Analiză de Natalia Stercul, directoare executivă a Asociației pentru Politica Externă (APE), pentru buletinul de politică externă al FES/APE.

La 24 februarie se vor împlini patru ani de la începutul invaziei ruse la scară largă în Ucraina. Este oare realist să ne așteptăm la pace în 2026? Va fi o eventuală încetare a ostilităților, doar un armistițiu de scurtă durată sau, în pofida blocajelor din negocierile de pace, se va putea ajunge la acorduri care să conducă la o pace mult așteptată și durabilă? Care vor fi principalele evoluții geopolitice în anul curent și cum s-ar putea reflecta acestea asupra Republicii Moldova?

În pofida unei serii de negocieri, deocamdată nu se întrevăd semne reale ale atingerii păcii, iar războiul continuă. Mai mult, pe fundalul procesului de negociere, atacurile rusești asupra teritoriului Ucrainei s-au intensificat, devenind tot mai sofisticate și mai brutale. Atacurile combinate includ utilizarea dronelor de atac, a dronelor kamikaze, precum și a rachetelor balistice și de croazieră.

Alarmele aeriene în multe regiuni ale Ucrainei răsună aproape neîntrerupt. Deși o parte semnificativă a infrastructurii energetice a țării a fost distrusă, Federația Rusă a intensificat, în perioada de iarnă, loviturile aeriene punctuale asupra centralelor electrice termice, obiectivelor energetice și sistemelor de alimentare cu căldură din diferite regiuni ale Ucrainei. Aceste atacuri au dus la deconectări masive de energie electrică și căldură, precum și la perturbarea alimentării cu apă. Milioane de civili ucraineni sunt astfel expuși unor condiții extrem de dificile pe timpul iernii.

Negocieri de pace cu medierea SUA

Deși, de la revenirea la Casa Albă, președintele SUA, Donald Trump, își promovează destul de activ rolul de mediator în procesul de negocieri, promisiunea sa de a opri războiul rămâne, deocamdată, neîndeplinită. Caracterul negocierilor diplomatice privind Ucraina seamănă mai degrabă cu niște „consultații de afaceri”, o abordare pragmatică orientată spre o „afacere avantajoasă”, decât cu o manevră diplomatică însoțită de presiune politică, care, într-o formă sau alta, ar putea mulțumi toate părțile și ar conduce la pace.

Chiar și în cadrul acestei abordări, principala întrebare rămâne dacă Federația Rusă va fi dispusă să facă vreo concesie în chestiunea teritorială. De asemenea, rămâne neclară poziția Moscovei față de garanțiile de securitate pentru Kiev, în special în ceea ce privește perspectiva unei prezențe militare occidentale pe teritoriul Ucrainei. În plus, lipsa unei clarificări a divergențelor legate de Centrala Nucleară de la Zaporojie, aflată sub ocupație rusă, ridică numeroase semne de întrebare. Gama problemelor aflate pe agendă este foarte variată, însă despre exercitarea unei presiuni politice reale și forțarea Rusiei să accepte încetarea focului nu poate fi, în prezent, vorba.

Totodată, după noile runde de negocieri de la Berlin și din Florida, părea că Kievul și Washingtonul se apropie tot mai mult de un compromis privind un posibil acord de pace. De la Forumul de la Davos, unde se presupunea că va fi discutată inclusiv chestiunea ucraineană, se aștepta o înțelegere finală care ar fi limitat capacitatea Rusiei de a adopta o poziție evazivă în privința încetării războiului, în condițiile impuse de SUA.

Cu toate acestea, delegațiile ucraineană și americană au reușit, încă o dată, doar să discute planul de reconstrucție a Ucrainei și garanțiile de securitate, punând accent pe mecanismele practice de implementare. Întâlnirea dintre Trump și Zelenski, desfășurată la Davos cu ușile închise, nu a produs nicio înțelegere concretă.

Situația pe linia frontului

Armata rusă își continuă operațiunile ofensive. Deși nu reușește să obțină străpungeri rapide, Rusia își păstrează inițiativa și nu își oprește ofensiva pe front. Mai mult, acest lucru îi permite să exercite o presiune epuizantă și, chiar dacă lent, să avanseze totuși în adâncimea teritoriului Ucrainei. Forțele Armate ale Ucrainei continuă, prin toate mijloacele, să stăvilească atacurile rusești pe linia frontului.

Kremlinul consideră anul 2026 drept unul cheie pentru atingerea obiectivelor sale maximaliste în războiul împotriva Ucrainei. Experții militari sunt de părere că tocmai această inerție – și nu ritmul înaintării – va determina caracterul ostilităților în anul 2026. Direcțiile prioritare pentru Rusia în această perioadă vor fi ocuparea completă a regiunilor Donețk și Zaporojie. Analiștii militari nu exclud nici acțiuni diversioniste pe diferite sectoare ale frontului.

Războiul la scară largă, cel mai probabil, nu se va încheia și va fi însoțit de câștiguri teritoriale limitate, pierderi ridicate de militari, lovituri cu rachete și atacuri cu drone pe întreg teritoriul Ucrainei. Ambele părți beligerante au puncte vulnerabile, inclusiv probleme legate de resursele umane, de aprovizionarea cu armament, de constrângerile economice și de alți factori. Cu toate acestea, atât Rusia, cât și Ucraina consideră că sunt în joc interesele lor fundamentale, de la care nu intenționează să renunțe. În plus, faptul că observăm o intensificare a luptelor, creșterea efectivelor grupărilor ofensive rusești, majorarea producției de armament cu destinație ofensivă, rachete și drone, precum și sporirea asistenței acordate Rusiei de Iran, China și Coreea de Nord, indică faptul că războiul va continua și în 2026.

