Grijă pentru cadre: procuror certat cu legea, mentor pentru viitorii acuzatori

Julieta Saviţchi
20/08/2022
Lilian Cociu Foto: CIJM

Un procuror cu statut de învinuit într-un dosar penal pentru atragerea ilegală la răspundere pentru omucidere se regăseşte în lista procurorilor care vor fi mentori pentru audienții Institutului Național al Justiției (INJ). Este vorba de Lilian Cociu, procuror în oficiul Ciocana al Procuraturii Chişinău. În baza unui dosar gestionat de Lilian Cociu, un bărbat nevinovat a fost condamnat la 21 de ani de închisoare şi a stat după gratii 5 ani şi 8 luni, până s-a constatat că altcineva a comis crima. Cazul a fost sesizat pe Harta Corupţiei a portalului Anticorupţie.md. „Dacă procurorul Cociu nu muşamaliza dosarul, poate că acum erau în viaţă cei doi tineri îndrăgostiţi, împuşcaţi într-o vie de lângă Durleşti. Interesant, ce îi va învăţa Lilian Cociu pe viitorii procurori?”, ne-a scris autorul sesizării.

Victima: "Puteam să recunosc şi că l-am ucis pe Kennedy"

Procurorul Lilian Cociu şi poliţistul Ghenadie Ababii au fost învinuiți că, în 2007, au torturat și au determinat condamnarea la 21 de ani de închisoare a lui Andrei Crăciun, pentru un dublu omor pe care acesta nu l-a comis. Potrivit învinuirilor aduse de acuzatori, în cadrul investigării unui caz de omor şi tentativă de omor a unei persoane comise în 2007 în aproprierea orașului Durleşti, mun. Chișinău, Lilian Cociu nu a luat toate măsurile prevăzute de lege pentru a cerceta complet şi obiectiv circumstanţele cauzei pentru stabilirea adevărului.

Lilian Cociu pe banca acuzaţilor, asistat de avocat   Foto: CIJM
Victor Ababii pe banca acuzaţilor     Foto:CIJM

Astfel, polițistul l-a pus neîntemeiat sub învinuire pe Andrei Crăciun, iar ulterior a remis cauza penală în instanţa de judecată. În consecință, Crăciun a fost recunoscut vinovat, fiind condamnat la 21 de ani de închisoare. În 2013, după ce s-a aflat în detenţie mai bine de cinci ani şi 8 luni, bărbatul a fost achitat, deoarece s-a stabilit că infracţiunea nu a fost comisă de el.

Andrei Crăciun   Foto: CIJM

În timp ce Crăciun se afla la închisoare, cu arma cu care el ar fi comis crima au fost omorâte mai multe persoane, inclusiv cei doi îndrăgostiți din Durlești. Andrei Crăciun a fost achitat definitiv de Curtea Supremă de Justiție, care a decis ca statul să îi achite o compensație de 1,5 milioane de lei pentru cei şase ani, cât a fost deținut ilegal.

Andrei Crăciun ne-a declarat anterior că a fost condamnat la închisoare doar în baza unei declaraţii în care şi-a recunoscut vinovăția, după ce a fost maltratat. „Am vrut doar să scap cu viaţă, să mă scoată din izolatorul poliţiei şi să mă ducă mai repede în penitenciar. Nu mai puteam să îndur chinurile, iar dacă nu aș fi semnat declaraţia de recunoaştere a vinovăţiei, nu aș fi fost transferat. Puteam să recunosc că l-am omorât şi pe Kennedy. Îmi cereau să pun mâna pe o armă. În instanţă am declarat că mi-am recunoscut vina, fiind torturat. Dar nu au ţinut cont. Când mi-au dat 21 de ani, mama a leşinat. Iar procurorul Cociu a trecut peste ea”, a relatat Crăciun.

Cum a fost achitat Lilian Cociu

Dosarul în privința lui Lilian Cociu şi Victor Ababii a fost transmis în judecată în vara anului 2017, iar cercetarea judecătorească a fost finalizată în februarie 2019.

