E frig în Moldova. Sute de ucraineni au ajuns de dimineață în Republica Moldova prin punctul de trecere Palanca. Femeile își țin copiii în brațe, cară genți cu lucruri personale și își fac loc pentru a urca într-un autobuz care pleacă la Chișinău sau în locul special amenajat cu mâncare caldă. Mâinile le sunt înghețate, fețele acoperite de fulare și căciuli trase aproape de ochi.

Tot mai mulți ucraineni trec hotarul pe jos, în comparație cu prima săptămână. Numărul vârstnicilor care vin în Moldova crește, iar tot mai puțini bărbați părăsesc țara. Ucrainenii sunt tot mai disperați și pleacă spre nicăieri. Cei care ajung la Palanca au nevoie de hrană și somn, după ore în șir de mers pe jos sau cu mașini de ocazie.

Oamenii, câinii și pisicile fug din calea războiului

Maria, o femeie trecută de 60 de ani stă în frig și în bătaia vântului cu zăpadă. Lângă ea îi sunt gențile și câinele care-l ține de sfoară. Își așteaptă fiul la Palanca. S-a deplasat cu mașini de ocazie, apoi a mers pe jos, în total opt ore de drum.  

A decis să plece din Odesa după ce s-a simțit în insecuritatea totală. Chiar dacă presa a relatat că în ultima săptămână situația s-a stabilizat în Odesa, femeia spune că frica războiului și a faptul că poate să-și piardă viața a făcut să-și lase casa. 

Își ține câinele de sfoară și are grijă ca să nu calce în băltoace. Acesta sare în două labe și înconjoară bagajele parcă le-ar apăra de mine. Pisica stă cuminte, parcă nici nu-i acolo. Chiar dacă feciorul ei a părăsit Ucraina împreună cu soția și copiii în primele zile, ea a sperat că nu va fi nevoie să-și lase casa.

Maria povestește printre lacrimi că a văzut pe rețelele de socializare ororile războiului din Mariupol. Femeia spune cu groază că oamenii erau ademeniți în locurile pentru adăpost sigur și apoi erau ținta bombardamentelor. Acest lucru a fost ultima picătură care a umplu paharul și a  care a făcut-o să plece.

„O geantă, un rucsac, un câine și o pisică – toată bogăția cu care am fugit din calea războiului”, a relatat Maria pentru Anticoruptie.md.

Maria mai spune că în Odesa militarii au minat plaja și Teatrul de Operă. Așa orașul pare să se fi pregătit de tancurile rusești care ar avea planuri să ajungă la mal. Chiar dacă minele ar fi în pământ, acestea ar fi foarte periculoase, mai ales din cauza creșterii și descreșterii nivelului apei în mare, spune femeia. 

Îmi zice cu zâmbetul pe față că își dorește să ne revedem în Odesa pe malul mării, într-o zi frumoasă de vară. Crede și speră că războiul se va sfârși în curând și va reveni la casa pe care o viață întreagă a construit-o.

Au plecat spre nicăieri

Sub peretele unei clădiri de la Palanca stă o femeie cu un câine în brațe. Câinele e învelit într-o pătură și nu scoate nici un sunet, stă liniștit la stăpâna lui în brațe. Irina a venit din Nicolaev cu fiica ei.

Spune cu privirea pierdută că soțul ei le-a ajutat să ajungă cu mașina până la hotar. După care Irina a trecut hotarul pe jos cu fiica ei. Au venit din Nicolaev în Odesa, unde au înnoptat. Apoi s-au pornit la drum. Soțul ei a rămas în Ucraina „să lupte pentru țară și libertate”.

„Toți suntem stresați, inclusiv câinele. Nu avem unde pleca, acum vrem doar să mâncăm și să dormim”, a spus Irina.

Vika, o fată de 17 ani a părăsit Odesa cu mama sa și o prietenă. Vika poate fi văzută de departe – are un păr roșu aprins și un inel în nas. Poartă un hanorac gros care are urechi de iepure. Vika și-a dorit să devină designer și anul acesta urma să susțină examenele și să-și obțină mult dorita diplomă. A achitat și taxele pentru examenul practic, dar a venit războiul.

Ochii încep a i se umple de lacrimi când spune că și-a lăsat câinele la vecini, atunci când au decis că vor pleca din Ucraina. 

„Am un câine ciobănesc cât mine de mare. Din păcate nu are acte și era prea complicat să-l luăm cu noi. Sper să fie cuminte și simt că deja îi este deja dor de mine. Sper că o să mă întorc acasă degrabă și că el nu mă va uita”, a spus Vika.

Fata împreună cu mama ei vor să ajungă în Cipru. Îi pare rău că din cauza războiului instituția în care învăța s-a închis pentru o perioadă nedeterminată. Ea nu a reușit să-și ia actele sau vreo confirmare că a învățat acolo. Aceasta înseamnă că Vika va trebui să învețe de la zero într-o altă instituție. Chiar dacă studiile sunt importante pentru ea, mai mult o frământă soarta mamei sale care are pașaport rusesc.

„Noi am fugit de război, dar rușii nu sunt văzuți cu ochi buni acum în lume. Mama mea e din Federația Rusă, dar de mulți ani locuiește la Odesa... a locuit la Odesa. Îmi fac griji cum va fi primită în noul loc și dacă va reuși să-și găsească de lucru”, a mai spus Vika.

Mama Viktoriei s-a ocupat în ultimii ani de organizarea diverselor proiecte pentru profesori și elevi. Chiar dacă munca îi era mai mult o vocație decât un job, a renunțat la tot când a simțit că viitorul e doar în mâinile lor.

Două rucsacuri cu haine și un bagaj cu lucruri de primă necesitate – atât au putut lua cu ele în grabă. Sunetul alarmelor erau deja insuportabile, iar ororile din Mariupol nu le-au mai lăsat loc de gândit.

Copiii și copilăriile pe timp de război

Artur stă așezat pe gențile pregătite de bunica și mănâncă un biscuit. El are șase ani și îi este foarte dor de părinți. Se mai ia cu joaca și povestește cu entuziasm că el a auzit bombardamentele și că a dormit trei nopți în subsolul casei din Odesa.

Angela este bunica. Fiica ei, mama lui Artur, a rămas Ucraina, pentru că este militară. Și tatăl lui Artur a rămas acasă să lupte pentru libertatea Ucrainei. Au ajuns cu toții la vamă cu mașina. Angela își amintește că despărțirea a fost foarte dureroasă, dar a acceptat să plece cu copiii în Moldova pentru a-i salva. Nu au planuri pentru următoarele zile. Nu au nici planuri să rămână prea mult timp în Moldova.

„Eu am rude în Moldova. Nu sunt sigură cu rușii nu vor trece hotarul. Mi-am lăsat fiica și ginerele în Ucraina să lupte pentru țara noastră. Nu mai am putere de nimic, doar vrea acasă și vreau ca copiii și nepoții mei să fie în siguranță”, a spus Angela.

Femeia ne spune că nu mai are putere să plângă. În localitatea sa au rămas vârstnicii și familiile cu copii mici. Majoritatea care au avut posibilitate au plecat. „Unii stau în casă și se roagă ca războiul să se termine. Alții fac cocktailuri Molotov. Alții luptă. Alții pleacă”, fiecare încearcă să supraviețuiască”, a spus Angela.