Valeriu Apostolachi este muzician, compozitor și conducător artistic în satele Ciuciulea și Dușmani, din raionul Glodeni. Un om care, deși plătit cu mai puțin de 4.000 de lei pentru două norme reduse, continuă să muncească fără întrerupere pentru a păstra vie cultura în comunitățile sale. „Lucrez din dragostea asta față de muzică”, îmi spune cu o sinceritate care doare.

Într-un sistem în care cultura este împinsă tot mai mult în afara priorităților, oamenii ca Valeriu devin ultimele redute. El își folosește microbuzul personal pentru a transporta instrumentele, colegii de ansamblu și chiar echipamentele muzicale, video. Plătește din propriul buzunar drumul și logistica, filmează clipuri la el acasă, face repetiții în camere mici din primărie sau în fostul lui local transformat temporar în sală de repetiții. Casa de cultură din sat este într-o stare avansată de degradare, iar nimeni nu știe dacă va mai fi reparată vreodată.

„Cum să lucrăm pe jumătate de salariu, dacă nu poți tăia un cântec în jumătate?”, întreabă el. E o întrebare care rămâne suspendată între pereții goi ai unei instituții publice care pare să fi abandonat oamenii de cultură. În raionul Glodeni, spune el, mulți lucrători culturali sunt puși pe jumătate de normă. În alte sate au fost chiar eliberați. „E un dezastru”, concluzionează Valeriu Apostolachi.

Valeriu a dus faima satului în România și Moldova, prin spectacole și festivaluri. A cântat la Prahova, la Iași, la Bălți și peste tot a spus cu mândrie de unde vine. „Satul Dușmani îl știe lumea, dar nu Valeriu Apostolachi.”

În spatele acestor reușite stau ani de sacrificii, muncă neplătită și o dorință încăpățânată de a nu lăsa cultura să moară. Dar cât mai pot oamenii ca Valeriu să reziste? Fără sprijin logistic, fără salarii decente, fără o casă de cultură funcțională etc.

Într-un stat în care cultura este ultima la finanțare, dar prima la tăieri bugetare, oamenii ca Valeriu Apostolachi nu cer favoruri, ci doar să fie văzuți și respectați. Cultura, spune el, „e ca lemnul pentru sobă iarna – fără ea, înghețăm ca oameni, ca neam”. Dacă pierdem și asta, pierdem tot.