Procurorul pe caz a menţionat că în procesul-verbal din 28 noiembrie 2007 depozițiile martorului Djaniev Razzah au fost adaptate în așa fel, încât descrierea infractorului să coincidă cu aspectul lui Crăciun Andrei, inclusiv cu hainele şi încălțămintea depistate în rezultatul percheziției la domiciliul acestuia. Acuzatorul a precizat că nu e vina lui Djaniev Razzah că nu a citit declarațiile care au fost puse la baza învinuirii lui Crăciun Andrei, ci a procurorului Cociu Lilian, care în mod intenționat a făcut ca martorul să semneze procesul verbal, fără să citească declaraţiile.

În ziua când urma să fie pronunțată sentința, judecătorul Grigore Manoli a anunțat reluarea cercetării judecătorești, motivând decizia prin necesitatea de a examina suplimentar procesul-verbal de audiere a bănuitului de către Ababii și Cociu, document care ar fi fost falsificat.  

În octombrie 2019, Grigore Manoli a pronunţat sentinţa de achitare a lui Cociu şi Ababii. Avocatul lui Cociu, Ion Vâzdoagă, susține că instanța de judecată a constatat că în acțiunile procurorului și ale polițistului lipsesc componentle infracțiunii prevăzute de articolul 306 Cod Penal, tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate de cel care efectuează urmărirea penală.

În sentință se menționează că „în conformitate cu prevederile art. 55 alin. (4) din Legea nr. 3 din 25.02.2016, cu privire la Procuratură, dacă a fost pronunțată o sentință de achitare, suspendarea din funcție încetează, iar procurorul este restabilit în toate drepturile anterioare”. Drept urmare, la finele anului 2019 Lilian Cociu a revenit în funcția de procuror.  

Sentinţa de achitare a lui Cociu a fost contestată în instanţa ierarhic superioară.

Examinarea dosarului Cociu la Curtea de Apel Chișinău a început la 20 februarie 2020. La 7 iulie 2021, Curtea de Apel Chişinău a respins contestaţia procurorului în Secția combaterea tortură din cadrul Direcției urmărire penală criminalistică a Procuraturii Generale şi a menţinut decizia de achitare pronunţată de Judecătoria Chişinău.

Procurorul Cociu revine pe banca acuzaţilor

Deciziile curţilor de apel sunt executorii, dar nu şi irevocabile. Procurorii au contestat la Curtea Supremă de Justiţie şi decizia Curţii de Apel Chişinău. La 27 iunie 2022, Curtea Supremă de Justiţie a casat decizia Curţii de Apel Chişinău prin care a fost menţinută sentinţa de achitare a lui Cociu şi Ababii şi a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

„Crăciun Andrei a fost tras ilegal la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor excepțional de grave, nefiind vinovat de săvârșirea acestora, iar drept rezultat, plasat şi ţinut în detenție ilegală pe parcursul a 5 ani şi 8 luni, fapt care i-a cauzat prejudicii morale, compensate de instanţa de judecată prin încasarea a 1.500.000 lei de la bugetul de stat, fapte care reprezintă urmări grave”, se menţionează în decizia Curţii Supreme.

CSJ a mai constatat că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, la pronunţarea deciziilor în privinţa lui Cociu şi Ababii au pus la bază alte probe decât cele consemnate de către partea acuzării. „Colegiul penal lărgit constată că hotărârile instanțelor judecătorești la acest capitol sunt viciate, deoarece prin soluțiile pronunțate instanțele au omis înfăptuirea unei motivări temeinice sub acest aspect, deoarece concluziile succinte privind lipsa probelor și neclaritatea învinuirii aduse inculpaților nu pot substitui o analiză minuțioasă a învinuirilor concrete aduse inculpaților”, a argumentat instanţa de recurs.

Astfel, procurorul Lilian Cociu şi poliţistul Ghenadie Ababii revin pe banca acuzaţilor pentru a fi judecaţi pentru atragerea la răspunde penală a unei persoane nevinovate. Cât priveşte tortura invocată de Andrei Crăciun, probabil că nu va răspunde nimeni niciodată.

După ce a scăpat de închisoare şi a ridicat de 1,5 milioane de lei, Andrei Crăciun a cheltuit o parte din bani pentru tratamentul său şi al părinţilor, apoi a părăsit localitatea în care s-a născut şi a locuit până a fi încarcerat.

Julieta Saviţchi
20/08/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii