Peste 450 de mii de cetățeni ucraineni au intrat în R.Moldova, de la începutul războiului din Ucraina, dintre care în jur de 86 de mii au rămas în țară. ”În R.Moldova ne simțim ca acasă. Ceea ce am trăit la Kiev în primele zile de război e de neimaginat”, spune la RFI, Elena, în vârstă de 28 de ani, una dintre ucrainencile care a ajuns la Chișinău, la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina. A venit împreună cu copilul și mama sa, iar în timpul apropiat nu revine la Kiev.

Elena a fugit din calea războiului pe 2 martie. A ajuns la Chișinău, unde și-a găsit și un job. La Kiev mai bine de opt ani a fost antrenoare de fitness. Acum, își continuă munca, alături de colegi moldoveni care o ajută cu drag să se integreze. Valentin și Andrei au doar cuvinte de laudă pentru ea.”Nu facem nicio diferență aici. Toți suntem egali. Fie că e venit din Ucraina, Rusia sau Moldova. Ne bucurăm că Elena face parte din echipa noastră. Avem ce învăța de la ea.Fitness-ul are un limbaj global, pe înțelesul oricui. În colectivul nostru, oricine este binevenit, suntem prietenoși”, spune Andrei. 

”Este foarte activă, harnică, stăruitoare, pasionată de ceea ce face. Încercăm să o ajutăm cum putem să se integreze mai repede. Să se simtă bine aici. O ajutăm cu experiența noastră. Și noi avem ce învăța de la ea”, afirmă Valentin, un alt coleg al Elenei.

Sursa imaginii: RFI/Valeria Vițu

Deși au trecut mai bine de două luni de când a părăsit Ucraina, Elena își amintește cu groază de primele zile de război. ”Era îngrozitor. Auzeam toate bubuiturile. Am dormit o singură noapte în subsolul blocului. Eu, băiatul meu de 3 ani și 9 luni și mama. După acea noapte, am decis că trebuie să plecăm. Oriunde. Dar problemă, cum plecăm? Mulți deja părăsise Kievul, fie pe 24 februarie sau 25. Eu nu am mașină. Am apelat după ajutor la un voluntar. Mi-a fost frică, nu știam să am încredere sau nu, mai ales în această perioadă. Am completat un set de chestionare pentru migrație. Pe 2 martie când s-a încheiat ora marțială, am plecat din Kiev, dimineața. Aveam de traversat două poduri. Erau închise. Unicul pod spre ieșire mai funcționa. După ce l-am trecut, am înțeles că plecăm”. 

Chiar dacă se află la Chișinău, ține legătura cu cei de la Kiev. Elena spune că până astăzi, blocul nu a avut de suferit, în urma bombardamentelor. Și speră că până revine ea acasă, va rămâne intact.”În sectorul unde avem blocul, au avut loc explozii, dar casa noastră nu a fost afectată. Sigur, vreau să revin acasă, dar cel puțin jumătate de an, nu voi merge. Nu este clar când se va încheia acest război. Unii vorbesc că totul se va sfârși până în vară, alții – până la sfârșitul acestui an. Sunt și dintre cei care cred că vom trăi ca în Israel, cu atacuri permanente. În ceea ce privește copilul, chiar dacă e mic, i-am explicat că trebuie să plecăm, că a început războiul. Nu i-am dat alte detalii. Doar i-am zis că aici nu suntem în siguranță. Se adaptează încet, încet. Nu face crize sau să plângă că vrea acasă. Am făcut cunoștință aici cu mulți cetățeni ucraineni”.

Elena mărturisește că se simte în siguranță în Moldova, dar recentele incidente din regiunea transnistreană și o eventuală implicare a Transnistriei în război, despre care tot vorbesc oficialii ucraineni, o pun în gardă. ”Oricum rămânem aici, pentru următoarele luni. Deocamdată nu mă gândesc să ne întoarcem. Ne este foarte frică să mergem în Ucraina. În plus, toți ucrainenii poartă arme acum. Oricine. Și de asta îmi este frică”.

A mers cu piciul la o grădiniță, frecventată de copii vorbitori de rusă. A fost acceptat din prima zi. Și Elena și-a găsit jobul cu ușurință la Chișinău. ”În sectorul unde locuim acum, toate locurile sunt ocupate în grădinițele unde se vorbește româna. Educatorii sunt buni, acordă atenția cuvenită. Am fost acceptați practic într-o singură zi. Și eu mi-am găsit job destul de repede. Colegii sunt diferiți, vorbitori de rusă și română. Mă ajută, dacă am nevoie. Am venit aici pentru că am avut nevoie să muncesc”. 

Sursa imaginii: RFI/Valeria Vițu

 ”Să zic că e mare diferență între Kiev și Chișinău, nu pot să zic. Doar limba română. Asta e diferența. Am învățat și primele cuvinte. ”Bună ziua”, ”unu, doi, trei”, ”strada”. În rest, ne simțim ca acasă. Majoritatea oamenilor de aici sunt gata să ne ajute. Se comportă bine cu noi. Oferă orice ajutor de care avem nevoie”.

Acum, Elena speră să primească cei 2.300 lei (cca 110 euro) de persoană, promiși de Agenția ONU pentru Refugiați și Programul Alimentar Mondial. În total, Elena ar urma să ia peste 300 euro. Femeia spune că deși nu sunt prea mulți bani, îi vor prinde bine, mai ales că stau cu chirie.