AGENDA ZILEI//31.07.2023

Meroslava Parii
30/07/2023
Grafică: CIJM

EVENIMENTE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

 

Ceremonia de revenire a celui de-al 18-lea contingent al Armatei Naționale din  misiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo

UNDE: Tabăra Militară, 142

CÂND: 08:30

 

 

Admiterea 2023  - Depunerea fizică a dosarului
UNDE: Universitatea de Studii Europene din Moldova – USEM, str. Ghenadie Iablocikin, 2/1

CÂND: 08:30
CONTEXT: Care sunt documentele necesare?1. Actul de studii, în original, cu anexa respectivă (copii – 2 exemplare) diploma de BAC, Colegiu/Centrul de excelență sau Studii superioare;
2. copia actului de identitate (buletin de identitate, pașaport) – în trei exemplare; 3. 4 fotografii 3x4 cm (color, semnate pe verso); 4. Cererea de înscriere la concursul de admitere (se va completa în cadrul USEM); 5. Livretul militar sau adeverința de recrut; 6. Chitanţa de plată a taxei de înscriere (se achită pe loc - 50 lei). În perioada 07 august – 30 august 2023 va avea loc ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI DE STUDII și ACHITAREA TAXEI pentru anul unu de învățământ, în contabilitatea USEM, pentru candidații care au depus la Comisia de admitere actele în original.
 

 

Ședința Comisiei economie, buget și finanțe

UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, birou 915, bd. Ștefan cel Mare, 105

CÂND: 09:00

CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI

 

 

Ședința Comisiei juridice, numiri și imunități

UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, birou 302,  bd. Ștefan cel Mare, 105

CÂND: 09:00

CONTEXT: Agenda ședinței poate fi vizualizată AICI

 

 

Ședința Comisiei agricultură și industrie alimentară

UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, birou 615, bd. Ștefan cel Mare, 105

CÂND: 09:00

CONTEXT: Agenda Ședinței poate fi vizualizată AICI

 

 

 

Maratonul de lectură „Vacanță de Magie cu Lecturi o Mie”
UNDE: Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creanga”, str. Alexei Sciusev, 65

CÂND: 09:00-18:00
Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” invită cititorii să participe la Maratonul de lectură „Vacanță de Magie cu Lecturi o Mie” în perioada 15 iunie – 25 august 2023.
Cine și cum poate participa? Trebuie să ai vârsta între 7-18 ani și permis de utilizator la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”. Te înscrii în orice secție activitate cu publicul sau filială a Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”, în orice moment, pe tot parcursul perioadei de desfășurare a maratonului. La înscriere, vei primi un Carnet de lectură, pe care vei scrie prenumele tău și numărul permisului de utilizator la BNC „Ion Creangă”.
 

 

Training: Impozitarea Nerezidenților: Noutăți fiscale 2023
UNDE: Vioser, Str. Mitropolit Varlaam, 65, et. 3, of. 339

CÂND: 09:00
CONTEXT: Din program:  Impozitul pe venit la sursa de plată în cazul tranzacțiilor cu nerezidenții; Taxa pe valoare adăugată la importul serviciilor; Studii de caz și raportarea tranzacțiilor cu nerezidenții; Intrebări-răspunsuri. Beneficiile participării la training: Vei înțelege cum se aplică Impozitul pe Venit și TVA în tranzacțiile cu nerezidenții; Vei învăța modalitatea de impozitare a veniturilor nerezidenților; Vei afla despre Raportarea tranzacțiilor cu nerezidenții.



Ședința Plenară din 31 iulie 2023

UNDE: Parlamentul Republicii Moldova, bd. Ștefan cel Mare, 105

CÂND: 10:00

 

 

Ședința săptămânală a serviciilor primăriei Chișinău din 31 iulie 2023

UNDE: Online

CÂND: 10:00

 

 

Entrepreneurship in Residence Program in Moldova
UNDE: Fintech HUB,  str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, 59

CÂND: 10:00
CONTEXT: Aducem acasă 12 fondatori de startup-uri și specialiști de la companii de TOP din diasporă. Mentorii vor lucra alături de comunitatea de startup-uri din Moldova, se vor împărtăși cu experiența lor și vor ghida echipele spre primii pași pe piața internațională. Vom avea mentori din diverse țări, începând cu România și până în SUA. Toți cei 12 mentori vor organiza sesiuni individuale cu startup-urile și workshopuri tematice. Totodată, vom organiza și evenimente informale cu participanții. Fondatorii de startup-uri vor avea posibilitatea să aleagă mentorii care îi vor ghida. În funcție de disponibilitate, un singur start-up poate beneficia de suportul a mai multor mentori.
 

