Analiză de Mădălin Necșuțu, jurnalist TVR Moldova și Balkan Insight, pentru buletinul de politică externă al FES/APE.

Rezolvarea dosarului transnistrean rămâne o enigmă sau, mai degrabă, o ecuație cu mai multe necunoscute. Este dificil de anticipat evoluția acestui dosar. Pe de o parte, este clar că Rusia nu dorește să cedeze controlul asupra regiunii și să abandoneze acest cap de pod pe care îl utilizează, sub diverse forme, de mai bine de o sută de ani.

Pe de altă parte, este evident că Republica Moldova nu dispune, în prezent, nici de capacitatea socio-economică, nici de cea de securitate pentru a reintegra mica regiune separatistă, care reprezintă aproximativ 11% din teritoriul său. În plus, deznodământul războiului din Ucraina ar putea reașeza discuția privind regiunea transnistreană pe coordonate diferite de cele actuale.

Din aceste motive, dosarul transnistrean rămâne „in limbo”, caracterizat de o evoluție volatilă, care poate avea multiple finalități sau, dimpotrivă, niciuna clară. În prezent, Chișinăul ia în calcul, ca opțiune preferabilă, reintegrarea teritoriului înainte de aderarea la Uniunea Europeană.

Având în vedere că aderarea este fixată, în mod realist, pentru 2030, dar se discută despre o posibilă accelerare către 2028, dosarul transnistrean ar avea, în acest scenariu, la dispoziție aproximativ 2–4 ani pentru a fi soluționat. Situația s-ar complica și mai mult în eventualitatea în care autoritățile pro-europene de la Chișinău ar forța organizarea unui referendum privind unirea cu România. Într-un asemenea caz, am vorbi despre o cu totul altă strategie, iar lucrurile s-ar complica semnificativ.

Ceea ce este însă evident este că Uniunea Europeană nu va mai accepta un conflict înghețat în interiorul său, cu atât mai puțin prezența unor trupe ruse pe teritoriul său, așa cum sunt cele staționate de peste trei decenii pe malul stâng al Nistrului. Această realitate ar putea genera tensiuni și chiar un potențial „casus belli” între Moscova și UE sau NATO.

Prin urmare, lucrurile sunt extrem de complicate în acest moment. Nici Rusia nu mai deține un control deplin asupra situației din Transnistria. Dacă UE ar decide să blocheze actuala schemă de livrare a gazelor rusești în regiune, prin intermediul rețelei de agenți de plată din Emiratele Arabe Unite și al furnizorilor din state membre ale UE considerate apropiate de Rusia, situația s-ar putea complica și mai mult în ceea ce privește dosarul transnistrean.

Proces în plină funcțiune

Cert este că procesul de reintegrare a fost deja pornit, într-o anumită formă, iar strategia Chișinăului pare să funcționeze. Mai exact, este vorba despre proiectarea și consolidarea unui model economic superior. Malul drept a depășit de mult malul stâng în ceea ce privește calitatea vieții.

Astăzi, o parte semnificativă a forței de muncă din sectorul privat din regiunea transnistreană vine să lucreze pe malul drept. Mulți oameni din regiunea transnistreană fac naveta sau aleg să se mute definitiv pentru a trăi pe malul drept. Există fabrici și companii în Republica Moldova care au ca angajați, într-o proporție considerabilă, cetățeni moldoveni din regiunea transnistreană. Aceasta este o realitate incontestabilă.

De asemenea, tot mai mulți locuitori ai regiunii transnistrene caută să beneficieze de servicii medicale pe malul drept. În același timp, pauperizarea populației din stânga Nistrului se produce într-un ritm accelerat. Rusia nu mai dispune nici de forța, nici de pârghiile și nici de resursele financiare pe care le avea anterior pentru a susține această mică republică separatistă.

Epoca apusă a „Eldorado-ului” transnistrean

Nici afacerile companiei-mamut Sheriff nu mai merg ca altădată. O bună parte din capitalul lichid al grupului Sheriff a luat, de mai mult timp, calea unor state europene, precum Germania. Prin urmare, regiunea transnistreană începe să scârțâie și din punct de vedere al mediului de afaceri și nu mai reprezintă o mină de aur sau o „vacă de muls” pentru unii, așa cum era în trecut.

Mai ales în condițiile în care regiunea nu mai este legată ombilical de portul Odesa, de unde proveneau anterior venituri substanțiale din contrabandă și trafic de arme, droguri sau ființe umane. Criminalitatea din regiune nu mai este conectată la mafia din spațiul ex-sovietic și nici la Chișinău în aceeași măsură ca înainte. Astfel, din „gaura neagră” a Europei, regiunea transnistreană riscă să se transforme, în actuala formulă de leadership, într-o epavă neatractivă chiar și pentru marile rețele ale crimei organizate.

În aceste condiții, situația actuală a regimului separatist pare să atârne de un fir de ață. Nu este clar dacă liderii săi își negociază un exit din regiune sau dacă vor rămâne loiali până la capăt Moscovei, care i-a sprijinit să prospere financiar. Nu putem anticipa dacă actualii lideri vor părăsi corabia înainte de scufundare sau dacă se vor agăța până în ultima clipă de actualul status quo al regiunii.

Totuși, nici acest aspect nu este cel mai important. Esențial este ce va face Chișinăul pentru a reintegra această regiune. Un lucru este cert: fără un sprijin financiar masiv din partea Uniunii Europene, Republica Moldova nu va putea, de una singură, să soluționeze această problemă.

De la frici la acțiune pe conflictele înghețate

Regiunea transnistreană nu trebuie privită de la Bruxelles doar ca o gaură neagră, ci și ca o oportunitate. Pe fondul unei oboseli manifestate încă din 2013 față de extindere, UE ar putea prelua inițiativa în dosarul transnistrean și ar putea folosi această oportunitate pentru a demonstra leadership. Este nevoie de resurse financiare și de voință politică, iar aceste elemente pot fi mobilizate în perspectiva câtorva ani. Republica Moldova, cu toată complexitatea problemelor sale, poate deveni un model de reușită politică pentru UE, care are capacitatea de a contribui la soluționarea unei probleme lăsate în urmă de Rusia.

Privită în perspectivă, rezolvarea dosarului transnistrean ar putea servi drept model pentru gestionarea altor conflicte înghețate din bazinul Mării Negre. Reconstrucția Ucrainei, precum și situațiile din Crimeea, Abhazia sau Osetia de Sud ar putea urma, ulterior, un traseu similar, cu condiția ca Rusia să nu iasă învingătoare din invazia militară asupra Ucrainei.

Așadar, fiecare criză poate fi transformată și într-o oportunitate. Bruxelles-ul nu ar trebui să privească cu teamă sau nepăsare dosarul transnistrean; dimpotrivă, ar putea valorifica această experiență pentru a proiecta leadership și putere soft dincolo de granițele sale, într-o lume în care competiția devine cuvântul-cheie.

În concluzie, deși la prima vedere dosarul transnistrean pare extrem de complicat, el poate funcționa și ca un laborator de politici inteligente ale UE pentru diminuarea influenței ruse în Europa. O Rusie care menține diferite „ghimpi” în spațiul european nu contribuie la consolidarea continentului.

Dimpotrivă, astfel de enclave artificiale, create și activate periodic de Moscova în funcție de propriile interese, mențin vulnerabilități structurale. Scurtcircuitarea acestor rețele de influență și a acestor teritorii incerte ar contribui semnificativ la consolidarea securității europene în ansamblu. De aceea, nu doar Chișinăul, ci și UE trebuie să acționeze cu determinare în dosarul transnistrean.