Republica Moldova: riscuri de securitate, planuri de reintegrare și aderare la UE

Republica Moldova continuă să resimtă întregul spectru al consecințelor distructive ale războiului din Ucraina vecină. Contracararea riscurilor și amenințărilor la adresa securității rămâne o temă prioritară pe agenda discuțiilor la nivel național și regional. Căderea dronelor și încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova în timpul atacurilor masive ale Rusiei asupra Ucrainei reprezintă tot mai frecvent un pericol pentru cetățenii țării și necesită măsuri de reacție din partea structurilor de apărare. Necesitatea consolidării mai active a capacităților naționale de apărare, precum și a dezvoltării sistemelor de detectare și neutralizare a dronelor, devine din ce în ce mai evidentă. Cu toate acestea, capacitățile existente în acest domeniu rămân foarte limitate.

Aderarea la Uniunea Europeană reprezintă o prioritate de politică externă pentru Republica Moldova și trebuie menționat faptul că, pe parcursul anului trecut, țara a înregistrat progrese semnificative pe drumul european. Totodată, conflictul transnistrean constituie unul dintre obstacolele serioase în calea aderării Republicii Moldova la UE. Despre acest subiect nu se discută deschis, însă, în cercuri restrânse de experți, sunt analizate diverse posibilități potențiale și ipotetice de reglementare.

Pe fundalul deteriorării tot mai accentuate a relațiilor dintre SUA și Uniunea Europeană, devine evident că statele europene își vor reconsidera o parte dintre abordările anterioare, inclusiv în ceea ce privește sprijinul acordat statelor aflate în proces de integrare europeană. Noile realități vor impune abordări mai prudente față de țările care prezintă un potențial conflictual ridicat. În cazul Republicii Moldova, acest context implică anumite riscuri suplimentare.

Principalul factor care influențează dosarul transnistrean rămâne evoluția confruntării militare dintre Ucraina și Federația Rusă și rezultatul final al războiului. Din acest motiv, reglementarea transnistreană depinde, într-o măsură considerabilă, de poziția Kievului, de resursele și capacitățile de care va dispune statul vecin, precum și de ritmul și rezultatele ostilităților.

Poziția oficială a Chișinăului este, fără îndoială, orientată spre încheierea cât mai rapidă a războiului, eliminarea prezenței militare rusești de pe teritoriul regiunii transnistrene, semnarea unui acord comun cu Ucraina privind aderarea la Uniunea Europeană și finalizarea procesului de aderare. Totuși, în cazul prelungirii conflictului și al unei eventuale avansări a forțelor ruse către granițele Republicii Moldova, riscurile de securitate vor crește. Prin urmare, traiectoria reglementării transnistrene va depinde, în mare măsură, de rezultatele finale de pe front. În aceste condiții, este foarte probabil ca, în lipsa unor schimbări majore, situația să rămână neschimbată și în anul 2026.

Trebuie remarcat faptul că procesul de reintegrare, în prezent, practic nu înregistrează progrese. Regiunea transnistreană traversează o perioadă de instabilitate economică și se află într-un regim de stare de urgență, prelungit constant din cauza dificultăților de aprovizionare cu resurse energetice, a disfuncționalităților din sectorul industrial și a reducerii semnificative a veniturilor bugetare. Mulți experți au anticipat că această perioadă dificilă ar putea fi utilizată ca un punct de cotitură în procesul de reintegrare, însă acest lucru nu s-a materializat. Cauzele țin nu doar de lipsa de disponibilitate a Tiraspolului, ci și de insuficienta pregătire a Chișinăului pentru astfel de acțiuni.

Pe fundalul situației economice dificile, Transnistria se pregătește, în acest an, pentru alegerile liderului regiunii, programate pentru decembrie 2026. Nu este clar cum se vor reconfigura forțele politice de la Tiraspol și ce candidaturi vor fi înaintate, însă este evident că poziția Moscovei va fi decisivă. Kremlinul își reevaluează relațiile cu Republica Moldova în ansamblu și cu regiunea transnistreană în particular, iar, judecând după retorica oficială, rezultatele acestei reevaluări nu par a fi favorabile Chișinăului.

Declarațiile autorităților de la Chișinău privind o posibilă unire cu România sunt puțin probabil să fie receptate pozitiv în regiunea transnistreană, fapt care ar putea îndepărta și mai mult perspectivele de reintegrare pe termen scurt. Totuși, într-un scenariu negativ de încheiere a războiului din Ucraina și de avansare a Federației Ruse către granițele Republicii Moldova, unirea cu România și aderarea la Uniunea Europeană ar putea deveni o opțiune viabilă pentru Chișinău, în sprijinul obiectivelor sale de politică externă și integrare europeană.

În concluzie, turbulențele geopolitice vor continua, fiind alimentate de prelungirea războiului din Ucraina, de dificultățile negocierilor pentru încetarea focului și de complicarea situației de pe linia frontului. În acest context, pe traiectoria reglementării transnistrene nu se anticipează progrese semnificative, iar planurile de reintegrare nu vor avea un impuls concret pentru implementare. Eforturile principale ale autorităților de la Chișinău vor rămâne concentrate pe continuarea reformelor necesare avansării agendei europene.