 

Expoziția „I Love Sushi”
UNDE: Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei,  str. 31 August 1989, 121A

CÂND: 10:00, până la data de 15 august
CONTEXT: Înființată în anul 1972, Japan Foundation creează oportunități globale pentru cultivarea prieteniei și legăturilor dintre Japonia și restul lumii prin intermediul culturii, limbii și dialogului. Fundația derulează programe în domeniul artelor și schimburilor culturale, educației în limba japoneză în străinătate, studiilor japoneze și schimburilor intelectuale. Suntem încântați să vă prezentăm noul program de schimburi culturale și expoziția itinerantă "I Love Sushi" având ca temă sushi – emblema bucătăriei japoneze în lume. Expoziția include și simularea unei vizite într-un restaurant specific japonez. Cei care știu câte ceva despre sushi vor fi încântați de expoziție, iar fanii pasionați o vor găsi fascinantă. În același timp sperăm că sushi va deveni un mijloc de popularizare al istoriei și obiceiurilor japoneze.

 

 

Pictură Murală Egipteană
UNDE: New Acropolis Republica Moldova, str. Armenească, 81

CÂND: 12:30
CONTEXT: Cursul va cuprinde 4 lecții: Desen si Transpunere prin cadrane; Realizarea unei fresce egiptene cu pictură prin tehnica Al-Fresco Al Secco; Scriere hieroglifică, simbolism și mitologie a Ochiului lui RA; Pictură murală pe reproducerea arheologică: Finalizarea și corectarea reproducerii arheologice.
 

 

Ceremonia de înmânare a însemnelor de Membru de Onoare al AȘM profesorului Ioan Jelev, vicepreședinte al Academiei de Științe „Gheorghe Ionescu-Șișești” din România

UNDE: Academia de Științe a Moldovei, bd. Ștefan cel Mare, 1

CÂND: 14:00

 

 

Vernisajul expoziției ”Orizonturi Chișinauene”
UNDE: Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, str. Alexei Mateevici, 60

CÂND: 16:00
CONTEXT: În Sala panoramică a Muzeului de Istorie a Orașului Chișinău, se va desfășura vernisajul expoziției de pictură „Orizonturi Chișinăuene” a pictorului Florentin Leancă. Expoziția este organizată de Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău sub egida Direcției Generale Cultură și Patrimoniu Cultural, în cadrul Festivalului „Te salut, Chișinău”, cu prilejul aniversării a 587 ani de la prima atestare documentară a Chișinăului din 17 iulie 1436. Expoziția ”Orizonturi Chișinauene”,  este remarcabilă prin profunzime. Mesajele lucrărilor pun în evidență importanța păstrării și valorificării culturii și arhitecturii locale, iar distrugerea acestora atenționează asupra pericolului de a pierde trecutul urban al capitalei. Perioada expoziției: până la data de 15 august, curent.

 

 

Cursul instruire ”1C: Contabilitate (vers. 8.3)”
UNDE: Asociaţia Contabililor şi Auditorilor Profesionişti din Republica Moldova, str. Mitropolit Varlaam, 65

CÂND: 18:00
CONTEXT: Asociaţia Contabililor şi Auditorilor Profesionişti din Republica Moldova vă invită la cursul de instruire pentru începători: 1C:Contabilitate (vers. 8.3).
 

 

Webinar: Cine sunt copiii generației Z și generației Alpha?
UNDE: Psihologie.MD, bd. Dacia, 65/19

CÂND: 19:00
CONTEXT: În 1991, savanții americani Neil Howe și William Strauss au creat teoria generațiilor. Potrivit lor, la fiecare 20-25 de ani se naște o nouă generație de oameni care au trăsături de caracter, obiceiuri și caracteristici diferite față de cei născuți în altă perioadă, iar apoi se repetă pentru generațiile viitoare. Care sunt aceste generații? Cum să relaționăm cu ei? Sunt câteva din întrebările la care vom găsi răspuns în cadrul webinarului de marți.

 

 

Admiterea 2023

UNDE: Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, str. Ion Creangă, 1

CÂND: 24 iulie – 31 iulie, curent

CONTEXT: Profesiile viitorului pot fi studiate la Universitatea Pedagogică de Stat din Chișinău. Perioada de depunere a dosarelor 24-31 iulie, curent. Anunțarea rezultatelor intermediare - 1 august. Depunerea documentelor în original: 2-4 august. Anunțarea rezultatelor finale: 7 august. Pentru mai multe detalii AICI

 

 

Tabăra de zi pentru copii

UNDE: Primăria orașului Rîșcani

CÂND: 08:00-17:00

CONTEXT: Primăria orașului Rîșcani vine să sprijine părinții angajați și deschide o tabără de zi pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani. Tabăra va fi amplasată pe teritoriul Instituției de Educație Timpurie nr.10  până la 11 august. În total vor fi 3 ture, o tură va dura 10 zile lucrătoare. Copiii vor putea fi sub supravegherea educatorilor îcepând cu orele 08:00 până la 17:00. Pentru copii va fi creat un program educațional special, care va include și o vizită gratuită de două ori la bazinul din complexul «Phoenix». Toate cheltuielile financiare vor fi acoperite de Primăria orașului Rîșcani. Pentru a depune cererea de înscriere în tabăra de zi vă puteți adresa la Primăria orașului Rîșcani, et. 2, anticamera, orele 8:00-17:00.

 

 

Concurs de admitere 2023

UNDE: Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul

CÂND: 24-31 iulie, curent

CONTEXT: Ai posibilitatea să îți alegi singur viitorul. Poți să ocupi un post în concordanță cu nivelul tău de studii, care îți va aduce cu siguranță numeroase beneficii și satisfacție, de la cele de dezvoltare personală, până la recompensa financiară pe măsură. Ți se deschid noi orizonturi.
În facultate vei avea numeroase oportunități de realizare atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Astfel, poți fi recrutat de firme care oferă job-uri convenabile din toate punctele de vedere. Te specializezi într-un domeniu. În 3/4 ani studiezi numeroase discipline legate de specializarea aleasă și cunoști aspecte pe  care nici nu bănuiai că au vreo legătură cu facultatea la care te afli. Acestă abordare îți oferă posibilitatea să realizezi ceea ce îți place cu adevărat și care e domeniul pe care îl stăpânești cel mai bine – lucruri esențiale în alegerea unui job.

 

 

APELURI DE ÎNSCRIERE

 

Congresul Mondial al Eminescologilor - concurs epigramă
UNDE: Asociația Epigramiştilor din Moldova
CONTEXT: Cu prilejul desfășurării la Chișinău a ediției a XI-a a Congresului Mondial al Eminescologilor cu genericul „Eminescu, homo sapiens”, în zilele 31august - 1 septembrie 2023
Asociația Națională a Oamenilor de Creație din Moldova, Asociația Epigramiștilor din Moldova,
Complexul Turistic „Costești”,  organizează un concurs de epigramă dedicat creației eminesciene.
La concurs sunt invitați să participe toți creatorii de gen din Republica Moldova, România și de pretutindeni, fără limită de vârstă. Lucrările se vor trimite până în data de 20 august 2022, în sistem electronic pe adresa e-mail - [email protected]
Relații suplimentare la tel. (+373)69247094

 

 

Asociaţia Presei Independente (API) anunță un concurs deschis pentru angajarea persoanelor calificate pentru următoarele poziții în cadrul Campaniei împotriva informațiilor false și tendențioase STOP FALS!: 1. Manager/manageră de program STOP FALS!; 2. Redactor/redactoare a portalului Stopfals.md.
Asociația Presei Independente (API) din Republica Moldova este o organizație necomercială care promovează și oferă asistență pentru dezvoltarea durabilă a organizațiilor media și a jurnaliștilor independenți la nivel național și regional, prin consolidarea capacităților profesionale, creșterea rezilienței și îmbunătățirea politicilor publice în domeniul mass-media. Mai multe informații despre activitatea API pot fi consultate pe pagina web . Una din activitățile strategice ale API este lupta împotriva dezinformării și promovarea gândirii critice prin intermediul Campaniei împotriva informațiilor false și tendențioase. Pentru sporirea eficienței în acest domeniu, API intenționează să-și extindă activitățile și să consolideze echipa cu un/o manager/manageră de program și un/o redactor/redactoare a portalului Stopfals.md.  Persoanele interesate vor trimite până la 7 august, ora 14.00, un Curriculum Vitae detaliat, cu indicarea a două persoane de referință, și o scrisoare de motivare cu descrierea succintă a experienței relevante funcției scoase la concurs, la adresa electronică: [email protected]

 

 

Ambasada SUA la Chișinău caută candidați eligibili și calificați pentru următoarele posturi:  Asistent de program al Agenției de Reducere a Amenințării Apărării.  Pentru a aplica, accesați: https://bit.ly/3Om0CQ2
Termen limită de depunere a aplicațiilor: 6 august 2023. Pentru a vizualiza toate posturile vacante disponibile în prezent, vizitați https://md.usembassy.gov/embassy/jobs/ și accesați aplicația electronică de recrutare (ERA).

 

 

Continuă concursul de selectare a instituțiilor de învățământ pentru participare în cadrul celei de-a doua runde de pilotare a Programului „Bugetarea Participativă în Școli”. Cea de-a doua rundă de pilotare a Programului va fi implementată în perioada anului școlar 2023–2024 (octombrie 2023 – august 2024). Pentru pilotarea rundei a doua a programului vor fi selectate cinci instituții de învățământ preuniversitar din Republica Moldova. Programul este implementat de Asociația Promo-LEX în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, cu suportul financiar al USAID Moldova. în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Termenul limită: 31 august 2023, ora locală 18:00.

 

 

Ministerul Culturii (MC), cu sprijinul financiar al Biroului de cooperare al Elveției, caută să mandateze o organizație înregistrată în Republica Moldova care are capacitatea de a oferi proprii experți (unul internațional și unul național) sau subcontracta experți pentru a efectua o evaluare a sectorului cultural din Republica Moldova în perspectiva elaborării Strategiei pentru cultură și patrimoniu – 2030. Contractul va fi încheiat cu o organizație înregistrată în Republica Moldova care își va asuma responsabilitatea contractuală pentru raportarea narativă și financiară. Ne rezervăm dreptul de a negocia cu organizația câștigătoare bugetul ofertei propuse. Termen limită de prezentare a dosarelor: 6 august 2023. Dosarul va fi expediat pe adresa de e-mail: [email protected] La rubrica Subiect a scrisorii electronice se va indica „Concurs – experți/organizații candidate în vederea evaluării sectorului cultural în perspectiva elaborării Strategiei pentru cultură și patrimoniu – 2030.

 

 

Primăria municipiului Ungheni lansează concursul de fotografie „Ungheni – orașul meu”, la care poate participa orice doritor, indiferent de vârstă și ocupație. Așteptăm fotografii cât mai frumoase și inspirate la adresa de email: media@uhgheni,md Termenul limită – 7 august, curent.

 

 

Anunț privind organizarea concursului pentru selectarea membrului și membrului supleant din rândul societății civile în Comisia de licențiere a activității notariale. În conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 69/2016 cu privire la organizarea activității notarilor și pct. 12 și 13 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea comisiei de licențiere a activității notariale și procedura de selectare a membrilor comisiei de licențiere a activității notariale, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 641/2017, Ministerul Justiției anunță concurs pentru selectarea în calitate de membru din rândul societății civile și supleantului acestuia în componența Comisiei de licențiere a activității notariale. Termenul limită de depunere a documentelor pentru participare la concurs: 18 august 2023. Telefon de contact: (022)201-486; Adresa poştală: mun. Chişinău, str. 31 August 1989, nr. 82, Ministerul Justiției (bir.105). Persoană de contact: Zinaida Carp, [email protected]

 

 

Anunț cu privire la organizarea concursului public de selectare a reprezentanților mediului academic din domeniul dreptului și cel al societății civile în calitate de membru și membru supleant în Comisia de licențiere a executorilor judecătoreșt. În  conformitate  cu prevederile  art. 11 alin. (1) din  Legea nr. 113 /2010 privind executorii judecătorești și Regulamentul privind desfășurarea concursului public de selectare a reprezentanților  mediului academic din domeniul dreptului și al societății civile în calitate de membru și membru supleant în Comisia de licențiere a executorilor judecătorești, aprobat prin Ordinul comun al ministrului justiției și Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești nr. 95/93 din 01.02.2018, Ministerul Justiției anunță concurs privind selectarea reprezentanților mediului academic din domeniul dreptului și cel al societății civile în calitate de membru și membru supleant în Comisia de licențiere a executorilor judecătorești. Concursul are loc în două etape: a) admiterea candidaților la concurs în baza dosarelor depuse; b) interviul. Concursul se va desfășura la Ministerul Justiției, mun. Chișinău, str. 31 August 1989, nr. 82. Termenul  limită  de  depunere  a  dosarului  pentru  participare  la  concurs – 18 august 2023,  ora 17:00. Persoana de contact, secretar al Comisiei: Matvei Livia, tel. 022 201-445, e-mail: [email protected]

 

 

Uniunea Europeană oferă granturi de până la 60 de mii de euro pentru consolidarea capacităților tinerilor în domeniul antreprenoriatului. Organizațiile societății civile din toate regiunile țării, inclusiv cea transnistriană, sunt invitate să depună propunerile de proiect. Cel puțin 10 OSC-uri vor putea beneficia de granturi care să sprijine inițiativele a aproximativ 200 de tineri, oferindu-le instrumentele și abilitățile necesare pentru a-și dezvolta propriile afaceri. Termen limită de depunere a dosarelor: 16 august 2023. Pentru mai multe informații AICI

 

 

 EVENIMENTE PE PLAN EXTERN

 

 

Ambasada Republicii Moldova în Franța anunță: Ne propunem să cunoaștem și să identificăm artiștii plastici originari din Republica Moldova, care sunt stabiliți în Franța, pentru a aduce publicului internațional noi forme de exprimare artistică. Datele colectate vor permite consolidarea legăturilor misiunii cu artiștii plastici din diasporă.  Dacă cunoașteți pe cineva sau doriți să vă înregistrați, vă îndemnăm să completați formularul disponibil accesând link-ul de mai jos și să îl expediați la https://shorturl.at/eswI5 © freepik.com

 

 

Vă aducem la cunoștință că până la 11 august 2023, programul de activitate al Ambasadei Republicii Moldova în Republica Cehă cu publicul va fi redus, vor fi prestate doar acțiuni consulare de urgență. Telefonul de urgență pentru situații excepționale al Ambasadei Republicii Moldova în Republica Cehă + 420 733 786 333 (accidente cu victime, decese, calamități naturale, alte situații de excepție). IMPORTANT! La acest număr NU se fac programări și NU se oferă informații consulare de ordin general.

 

 

O expoziție de ceramică tradițională din Republica Moldova a fost inaugurată în localitatea Chiusi della Verna, Arezzo, Toscana, Italia. Expoziția cu tema:„ Apa, Pământ, Mâini, Foc - ceramici tradiționale din Republica Moldova” a meșteșugarilor  Adrian Triboi și  Vitalie Parlui va putea fi vizitată până în luna august, curent. Expoziția mai include și o selecție de fotografii de Alecu Reniță.

 

 

Militarii din primul contingent al Armatei Naţionale, detaşat în misiunea Forței Interimare a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL), îşi continuă activitatea în Liban. Pacificatorii moldoveni sunt implicați în acțiuni de pază și apărare a Bazei multinaţionale „Sector West HQ UNP 2-3”, din localitatea Shama. Totodată, ofiţerii, sergenții și soldații moldoveni participă la trageri de luptă, antrenamente privind acordarea primului ajutor medical, executarea serviciului, precum și la diferite evenimente sportive alături de pacificatorii din Italia, Franța, Polonia, Serbia, Germania, Coreea de Sud și alte state. UNIFIL este prima misiune ONU la care Republica Moldova a detașat un contingent format din 32 de militari profesionişti. Aceștia au plecat în Liban pe 16 februarie curent.

 

 

Contingentul KFOR-19 și-a început mandatul în Kosovo. Pacificatorii din cel de-al 19-lea contingent al Armatei Naţionale, detaşat, recent, în operaţiunea de menţinere a păcii KFOR şi-au început misiunea în Kosovo. Militarii au preluat atribuţiile pacificatorilor din cel de-al 18-lea contingent moldovenesc, în cadrul unei ceremonii de transfer de autoritate, desfăşurată în Baza multinaţională „Camp Vilaggio Italia”, din localitatea Pech. În prezenţa superiorului Comandamentului Regional Vest (Regional Command-West), colonel Mario Bozzi, precum şi a pacificatorilor din Italia, Austria, Albania, Macedonia de Nord și România, maiorul Andrei Cotilevschi, comandantul KFOR-18, a predat drapelul și responsabilitățile funcției maiorului Vsevolod Serdiuc, care urmează să ocupe acest post în următoarele șase luni.

Meroslava Parii
30/07/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii