stat din Moldova”, str. Alexei Mateevici, 60
CÂND: 26-29 iunie, curent
CONTEXT: La deschiderea evenimentului au fost prezenți rectorul USM, Igor Șarov, ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, decanul Facultății de Matematică și Informatică, Valeriu Ungureanu și vicepreședintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Svetlana Cojocaru. Scopul principal al Conferințelor MITRE constă în oferirea unei platforme de discuție în care specialiștii să abordeze diferite aspecte de integrare a cercetării și educației, axate pe realizările din domeniile de cercetare științifică și educație avansată a specialiștilor înalt calificați, în conformitate cu cerințele pieței muncii și a modalităților de atragere a tinerelor talente în cercetare.
Eveniment: „Cartea din interior și dintr-o parte” – Ediția a XI-a
UNDE: Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, bd. Ștefan cel Mare, 148
CÂND: 27-30 iunie, curent
CONTEXT: Biblioteca municipală „Bogdan Petriceicu Hașdeu” organizează cea de-a XI-a ediție a Colocviilor de vară. Genericul ediției din acest an este „Cartea din interior și dintr-o parte”. Evenimentul va împărtăși bunele practici și metode inovative de promovare a culturii lecturii și sporirii interesului pentru activități de calitate în rândul chișinăuenilor. Pe parcursul celor patru zile vor avea loc un șir de activități, precum: Masa rotundă „Finanțarea și gestionarea resurselor informaționale”; Prezentarea studiului barometrului lecturii Consumul de lectură al cititorilor”; Talk-show-ul „Cum creăm și organizăm serviciile de lectură”; Lansarea clubului de lectură „Forzaț”; Expoziție de afișe ale cluburilor, cenaclurilor și atelierelor de lectură; Discuții despre cartea „Biblioteca” de Mircea V. Ciobanu.
Forumul Internațional: „Tinerii – ambasadorii participării civice”
UNDE: Orașul Ungheni
CONTEXT: Eveniment important la Ungheni, în cadrul Programului „Capitala Tineretului 2023”. Pe 29 iunie, va avea loc Forumul Internațional „Tinerii - ambasadorii participării civice”. Printre facilitatori și motivatori se numără: Andreea Fedor, facilitator comunitar Iași, Andriano Marian, fondator și dirijor Moldovan National Youth Orchestra, Roman Banari, secretarul general al Centrului Național al Tineretului din Moldova. Pentru mai multe detalii, urmăriți pagina de facebook AO „Alfa Beta”: https://www.facebook.com/ao.alfabeta
APELURI DE ÎNSCRIERE
Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a lansat concursul pentru acordarea burselor de merit pentru anul de studiu 2023-2024. Această inițiativă are scop recunoașterea și recompensarea performațelor academice excepționale ale studenților. Perioada de depunere a dosarelor se încheie pe data de 30 iunie 2023. Comisia de evaluare, formată din experți în domeniul educației, va examina dosarele depuse și va selecta beneficiarii burselor de merit. Bursele de merit reprezintă nu doar o recompensă financiară, ci și un semn de apreciere a angajamentului față de excelența academică, totodată vă vor oferi resurse suplimentare pentru a vă dezvolta abilitățile și cunoștințele.
Ambasada SUA la Chișinău caută candidați eligibili și calificați pentru următoarele posturi: I NNL Law Enforcement Program Program Coordinator. Termen limită pentru depunerea cererilor: 7 iulie 2023. Pentru a aplica, accesați. INLL Law Enforcement Program Coordinator Pentru a aplica, accesați: https://bit.ly/42XJiER. Termen limită de aplicare: 7 iulie 2023 Pentru a vizualiza toate posturile vacante disponibile în prezent, vizitați https://md.usembassy.gov/embassy/jobs/ și accesați aplicația electronică de recrutare (ERA).
Asociația Presei Independente anunță cea de-a doua ediție a concursului național de materiale Jurnalistice care promovează diversitatea și incluziunea socială în societate. Concursul se desfășoară la următoarele patru categorii: Presa scrisă și presa online (ziare, reviste, site-uri, bloguri); Audiovizual (TV și Radio, podcasturi, vloguri); Fotografie (fotografii, reportaje, foto de autor); Produse media realizate de studenți ai facultăților de jurnalism din țară și începători în jurnalism. Dosarele vor fi transmise până la data de 20 iulie, 2023. Pentru mai multe detalii AICI
Comisia economie, buget și finanțe anunță despre organizarea concursului deschis pentru selectarea candidatului la funcția de Consilier pentru soluționarea contestațiilor al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor. Termenul limită de depunere a dosarelor – 10 iulie 2023. Pentru mai multe detalii AICI
Ministerul Culturii al Republicii Moldova anunță Concursul Directori generali-Directori al instituțiilor publice: Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Bălți. Data limită pentru depunere a dosarului – 21 iulie 2023. Modalitatea de depunere a dosarului: email - [email protected]. Fizic – str. Nicolae Iorga,
EVENIMENTE PE PLAN EXTERN
Îi invităm pe toți conaționalii noștri stabiliți în Spania la o întâlnire cu vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi, întâlnirea fiind programată pentru sâmbătă, 1 iulie, începând cu ora locală 18:00, la sediul ambasadei noastre de la Madrid. Toți cei interesați să participe la discuții se pot înregistra la adresa de email: [email protected] sau la nr. de tel: 918287989. Adresa ambasadei: Paseo de la Castellana 178, 5º Dcha. Madrid, C.P. 28046. Vă așteptăm cu drag!
Sunteți reprezentantul unui Start-Up sau al unei companii din industria ușoară din Republica Moldova? Sau poate aveți tangențe directe cu lumea modei și vreți o nouă experiență? Dacă ați răspuns afirmativ la întrebările de mai sus, aveți o șansă reală să petreceți zilele de 25-30 iunie la Torino Fashion Match Evenimentul TorinoFashionMatch face parte din Săptămâna Modei Torino 2023. Programul celor 5 zile va combina prezentări de modă, oportunități de afaceri, discuții cu experți internaționali și activități de networking. Acest eveniment vă oferă posibilitatea de a dezvolta propria afacere la nivel mondial, dar și de a interacționa cu potențiali parteneri de afaceri.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Finanţatori:
Parteneri: